ÎCCJ, decizie (scj.ro #82346)

Revizuire fondată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Condiții Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârea judecătoriei. Căi de atac în retractare. Revizuire fondată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Condiții Index alfabetic : Drept procesual civil - revizuire (art. 322 pct. 5) C.proc.civ ., art. 322 pct. 5 Revizuirea hotărârii rămasă definitivă, în baza art. 322 pct. 5 C.proc.civ., este condiționată de următoarele elemente : înscrisul, invocat, să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată: înscrisul să fi fost necunoscut pentru revizuient și instanță; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră; înscrisul să fie dovada, adică determinant pentru soluționarea litigiului; înscrisul trebuie prezentat instanței odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

Ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri care se găseau în arhiva unității aparținând de revizuient (în speță societatea comercială de administrare a imobilului din patrimoniul primăriei), nu constituie o împrejurare de necunoaștere a existenței înscrisului, mai presus de voința sa, ci o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în acțiunea de revendicare de către proprietarul deposedat a imobilului naționalizat.

Contractele de închiriere, încheiate de proprietarul locuințelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, nu îndeplinesc condiția de „înscrisuri doveditoare” pentru a fi considerate determinante, hotărâtoare și de natură a fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată prin hotărâre a cărei revizuire se solicită, deoarece închirierea nemișcătoarelor nu justifică legal naționalizarea locuințelor, cu consecința pierderii dreptului de proprietate, măsură ce a fost contrară atât Constituției în vigoare la acea dată, cât și prevederilor Codului civil. I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.5730 din 29 iunie 2005 Prin sentința civilă nr.3062 din 24 martie 1997, hotărâre definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 2 București a admis acțiunea reclamanților V.V.

și P.A. și a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie un imobil situat în București, compus din construcție și teren în suprafață de 145 mp. La data de 20 mai 2003, pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat de Municipiul București prin primarul general, a formulat, în temeiul art.322 pct.5 Cod procedură civilă, cerere de revizuire a sentinței a judecătoriei.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că actele noi atașate cererii (contractul de închiriere nr.2458/6.12.1949, contractul de închiriere din 23.04.1950 și procesele - verbale de naționalizare unde se menționează că, la data preluării lui de către stat, imobilul era locuit de chiriași), rezultă că nemișcătorul era închiriat, deci autorii reclamanților, chiar dacă unul dintre ei era intelectual profesionist, obțineau venituri din închirieri, deci se încadrau în art. I al Decretului nr.92/1950 și nu erau exceptați, așa cum a reținut instanța, de la naționalizare. Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința nr.5887 din 7 octombrie 2003, a respins cererea de revizuire, soluție confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, care, prin decizia nr.503 din 29 martie 2004, a respins ca nefondat apelul revizuienților.

Instanțele au reținut și motivat că una dintre condițiile impuse de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, era aceea ca înscrisurile să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Revizuientul nu a făcut însă dovada motivelor, independente de voința sa, care l-ar fi împiedicat, în cursul soluționării acțiunii în revendicare să prezinte instanței înscrisurile invocate în cererea de revizuire. Din susținerile revizuientului și actele depuse la dosar, rezultă că respectivele înscrisuri se aflau în arhiva SC Apolodor S.A., societate care era mandatarul revizuientului în activitatea de administrare a imobilului în litigiu și, prin urmare, mandatarul ar fi putut pune la dispoziția pârâtului aceste înscrisuri, dacă i-ar fi fost solicitate.

Prin recursul declarat, revizuientul, Consiliul General al Municipiului, prin primarul general, a susținut că greșit instanțe au reținut obligația SC Apolodor S.A., societate comercială ce are mandat pentru administrarea imobilelor, de a comunica aceste înscrisuri, cât timp el, revizuientul, pârât în litigiul în revendicare, nu a știut de existența acestor acte; că, înscrisurile noi depuse îndeplinesc condițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă; imobilul era închiriat de autorii reclamanților, care obțineau venituri din închirieri și deși nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare. Recursul nu este fondat.

Potrivit art.322,pct.5, teza I a Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat,rezultă că:înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuient; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluția în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

Având în vedere raporturile dintre revizuient și societatea care deținea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la închirierea imobilului, simpla lor necunoaștere, de către pârâtul – revizuient, nu reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. Ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri ce priveau imobilul și care se găseau în arhiva societății mandatare, care a avut o perioadă îndelungată de timp nemișcătorul în administrare, reprezintă pentru revizuient (mandatar ) nu atât o împrejurare mai presus de voința sa, ci, mai degrabă, o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare.

De altfel, respectivele contracte de închiriere nu întrunesc condiția de „înscrisuri doveditoare” pentru a fi considerate determinante, hotărâtoare și de natură a fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de instanță în acțiunea în revendicare, deoarece, închirierea nemișcătorului nu poate justifica legal naționalizarea bunului, cu consecința pierderii dreptului de proprietate asupra lui de către autorii reclamanților, măsură ce a fost contrară atât Constituției în vigoare la acea dată, cât și prevederilor Codului Civil. Față de cele ce preced, recursul a fost respins.