ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
12.09.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1045 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2018, s-a hotărât, printre altele:

În baza art. 270 alin. (3) cu aplic. art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - (39) alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 5 ani și o lună închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A., pe o perioadă de cel mult 60 de zile.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la 1 aprilie 2018 la 11 iunie 2018.

S-a respins cererea de schimbare de încadrare juridică solicitată de avocatul ales al inculpatului B., în sensul înlăturării circumstanței agravante speciale, prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 270 alin. (3) cu aplic. art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii din 1 aprilie 2018.

- seria x nr. x/14.03.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. pistolul tip revolver și cele trei tuburi cartuș trase, depuse la I.P.J. Constanța, conform dovezii seria x nr. x din 17 aprilie 2018

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat în beneficiul statului:

- de la inculpatul A. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie șasiu x, care a fost inițial depus la S.T.P.F. Constanța, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018. În baza art. 112 alin. (5) C. pen., dacă autoturismul nu va fi găsit, se vor confisca bani și/sau bunuri până la concurența valorii acestuia.

- de la inculpatul C. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, depus la S.T.P.F. Constanța, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018

- de la inculpata D. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, depus la S.T.P.F. Constanța, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018

- de la inculpata D. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie șasiu x, care a fost inițial depus la S.T.P.F. Constanța, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018. În baza art. 112 alin. (5) C. pen., dacă autoturismul nu va fi găsit, se vor confisca bani și/sau bunuri până la concurența valorii acestuia.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat în beneficiul statului:

- de la inculpatul A., suma de 1.200 EURO, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

- de la inculpatul A., suma de 50.283 RON, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

- de la inculpata D., suma de 1.679 RON, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

- de la inculpata F., suma de 128 RON, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

În baza art. 1121alin. (1) și urm. C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii confiscării extinse, în beneficiul statului, asupra următoarelor bunuri aparținând inculpaților A. și G.:

- teren intravilan, jud. Constanța, alee x, fostă parcelă A 277/69/2, nr. cadastral x, suprafață 106 mp,

- teren intravilan, jud. Constanța, nr. cadastral x, suprafață 170 mp, teren împrejmuit,

- construcție din jud. Constanța, nr. niveluri: 2, suprafață construită la sol 65 mp, nr. cadastral x,

- teren extravilan, jud. Constanța, nr. cadastral x, suprafață 1000 mp, categoria arabil, târla 43, parcelă x,

- sumei de 10.500 EURO, dobândită în urma vânzării la 9 mai 2018 a imobilului situat în loc. Năvodari, str. x, bloc Cămin nefamiliști L, et. parter, jud. Constanța, nr. cadastral x: 215/22, o cameră și dependințe.

În baza art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpați, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a bunurilor depuse la S.T.P.F. Constanța, conform dovezilor:

- seria x nr. x/18.05.2018

- seria x nr. x/18.05.2018

- seria x nr. x/18.05.2018

- seria x nr. x/18.05.2018.

S-a constatat că pretențiile civile formulate de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, au fost acoperite.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească statului cheltuielile judiciare

Prin decizia penală nr. 215/P din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H., I., A., G., F., B., J. și D. împotriva sentinței penale nr. 1045 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2018

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleiași sentințe penale. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată cu privire la inculpatul C. și, rejudecând:

Au fost reținute dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. și s-a stabilit termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de 130 RON fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2018, au formulat recurs în casație inculpații A. și B., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B..

Examinând recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenții inculpați au susținut, în esență, că, în cauză, s-a reținut o încadrare juridică greșită a faptelor, iar pedepsele aplicate au fost greșit individualizate, din perspectiva cuantumului și a modalității de executare.

În plus, recurentul inculpat A. a susținut că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, din perspectiva luării măsurii confiscării extinse asupra bunurilor acestuia, în cauză neexistând dovezi că bunurile supuse confiscării extinse ar fi fost obținute prin fapte ilicite.

Se reține că, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., o hotărâre este supusă casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Criticile referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor inculpaților și la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate acestora, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât acesta vizează strict nelegalitatea pedepsei.

Prin intermediul acestui caz de casare, se permite doar o verificare a cuantumului sau a tipului pedepselor aplicate, comparativ cu pedepsele prevăzute de dispozițiile legale, dar pe baza încadrării stabilite prin hotărârea atacată.

Astfel, prin pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel, pe această cale neputându-se realiza o individualizare a pedepsei.

Având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (de la 5 ani la 15 ani închisoare), pedepsele la care au fost condamnați inculpații - 5 ani închisoare A. și respectiv 3 ani și 9 luni închisoare B. - se situează între limitele legale, prin raportare la încadrarea juridică reținută, respectiv art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Critica recurentului inculpat A. referitoare la aplicarea măsurii confiscării extinse, nu poate fi examinată în temeiul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nici al celorlalte cazuri prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 16 martie 2022 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 337/16.03.2021 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal
ÎCCJ 2025-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezent
ÎCCJ 2019-05-31
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2019
. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C
ÎCCJ 2020-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 580 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2018 s-au hotărât, următoarele: S-au respins cererile inculpaților privind aplicarea a
ÎCCJ 2019-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2019
b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C.
Sursă