ÎCCJ, decizie (scj.ro #81874)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81874) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de cesiune de creanță încheiat cu o

persoană care nu avea calitatea de proprietar al terenului expropriat. Lipsa

calității de persoană îndreptățită de a solicita despăgubiri.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate.

Index alfabetic

:

persoană îndreptățită

-

drept de creanță

-

despăgubiri

-

expropriere

Legea nr. 198/2004, art. 5

Sintagmele

menționate în alin. (1) și alin.(5) ale art. 5 al Legii

nr. 198/2004,

„orice persoană care

justifică

un interes legitim" sau „persoane aparent îndreptățite"

,

trebuie

interpretate în litera și spiritului legii, în

ansamblul ei.

Astfel, nu are calitatea de persoană îndreptățită de a

solicita despăgubiri pentru un imobil expropriat

,  neputându-se prevala de dispozițiile cuprinse în art. 5

din Legea nr. 198/2004, persoana care a dobândit

printr-un act de cesiune un drept de creanță cu privire la terenul

expropriat

, cesionarul cumpărând la rândul său dreptul de creanță

de la persoane care

nu erau

proprietarele

terenului cu privire la care au făcut acest act de dispoziție, întrucât,

deși formulaseră cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, le-a

fost respinsă acțiunea având ca obiect punerea în posesie și eliberarea

titlului de proprietate asupra

terenului.

ICCJ, Secția I civilă, decizia  nr. 8378 din 25 noiembrie

2011

Reclamanta D.M. a chemat în judecată

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri

Naționale din România și Municipiul Arad,

solicitând să se

constate că, în conformitate cu

dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 5 alin.

(5)

din Legea nr. 198/2004, are calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri

privind exproprierea imobilului - teren nr. top. A 253/4

(12.975 m.p.) situat pe raza Municipiului Arad; să

fie obligați pârâții la

înscrierea ei

în „Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr.

38/2010"

în calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri privind exproprierea

imobilului din litigiu.

Prin sentința civilă nr. 252 din 8.04.2010,

Tribunalul Arad a

respins

acțiunea, reținând

că, potrivit Legii

nr.

18/1991, numitelor N.A. și P.L. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate

asupra suprafeței de 3,25 ha teren,

fiind

validată prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Arad,

în anexa nr. 39 a lucrării de fond funciar la

poziția 130.

În baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.

151/2004 al Biroului Notarial S.D.,

numitele

N.A. și P.L. au cesionat, în favoarea

numitului

F.D.T., dreptul lor de creanță și nu dreptul de proprietate

asupra suprafeței de 3,25 ha teren, cumpărătorul

obligându-se să facă toate demersurile la organele competente pentru a

dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în

natură.

Prin actul de cesiune de creanță nr. 386/2009, numitul

F.D.T. i-a cesionat reclamantei creanța sa,

dobândită în

conformitate cu

contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.

151/2004.

Numitele N.A. și P.L. au formulat o cerere

de chemare în judecată împotriva comisiilor de fond

funciar, având ca

obiect punerea în posesie și eliberarea

titlului de proprietate asupra suprafeței de 3,2496 ha teren arabil, situat pe

raza municipiului Arad,

inclusiv cu privire la

terenul cu nr. top. A 2531/4 (12.975 m.p

.)

Atâta vreme cât nu există o hotărâre

judecătorească irevocabilă

din care să rezulte

că numitele N.A. și P.L. sunt

proprietarele terenului și nici un act din

care să rezulte dreptul de proprietate al reclamantei, instanța a considerat că

în cauză nu sunt

incidente dispozițiile

art. 5 alin. (2) și alin.(3) din Legea nr. 198/2004, astfel

că a respins

acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 438/A din 15 noiembrie

2010, Curtea de Apel

Timișoara

, Secția civilă

a respins apelul ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat să se constate calitatea sa de persoană

îndreptățită la plata despăgubirilor privind

imobilul

expropriat situat pe raza Municipiului Arad, teren cu nr. top.

A 253/4

în suprafață de 12.975 m.p., prevalându-se de dispozițiile cuprinse în art. 5

alin. (5) din Legea nr. 198/2004, dar și de actul de cesiune de creanță

înregistrat sub nr. 386/2009, prin care

numitul

F.D.T. i-a cesionat reclamantei creanța sa

dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.

151/2004.

Soluția pronunțată de prima instanță, de respingere a acțiunii

reclamantei pe motiv că nu există o hotărâre

judecătorească irevocabilă

din care

să rezulte că vânzătoarele N.A. și P.L.

sunt proprietarele terenului expropriat, este temeinică și legală.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004

„expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii consemnate, în

condițiile art. 5 alin. (4 - 8) și art. 6 alin. (2), se poate adresa instanței

judecătorești competente în

termen de 30 de zile

de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

anulării, fără a

putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii".

Din textul sus-enunțat rezultă că art. 9 alin. (2) din Legea nr.

198/2004 se referă la situația „expropriatului nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor" căruia nu i s-a comunicat hotărârea de

stabilire a despăgubirilor, însă în speță,

reclamanta solicită instanței să

constate calitatea sa de persoană

îndreptățită la despăgubiri privind imobilul situat pe raza Municipiului Arad,

teren cu nr. top. A 253/4 în suprafață de 12.975 m.p.

Reclamanta nu a făcut dovada calității de

persoană

îndreptățită la despăgubiri privind imobilul

situat pe raza Municipiului

Arad, conform

art. 5 din Legea nr. 198/2004, text potrivit căruia „actele doveditoare

referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil

expropriat, precum și dovada dreptului de proprietate și a celorlalte

drepturi reale asupra imobilelor expropriate,

poate fi făcută prin orice

mijloace de

probă

admise de lege".

Reclamanta a făcut dovada unei creanțe, dobândită prin

contractul de cesiune de creanță nr. 386/2009, nicidecum

dovada unui drept real asupra terenului supus

exproprierii, mai mult,

persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de

proprietate asupra

terenului în litigiu au

înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad dosarul cu

nr. 17507/55/2009, în

contradictoriu cu comisiile de fond funciar,

acest

litigiu având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de

proprietate

pentru suprafața de 3,24 ba teren, suprafață care nu se cunoaște dacă va

include și terenul expropriat.

Față de cele ce preced, Curtea a constatat

că reclamanta apelantă

nu a făcut dovada că ar fi îndreptățită la acordarea

despăgubirilor pentru imobilul expropriat, context în care, nu se poate dispune

înscrierea acesteia în Hotărârea privind stabilirea despăgubirilor conform

Legii nr. 198/2004, neîndeplinind condițiile de persoană îndreptățită la

despăgubire, astfel încât să se poată prevala de

dispozițiile cuprinse în art. 9 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.

198/2004.

Împotriva

acestei decizii a declarat  recurs reclamanta, invocând  următoarele  motive :

Sub un prim aspect, a criticat hotărârile

ambelor instanțe de fond

pentru că au aplicat greșit dispozițiile

art. 5

din Legea nr. 198/2004,

impunând

reclamantei să facă dovada calității sale sau a numitelor

N.A. și P.L.

de proprietari asupra terenului expropriat, deși textul de lege nu restrânge

condițiile la o astfel de calitate.

Temeiul juridic al cererii de chemare în

judecată îl constituie

dispozițiile art. 5 alin. (1) si art. 5

alin. (5) din Legea nr. 198/2004.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr.

198/2004, pe care le-a

invocat în justificarea calității de

persoană îndreptățită la

plata despăgubirilor pentru terenul

expropriat de către stat

, au în vedere două categorii

de

persoane care pot formula cereri pentru plata despăgubirilor,

respectiv: „titularii drepturilor reale" și

„orice persoană care justifică

un interes legitim".

Legea nr. 198/2004 folosește și o altă

terminologie,

respectiv, de „persoane aparent

îndreptățite", atunci când stabilește în art. 5 alin. (5) că: „In cazul în

care despăgubirile referitoare la același

imobil sunt cerute în concurs

sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile

se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii

civile.

Despăgubirea va fi eliberată numai

titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri

judecătorești definitive si irevocabile".

Este adevărat că dispozițiile art. 5 alin.

(2) și alin. (3) din Legea

nr. 198/2004, reținute de către instanțele

de fond, precizează modalitatea în care se face dovada dreptului de proprietate

și a

celorlalte drepturi reale, însă aceste

dispoziții nu precizează nimic cu

privire

la categoria persoanelor care justifică un interes legitim.

Cu toate acestea, deși legiuitorul nu precizează expres, este

evident că o astfel de persoană trebuie să-și

dovedească un interes

aparent de a

formula o astfel de cerere de despăgubiri, fără însă a i se

putea impune dovada dreptului de proprietate sau

dreptului real asupra imobilului, cât timp nu face parte din categoria persoanelor

titulare ale

vreunui drept real.

Sub un al doilea aspect, se critică invocarea greșită de către

instanță a obligativității calității de expropriat.

În acest sens reclamanta susține că, deși a

indicat în mod expres

ambelor instanțe că își întemeiază

acțiunea pe dispozițiile art. 9 alin. (2)

din Legea nr. 198/2004, cauza a

fost soluționată având în vedere

prevederile

art. 9 alin. (1), reținându-se că aceasta nu are calitatea de

persoană

expropriată.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează

două cazuri diferite

de contestare a hotărârilor de stabilire a

despăgubirii, însă instanța de

apel a apreciat

greșit că și „art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se

referă

la situația expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirilor".

Primul caz, prevăzut de alin. (1) al art.

9, se referă la dreptul

persoanei expropriate de a contesta în fața instanței de

judecată cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărâre.

Al doilea caz, reglementat de alin. (2) al art. 9, dispoziții pe care

se

întemeiază și acțiunea reclamantei, se referă la dreptul oricărei

persoane care se consideră îndreptățită la

despăgubire să se adreseze

instanței

de judecată care va stabili asupra dreptului său la despăgubire.

Persoana la care face referire art. 9 alin.

(2), nu trebuie să aibă

calitatea de expropriat, concluzie care se desprinde din

cuprinsul acestui articol conform căruia „orice persoană care se consideră

îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa

instanței judecătorești competente".

Prin referirea la „orice persoană care se

consideră îndreptățită"

este evident că legiuitorul nu a avut în

vedere doar persoana

expropriată așa cum a

făcut-o în redactarea alin. (1) al art. 9. P

entru situația prevăzută în alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 198/2004,

legiuitorul a prevăzut un termen de

introducere a acțiunii de 3 ani, spre

deosebire

de acțiunea prevăzută la alin. (1) în care termenul este de 30

de zile, fiind evidentă distincția dintre cele

două acțiuni.

Totodată, trimiterea pe care o face art. 9

alin. (3) din Legea nr.

198/2004 la dispozițiile art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994

are în

vedere strict procedura de judecată

în fața instanței în ceea ce privește

stabilirea

cuantumului despăgubirii, iar nu și a dreptului la despăgubire.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta

a solicitat doar

să se constate că pretinde un drept de proprietate asupra

imobilului

expropriat în baza Hotărârii nr.

38/2010 și că, astfel, justificând

un

interes legitim, solicită înscrierea în această Hotărâre, în concurs cu

Municipiul

Arad, până la data la care își va dovedi dreptul de proprietate asupra

terenului prin act autentic sau hotărâre

judecătorească

așa cum impune art. 5 alin. (5) teza finală din Legea nr.

198/2004. Efectul pronunțării acestei hotărâri

judecătorești constă în

faptul că

despăgubirea va fi consemnată și pe numele reclamantei, în

concurs cu Municipiul Arad, fără însă a fi

eliberată

decât dacă va face

dovada dreptului de proprietate

asupra terenului.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, care fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că

nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește prima critică, prin

care se invocă aplicarea

greșită de către instanțele anterioare a

dispozițiilor art. 5 din Legea nr.

198/2004, cu referire la

calitatea recurentei reclamante de persoană

care

justifică un interes legitim în promovarea acțiunii pendinte, ci nu

de titular al unui drept real cu privire la

terenul expropriat, Înalta Curte

constată că nu este întemeiată.

În primul rând se constată că expresiile

„orice persoană care

justifică un interes legitim" sau „persoane aparent

îndreptățite"

menționate în alin. (1)

și alin.(5) ale art. 5 al Legii nr. 198/2004, invocate de

recurenta reclamantă, trebuie interpretate în

litera și spiritului legii, în

ansamblul ei.

În acest sens se reține că recurenta

reclamantă a

solicitat instanței să se constate

calitatea sa de persoană îndreptățită la

plata despăgubirilor privind

imobilul expropriat situat pe raza

municipiului

Arad, teren cu nr. top. A 2531/4, în suprafață de 12.975

m.p., prevalându-se de dispozițiile cuprinse în

art. 5 alin. (1) și alin. (5)

din

Legea nr. 198/2004 și să fie obligați pârâții  la înscrierea ei

în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii

nr. 38/2010, în calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri privind

exproprierea

imobilului din litigiu.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta reclamantă susține

că pe baza actelor juridice anexate cererii de chemare în

judecată, pretinde un drept de proprietate asupra

terenului supus

exproprierii prin

Hotărârea nr. 38/2010, drept care, deși nu este

actual, se prefigurează și îi dă dreptul de a-1 conserva și de a-1

proteja

prin promovarea prezentei acțiuni permise de lege, justificând

și

interesul legitim necesar. Aceasta a

solicitat și înscrierea sa în Hotărârea

de Guvern menționată, în concurs cu Municipiul Arad, până la data la

care

își va dovedi dreptul de proprietate asupra terenului prin act

autentic sau hotărâre judecătorească așa cum

impune art. 5 alin. (5),

teza finală

din Legea nr. 198/2004. Efectul pronunțării acestei hotărâri

judecătorești constă în faptul că despăgubirea va

fi consemnată și pe

numele reclamantei, în concurs cu Municipiul Arad,

fără însă a fi

eliberată decât dacă va face

dovada dreptului de proprietate asupra

terenului.

Pornind de la aceste susțineri, se constată

că prin „actele juridice

anexate cererii de chemare în

judecată", pe care recurenta reclamantă

și-a

fundamentat solicitările, aceasta a avut în vedere actul de cesiune

de creanță înregistrat sub nr. 386 din 20.12.2009, prin

care numitul F.D.T. i-a cesionat un drept de creanță cu privire la

terenul

în litigiu.

La rândul său, numitul F.D.T. a cumpărat

dreptul

de creanță, astfel cesionat, de la

numitele N.A. și P.

L. în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

151/2004,

acestea înstrăinând, prin urmare, dreptul de creanță și

nu

dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3,25 ha teren și

obligându-se să facă toate demersurile la

organele competente pentru a

dobândi

dreptul de proprietate asupra terenului în cauză.

În speță, vânzătoarele N.A. și P.L. nu

erau

proprietarele terenului cu privire la care au făcut aceste acte

de dispoziție.

Astfel, din starea de fapt reținută în

speță, reiese că numitele

N.A. și P.L. au fost

validate în anexa nr. 29 a

Regulamentului de aplicare a Legii nr.

18/1991, prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Arad, în vederea

reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra suprafeței totale de

3,25 ha teren, fiind

înscrise

la poziția 39 a anexei nr. 29 a lucrării de fond funciar.

Ulterior, acestea au formulat o cerere de

chemare în judecată

împotriva comisiilor de fond funciar și a Municipiului Arad prin

Primar, având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de

proprietate asupra suprafeței de 3,2496 ha teren arabil, situat pe

raza municipiului Arad, suprafață care nu se

cunoaște dacă include și

terenul

expropriat de Statul Român de la Municipiul Arad în vederea

construirii autostrăzii Arad - Timișoara, astfel

cum în mod judicios a

reținut și instanța de apel în cauză.

Acțiunea astfel formulată a fost respinsă

în mod definitiv, prin

sentința civilă nr. 2673/2011 a

Judecătoriei Arad, și irevocabil,

prin

respingerea recursului, în baza deciziei civile nr. 939/2011 a

Tribunalului

Arad, reținându-se cu putere de lucru judecat, că

reclamantele N.A. și P. L. nu sunt îndreptățite la

reconstituirea dreptului de proprietate privată

asupra terenului mai sus­menționat, atât în varianta restituirii în natură, cât

și cea despăgubirilor solicitate ca urmare a nerestituirii în natură a

terenului.

În contextul acestor considerente,

recurenta reclamantă

susține că se încadrează în categoria persoanelor

care justifică un

interes legitim în

formularea acțiunii de față, conform art. 5 alin. (1)

teza

finală din Legea nr. 198/2004, ci nu în

categoria titularilor drepturilor

reale cu privire la terenul

expropriat.

Pentru ca interesul reclamantei să fie unul legitim, acesta nu

trebuie să vină în conflict cu legea. În aceste

cazuri legea îngăduie în mod expres celui interesat să recurgă la acțiune

pentru verificarea în

fapt a existenței dreptului afirmat.

Este vorba despre afirmarea unui drept,

iar dreptul subiectiv civil

afirmat de recurenta

reclamantă în cauză, privind îndreptățirea acesteia

la acordarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat,

pentru a putea fi exercitat, deci pentru a se bucura de protecția juridică a

acțiunii

exercitate, trebuie să fie recunoscut și

ocrotit de lege, adică să nu intre

în conținutul unui raport

juridic ilegal, care să contravină ordinii publice sau bunelor moravuri.

Or, în speță, verificând în fapt existența

dreptului afirmat, se

constată că recurenta reclamantă nu poate

pretinde niciun drept asupra

terenurilor supuse exproprierii prin Hotărârea

nr. 38/2010,

nefiind confirmat „prin acte

autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" un

drept real sau de creanță în patrimoniul

vânzătoarelor inițiale – N.A. și P.L. și, mai departe,

al cesionarului F.D.T., pentru ca acesta să fi

putut

transmite în mod valabil un

drept care, astfel cum susține recurenta

reclamantă, să se prefigureze și să dea dreptul acesteia de a-1 conserva

și de a-1 proteja prin promovarea

prezentei acțiuni permise de lege.

În consecință, prin respingerea definitivă

și irevocabilă a acțiunii

vânzătoarelor inițiale

– N.A. și P.L., prin sentința

civilă nr. 2673/2011 a Judecătoriei Arad,

mai sus

menționată, recurenta reclamantă nu

justifică existența niciunui drept

actual

și niciunui interes legitim în promovarea acțiunii de față, astfel

încât,

toate criticile formulate cu privire la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, nu

sunt întemeiate.

Pentru identitate de rațiune, instanța de recurs nu a mai

dezvoltat pe larg și înlăturarea criticilor

formulate cu privire la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 198/2004 cu privire la calitatea de persoană expropriată,

considerentele de fapt și raționamentul juridic fiind aceleași.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1)

C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.