ÎCCJ, Decizia nr. 166/2017

Cererea de suspendare din funcție; Prin Rezoluția nr. x/IJ/DIJ/2016, Inspecția Judiciară a exercitat acțiune disciplinară împotriva pârâtului A., judecător în cadrul Curții Militare de Apel București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. i) varianta a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acțiunea disciplinară a fost înregistrată pe rolul secției pentru judecători, în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, formând obiectul Dosarului nr. x/J/2016. La data de 8 februarie 2017, Inspecția Judiciară a înaintat instanței de disciplină cererea formulată de petenții judecători B., C., D. și E., prin care s-a solicitat examinarea posibilității suspendării din funcție a judecătorului A., președintele Curții Militare de Apel, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004. În motivarea cererii de suspendare, petenții au susținut că, după exercitarea acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară, pârâtul judecător a formulat mai multe cereri de abținere și de recuzare în același dosar, creându-se un blocaj instituțional în cauza respectivă.

Hotărârea atacată; Prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2017, în temeiul prevederilor art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, din oficiu, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în materie disciplinară a dispus suspendarea din funcția de judecător a pârâtului A., președintele Curții Militare de Apel, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce face obiectul Dosarului nr. x/J/2016. Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a apreciat, în esență, că, prin menținerea în funcție a pârâtului judecător, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, se aduce atingere gravă imaginii și prestigiului justiției. Secția a reținut că, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, judecătorul A. a formulat în mod repetat cereri de abținere și recuzare, într-un dosar penal, cu consecința amânării soluționării cauzei, de la data constituirii completului de divergență și până în prezent. S-a considerat relevant, în acest context, faptul că magistratul a continuat să formuleze declarații de abținere și cereri de recuzare în dosarul respectiv și după exercitarea acțiunii disciplinare, ceea ce a dus, de asemenea, la imposibilitatea soluționării pricinii. Instanța de disciplină a considerat că atitudinea adoptată de pârâtul A. în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de judecător a dus la crearea unui blocaj funcțional în administrarea actului de justiție, împrejurare ce afectează în mod grav atât desfășurarea activității în cadrul instanței, cât și prestigiului justiției, existând și riscul ca, prin nesoluționarea cauzei, să se creeze premisele intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatului. 3.Calea de tac exercitată; Împotriva încheierii de ședință din data de 20 februarie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016, a formulat o cerere pe care a intitulat-o „cale de atac separată” pârâtul A., judecător în cadrul Curții Militare de Apel București. Autorul căii de atac a formulat o primă serie de critici din perspectiva nelegalității încheierii menționate. Astfel, s-a învederat, pe de o parte, că a fost exclusă de la analiză teza întâi a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, care vizează afectarea desfășurării cu imparțialitate a procedurilor disciplinare. Din perspectiva tezei a II-a a articolului specificat, în opinia autorului, instanța de disciplină și-a fundamentat analiza pe susțineri neîntemeiate, deoarece: termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinește abia în anul 2024, declarațiile sale de abținere au fost formulate în considerarea respectării dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, care ar fi încălcate la Curtea Militară de Apel, cererile de recuzare au fost formulate pentru că declarațiile de abținere i-au fost soluționate pe baza interpretării eronate a dispozițiilor legale privind întregirea completului de divergență, cu scopul obținerii unei anumite soluții, în funcție de opiniile judecătorilor cu privire la modul de aplicare a prevederilor legislației penale incidente. Consideră partea că și potențialul de afectare a prestigiului justiției a fost greșit reținut, câtă vreme, ceea ce a urmărit prin demersurile sale, a fost, în realitate, respectarea legii. O altă categorie de critici vizează măsura suspendării în sine. Judecătorul A. apreciază că, pe de o parte, scopul urmărit prin măsura dispusă putea fi atins prin urgentarea soluționării acțiunii disciplinare. Pe de altă parte, suspendarea sa provizorie din funcție l-ar lipsi de „o judecată echilibrată” pe fondul stabilirii răspunderii disciplinare. În acest context, magistratul a precizat că, deși, în opinia sa, calea de atac exercitată este suspensivă de executare, solicită în mod distinct, suspendarea măsurii dispuse, până la soluționarea acesteia. Criticile formulate nu au fost încadrate în drept. Calificarea căii de atac; Înalta Curte a procedat la calificarea căii de atac în discuție, prin raportul întocmit în cauză în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., însușit de către completul de filtru, stabilindu-se că această cale de atac este recurs, iar nu apel, c alea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în materie disciplinară fiind reglementată printr-o lege specială, respectiv prin art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările intimatei; Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând admiterea recursului, întrucât, după pronunțarea încheierii atacate, acțiunea disciplinară a fost soluționată și s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării din funcție pe o perioadă de 3 luni, astfel încât ar fi posibil ca măsura preventivă și provizorie să fie mai mare decât însăși sancțiunea disciplinară.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 8 mai 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul judecătorului A.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, (…) dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.” Din interpretarea literală și teleologică a prevederilor legale precitate , rezultă caracterul provizoriu și preventiv al măsurii de suspendare din funcție a magistratului cercetat disciplinar, dispuse în temeiul textului legal menționat. Măsura luată împotriva judecătorului A. a fost dispusă de secția pentru judecători, în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20 februarie 2017 și, potrivit textului normativ citat, trebuie să dureze până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare. Este semnificativ de menționat, în contextul expus, faptul că soluționarea recursului declarat de magistrat împotriva încheierii prin care instanța de disciplină a dispus respectiva măsură este supusă unei proceduri imperative prevăzute de C. proc. civ., care are o anumită durată, deoarece presupune parcurgerea obligatorie a unor etape, în anumite termene prevăzute de C. proc. civ. Tot astfel, trebuie avut în vedere că, în speță, ulterior pronunțării încheierii recurate, la data de 15 martie 2017, prin Hotărârea nr. 3/J, a fost soluționată acțiunea disciplinară, iar, urmare admiterii acesteia, secția pentru judecători, a aplicat pârâtului magistrat sancțiunea suspendării din funcția de judecător pe o perioadă de 3 luni, hotărârea formând, la rândul său, obiectul recursului exercitat de către pârât, în Dosarul nr. x/1/2017 al acestei instanțe. În atare situație, raportat la natura și gravitatea sancțiunii disciplinare aplicate în cazul concret dedus judecății, există premisele ca măsura provizorie a suspendării din funcție să depășească durata suspendării din funcție, dispusă ca sancțiune disciplinară. Măsura provizorie ar dobândi, astfel, caracter sancționator, fiind mai aspră decât sancțiunea însăși, ceea ce nu este în spiritul reglementării instituției respective. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ., se va admite prezentul recurs, se va casa încheierea atacată și se va înlătura măsura suspendării din funcția de judecător, aplicată recurentului în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.