ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin-Vale la data de 26 februarie 2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și Administrația Națională Apele Române, următoarele:

- lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren 3.500 mp situată în extravilanul satului Malu-Spart, județul Giurgiu;

- obligarea pârâtelor să desființeze șanțul construit pe terenul reclamanților în timp de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, iar în cazul în care pârâtele nu vor pune în executare de bună voie hotărârea judecătorească să fie autorizați reclamanții să desființeze șanțul, respectiv pe cheltuiala acestora;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 4.500 RON constând în lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei ani și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1121 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Bolintin Vale a admis în parte acțiunea și a constatat că pe terenul reclamanților pârâtele au edificat un șanț prin care au ocupat suprafața de 2.552 mp din terenul proprietatea acestora (pe lungimea terenului).

A obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON reprezentând contravaloarea terenului ocupat abuziv și la plata sumei de 4.500 RON lipsă de folosință pe ultimii trei ani.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect desființarea șanțului ce grevează proprietatea reclamanților.

A obligat pârâtele la plata sumei de 2.130 cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Prin Decizia nr. 814 din 5 iulie 2017, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1121 din 13 septembrie 2016 a Judecătoriei Bolintin Vale, a admis apelul formulat de către pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea împotriva aceleiași sentințe și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

Prin Decizia nr. 531 din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adresa din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel București a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin Rezoluția completului din data de 20 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 18 ianuarie 2019 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, excepție pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu a cărui capăt principal de cerere este revendicare imobil, deci o acțiune evaluabilă în bani.

Valoarea obiectului, astfel cum a fost indicat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată este de 5.000 RON, sub plafonul de 200.000 RON inclusiv.

Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Astfel, instanța supremă a constatat că potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

În interpretarea acestor dispoziții legale, a reținut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel".

Totodată, a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", dar înțelesul acestor dispoziții "trebuie să reiasă din decelerarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului."

A reținut că, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel.

Prin urmare, instanța supremă a constatat că "Nici prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. nu conțin o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe".

Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționare oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, care, în raport de dispozițiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

În ceea ce privește efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017, a constatat că, în viziunea instanței de contencios constituțional, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs și nu prin accesul la o anumită instanță.

Prin urmare, a concluzionat în sensul că, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate reține că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare, ca efect al deciziei Curții Constituționale anterior menționate.

Totodată, constatând că nici dispozițiile art. 96 pct. 3 și nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea acestora.

Astfel, față de principiul organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 - 97 C. proc. civ., care "presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", a statuat că revine curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speță, Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018).

În aplicarea dezlegărilor date prin decizia anterior menționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanțe de la data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Giurgiu, secția civilă revenind instanței ierarhic superioare, și anume Curții de Apel București.

Prin urmare, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 814 din 5 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM