ÎCCJ, decizie (scj.ro #81874)

Contract de cesiune de creanță încheiat cu o persoană care nu avea calitatea de proprietar al terenului expropriat. Lipsa calității de persoană îndreptățită de a solicita despăgubiri. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : persoană îndreptățită - drept de creanță - despăgubiri - expropriere Legea nr. 198/2004, art. 5 Sintagmele menționate în alin. (1) și alin.(5) ale art. 5 al Legii nr. 198/2004, „orice persoană care justifică un interes legitim" sau „persoane aparent îndreptățite" , trebuie interpretate în litera și spiritului legii, în ansamblul ei.

Astfel, nu are calitatea de persoană îndreptățită de a solicita despăgubiri pentru un imobil expropriat , neputându-se prevala de dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 198/2004, persoana care a dobândit printr-un act de cesiune un drept de creanță cu privire la terenul expropriat , cesionarul cumpărând la rândul său dreptul de creanță de la persoane care nu erau proprietarele terenului cu privire la care au făcut acest act de dispoziție, întrucât, deși formulaseră cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, le-a fost respinsă acțiunea având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenului. ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8378 din 25 noiembrie 2011 Reclamanta D.M.

a chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Municipiul Arad, solicitând să se constate că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri privind exproprierea imobilului - teren nr. top. A 253/4 (12.975 m.p.) situat pe raza Municipiului Arad; să fie obligați pârâții la înscrierea ei în „Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 38/2010" în calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri privind exproprierea imobilului din litigiu. Prin sentința civilă nr. 252 din 8.04.2010, Tribunalul Arad a respins acțiunea, reținând că, potrivit Legii nr. 18/1991, numitelor N.A.

și P.L. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3,25 ha teren, fiind validată prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Arad, în anexa nr. 39 a lucrării de fond funciar la poziția 130. În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/2004 al Biroului Notarial S.D., numitele N.A. și P.L. au cesionat, în favoarea numitului F.D.T., dreptul lor de creanță și nu dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3,25 ha teren, cumpărătorul obligându-se să facă toate demersurile la organele competente pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în natură. Prin actul de cesiune de creanță nr. 386/2009, numitul F.D.T. i-a cesionat reclamantei creanța sa, dobândită în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 151/2004.

Numitele N.A. și P.L. au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva comisiilor de fond funciar, având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra suprafeței de 3,2496 ha teren arabil, situat pe raza municipiului Arad, inclusiv cu privire la terenul cu nr. top. A 2531/4 (12.975 m.p .) Atâta vreme cât nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte că numitele N.A. și P.L. sunt proprietarele terenului și nici un act din care să rezulte dreptul de proprietate al reclamantei, instanța a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) și alin.(3) din Legea nr. 198/2004, astfel că a respins acțiunea reclamantei. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 438/A din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara , Secția civilă a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor privind imobilul expropriat situat pe raza Municipiului Arad, teren cu nr. top. A 253/4 în suprafață de 12.975 m.p., prevalându-se de dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, dar și de actul de cesiune de creanță înregistrat sub nr. 386/2009, prin care numitul F.D.T. i-a cesionat reclamantei creanța sa dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/2004. Soluția pronunțată de prima instanță, de respingere a acțiunii reclamantei pe motiv că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte că vânzătoarele N.A.

și P.L. sunt proprietarele terenului expropriat, este temeinică și legală. Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate, în condițiile art. 5 alin. (4 - 8) și art. 6 alin. (2), se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea anulării, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii". Din textul sus-enunțat rezultă că art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se referă la situația „expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirilor" căruia nu i s-a comunicat hotărârea de stabilire a despăgubirilor, însă în speță, reclamanta solicită instanței să constate calitatea sa de persoană îndreptățită la despăgubiri privind imobilul situat pe raza Municipiului Arad, teren cu nr. top.

A 253/4 în suprafață de 12.975 m.p.

Reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la despăgubiri privind imobilul situat pe raza Municipiului Arad, conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, text potrivit căruia „actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat, precum și dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate, poate fi făcută prin orice mijloace de probă admise de lege". Reclamanta a făcut dovada unei creanțe, dobândită prin contractul de cesiune de creanță nr. 386/2009, nicidecum dovada unui drept real asupra terenului supus exproprierii, mai mult, persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu au înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad dosarul cu nr. 17507/55/2009, în contradictoriu cu comisiile de fond funciar, acest litigiu având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 3,24 ba teren, suprafață care nu se cunoaște dacă va include și terenul expropriat.

Față de cele ce preced, Curtea a constatat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada că ar fi îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, context în care, nu se poate dispune înscrierea acesteia în Hotărârea privind stabilirea despăgubirilor conform Legii nr. 198/2004, neîndeplinind condițiile de persoană îndreptățită la despăgubire, astfel încât să se poată prevala de dispozițiile cuprinse în art. 9 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 198/2004. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând următoarele motive : Sub un prim aspect, a criticat hotărârile ambelor instanțe de fond pentru că au aplicat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, impunând reclamantei să facă dovada calității sale sau a numitelor N.A.

și P.L. de proprietari asupra terenului expropriat, deși textul de lege nu restrânge condițiile la o astfel de calitate. Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) si art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, pe care le-a invocat în justificarea calității de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor pentru terenul expropriat de către stat , au în vedere două categorii de persoane care pot formula cereri pentru plata despăgubirilor, respectiv: „titularii drepturilor reale" și „orice persoană care justifică un interes legitim". Legea nr. 198/2004 folosește și o altă terminologie, respectiv, de „persoane aparent îndreptățite", atunci când stabilește în art. 5 alin. (5) că: „In cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile.

Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive si irevocabile". Este adevărat că dispozițiile art. 5 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 198/2004, reținute de către instanțele de fond, precizează modalitatea în care se face dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale, însă aceste dispoziții nu precizează nimic cu privire la categoria persoanelor care justifică un interes legitim. Cu toate acestea, deși legiuitorul nu precizează expres, este evident că o astfel de persoană trebuie să-și dovedească un interes aparent de a formula o astfel de cerere de despăgubiri, fără însă a i se putea impune dovada dreptului de proprietate sau dreptului real asupra imobilului, cât timp nu face parte din categoria persoanelor titulare ale vreunui drept real.

Sub un al doilea aspect, se critică invocarea greșită de către instanță a obligativității calității de expropriat. În acest sens reclamanta susține că, deși a indicat în mod expres ambelor instanțe că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, cauza a fost soluționată având în vedere prevederile art. 9 alin. (1), reținându-se că aceasta nu are calitatea de persoană expropriată. Art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează două cazuri diferite de contestare a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, însă instanța de apel a apreciat greșit că și „art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se referă la situația expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirilor". Primul caz, prevăzut de alin. (1) al art. 9, se referă la dreptul persoanei expropriate de a contesta în fața instanței de judecată cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărâre.

Al doilea caz, reglementat de alin. (2) al art. 9, dispoziții pe care se întemeiază și acțiunea reclamantei, se referă la dreptul oricărei persoane care se consideră îndreptățită la despăgubire să se adreseze instanței de judecată care va stabili asupra dreptului său la despăgubire.

Persoana la care face referire art. 9 alin. (2), nu trebuie să aibă calitatea de expropriat, concluzie care se desprinde din cuprinsul acestui articol conform căruia „orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente". Prin referirea la „orice persoană care se consideră îndreptățită" este evident că legiuitorul nu a avut în vedere doar persoana expropriată așa cum a făcut-o în redactarea alin. (1) al art. 9. P entru situația prevăzută în alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a prevăzut un termen de introducere a acțiunii de 3 ani, spre deosebire de acțiunea prevăzută la alin. (1) în care termenul este de 30 de zile, fiind evidentă distincția dintre cele două acțiuni.

Totodată, trimiterea pe care o face art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 la dispozițiile art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 are în vedere strict procedura de judecată în fața instanței în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, iar nu și a dreptului la despăgubire. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat doar să se constate că pretinde un drept de proprietate asupra imobilului expropriat în baza Hotărârii nr. 38/2010 și că, astfel, justificând un interes legitim, solicită înscrierea în această Hotărâre, în concurs cu Municipiul Arad, până la data la care își va dovedi dreptul de proprietate asupra terenului prin act autentic sau hotărâre judecătorească așa cum impune art. 5 alin. (5) teza finală din Legea nr. 198/2004.

Efectul pronunțării acestei hotărâri judecătorești constă în faptul că despăgubirea va fi consemnată și pe numele reclamantei, în concurs cu Municipiul Arad, fără însă a fi eliberată decât dacă va face dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește prima critică, prin care se invocă aplicarea greșită de către instanțele anterioare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, cu referire la calitatea recurentei reclamante de persoană care justifică un interes legitim în promovarea acțiunii pendinte, ci nu de titular al unui drept real cu privire la terenul expropriat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

În primul rând se constată că expresiile „orice persoană care justifică un interes legitim" sau „persoane aparent îndreptățite" menționate în alin. (1) și alin.(5) ale art. 5 al Legii nr. 198/2004, invocate de recurenta reclamantă, trebuie interpretate în litera și spiritului legii, în ansamblul ei. În acest sens se reține că recurenta reclamantă a solicitat instanței să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor privind imobilul expropriat situat pe raza municipiului Arad, teren cu nr. top. A 2531/4, în suprafață de 12.975 m.p., prevalându-se de dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 198/2004 și să fie obligați pârâții la înscrierea ei în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 38/2010, în calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri privind exproprierea imobilului din litigiu.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta reclamantă susține că pe baza actelor juridice anexate cererii de chemare în judecată, pretinde un drept de proprietate asupra terenului supus exproprierii prin Hotărârea nr. 38/2010, drept care, deși nu este actual, se prefigurează și îi dă dreptul de a-1 conserva și de a-1 proteja prin promovarea prezentei acțiuni permise de lege, justificând și interesul legitim necesar. Aceasta a solicitat și înscrierea sa în Hotărârea de Guvern menționată, în concurs cu Municipiul Arad, până la data la care își va dovedi dreptul de proprietate asupra terenului prin act autentic sau hotărâre judecătorească așa cum impune art. 5 alin. (5), teza finală din Legea nr. 198/2004.

Efectul pronunțării acestei hotărâri judecătorești constă în faptul că despăgubirea va fi consemnată și pe numele reclamantei, în concurs cu Municipiul Arad, fără însă a fi eliberată decât dacă va face dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Pornind de la aceste susțineri, se constată că prin „actele juridice anexate cererii de chemare în judecată", pe care recurenta reclamantă și-a fundamentat solicitările, aceasta a avut în vedere actul de cesiune de creanță înregistrat sub nr. 386 din 20.12.2009, prin care numitul F.D.T. i-a cesionat un drept de creanță cu privire la terenul în litigiu. La rândul său, numitul F.D.T. a cumpărat dreptul de creanță, astfel cesionat, de la numitele N.A.

și P. L. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/2004, acestea înstrăinând, prin urmare, dreptul de creanță și nu dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3,25 ha teren și obligându-se să facă toate demersurile la organele competente pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în cauză. În speță, vânzătoarele N.A. și P.L. nu erau proprietarele terenului cu privire la care au făcut aceste acte de dispoziție. Astfel, din starea de fapt reținută în speță, reiese că numitele N.A. și P.L. au fost validate în anexa nr. 29 a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Arad, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra suprafeței totale de 3,25 ha teren, fiind înscrise la poziția 39 a anexei nr. 29 a lucrării de fond funciar.

Ulterior, acestea au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva comisiilor de fond funciar și a Municipiului Arad prin Primar, având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra suprafeței de 3,2496 ha teren arabil, situat pe raza municipiului Arad, suprafață care nu se cunoaște dacă include și terenul expropriat de Statul Român de la Municipiul Arad în vederea construirii autostrăzii Arad - Timișoara, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de apel în cauză. Acțiunea astfel formulată a fost respinsă în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 2673/2011 a Judecătoriei Arad, și irevocabil, prin respingerea recursului, în baza deciziei civile nr. 939/2011 a Tribunalului Arad, reținându-se cu putere de lucru judecat, că reclamantele N.A.

și P. L. nu sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului mai sus­menționat, atât în varianta restituirii în natură, cât și cea despăgubirilor solicitate ca urmare a nerestituirii în natură a terenului. În contextul acestor considerente, recurenta reclamantă susține că se încadrează în categoria persoanelor care justifică un interes legitim în formularea acțiunii de față, conform art. 5 alin. (1) teza finală din Legea nr. 198/2004, ci nu în categoria titularilor drepturilor reale cu privire la terenul expropriat. Pentru ca interesul reclamantei să fie unul legitim, acesta nu trebuie să vină în conflict cu legea. În aceste cazuri legea îngăduie în mod expres celui interesat să recurgă la acțiune pentru verificarea în fapt a existenței dreptului afirmat.

Este vorba despre afirmarea unui drept, iar dreptul subiectiv civil afirmat de recurenta reclamantă în cauză, privind îndreptățirea acesteia la acordarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, pentru a putea fi exercitat, deci pentru a se bucura de protecția juridică a acțiunii exercitate, trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege, adică să nu intre în conținutul unui raport juridic ilegal, care să contravină ordinii publice sau bunelor moravuri. Or, în speță, verificând în fapt existența dreptului afirmat, se constată că recurenta reclamantă nu poate pretinde niciun drept asupra terenurilor supuse exproprierii prin Hotărârea nr. 38/2010, nefiind confirmat „prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" un drept real sau de creanță în patrimoniul vânzătoarelor inițiale – N.A.

și P.L. și, mai departe, al cesionarului F.D.T., pentru ca acesta să fi putut transmite în mod valabil un drept care, astfel cum susține recurenta reclamantă, să se prefigureze și să dea dreptul acesteia de a-1 conserva și de a-1 proteja prin promovarea prezentei acțiuni permise de lege. În consecință, prin respingerea definitivă și irevocabilă a acțiunii vânzătoarelor inițiale – N.A. și P.L., prin sentința civilă nr. 2673/2011 a Judecătoriei Arad, mai sus menționată, recurenta reclamantă nu justifică existența niciunui drept actual și niciunui interes legitim în promovarea acțiunii de față, astfel încât, toate criticile formulate cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, nu sunt întemeiate.

Pentru identitate de rațiune, instanța de recurs nu a mai dezvoltat pe larg și înlăturarea criticilor formulate cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 cu privire la calitatea de persoană expropriată, considerentele de fapt și raționamentul juridic fiind aceleași. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.