Decizia nr. 332/2017 — ÎCCJ — recurs

Circumstanțele cauzei 1.1. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A., președintele Curții Militare de Apel București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a II-a din același act normativ, constând în formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății. În motivarea acțiunii disciplinare s-a susținut, în esență, că pârâtul judecător A. a formulat, în aceeași cauză și pentru același motiv, patru declarații de abținere și două cereri de recuzare a judecătorilor chemați să decidă asupra abținerii, toate respinse, cereri ce au condus la tergiversarea soluționării Dosarului nr. x/751/2014 al Curții Militare de Apel. În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 44 - 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată. 1.

Hotărârile pronunțate de instanța de disciplină Prin Încheierea de ședință din data de 20 februarie 2017, în temeiul prevederilor art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, din oficiu, C.S.M., secția pentru judecători în materie disciplinară a dispus suspendarea din funcția de judecător a pârâtului A., președintele Curții Militare de Apel, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce face obiectul Dosarului nr. x/J/2016. Recursul declarat de pârâtul judecător împotriva încheierii menționate, a fost admis, prin Decizia civilă nr. 166 din 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017, fiind casată încheierea atacată și înlăturată măsura suspendării din funcția de judecător, aplicată recurentului A., în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin Hotărârea nr. 3J din data de 15 martie 2017, C.S.M., secția pentru judecători în materie disciplinară, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului judecător A., președintele Curții Militare de Apel București, sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcția de judecător pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) varianta a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut, în esență, că fapta pârâtului judecător, astfel cum a fost reținută în acțiunea disciplinară și cum rezultă din ansamblul probelor administrate, întrunește cumulativ elementele constitutive ale abaterii în discuție, în varianta normativă a tezei a doua a textului incriminator invocat. 2. Cererea de recurs Împotriva Hotărârii nr. 3J din data de 15 martie 2017, pronunțate de C.S.M., secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016, a declarat recurs pârâtul judecător A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea recursului, magistratul a invocat critici care se circumscriu, în opinia sa, cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând, în esență, faptul că instanța de disciplină ar fi interpretat eronat dispozițiile art. 99 lit. i) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Autorul recursului a arătat că faptele, astfel cum au fost reținute, nu întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de textul legal incriminator menționat. Astfel, se consideră, în primul rând, că, în mod greșit, instanța de disciplină a circumscris laturii obiective a abaterii disciplinare în discuție și fapte materiale necuprinse în sfera de reglementare, respectiv formularea de cereri de recuzare a membrilor completului învestit cu soluționarea cererii de abținere, precum și acordarea unor termene de judecată succesive pentru soluționarea incidentelor ivite. Tot astfel, secția pentru judecători ar fi apreciat eronat că este întrunită situația premisă privind caracterul nejustificat și repetat al declarațiilor de abținere pe care le-a formulat în cauza examinată. Recurentul a învederat, în esență, că nu s-ar fi ținut cont de toate argumentele legale, convenționale, regulamentare și jurisprudențiale, invocate în apărare, care dovedesc, în opinia sa, caracterul justificat al respectivelor declarații de abținere, determinat de imperativul asigurării dreptului inculpatului din cauza respectivă la un tribunal stabilit de lege, așa cum acest drept este reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, atât prin prisma structurii formațiunii de judecată, cât și a previzibilității soluției. Magistratul și-a expus și argumentat punctul de vedere referitor la modalitatea corectă de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale și regulamentare în materia constituirii completului de divergență, subliniind, pe de o parte, că desemnarea sa în completul de judecată s-a realizat în mod nelegal, ceea ce l-a îndreptățit să formuleze declarațiile de abținere, iar, pe de altă parte, că interpretarea și aplicarea dispozițiilor procesual penale în materie excedează competențele C.S.M. În acest context, autorul recursului a prezentat situația de la Curtea Militară de Apel București, ivită după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014, în ceea ce privește poziția judecătorilor față de infracțiunea prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen., considerată relevantă, întrucât ar fi generat conflictul procesual și apoi, pe cel disciplinar. Cu referire la statutul constituțional al judecătorului, autorul recursului a precizat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât îi îngrădește dreptul la interpretare în ceea ce privește chestiunile de competență și de organizare judiciară și la opinie separată în pronunțarea hotărârilor judecătorești. Printr-o altă critică, judecătorul A. a arătat că, în mod nelegal, secția pentru judecători a avut în vedere, la stabilirea vinovăției și a gravității faptelor, împrejurarea că, după exercitarea acțiunii disciplinare, a continuat să formuleze declarații de abținere, apreciind că, prin exercitarea acțiunii disciplinare împotriva unui judecător, nu poate fi constrâns magistratul la o anume conduită, de natură a încălca drepturi fundamentale ale părților, cum ar fi cazul în speță. Autorul recursului consideră că soluția instanței de disciplină este criticabilă și pentru motivul că i s-a reținut o atitudine culpabilă din faptul că a formulat cereri repetate de recuzare a membrilor completului învestit cu soluționarea declarațiilor sale de abținere, cu toate că, în realitate, nicio cerere nu i-a fost judecată pe fond, prima fiindu-i respinsă ca inadmisibilă, iar celelalte fiind respinse în consecință. O altă critică adusă hotărârii atacate vizează reținerea urmării vătămătoare a obstrucționării judecării cauzei într-un termen rezonabil, în condițiile în care, pentru a se putea vorbi despre o judecată și despre un termen rezonabil în care ea să se desfășoare, trebuia mai întâi să se vorbească de o instanță de judecată constituită în conformitate cu dispozițiile naționale, atât în ceea ce privește organizarea judiciară și procedura în general, cât și în ceea ce privește determinarea legală a membrilor formațiunii de judecată a cauzei respective. Or, în opinia sa, secția pentru judecători trebuia mai întâi să stabilească, în mod clar, cum ar fi trebuit să fie constituit completul de divergență, după regulile naționale de la acel moment, apoi cum s-a făcut această constituire la Curtea Militară de Apel București în Cauza nr. x/751/2014, pentru incidentul din data de 17 februarie 2016 și, apoi, ce anume i se impută în raport cu declarațiile sale de abținere. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa, cu consecința înlăturării sancțiunii disciplinare aplicate.

Apărările intimatei Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând punctual și motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică. Ulterior, cu prilejul dezbaterilor pe fond, în concluziile formulate prin reprezentant, intimata a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii Secției pentru judecători și respingerea, ca rămasă fără obiect, a acțiunii disciplinare, în considerarea faptului că, la acest moment, recurentul nu mai are calitatea de judecător, impusă pentru atragerea răspunderii sale disciplinare, întrucât, prin Decretul nr. 1.002 din 16 noiembrie 2017, Președintele României a dispus eliberarea sa din funcție, ca urmare a pensionării.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 13 noiembrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul judecătorului A.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, Înalta Curte va admite recursul, în sensul și pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 100 din aceeași lege: "sancțiunile care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt [...]". Din interpretarea gramaticală, logică și teleologică a prevederilor legale mai sus citate, rezultă că angajarea răspunderii disciplinare este condiționată, în primul rând, de existența calității de judecător sau procuror a persoanei care a fost subiectul acțiunii disciplinare. În ceea ce privește cauza dedusă judecății, se constată că, prin Decretul nr. 1.002 din 16 noiembrie 2017 emis de Președintele României, publicat în M. Of. nr. 903 din 17 noiembrie 2017, recurentul A. a fost eliberat din funcție ca urmare a pensionării. În raport cu situația de fapt intervenită, trebuie examinate consecințele juridice ale faptului pensionării magistratului și eliberării sale din funcție, asupra subzistenței obiectului acțiunii disciplinare și a angajării răspunderii sale disciplinare. Examinând recursul din această perspectivă, Înalta Curte reține că, la acest moment nu mai este întrunită situația legală premisă vizând calitatea de judecător a recurentului-pârât, esențială pentru stabilirea existenței sau inexistenței răspunderii sale în context disciplinar. Mai trebuie menționat că, alături de alte modalități specifice de realizare a dreptului prin angajarea răspunderii, sancțiunea aplicată în cauză judecătorului A. reprezintă o ripostă socială particularizată la constatarea neconformării la obligațiile sociale stabilite pentru judecători prin actele normative indicate de titularul acțiunii disciplinare și avute în vedere, ca atare, de C.S.M., ca instanță disciplinară. Ca orice altă sancțiune, sancțiunea disciplinară își îndeplinește scopul și își realizează funcțiile prin executare. Or, în speță, eventuala sancțiune disciplinară aplicată recurentului nu ar mai putea fi executată, ca urmare a încetării raporturilor sale de serviciu, astfel încât, practic, acțiunea disciplinară exercitată împotriva acestuia a rămas fără obiect. Pe de altă parte, prin faptul pensionării, recurentul însuși a pus instanța de judecată în imposibilitatea de a analiza pe fond legalitatea și temeinicia acțiunii disciplinare declanșate împotriva sa, ca și a sancțiunii disciplinare aplicate. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va respinge, ca rămasă fără obiect, acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului.