ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 525 din 30 martie 2018 pronunțată, în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Bistrița, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. civ. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 44 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. civ. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. pen.. a achitat pe inculpatul A., trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 31.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta dedusă judecății nu există.

S-a luat act că în cauză nu s-a exercitat acțiune civilă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a stabilit onorariul avocatului din oficiu la suma de 520 de RON.

În baza art. 272 C. proc. civ. pen.. onorariul avocatului din oficiu B. s-a achitat din fondurile Ministerului de Justiție, rămânând în sarcina statului.

Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. x/2015 din 31.10.2016, înregistrat la Judecătoria Bistrița sub dosar nr. x/03.11.2016 a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 44 alin. (1) din C. pen.

Prin actul de acuzare s-a reținut, în fapt, că în seara zilei de 10 septembrie 2015, în jurul orelor 19:00, persoana vătămată A., se afla în câmp, în hotarul satului Șoimuș, unde pășuna animalele proprietatea familiei și animalele martorului C., iar fiul acesteia, respectiv inculpatul A. a agresat-o fizic și a lovit-o cu o piatră în zona membrului inferior drept, cauzându-i persoanei vătămate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 140- 150 zile de îngrijiri medicale.

Persoana vătămată A. a fost expertizată medico-legal, iar din conținutul raportului de expertiză nr. x din data de 3 martie 2016 a rezultat că leziunile traumatice suferite au necesitat pentru vindecare un număr de 140 - 150 zile de îngrijiri medicale, perioadă în care este inclusă și perioada recuperării prin fizioterapie.

Pe perioada desfășurării cercetărilor inculpatul A. nu a recunoscut comiterea faptei și a motivat faptul că părțile locuiesc împreună în același imobil, iar relațiile de familie sunt normale.

Din conținutul declarațiilor martorilor D., C., E. și F. a rezultat existența stării conflictuale între părți și comportamentul agresiv al inculpatului față de persoana vătămată.

Prima instanță a audiat partea vătămată A., și martorii D., C., E. și F. . A reținut că martorii și-au nuanțat declarațiile în sensul că, deși inițial au auzit că inculpatul a lovit partea vătămată, ulterior au auzit că, de fapt, nu inculpatul l-a rănit pe tatăl său, ci un cal. Partea vătămată însăși și-a schimbat radical declarația și a arătat în fața instanței că nu fiul său l-a lovit, ci un cal de la fața locului. A justificat diferența dintre declarații prin aceea că declarația din faza de urmărire penală nu-i aparține, fiind doar semnată de el. Arată că nu a declarat niciodată că fiul său l-a lovit.

Faptul că partea vătămată a declarat inițial că fiul său l-a lovit cu o piatră este confirmat de martorii audiați în cauză. Cu toate acestea există posibilitatea ca această declarație să nu fi fost una reală, fiind dată doar din dorința de a face rău inculpatului, cu care era la acel moment în relații de dușmănie. Totodată mai există posibilitatea ca partea vătămată să fi declarat că fiul său l-a lovit, fiind în eroare pe fondul consumului de alcool.

Desigur, că există posibilitatea ca partea vătămată și martorii să încerce să eludeze tragerea la răspundere penală a inculpatului, inventând scuza că de fapt a fost lovită de un cal, al cărui prezență la fața locului este confirmată de martorul C..

Vătămările produse părții vătămate se puteau produce la fel de probabil în urma unei lovituri cu o piatră, sau în urma loviturii unui cal. De altfel, instanța a apreciat că intensitatea loviturii unui cal este mult superioară intensității loviturii cu o piatră proiectată de către inculpat.

Nu în ultimul rând a existat posibilitatea ca inculpatul să fi lovit cu o piatră partea vătămată, poate chiar aflată sub influența băuturilor alcoolice, dar fără să o rănească semnificativ, și într-adevăr, ulterior, partea vătămată să fi fost lovită de un cal, iar în urma loviturii să-și fi pierdut cunoștința.

Toate variantele faptice menționate mai sus sunt la fel de probabile, în cauză existând un dubiu nu cu privire la comiterea faptei de către inculpat, ci cu privire la însăși comiterea unei fapte de natură penală.

A concluzionat că fapta dedusă judecății nu poate fi probată în mod obiectiv, mai presus de orice bănuială rezonabilă conform art. 396 alin. (2) C. proc. civ. pen.., și, în condițiile administrării a tot probatoriul posibil fizic a fi administrat, soluția în cauză nu a putut fi decât achitarea inculpatului.

Instanța a reținut greșita încadrare juridică a faptei deduse judecății, urmând a schimba încadrarea juridică în sensul reținerii infracțiunii de violență în familie.

În lumina celor menționate, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. civ. pen.., instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. civ. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. pen.. l-a achitat pe inculpatul A., trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 31.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta dedusă judecății nu există.

S-a luat act că în cauză nu s-a exercitat acțiune civilă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a stabilit onorariul avocatului din oficiu la suma de 520 de RON.

În baza art. 272 C. proc. civ. pen.., onorariul avocatului din oficiu B. s-a achitat din fondurile Ministerului de Justiție, rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIȚA.

S-a motivat că în mod eronat instanța a ajuns la concluzia că fapta dedusă judecății nu există, deoarece din declarația dată în cursul urmăririi penale de către persoana vătămată reiese că fiul ei, inculpatul, a lovit-o în picior cu o piatră, producându-i leziuni traumatice grave.

În continuare, parchetul a argumentat de ce nu poate fi luată în considerare declarația persoanei vătămate dată în cursul judecății, potrivit căreia, de fapt, ar fi fost lovită de un cal și nu de către fiul ei.

În esență, s-a considerat că este complet nerezonabil să se considere că victima, aflată în agonia cauzată de o leziune traumatică foarte gravă, precum o fractură cominutivă ar fi luat hotărârea de a-l incrimina în mod nedrept pe fiul ei.

S-a învederat că acuzația inițială se coroborează cu expertiza medico-legală, din care rezultă că leziunile s-au produs prin lovire directă și au necesitat 140-150 de zile îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 1069/A/2018 din data de 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. civ. pen.., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr. 525/30.03.2018 a Judecătoriei Bistrița care a fost desființată integral, și a pronunțat o nouă hotărâre:

A fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen. a fost revocată amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1265/21 mai 2015 a Judecătoriei Bistrița, definitivă la 9 iunie 2015 pentru infracțiunea de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și s-a dispus aplicarea și executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 38, 39 din C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu cea de 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 3 ani la care a adăugat un spor egal cu o treime din cealaltă, respectiv 2 luni închisoare, în total inculpatul A. executând în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) (dreptul de a se apropia de locuința părții vătămate A. și de alte locuri în care aceasta își desfășoară activitățile sociale la o distanță mai mică de 100 m) pe o perioadă de 3 ani după terminarea executării pedepsei.

În baza ar. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de către stat în primă instanță.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a examinat cauza prin prisma motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art. 417 alin. (2) C. proc. civ. pen.. și a constatat următoarele:

În apel, a fost audiată persoana vătămată, tatăl inculpatului, care a arătat că are 5 copii dintre care 2 sunt în Spania, unul locuiește în Budacul de Sus, altul în orașul Năsăud, iar cel mic, inculpatul, locuiește la ea.

Persoana vătămată a arătat că în urmă cu 3-4 ani inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona ochiului stâng, însă a susținut că la picior a fost lovit de către niște animale într-un țarc, fără a știi dacă a fost lovit de către vacă sau de o iapă.

A susținut că a declarat la poliție că inculpatul l-a lovit în față, referindu-se la fapta inculpatului de când l-a lovit la ochiul stâng, nu la lovitura pe care a suferit-o în țarcul de animale.

Persoana vătămată a precizat că, înainte, inculpatul a lovit-o, acuzând-o că ea ar fi lovit un cățel.

A mai declarat că are 66 de ani, că doarme în aceeași casă cu inculpatul și că a fost la spital unde i-au pus 6 tije în picior; doctorii i-au spus să meargă la un alt spital, la Târgu-Mureș, să se opereze însă nu s-a dus, deși prezintă o dificultate vizibilă când se deplasează în mers.

Inculpatul, audiat în apel, a susținut că nu l-a lovit pe tatăl său, că acesta consumă băuturi alcoolice și că atunci când a formulat plângerea nu a știut ce vorbește, dar și că au relații normale de familie.

A susținut că persoana vătămată nu i-a mai adus asemenea acuzații.

Curtea a constatat că declarațiile inculpatului nu corespund realității.

În primul rând, tocmai că persoana vătămată i-a mai adus în trecut asemenea acuzații, dovadă stând faptul că față de inculpat s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1265/21 mai 2015 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare la 9 iunie 2015, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2), cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. comisă împotriva tatălui său, persoana vătămată.

În al doilea rând, afirmația că persoana vătămată nu știa ce vorbește atunci când a formulat plângerea împotriva inculpatului a omis împrejurarea că persoana vătămată și ulterior datei sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală a declarat că fiul său este cel care a lovit-o.

Astfel, în declarația din 23 februarie 2016 persoana vătămată A. a arătat că în data de 10 septembrie 2015 în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla la paza animalelor în hotarul satului Șoimuș a fost vizitat de către fiul său A. care s-a repezit asupra ei și fără să motiveze cauza, i-a tras puloverul peste cap și a început să o lovească cu pumnii peste corp, după care inculpatul a plecat la o distanță de 40 m.

Persoana vătămată a arătat că s-a ridicat de jos, a luat o bâtă și a fugit spre fiul său cu intenția de a se răzbuna însă acesta a luat de jos un bolovan cu care l-a lovit în piciorul drept în zona genunchiului, victima căzând jos fără a se mai putea ridica.

După 5-10 minute a sosit martorul G. căruia i-a relatat cele întâmplate și pe care l-a rugat să o apeleze pe sora persoanei vătămate F. care a sunat la 112.

Curtea a observat ca fiind important că în data de 5 aprilie 2016, după ce i s-a adus la cunoștință conținutul raportului de expertiză medico-legală, din care rezulta că leziunile suferite aveau nevoie de 140-150 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, deci nu mai aveau nevoie de plângerea prealabilă a victimei pentru a fi urmărită penal, persoana vătămată a declarat că nu dorește să formuleze pretenții civile față de inculpat și nu dorește să se judece cu acesta pentru fapta comisă, deoarece este fiul său și locuiesc împreună.

De altfel, aceasta este explicația pe care a reținut-o Curtea pentru schimbarea declarației persoanei vătămate în cursul judecății cauzei.

În al treilea rând, este nefondată susținerea inculpatului că el împreună cu tatăl său au relații normale de familie.

Ca atare, fapta există, a fost comisă de către inculpat, acesta nu se află la prima lovire a tatălui său, astfel încât, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. civ. pen.., Curtea a admis apelul parchetului, a desființat integral sentința și, ținând seama de toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 74 din C. pen., îndeosebi de reiterarea comportamentului infracțional al inculpatului, l-a condamnat pe acesta la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen., menținând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) raportat la art. 199 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare menționată anterior și s-a dispus aplicarea și executarea acestei pedepse.

Raportat la art. 38, 39 C. pen. la care face trimitere art. 44 alin. (2) din C. pen., a contopit cele două pedepse, a stabilit pedeapsa cea mai grea de 3 ani la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total inculpatul având de executat în regim de detenție 3 ani și 2 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) pe o perioadă de 3 ani după terminarea executării pedepsei, având în vedere gravitatea faptei sale de a-și lovi tatăl, persoană în vârstă de 66 de ani, vulnerabilă și se află în îngrijirea sa.

În mod evident, nedemnitatea de care a dat dovadă inculpatul îl face nedemn de exercitarea drepturilor sale electorale.

Pe de altă parte, interzicerea dreptului de a se apropia de locuința părții vătămate și de alte locuri în care aceasta își desfășoară activitățile sociale, respectiv la o distanță mai mică de 100 m este necesară pentru a preîntâmpina orice comportament violent al inculpatului, fizic și verbal, față de persoana vătămată.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. pen.. a fost obligat inculpatul să plătească către stat, suma de 500 RON cheltuieli judiciare avansate în primă instanță.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen.. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, recurs în casație, inculpatul A., prin apărător, solicitând admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, sau admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii apelului și a menținerii ca temeinică și legală a sentinței penale pronunțate de Judecătoria Bistrița, ocazie cu care să se facă aplicarea prevederilor art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. civ. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. pen.

În motivarea recursului în casație, recurentul inculpat prin apărător a considerat că pedeapsa care i s-a aplicat a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât la pronunțarea hotărârii, după admiterea apelului nu au fost avute în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, potrivit art. 76 din C. pen. și nu au fost reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) și b), apreciind întemeiată prezenta cerere de recurs în casație. Instanța de apel a reținut următoarele aspecte referitoare la starea de fapt, excluzând în totalitate nevinovăția sa:"Persoana vătămată a arătat că s-a ridicat de jos, a luat o bâtă și a fugit spre fiul său cu intenția de a se răzbuna, însă acesta a luat de jos un bolovan cu care l-a lovit în piciorul drept în zona genunchiului, victima căzând jos fără a se mai putea ridica."

Înalta Curte a stabilit faptul că "este adevărat că pct. 12 de la alin. (1) al art. 438 din C. proc. civ. pen.. se referă la pedepsele în alte limite decât cele prevăzute de lege, dar acest motiv nu trebuie analizat în mod abstract, ci coroborat și cu alte texte de lege" (ICCJ, secț. pen., dec. nr. 26/C/9 mai 2014, www.scj.ro).

Tot în practica judiciară s-a reținut faptul că "prin pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sunt avute în vedere limitele de pedeapsă, în raport cu încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare (ICCJ, S.pen. Dec. 289/RC/30.10.2014)" sau că "pedeapsa este aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu numai atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite pentru infracțiunile săvârșite, dar și atunci când nu s-a dat eficiență efectelor obligatorii ale cauzelor de agravare sau atenuare (ICCJ, S.pen. Dec. 115/RC/01.04.2015)" sau că "o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor legale. Există, însă situații în care limitele legale suferă modificări, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea limitelor de pedeapsă (ICCJ, S.pen. Dec. 142/RC/25.04.2016)".

Pentru motivele expuse a solicitat admiterea recursului în casație.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. civ. pen.., până la data de 31 mai 2018.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curți, magistratul asistent a arătat că, decizia penală nr. 1069/A/2018 din 03 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 octombrie 2018.

Sub aspectul termenului de declarare a recursului în casație pentru inculpat s-a împlinit la data de 10 noiembrie 2018, zi de sâmbătă, prelungit până luni, 12 noiembrie 2018, ultima zi, iar cererea de recurs în casație declarat de inculpat este datată la 12.11.2018 (data ștampilei poștei aflată pe plic).

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 15.11.2018, iar părții vătămate A., la data de 19.11.2018.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. civ. pen.. în care procurorul sau părțile puteau depune concluzii scrise a expirat la data de 26.11.2018, ultima zi, pentru Ministerul Public, respectiv 03.12.2018, ultima zi, pentru partea vătămată A..

Au fost puse concluzii scrise în cauză de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 16.11.2018. În concluziile scrise, parchetul a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și, în rejudecare, respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că, deși se invocă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., respectiv aplicarea unei pedepse principale în alte limite decât cele prevăzute de lege, motivarea recursului în sensul că nelegalitatea pedepsei a rezultat din nereducerea limitelor speciale cu o treime specifică art. 76 raportat la art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., nereținute în cauză, nu se încadrează în ipoteza cazului de casație invocat.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 03 decembrie 2018.

Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, în sensul că a fost formulată în scris și semnată pentru inculpatul A., care îți indică CNP-ul și adresa, de către apărătorul ales, avocat H., se arată hotărârea care se atacă și motivele și se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea.

În motivarea recursului în casație s-a arătat că, "pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât la pronunțarea hotărârii, după admiterea apelului, nu au fost avute în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, potrivit prevederilor art. 76 din C. pen. și nu au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Magistratul asistent a concluzionat în raportul întocmit că cererea de recurs în casație este formulată în termenul prevăzut de lege, respectiv de art. 435 din C. proc. civ. pen.

Cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434 și art. 436 alin. (1) din C. proc. civ. pen.

Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, în sensul că a fost formulată în scris și semnată pentru inculpat, care își indică domiciliul și codul numeric personal, de către apărătorul ales, se arată hotărârea care se atacă și motivele și se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea.

În motivarea recursului în casație, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., respectiv faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. civ. pen.., iar motivul de casare se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. civ. pen.., sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casație declarat de inculpatul A..

Magistratul asistent a propus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată.

Prin încheierea de ședință de Cameră de Consiliu din 17 ianuarie 2019 aflată la dosarul Înaltei Curți, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. civ. pen.. a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1069/A/2018 din data de 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, aflată la dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii mai sus menționate, Înalta Curte a făcut referire la hotărârile pronunțate în cauză, respectiv la soluțiile dispuse, situația de fapt reținută, argumentele instanțelor, în susținerea celor pronunțate.

Totodată, s-a menționat că împotriva deciziei penale nr. 1069/A/2018 din 03 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 12.11.2018 (data ștampilei poștei aflată pe plic).

Decizia penală nr. 1069/A/2018 din 03 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a fost comunicată inculpatului A. la data de 10.10.2018.

Termenul de declarare a recursului în casație pentru inculpatul A. s-a împlinit la data de 10.11.2018, zi de sâmbătă, prelungit până luni, 12 noiembrie 2018, ultima zi.

Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, în sensul că a fost formulată în scris și semnată pentru inculpatul A., care își indică CNP ul și adresa, de către apărătorul ales, avocat H., se arată hotărârea care se atacă și motivele și se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea.

În motivarea recursului în casație s-a arătat că, "pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât la pronunțarea hotărârii, după admiterea apelului, nu au fost avute în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, potrivit prevederilor art. 76 din C. pen. și nu au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 15.11.2018 și părții vătămate A., la data de 19.11.2018.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. civ. pen.. în care procurorul sau părțile puteau depune concluzii scrise a expirat la data de 26.11.2018, ultima zi, pentru Ministerul Public, respectiv 03.12.2018, ultima zi, pentru partea vătămată A..

S-au depus concluzii scrise în cauză de către Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 16.11.2018.

În concluziile scrise, parchetul a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și, în rejudecare, respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că, deși se invocă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., respectiv aplicarea unei pedepse principale în alte limite decât cele prevăzute de lege, motivarea recursului în sensul că nelegalitatea pedepsei rezultă din nereducerea limitelor speciale cu o treime specifică art. 76 raportat la art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., nereținute în cauză, nu se încadrează în ipoteza cazului de casație invocat.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 03 decembrie 2018, când judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului, de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. civ. pen.

La data de 08 ianuarie 2019 magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. civ. pen.. a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație ce formează obiectul prezentului dosar, propunând admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. civ. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. civ. pen.., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, 437 și 438 din C. proc. civ. pen.. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Astfel, Înalta Curte a constatat că decizia penală nr. 1069/A/2018 din 03 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A., fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 din C. proc. civ. pen.

În ceea ce privește condițiile de formă prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. civ. pen.. s-a constatat că acestea au fost îndeplinite, în sensul că, a fost formulată în scris și semnată pentru inculpatul A., care își indică CNP ul și adresa, de către apărătorul ales, avocat H., s-a arătat hotărârea care se atacă și motivele și se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea.

Condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. pen.. a rezultat din indicarea temeiului de drept pe care se întemeiază recursul în casație, și anume dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., respectiv faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, în cuprinsul cererii s-a arătat că, "pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât la pronunțarea hotărârii, după admiterea apelului, nu au fost avute în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, potrivit prevederilor art. 76 din C. pen. și nu au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.."

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. civ. pen.., iar motivul de casație încadrându-se în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. civ. pen.., sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casație declarat de inculpatul A..

Pe cale de consecință, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1069/A/2018 din data de 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori și a dispus potrivit dispozitivului prezentei încheieri.

La termenul de astăzi, în concluziile orale, în dezbateri asupra recursului declarat de recurent, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. a arătat că inculpatul a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1069/A/2018 din data de 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, acesta fiind întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.., respectiv aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin sentința penală nr. 525/2018 din 30 martie 2018 a Judecătoriei Bistrița s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul A.

A. a fost trimis în judecată, respectiv din infracțiunea de vătămare corporală în infracțiunea de violență în familie. Acesta a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, însă Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchet și a pronunțat o nouă hotărâre, condamnându-l pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

În motivarea recursului în casație s-a arătat că pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât la pronunțarea hotărârii, după admiterea apelului, nu au fost avute în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, potrivit prevederilor art. 76 din C. pen. și nu au fost reținute circumstanțele atenuante. Pentru aceste motive, a solicitat admiterea prezentului recurs în casație.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate, în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat de recurentul condamnat A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport, cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., Înalta Curte constată recursul în casație declarat de condamnat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul a reglementat cazurile în care se poate face recurs în casație în conținutul art. 438 alin. (1) din C. proc. civ. pen.., iar în ceea ce privește cel expres arătat la pct. 12 a statuat " că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Din analiza deciziei instanței de apel rezultă că în mod legal și motivat instanța de control judiciar a stabilit cuantumul pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare, ca pedeapsă principală, cu executare în regim de detenție, aplicată condamnatului A., fiind evidențiat în mod efectiv mecanismul de dispunere a acestei pedepse, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, aflată la dosarul curții de apel.

Astfel, instanța de control judiciar a făcut aplicarea art. 74 din C. pen., stabilind cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din același cod, cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen.

Totodată, a făcut aplicarea art. 88 alin. (3) din C. pen. și a revocat amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare menționată anterior și a dispus aplicarea și executarea acestei pedepse.

De asemenea, a făcut aplicarea art. 38, 39 din C. pen., în condițiile art. 44 alin. (2) din același cod, în sensul că a contopit cele două pedepse, faptele fiind concurente, stabilind pedeapsa cea mai grea de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total inculpatul având de executat în regim de detenție, pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

Înalta Curte consideră că pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare se circumscrie limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, respectiv între 2 ani și 9 ani și 4 luni, iar în cauză nu au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile art. 75 alin. (1) lit. a) și b) și 76 din C. pen.., întrucât nici în considerentele deciziei atacate și nici în dispozitivul acesteia nu rezultă că au fost aplicate dispozițiile menționate.

De altfel, în dezbaterile apelului la Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, consemnate în încheierea de la 19 septembrie 2018, aflată la dosarul curții de apel, apărătorul inculpatului a solicitat respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate, ca legală și temeinică, fiind susținute argumente cu privire la probele administrate, neexistând nicio mențiune cu privire la aplicarea vreunei pedepse și reținerea vreunor circumstanțe în stabilirea ei.

Înalta Curte constată, în raport, cu obiectul și natura juridică a căii extraordinare a recursului în casație, respectiv a verificării conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în scopul îndreptării erorilor de drept, în condițiile cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, în contextul prezentei cauzei, prin prisma cazului de recurs în casație invocat și mai sus arătat, că pedeapsa principală aplicată condamnatului de 3 ani și 2 luni închisoare este legală, în raport, cu prevederile la care curtea de apel a făcut referire.

Critica formulată de către recurentul condamnat A., prin apărător că pedeapsa aplicată ar fi în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a nereținerii art. 76 din C. pen., cu referire la art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din același cod, nu poate fi avută în vedere, întrucât, așa cum s-a arătat, în dezbaterile instanței de apel nu a fost formulată și susținută vreo critică cu privire la aplicarea vreunei pedepse, iar instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor menționate, acestea neavând un caracter obligatoriu, ci numai în măsura în care sunt apreciate ca fiind aplicabile.

Așadar, neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 76 din C. pen., cu referire la art. 75 alin. (1) lit. a) și b) din același cod, nu pot fi invocate în calea de atac a recursului în casație declarat, întrucât în această cale extraordinară de atac, nu se poate reindividualiza cuantumul pedepsei, această operațiune judiciară fiind de esența căii ordinare de atac, ce are caracter devolutiv, în timp ce pe calea recursului în casație se verifică numai erori de drept.

Or, așa cum s-a arătat nu a existat nicio mențiune de aplicare, în decizia atacată a dispozițiilor menționate, în stabilirea cuantumului pedepsei, ceea ce face critica formulată să nu poată fi avută în vedere.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că stabilirea pedepsei principale de 3 ani și 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, inculpatului A., în prezent condamnat, aflat în executarea acesteia, este legală, iar cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1), pct. 12 din C. proc. civ. pen.., nu este incident.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1069/A/2018 din data de 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. civ. pen.. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. civ. pen.. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1069/A/2018 din data de 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2019.