STIERNBORGOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33863/03 prezentate de Helena STIELVORGOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 februarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska; judecătorii și ale Claudiei Westerdiek graffière de secțiune având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de recurentă ca răspuns, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, Helena Stiernborgová, este cetățean ceh, născută în 1948 și rezidentă în Praga. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Nespalala, avocat în baroul ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 26 ianuarie 1995, tribunalul din Praga (Obvodní soud) 1 a inițiat procedura privind succesiunea mamei reclamantei. În cele din urmă, au avut loc numeroase audieri în fața notarului și s-a comandat un raport de expertiză privind valoarea patrimoniului. Tribunalul a examinat, de asemenea, mai multe litigii paralele între moștenitori; în așteptarea unui termen de un astfel de litigiu referitor la o întrebare preliminară, procedura de succesiune a fost suspendată între august 1998 și octombrie 2002. La 9 aprilie 2003, tribunalul a stabilit valoarea patrimoniului succesoral și a constatat că moștenitorii, inclusiv reclamanta, primiseră cotele disponibile în conformitate cu testamentul și legea. După ce o parte din această decizie a fost anulată, la 29 august 2003, de către Tribunalul Municipal (Městský soud) De la Praga, tribunalul din Ecuador a decis din nou la 18 octombrie 2004, atribuind fiecărui moștenitor o parte succesorală. Această decizie a trecut în putere de lucru judecat la 19 noiembrie 2004. Ca urmare a cererii recurentei formulate în ianuarie 2005, oficiul cadastral din Praga [a], la 17 mai 2005, la înregistrarea bunurilor sale imobile colectate din succesiune. Dreptul și practica internă relevante Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). GRIFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge de durata excesivă a procedurii de succesiune. 2. Susținând că această durată a avut un impact asupra înfățișării pașnice a părții sale succesoare, pârâtă, pe teren de la art. 1 din Protocolul nr 1, o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale. ÎN  1. recurenta a declarat că durata procedurii în cauză nu a fost Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În observațiile sale complementare, guvernul a informat Curtea că Legea nr 160/2006 a fost adoptată, care a modificat legea 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Recurenta a exercitat această nouă acțiune de despăgubire prin intermediul unei cereri adresate Ministerului Justiției la 29 martie 2007, în care se referea la observațiile părților prezentate Curții. Prin scrisoarea din 12 septembrie 2007, Ministerul Justiției a informat că, după examinarea cererii sale, a considerat că este rezonabil să îi aloce suma totală de 91 000 CZK (3 520 EUR). În scrisoarea adresată Curții la 20 decembrie 2006, recurenta a afirmat că suma respectivă, din care, potrivit acesteia, trebuie dedus 21 000 CZK (812 EUR) care corespunde cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, nu a fost suficientă pentru a remedia prejudiciul moral suferit, fără a lua în considerare nici măcar prejudiciul material invocat de aceasta. Nu și-a exprimat dorința de a sesiza instanța națională competentă în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Legea 82/1998, aceasta a solicitat Curții să continue examinarea cererii sale și să îi acorde despăgubiri adecvate. Ar trebui remarcat faptul că, în decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea termenului rezonabil de timp în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare a articolului 1 din Convenție. Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției. În speță, recurenta a solicitat Ministerului Justiției să-i aloce daune-interese în temeiul Legii nr. 82/1998, la 29 martie 2007. Cu toate acestea, din cauza faptului că aceasta și-a invocat pretențiile în fața unei instanțe competente, deși cererea sa a fost primită parțial de către minister. În aceste circumstanțe, presupunând că aceasta se poate pretinde încă victimă a presupusei încălcări a Convenției, reclamanta, care a eșuat să inițieze o procedură judiciară împotriva statului în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 82/1998, nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la aceasta pentru a epuiza căile de atac interne. În al doilea rând, recurenta trebuie să aibă dreptul de a dispune de partea sa succesoare în timpul procedurii, excesiv de lungă. În acest sens, aceasta invocă art. 1 din Protocolul 1, care prevede următoarele: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernanța solicită să nu se epuizeze căile de atac interne, din cauza faptului că reclamanta nu a adus în discuție acest aspect în fața Curții Constituționale și că a formulat o cerere de despăgubire a prejudiciului material în temeiul Legii nr. 82/1998. În caz contrar, consideră că Õil Õy nu este necesar să se efectueze o examinare separată a acestui litigiu, strâns legată de cel întemeiat pe durata procedurii (a se vedea, mutatis mutandis Bečvář și Bečvářová c. Republica Cehă, n 558/93/00, § 55, 14 decembrie 2004). Curtea constată că prezentul motiv al recurentei se limitează la În conformitate cu jurisprudența Curții, consecințele patrimoniale negative care pot fi cauzate de durata excesivă a unei proceduri trebuie luate în considerare la unghiul de examinare a Curtea observă, de asemenea, că Legea nr. 82/1998 permite justițiabililor să solicite, de asemenea, repararea prejudiciului material cauzat de o neregulă în decizia sau desfășurarea procedurii. Având în vedere că, în cererea sa adresată Ministerului Justiției cu privire la observațiile sale prezentate Curții, recurenta pare să fi invocat această pretenție în fața ministerului, dar nu în fața unei instanțe competente în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Legea nr. 82/1998. În măsura în care acest aspect se confundă, prin urmare, cu cel examinat pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție, acesta trebuie declarat inadmisibil din același motiv. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 4 din Convenție. (3) În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Prezident

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

33863/03

présentée par Helena STIERNBORGOVÁ

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 février 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Snejana Botoucharova,

Karel Jungwiert,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges,

et de Claudia Westerdiek

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 17 octobre 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Helena Stiernborgová, est une ressortissante tchèque, née en 1948 et résidant à Prague. Elle est représentée devant la Cour par M

e

M. Nespala, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 26 janvier 1995, le tribunal d’arrondissement

(Obvodní soud)

de Prague 1 entama la procédure concernant la succession de la mère de la requérante.

Par la suite, de nombreuses audiences se tinrent devant le notaire et un rapport d’expertise sur la valeur du patrimoine fut commandé. Le tribunal examina également plusieurs litiges parallèles opposant les héritiers

; dans l’attente de l’issue d’un de ces litiges portant sur une question préjudicielle, la procédure de succession fut suspendue entre août 1998 et octobre 2002.

Le 9 avril 2003, le tribunal établit la valeur du patrimoine successoral et constata que les héritiers, dont la requérante, avaient recueilli les quotités disponibles selon le testament et la loi. Après qu’une partie de cette décision fut annulée, le 29 août 2003, par le tribunal municipal

(Městský soud)

de Prague, le tribunal d’arrondissement décida à nouveau le 18 octobre 2004, attribuant à chaque héritier une part successorale. Cette décision passa en force de chose jugée le 19 novembre 2004.

A la suite de la demande de la requérante formée en janvier 2005, l’office cadastral de Prague procéda, le 17 mai 2005, à l’enregistrement de ses biens immeubles recueillis de la succession.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

o

1, une atteinte à son droit au respect de ses biens.

EN DROIT

raisonnable

» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n

o

160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi

n

o

82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure.

La requérante a exercé ce nouveau recours indemnitaire en adressant une demande au ministère de la Justice en date du 29 mars 2007, dans laquelle elle se référait aux observations des parties présentées à la Cour. Par une lettre du 12 septembre 2007, le ministère de la Justice l’a informée qu’après avoir examiné sa demande, il estimait raisonnable de lui allouer la somme globale de 91 000 CZK (3 520 EUR).

Dans sa lettre adressée à la Cour le 20 décembre 2006, la requérante a affirmé que ladite somme, de laquelle il fallait selon elle déduire 21

000

CZK (812 EUR) correspondant aux frais et dépens, n’était pas suffisante pour réparer le préjudice moral subi, sans même considérer le dommage matériel allégué par elle. Ne manifestant pas la volonté de saisir le tribunal national compétent en vertu de l’article 15 § 2 de la

loi

n

o

82/1998, elle a demandé à la Cour de poursuivre l’examen de sa requête et de lui accorder une indemnisation adéquate.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c. République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention. La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier.

En l’espèce, la requérante a demandé au ministère de la Justice de lui allouer des dommages-intérêts en vertu de la loi n

o

82/1998, le 29

mars

Dans ces circonstances, à supposer qu’elle peut toujours se prétendre victime de la violation alléguée de la Convention, la requérante, qui a manqué d’intenter une procédure judiciaire contre l’Etat en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998, ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre d’elle pour épuiser les voies de recours internes.

Il s’ensuit que le grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

o

1, qui dispose comme suit

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, faute pour la requérante d’avoir soulevé ce grief devant la Cour constitutionnelle et d’avoir formé une demande en réparation du dommage matériel en vertu de la loi n

o

82/1998. A défaut, il estime qu’il n’y a pas lieu de procéder à un examen séparé de ce grief, étroitement lié à celui tiré de la durée de la procédure (voir,

mutatis mutandis

,

Bečvář et Bečvářová c.

République tchèque

, n

o

58358/00, §

55, 14 décembre 2004).

La Cour note que le présent grief de la requérante se limite à

l’impossibilité alléguée de bénéficier de l’usage de ses biens en attendant l’issue de la procédure de succession. Or, selon la jurisprudence de la Cour, les répercussions patrimoniales négatives éventuellement provoquées par la durée excessive d’une procédure sont à prendre en considération sous l’angle de l’examen du grief tiré de l’article

6

§

1 de la Convention.

La Cour observe par ailleurs que la loi n

o

82/1998 permet aux justiciables de réclamer également la réparation du dommage matériel causé par une irrégularité dans la décision ou la conduite de la procédure. S’étant référée dans sa demande adressée au ministère de la Justice à ses observations soumises à la Cour, la requérante semble avoir fait valoir cette prétention devant le ministère, mais non devant un tribunal compétent en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998.

Dans la mesure où ce grief se confond donc avec celui examiné sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, il convient de le déclarer irrecevable pour le même motif.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président