ÎCCJ, decizie (scj.ro #84093)

Cauză de reducere a pedepsei. Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni privind traficul de persoane Indice alfabetic: Drept penal - cauză de reducere a pedepsei - a rt. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 Legea nr. 678/2001, art. 20 alin. (2) Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cel care a comis una dintre infracțiunile prevăzute în această lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute în Legea nr. 678/2001 beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 este necesar, pe de o parte, ca persoana care a formulat denunțul să contribuie în mod concret la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute în această lege, iar pe de altă parte, ca denunțul să întrunească cerințele stabilite în art. 223 C. proc . pen ., întrucât n oțiunea de denunț la care fac referire dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 are înțelesul de modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală în sensul art. 221 alin. (1) C. proc . pen . În consecință, denunțul nu trebuie numai să constituie o încunoștințare cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, ci să conțină, potrivit art. 223 alin. (2) C. proc . pen ., aceleași date ca și plângerea, al cărei conținut este prevăzut în art. 222 alin. (2) C. proc . pen ., iar conform art. 223 alin. (3) C. proc . pen ., denunțul scris trebuie să fie semnat de denunțător și cel oral trebuie să fie consemnat într-un proces-verbal de către organul în fața căruia a fost făcut.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2875 din 19 septembrie 2008 Prin sentința nr. 740/PI din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția penală, au fost condamnați următorii inculpați: 1) P.A. la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, art. 74 și art. 76 C. pen . S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . 2) P.S.

după cum urmează: - în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, art. 74 și art. 76 C. pen ., la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen .; - în baza art. 26 raportat la art. 292 C. pen ., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen ., la 2 luni închisoare; - în baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen ., cu aplicarea art. 31 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen ., la 2 luni închisoare; - în baza art. 26 raportat la art. 293 C. pen ., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen ., la 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., s-a dispus ca inculpata P.S.

să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . În fapt, instanța a reținut următoarele: La data de 18 noiembrie 2002, partea vătămată B.M. s-a deplasat în Franța împreună cu P.M., fiul inculpaților, stabilindu-se într-o tabără dintr-o localitatea situată în aproprierea Parisului. Partea vătămată a fost obligată de familia P. să cerșească în diverse locuri din Paris, banii fiind încasați de aceștia. Inculpații P.A. și P.S. au adus-o pe partea vătămată B.M. înapoi în România la 4 martie 2003. După plecarea părții vătămate B.M., fiul inculpaților, P.M., a intrat în relații de concubinaj cu martora A.A., care a fost găsită în tabără în luna ianuarie 2006 de o brigadă a poliției judiciare pentru protecția minorilor din Paris.

În același loc a fost găsit și minorul R.C., stabilindu-se că pentru acesta din urmă inculpata P.S. a obținut documente de călătorie folosind o identitate falsă. Astfel, în luna octombrie 2002, inculpata s-a deplasat în comuna C. și i-a contactat pe martorii S.P. și M.P., care trăiau în concubinaj și aveau 8 copii. Inculpata le-a propus celor doi concubini să o ajute să obțină un pașaport pe numele fiului lor P.G., care este de vârstă apropriată cu fiul inculpatei, R.C. Inițial martorii au refuzat, dar inculpata le-a promis bani și îmbrăcăminte și i-a oferit băuturi alcoolice lui S.P., astfel încât la data de 31 octombrie 2003 martorul și concubina sa au mers împreună cu inculpata P.S., cu P.M.

și cu minorul R.C. la Biroul Notarului Public T.A. Aici martorii au declarat că minorul R.C. este fiul lor, au prezentat certificatul de naștere al minorului P.G. și au arătat că sunt de acord că acesta să posede pașaport individual. În baza acestor declarații, notarul public a autentificat declarația nr. 2390 din 31 octombrie 2003 cu care la data de 4 noiembrie 2003 au fost îndeplinite formalitățile necesare pentru eliberarea pașaportului, iar Serviciul de Pașapoarte Timiș a eliberat pașaportul minorului R.C. pe numele P.G. Cu acest document falsificat, minorul R.C. a ieșit din țară la data de 19 decembrie 2003 împreună cu inculpata P.S. și s-a întors în țară la 18 mai 2006, împreună cu P.M.

În perioada cât a stat în Franța, minorul R.C. a cerșit împreună cu părinții săi și a comis mai multe acte de sustragere, bunurile astfel obținute fiind predate inculpaților. Instanța a reținut că fapta inculpaților de a transporta și găzdui în străinătate, prin abuz de autoritate în cazul minorului R.C. și prin amenințare și violențe în ce le privește pe minorele B.M. și A.A., în scopul exploatării prin practicarea cerșetoriei și săvârșirea de sustrageri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă calificată, prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001. În sarcina inculpatei P.S.

s-a reținut și săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual prevăzută în art. 26 raportat la art. 289 C. pen ., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen .; complicitate la fals privind identitatea prevăzută în art. 26 raportat la art. 293 C. pen . și complicitate la fals în declarații prevăzută în art. 26 raportat la art. 292 C. pen . Instanța a avut în vedere adresa Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș din care rezultă că inculpații pot beneficia de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, deoarece au denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de trafic de persoane.

Prin decizia nr. 63/A din 7 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, apelurile declarate de procuror și de inculpații P.A. și P.S. au fost respinse, ca nefondate. Împotriva deciziei a declarat recurs procurorul, susținând, între altele, că greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, pedepsele fiind astfel greșit individualizate. Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, întrucât greșit s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ, comisă de inculpați.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, „persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.” Noțiunea de „denunț” la care face referire dispoziția legală sus-menționată are, evident, înțelesul de modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală în sensul art. 221 alin. (1) C. proc . pen . În consecință, „denunțul” nu trebuie doar să constituie o încunoștințare făcută de o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârșirea unei infracțiuni, ci este necesar, potrivit art. 223 alin. (2) C. proc . pen ., să conțină aceleași date ca și plângerea, al cărei conținut este cel prevăzut în art. 222 alin. (2) C. proc . pen . De asemenea, potrivit art. 223 alin. (3) C. proc . pen ., denunțul scris trebuie să fie semnat de denunțător, iar cel oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul în fața căruia a fost făcut.

Pe de altă parte, pentru a fi incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, este necesar ca persoana care a formulat denunțul să și contribuie în mod concret la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane. Se constată că prin adresa nr. 434/D/P/2005 din 27 noiembrie 2007, avută în vedere atât de prima instanță, cât și de cea de apel, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș a comunicat apărătorilor inculpaților P.A. și P.S. că aceștia pot beneficia de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, având în vedere că aceștia au denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni de trafic de persoane.

În mod evident această adresă nu cuprinde niciun fel de date concrete pe baza cărora să se poată concluziona că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca inculpații să poată beneficia de reducerea pedepselor. Mai mult decât atât, se constată, din actele noi depuse de procuror în recurs, că inculpații nu au denunțat, în condițiile legii, infracțiuni de trafic de persoane. Astfel, înscrisurile intitulate „denunț” nu sunt semnate de inculpați, ci de apărătorul ales al acestora, nefiind respectate dispozițiile art. 223 alin. (3) C. proc . pen ., din care rezultă explicit că denunțul nu poate fi formulat decât personal, nu și prin mandatar.

Se mai constată că în aceste așa-zise denunțuri, organele de urmărire penală nu sunt încunoștințate cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, ci inculpații, prin apărător, arată că „dețin informații privind activitatea infracțională a unor persoane care în perioada 2005 - 2006 au locuit în localitatea Blois , lângă Paris, Franța.” De asemenea, nu există niciun proces-verbal din care să rezulte că inculpații au formulat denunțuri oral. Mai mult decât atât, cele menționate în denunțuri sunt în contradicție cu procesul-verbal din 1 februarie 2007, întocmit în dosarul nr. 434/D/P/2007, din care rezultă că procurorul s-a sesizat din oficiu și că urmează să efectueze cercetări față de N.F.

și numita „R.” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, reținând că aceștia au acționat în câmpul de caravane situat în localitatea Choisi Le Roi de lângă Paris (deci nu în localitatea Blois ). În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a fost greșit reținută cauza legală de reducere a pedepselor prevăzută în art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. Față de considerentele expuse, recursul declarat de procuror a fost admis și, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc . pen ., hotărârea atacată și sentința penală nr. 740/PI din 10 decembrie 2007 au fost casate cu privire la aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și, rejudecând, Înalta Curte de Casație și Justiție a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei P.S.

în pedepsele componente, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 reținute în favoarea inculpaților P.A. și P.S. și a majorat pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen ., de la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen ., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . aplicată inculpatei P.S.

prin prezenta decizie și cele trei pedepse de câte 2 luni închisoare stabilite prin sentință pentru celelalte infracțiuni, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen ., fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.