ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3584/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 992/2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor prin Direcția Generală Juridică, A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 106.841,29 RON cu titlu de lipsă de folosință a imobilului construcție, situat în București, Șos. București - Ploiești, Km 11 - 12, colț cu str. x, pe perioada 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010. S-au respins pretențiile pârâtei pentru perioada 5 septembrie 2002 - 20 februarie 2009, ca fiind prescrise. S-au respins în rest pretențiile ca neîntemeiate.

În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții nu au dovedit prin probele administrate efectuarea de îmbunătățiri necesare și utile la imobilul de la adresa de mai sus.

S-a mai reținut că dreptul la despăgubiri al pârâtei s-a născut la data de 5 iunie 2009, data pronunțării hotărârii definitive de restituire a imobilului, că pretențiile aferente perioadei anterioare sunt prescrise, cele aferente perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010 (data predării-primirii imobilului) sunt întemeiate, iar cele aferente perioadei 20 februarie 2009 - 5 iunie 2009, neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile.

Prin Decizia nr. 396/A din data de 17 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă s-au admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A., și de apelantul-reclamant-pârât Ministerul Afacerilor Interne, împotriva Sentinței civile nr. 992 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă reclamant S.C. B. S.R.L.. S-a schimbat sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea principală și a fost obligată pârâta la 117.833 RON RON către reclamante cu titlu de despăgubiri. A fost admis apelul pârâtei formulat împotriva aceleiași sentințe civile care a fost schimbată sentința, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului de a cere despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. Totodată s-a respins, în tot, cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

În anul 2002 autoarele pârâtei au solicitat printr-o notificare, formulată în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului în litigiu, deținut de reclamanta Academia de Poliție. Notificarea a fost respinsă de către unitatea deținătoare prin Decizia nr. 587/2003. Contestația formulată de notificatoare a fost soluționată definitiv prin judecăți succesive ale fondului și căilor de atac, prin Decizia civilă nr. 14/2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3391/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Civilă, imobilul fiind restituit în natură către autoarea pârâtei.

De la data rămânerii definitive și implicit executorie a deciziei nr. 14/2009, pârâta nu a efectuat niciun demers de executare silită a acestei decizii, ori de notificare a reclamantei pentru executare amiabilă. Ulterior rămânerii irevocabile a deciziei de restituire a imobilului, pârâta a formulat cerere de executare silită, dar fără a face dovada nici în acest caz, de formularea unei eventuale notificări prealabile către reclamantă pentru executarea amiabilă a hotărârii judecătorești. De altfel, chiar și procedura de executare silită declanșată de către pârâtă a fost finalizată în fapt tot printr-o executare amiabilă, conform procesului-verbal de executare din data de 19 octombrie 2010 (p. 20 dosar fond), în care se consemnează atât atitudinea cooperantă a părților cât și faptul că nu a fost cazul prezenței unor forțe de ordine.

Apelul reclamantei a fost constatat fondat sub următoarele aspecte.

Îmbunătățirile aduse imobilului de către reclamantă și solicitate prin acțiunea principală au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, și anume contractele de construire/reparații identificate în raportul de expertiză efectuat în cauză. A fost înlăturată susținerea judecătorului fondului că aceste contracte nu pot constitui mijloc de probă, pentru că nu ar fi fost înregistrate, pe de o parte, pentru că au fost înregistrate la instituția publică beneficiară și au constituit temei al unor plăți din bani publici, iar, pe de altă parte, pentru că documentele își produc efecte juridice în condițiile în care nu au fost defăimate în sensul calificării lor ca fiind false.

S-a mai reținut că în raportul de expertiză întocmit de expert C. sunt calificate drept îmbunătățiri necesare și utile aduse imobilului doar cele executate conform contractelor nr. x/1997 și nr. y/1997 și actelor adiționale la acestea. Din valoarea reținută pentru aceste îmbunătățiri, expertul a dedus contravaloarea obiectelor lipsă la momentul efectuării expertizei, precum și a uzurii reparațiilor, rezultând suma de 117.833 RON.

Cu privire la lucrările efectuate în anul 2003 și pentru care reclamanții au prezentat, de asemenea, documente probatorii, expertul a reținut că îmbunătățirile aduse imobilului nu au caracter necesar, deoarece au vizat o transformare a imobilului în vederea folosirii pentru o altă destinație.

Curtea de apel a apreciat ca fiind pertinent punctul de vedere al expertului, atât cu privire la cuantumul și caracterul necesar al îmbunătățirilor efectuate în anul 1997 - 1998, cât și cu privire la calificarea drept voluptuorii a cheltuielilor de transformare a clădirii în anul 2003, cu atât mai mult cu cât bună parte dintre aceste îmbunătățiri au fost dezafectate până la data predării imobilului către pârâtă (instalații sanitare, de încălzire etc.).

În legătură cu cererea reconvențională, curtea de apel a constatat că reclamanții au solicitat la fond respingerea acesteia, poziție menținută și prin întâmpinarea formulată la apelul pârâtei, căreia i s-a adăugat și subsidiarul menținerii hotărârii de fond privind dezlegarea cererii reconvenționale.

Specificul de aplicare al Legii nr. 10/2001 constă în faptul că notificatorul pretinde recunoașterea unui drept al său în legătură cu un imobil. Actul de recunoaștere (dispoziția unității deținătoare sau hotărârea judecătorească pronunțată în contestațiile declarate împotriva dispozițiilor de respingere) au valoarea unui act constitutiv de drept, beneficiarul fiind doar de la momentul adoptării actului de recunoaștere deținătorul unui "bun" în înțelesul dat de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale acestei noțiuni. Având un "bun" titularul beneficiază de toate prerogativele recunoscute proprietății, inclusiv de cea de a pretinde despăgubiri în cazul cotropirii proprietății, atât pentru eventualele daune cât și pentru lipsirea de folosință a proprietății.

Pârâta și autoarele sale nu au fost deținătoarele unui "bun" decât la momentul pronunțării deciziei judecătorești definitive pe data de 5 iunie 2009 și, implicit, nici nu aveau dreptul de a solicita despăgubiri pentru lipsa folosinței bunului până la acel moment.

Pentru perioada ulterioară datei de 5 iunie 2009 până la predarea bunului, la 19 octombrie 2010, curtea de apel a constatat că la dosar nu există probe din care să rezulte că în perioada amintită (5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010), pârâta ar fi încercat să intre în posesia imobilului și ar fi întâmpinat opoziția reclamantelor. Așa fiind, curtea de apel a apreciat că lipsa de folosință a imobilului de către pârâtă nu poate fi imputată reclamantelor, făcând trimitere și la conținutul procesului-verbal de predare-primire din 19 octombrie 2010 din care rezultă o predare amiabilă și nicidecum silită, pe de o parte, iar, pe de altă parte, rezultă că imobilul era deja dezafectat de utilități și componente.

Pentru aceste considerente, cererea reconvențională a fost respinsă în totalitate.

Cu privire la apelul declarat de pârâtă, dincolo de argumentele legate de respingerea cererii de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru întreg imobilul (construcție și teren) și pentru întreaga perioadă solicitată, curtea de apel l-a admis în legătură cu soluția pronunțată pe excepția de prescripție a dreptului de a cere despăgubiri. Așa cum chiar judecătorul fondului a reținut, dreptul pârâtei s-a născut la data de 5 iunie 2009, iar acțiunea a fost introdusă în luna februarie 2012, în interiorul termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În aceste condiții, curtea de apel a constatat că acțiunea a fost introdusă în termen pentru dreptul născut la 5 iunie 2009 și nu putea fi prescrisă pentru perioada anterioară acestei date pentru că dreptul nu exista anterior acestei date și, pe cale de consecință, nici nu putea fi invocat. Acceptarea prescripției dreptului ar echivala cu o implicită recunoaștere a existenței acestuia, ipoteză care, din considerentele de mai sus, nu poate fi primită. În concluzie pe acest aspect, curtea de apel a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost greșit admisă.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de A., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne și pârâta S.C. B. S.R.L., a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă care, prin Decizia nr. 127 din 26 ianuarie 2016, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în esență că instanța de apel nu a răspuns motivelor apelantei pârâte-reclamante care, vizau soluționarea cererii de despăgubire aferente perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, prin care se invoca faptul că, în mod netemeinic la calculul despăgubirilor nu a fost avut în vedere și terenul, motive care nu au putut fi cercetate, direct în recurs, ținând de temeinicia hotărârii primei instanțe de fond.

Tot astfel, Înalta Curte a constatat, de asemenea, fondat motivul de recurs formulat de către pârâta-reclamantă, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitor la partea din cererea de chemare în judecată considerată întemeiată, având în vedere că în analizarea temeiniciei acesteia instanța de apel nu a răspuns apărărilor pârâtei-reclamante, în cadrul cărora se invoca argumentat, cu trimitere la mai multe înscrisuri, pe de o parte, că lucrările care au făcut obiectul contractelor de lucrări nr. x/1997 și nr. y/1997 nu vizează imobilul restituit, iar pe de altă parte că potrivit art. 9 din Legea 10/2001 "imobilele preluate abuziv se restituie în natura, din mana oricui s-ar afla și libere de orice sarcini".

Ca atare, s-a reținut că, împrejurările de fapt în cauză nu au fost pe deplin stabilite.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 951 din 31 octombrie 2017, a admis apelurile declarate în cauză și schimbând în parte sentința, a admis acțiunea principală și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 767.055 RON, despăgubiri către reclamantă.

A obligat totodată reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 1.715.137,55 RON către pârâta-reclamantă, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 20101.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de trimitere a reținut că în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri efectuate de reclamantă la imobilul proprietatea pârâtei, acestea au fost dovedite conform contractelor de antrepriză nr. x din 7 iulie 1997 și actul adițional nr. x/1997, prin contractul de antrepriză nr. x/1997 și actele adiționale nr. x/2003 și nr. y/2004, precum și prin procesele-verbale de recepție finală nr. x/1998 și nr. y/1998, înscrisuri care figurează în registrele Ministerului de Interne și care nu au fost defăimate de pârâta reclamantă prin înscrierea în fals.

S-a mai reținut în acest sens, că obiectul contractului nr. x/1997 îl reprezintă "lucrări de reparații la clădire pentru militari în termen și clădire pentru studenți-grăniceri", iar în actul adițional la contract se menționează efectuarea de lucrări de reparații la clădire pentru studenți și grăniceri și clădire pentru militari în termen, valoarea totală fiind de 729.600.000 RON, majorată la 1.093.089.471 RON.

Totodată, procesul-verbal de terminare a lucrărilor cu nr. x/1997, cât și procesul-verbal de recepție finală nr. x/1998 sunt semnate atât de către antreprenor, cât și de beneficiarul lucrărilor, fiind însoțite și de situația de plată aferentă .

Instanța de apel a mai reținut că obiectul contractului de antrepriză nr. x/1997 îl reprezintă " lucrări de reparații la instalații pentru construcții la clădire pentru militari în termen și clădire pentru studenți-grăniceri", iar actele-adiționale nr. 1 și 2 la acest contract au ca obiect majorarea valorii inițiale a contractului, menționându-se montarea unei centrale termice automate de tip "D.". Și în această situație, cele două procese-verbale de recepție și recepție finală au fost semnate atât de antreprenor, cât și de beneficiar, nefiind contestate de pârât prin înscriere în fals .

Cât privește contractul nr. x din 15 august 2003, acesta a avut ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de refacere la clădirea - Vila pentru oaspeți, iar prin contractele adiționale nr. 1 și 2/2003 a fost majorată valoarea contractată. Totodată a fost atașat procesul-verbal de recepție nr. x/2004 și procesul-verbal de recepție finală nr. x/2005, precum și autorizația de construire pentru aceste lucrări, cu nr. y/2003.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual în apel, de către expertul C., lucrările efectuate conform contractelor nr. x/1997 și nr. y/1997 au avut caracter necesar și util, iar cele efectuate în baza contractului nr. x/2003 au caracter voluptoriu, expertul motivând punctul său de vedere pe faptul că aceste lucrări au fost executate fără o expertiză tehnică efectuată de o persoană specializată, care să menționeze necesitatea lor precum și raportat la scopul acestora respectiv transformarea Căminului E. în Vila pentru Oaspeți.

Cum din cuprinsul contractului nr. x/2003 rezultă că investițiile au avut ca obiect lucrări de refacere la clădirea " Vilă pentru oaspeți ", iar din analiza documentelor anexate la acest contract, precum și a concluziilor expertului rezultă că acestea reprezentau lucrări de arhitectură, racord canalizare, montare centrală termică, instalații sanitare, instalații electrice, încălzire ș.a., conducând la sporirea valorii economice a imobilului, cât și la conservarea acestuia instanța de apel a apreciat că aceste lucrări nu se încadrează în categoria celor voluptuarii, nefiind efectuate pentru simpla plăcere a proprietarului, ci au avut caracter util, aducând un spor de valoare imobilului, astfel încât se impune obligarea pârâtei-reclamante la plata contravalorii acestora.

A fost respinsă și critica apelantei pârâte, în sensul că lucrările care au făcut obiectul contractelor nr. x/1997 și nr. y/1997 nu vizează imobilul restituit, câtă vreme din cuprinsul raportului de expertiză rezultă contrariul, iar pe de altă parte din înscrisurile depuse în cauză nu rezultă că ar mai exista și alte imobile, ce nu au făcut obiectul restituirii către reclamantă.

S-a concluzionat că în cauză sunt întrunite cerințele acțiunii de in rem verso, respectiv s-a făcut dovada unei măriri de patrimoniu a pârâtei și a unei micșorări a patrimoniului reclamantei, ca o consecință a măririi celuilalt patrimoniu; între mărirea și respectiv micșorarea patrimoniilor existând o strânsă legătură, cele două efecte fiind rezultatul unei cauze unice. Totodată, se conchide, nu există un temei legal pentru mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt .

Astfel, se arată, micșorarea patrimoniului apelantei reclamante Ministerul Afacerilor Interne cu consecința măririi patrimoniului apelantei pârâte-reclamante S.C. B. S.R.L. este dovedită cu înscrisurile depuse în cauză, coroborându-se și cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Referitor la critica apelantei pârâte-reclamante privind aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, curtea a reținut că interpretarea acestor dispoziții legale trebuie făcută în sensul prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 9.1 din H.G. nr. 250/2007 de interpretare și aplicare a Legii nr. 10/2001, care a avut în vedere " prevalența restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptățită, indiferent dacă aceasta s-ar afla în concurs cu alți creditori ai persoanei juridice debitoare (creditori ipotecari sau cu garanții privilegiate, inclusiv creditorii unității debitoare în cadrul procedurii falimentului)" și nu exonerarea de răspundere în situația efectuării unor cheltuieli necesare sau utile la imobilul retrocedat, astfel cum este ipoteza din prezenta cauză, când nerestituirea acestor cheltuieli ar conduce la o îmbogățire fără just temei a pârâtei reclamante.

Cât privește apelul declarat de pârâta-reclamantă, instanța de trimitere a reținut că prin decizia de casare s-a statuat, cu putere obligatorie, că această parte este îndreptățită să primească despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, întrucât în apel nu s-au formulat critici privind partea din cererea reconvențională care a fost admisă, respectiv cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 106.841 RON cu titlu de lipsă de folosință.

Tot astfel, pârâta-reclamantă a învederat prin motivele de apel că este de acord cu evaluarea făcută construcției și a porțiunii de teren aferent construcției, din primul ciclu procesual.

A fost avută în vedere cea de-a doua variantă a raportului de expertiză efectuat în rejudecare, conform H.G. nr. 343/2007, reținându-se forța juridică superioară a acestui act normativ, care se raportează la prevederile Legii nr. 10/2001.

De asemenea, au fost deduse din sumele calculate defalcat pe anii 2009 și 2010, valoarea terenului și a construcției, astfel cum a fost avută în vedere de prima instanță și care nu a fost contestată de pârâta reclamantă, rezultând suma de 662 560,88 RON pentru anul 2010 și respectiv 995.735,88 RON pentru anul 2010 - total 1.608.296 RON (fără impozitare). La această sumă s-a adăugat valoarea calculată în primă instanță și care nu a fost contestată, rezultând suma finală de 1.715.137,55 RON. Nu a fost avută în vedere valoarea după impozitare, Curtea de apel a reținut în acest sens că, această valoare se achită eventual de către proprietar, neputând fi dedusă din valoarea totală a despăgubirilor.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs în termen legal A., Ministerul Afacerilor Interne și S.C. B. S.R.L..

În recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. de la 1865 aplicabil cauzei, recurenții-reclamanți Ministerul Afacerilor Interne și A., critică decizia dată în rejudecarea apelului, după cum urmează:

- instanța de apel nu a motivat "convingător" asupra celor dispuse, hotărârea neasigurând transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și "să justifice" dispozitivul și grație căruia să poată fi realizat controlul judiciar.

Astfel, s-a stabilit suma de 767.055 RON cu titlu de despăgubiri, pentru lucrările necesare și utile efectuate la imobilul de referință, fără a se motiva și a se arăta criteriile care au fost avute în vedere, cu privire la stabilirea acestuia cuantum și fără a se lua în considerare toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea stabilirii despăgubirilor, ignorându-se total necesitatea aplicării coeficienților de inflație stabiliți de Institutul Național de Statistică.

- în stabilirea contravalorii lipsei de folosință, aferente perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, instanța își fundamentează calculul pe raționamente contradictorii, valoarea stabilită în final excedând cuantumului calculat conform H.G. nr. 343/2007, act normativ pe care, de altfel, Curtea de Apel susține că l-a avut în vedere la calculul acesteia.

Mai mult, se arată, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului a fost calculată prin raportare la un act normativ abrogat expres prin Legea nr. 65/2015.

Se solicită modificarea hotărârii date în apel și diminuarea sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, la suma de 106.841,29 RON, așa cum corect a fost stabilită de instanța de fond.

- în mod greșit instanța s-a raportat la expertiza judiciară efectuată de ing. F., în dauna celei efectuate la instanța de fond (ing. G.), ignorându-se faptul că s-a aplicat greșit Anexa 1 din H.G. nr. 343/2007, care prevede o valoare a chiriei de 2 RON/m.p., pentru suprafețe mai mari de 10.000 m.p.,. cum greșit a reținut expertul.

- sub aspectul combaterii susținerilor părților și a analizei argumentelor acestora, cu trimiteri concrete la legislație, hotărârea este practic nemotivată, instanța limitându-se doar la o reiterare a situațiilor de fapt reținute de Înalta Curte, prin Decizia nr. 127 din 26 ianuarie 2016.

- toate probele administrate în cauză justifică solicitarea reclamanților de obligare a S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.754.289,31 Ron, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile aduse imobilului în cauză, cerere formulată prin acțiunea introductivă.

Astfel, se arată, au fost depuse cele două contracte de lucrări și actele adiționale, toate fiind înscrise în registrele instituției publice, situație în care au dobândit dată certă, conform prevederilor art. 1182 din C. civ. de la 1864.

Recurenta face o analiză a acestor acte și menționează că executarea efectivă a lucrărilor a fost constatată prin procesul-verbal de recepție finală nr. x din 22 septembrie 1998, astfel că nu poate fi tăgăduită realitatea și certitudinea cheltuielilor asociate acestor lucrări, a căror restituire este solicitată prin cererea introductivă.

- nefiind aplicabilă în cauză Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, susține recurenta A., la evaluarea lipsei de folosință ar putea fi utilizată metoda comparației directe pe baza unor chirii din contracte de închiriere ce au ca obiect terenuri și construcții similare din zonă, cu perioadă contractuală similară.

Ca atare, se conchide, acordurile de voință sub forma contractelor de închiriere din anul 2013 și actele adiționale la acestea, prezentate de S.C. B. S.R.L. încheiate cu fundația H., nu pot fi luate în calcul la stabilirea valorii lipsei de folosință, prin metoda comparației, având în vedere că, pe de o parte, au ca obiect suprafețe mult mai mici de teren iar, pe de altă parte, sunt încheiate în afara termenului stabilit prin obiectivul expertizei (5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010).

În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, S.C. B. S.R.L. formulează următoarele critici împotriva deciziei din apel:

- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, prin care s-a schimbat înțelesul actelor supuse analizei.

Astfel, se arată, nu pot fi imputate recurentei lucrări realizate la două imobile diferite (imobil cazarmă militari în termen și imobil studenți grăniceri) atâta timp cât S.C. B. S.R.L. a deținut doar ceea ce i s-a restituit și anume, un singur imobil care anterior era denumit "Pavilion corp de gardă".

- cele două contracte de lucrări, exhibate de către reclamante, nu se referă la imobilul restituit recurentei-pârâte, motivarea fiind astfel, străină pricinii.

- instanța de trimitere a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. precum și pe cele ale art. 129 și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că a omis să se pronunțe asupra unor critici formulate în apel de către pârâta-reclamantă reconvențională vizând împrejurarea că lucrările ce au făcut obiectul celor două contracte, nu se referă la imobilul restituit (care, în 1997, se identifica cu vila denumită "Pavilion corp de gardă"), precum și faptul că s-au "imputat" lucrări efectuate la alte imobile.

- hotărârea instanței este pronunțată și în contradicție cu propria motivare.

Astfel, deși recurentei S.C. B. S.R.L., i se impută valoarea lucrărilor înscrisă în cele două contrate, cu argumentarea că nu s-ar fi dovedit existența mai multor imobile, în incinta Academiei de Poliție, din chiar motivarea instanței rezultă existența a cel puțin două imobile, în acel perimetru, respectiv: un imobil cazarmă militari și un imobil pentru studenți grăniceri, precum și un pavilion corp de gardă.

Astfel, se arată, motivarea este contradictorie cu soluția.

- existența mai multor imobile în același perimetru, nu a fost pusă în discuția părților.

Dacă această chestiune ar fi făcut obiectul dezbaterilor, se arată, s-ar fi putut face dovada existenței în incintă a cel puțin trei imobile.

Au fost încălcate astfel și dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

- instanța a apreciat greșit cu privire la calificarea ca "necesare" și "utile" a lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. x din 15 august 2003, hotărârea fiind pronunțată și cu încălcarea art. 315 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia de casare s-a stabilit necesitarea unei analize asupra lucrărilor executate în baza contractului din 2003, precum și a caracterului necesar și util al acestora, atât pentru imobil cât și pentru proprietar.

Or, prin probele administrate nu au fost identificate lucrări necesare, fără de care să fi pierit imobilul și nici lucrări utile care au sporit valoarea bunului.

- reclamanta Ministerul Afacerilor Interne a cerut să se evalueze contravaloarea lipsei de folosință pentru o construcție fără utilități și instalații în condițiile în care, se susține, recurentei-pârâte i s-a predat un imobil "devastat", fără lumină, instalații de încălzire și gaze, aspect constatat de expertiză și recunoscut de reclamanți.

Ca atare, se conchide, nu a existat un "spor de valoare" care să se fi regăsit în patrimoniul recurentei-pârâte.

Recursurile declarate în cauză, se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Prin decizia dată în rejudecarea apelului s-a reținut că, în cauză sunt întrunite cerințele faptului juridic al îmbogățirii fără justă cauză prin dovada unei măriri de patrimoniu a pârâtei și respectiv a unei micșorări a patrimoniului reclamantei.

S-au respins criticile apelantei-pârâte în sensul că lucrările ce au făcut obiectul contractelor nr. x/1997 și nr. y/1997 nu vizează imobilul restituit, reținându-se că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în rejudecare, rezultă contrariul iar, pe de altă parte, înscrisurile depuse în cauză nu atestă că în incintă ar mai exista și alte imobile, ce nu au făcut obiectul restituirii către reclamantă.

Or, din actele cauzei, inclusiv cele depuse în recurs rezultă că, în perimetrul analizat există mai multe clădiri principale, identificate în decursul timpului sub denumirea de:

"clădire studenți grăniceri", "clădire cazare militari în termen", precum și cea restituită recurentei-pârâte care, la nivelul anului 1997 se identifica și avea destinația de "Pavilion corp de gardă", astfel cum rezultă din chiar adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. x din 5 martie 2015.

Or, este cert că lucrările care au făcut obiectul contractelor nr. x/1997 și nr. y/1997 se referă la două imobile distincte care, chiar dacă și-ar fi schimbat denumirea în timp, așa cum se susține, nu pot fi identificate ca reprezentând un singur nemișcător, respectiv cel restituit recurentei-pârâte, care, a reclamat faptul că ar fi fost obligată la plata unor lucrări executate și la un alt imobil.

Din această perspectivă, se constată că expertizele efectuate în cauză au fost realizate, în principal, "pe bază scriptică", fără a defalca punctual lucrările efectuate asupra corpurilor distincte de clădire.

Or, așa cum corect se arată în recursul formulat de S.C. B. S.R.L., în motivarea instanței de rejudecare se susține, pe de o parte, că în incinta A. există cel puțin două imobile (un imobil cazarmă militari, un imobil pentru studenți grăniceri, precum și pavilion corp de gardă), iar pe de altă parte că, din înscrisurile depuse în cauză nu ar rezulta că în același perimetru, ar exista și alte imobile, în afară de cel care a făcut obiectul restituirii către pârâtă, sub acest aspect motivarea fiind contradictorie.

Tot astfel, în rejudecare, urmează a se verifica dacă a existat într-adevăr un spor de valoare înregistrat în patrimoniul pârâtei-reclamante reconvențională (în ipoteza în care se probează reparațiile efectuate la imobilul restituit) și respectiv dacă investiția făcută de reclamantă se mai regăsește incorporată, la data retrocedării, în respectiva clădire.

În acest sens, urmează a se pune în discuția părților și a se stabili pe bază de probe, veridicitatea susținerilor pârâtei care, a învederat că ar fi preluat imobilul "complet devastat", fără uși interioare, fără parchet, instalații termice și instalații electrice, și fără instalații de gaze, aspecte care vor putea lămuri întrunirea condițiilor lui "actio de in rem verso".

Prin natura ei, aceasta este legitimată de faptul juridic prin care, patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

Or, numai din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel ce își vede mărit patrimoniul, de a restitui plusvaloarea, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul.

Cât privește despăgubirile aferente contravalorii lipsei de folosință a imobilului, pentru perioada 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, se constată că valoarea finală stabilită de instanță, excede unui cuantum calculat potrivit indicatorilor din H.G. nr. 343/2007, act normativ la care curtea de apel s-a raportat și care, de altfel, a fost ulterior abrogat expres prin Legea nr. 65/2015.

Astfel, chiar Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, prevede o valoare a chiriei de 2 RON/m.p., pentru imobile situate în localități de rang 0, iar nu 10 RON/m.p. cum s-a reținut în raportul de expertiză efectuat în apel-rejudecare.

Nu în ultimul rând, în stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, trebuie lămurite contrazicerile flagrante din expertizele efectuate în cauză și care este explicația legală pentru diferențele semnificative de valori, relevate de experți, în acord cu actele normative aplicabile în speță.

Astfel, de la o contravaloare a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință asupra imobilului pentru perioada de referință, stabilită prin expertiza efectuată la fond (de expert ing. G.) în cuantum de 106.841,29 RON, în apel-rejudecare expertul desemnat concluzionează inițial asupra unei valori reprezentând lipsa de folosință pentru perioada 5 septembrie 2009 - 19 octombrie 2010, de 958,504 RON (valoarea după impozitare), pentru ca la o dată ulterioară, același expert, urmare unei "recapitulări valorice" cu privire la contravaloarea lipsei de folosință să ajungă la o valoare de 1.612.701 RON, după impozitare .

Răspunzând, urmare solicitării instanței, la obiecțiunile formulate de părțile în litigiu, același expert (ing. F.) concluzionează asupra unei contravalori a lipsei de folosință după impozitare, de 4.889,359 RON .

Ca atare, în rejudecare, urmează a se lămuri modul de calcul, contradictoriu, din expertizele efectuate în cauză și care sunt reglementările aplicabile în vederea evaluării lipsei de folosință, pentru perioada 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, pentru a se putea aprecia asupra posibilității utilizării metodei comparației directe pe baza unor chirii rezultând din contracte de închiriere ce au ca obiect terenuri și construcții similare din aceeași zonă, închiriate în intervale apropiate celui stabilit prin obiectivul expertizei.

În același context, instanța urmează a aprecia dacă acordurile de voință sub forma contractelor de închiriere, încheiate în anul 2013 de S.C. B. S.R.L., cu un terț, respectiv Fundația "H." pot fi luate în calcul la stabilirea valorii lipsei de folosință prin metoda comparației, luându-se în considerare că obiectul acestora îl reprezintă suprafețe mult mai mici de teren, decât cele în litigiu, precum și faptul că este vorba de acte încheiate cu mult în afara termenului stabilit prin obiectivul expertizei (a se vedea și fila x - apel rejudecare-contract de închiriere transmis expertului în vederea formulării răspunsului la obiecțiuni, încheiat între I., avocatul care a asigurat asistența juridică a recurentei-pârâte și Fundația "H.").

Așa fiind, față de cele ce preced, recursurile urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A., de reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne și de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 951/A din 31 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM