ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din data de 20 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2016, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1991 din 6.10.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a), f) din C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată prevăzute de art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), întrucât fapta nu există (fapta din mai 2015).

În baza art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice prevăzute de art. 359 din C. pen., întrucât fapta nu există (fapta din mai 2015).

În baza art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 359 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale și cele două pedepse complementare mai sus aplicate, stabilindu-se pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, în total inculpatul A. având de executat pedeapsa principală de 3 ani și 8 luni închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) în referire la art. 45 alin. (3) lit. a) raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului A. pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar, astfel cum a fost modificată prin încheierea de ședință din data de 23.05.2017.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa finală mai sus aplicată perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, respectiv de la data de 22.01.2016 până la data de 26.04.2017, inclusiv.

În baza art. 25 alin. (1) în referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de către partea civilă B..

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 112 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a bunului aflat la societatea D. S.A. - Sucursala Comchim.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor aflate la camera de corpuri delicte a IGPR, potrivit dovezii seria x nr. x

Onorariul interpretului de limbă engleză, cuvenit pentru un număr de 3 ore, în regim normal, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, a fost admisă în parte cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana vătămată C. și s-a dispus majorarea onorariului apărătorului din oficiu, la suma de 300 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 13.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul A. și partea civilă B.

Prin decizia penală nr. 1111/A din 20.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 1991/06.10.2017 a Tribunalului București, secția I Penală.

Împotriva deciziei penale nr. 1111/A din 20.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 06 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din data de 20 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii și a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Înalta Curte a reținut că, prin motivele de recurs în casație formulate de inculpatul A., s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul inculpat a solicitat casarea deciziei penale nr. 1111/A din 20.09.2018 pronunțate de Curtea de Apel București și achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), pentru infracțiunile de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Codul vamal și trafic de produse sau substanțe toxice prevăzută de art. 359 C. pen., considerând că situația de fapt nu se suprapune cu cea prevăzută de dispozițiile legale indicate, lipsind elementele de tipicitate ale infracțiunilor din perspectiva materializării sintagmei "fără drept".

În esență, a susținut că nu a încălcat nicio interdicție dintre cele prezentate de legea penală română ori extrapenală sau de Regulamentele Europene în materie, deoarece niciunul dintre Regulamentele invocate de instanță și nicio altă lege extrapenală română nu prevede vreo interdicție referitoare la deținerea substanței toxice dimetilmercur de către persoanele fizice, dacă sunt respectate cerințele de etichetare și ambalare.

Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat a menționat, prin apărător ales, că instanțele au adăugat la lege atunci când au considerat că substanța dimetilmercur a fost deținută fără drept, prin invocarea caracterului nerestrictiv și nelimitativ al legii extrapenale pentru definirea sintagmei "fără drept" din conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de legea penală și C. pen., în baza cărora s-a dispus condamnarea.

S-a mai arătat că interdicțiile din normele nepenale indicate în cauză au fost greșit interpretate de cele două instanțe.

Astfel, s-a apreciat că s-a indicat în mod greșit pct. 18 al Anexei XVII din Regulamentul EU nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificat de Regulamentul nr. 453/2010, ca argument al materializării sintagmei "fără drept" din conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, deoarece nu există nicio altă interdicție de a deține sau a importa compușii de mercur în vreo altă situație decât cele menționate în Anexa XVII pct. 18, iar situațiile de interdicție instituite de temeiul de drept indicat nu au nici legătură cu situația de fapt din prezenta cauză.

Apărarea a învederat că, prin lecturarea Regulamentului nr. 1907/2006 și a Regulamentului nr. 1272/2008, nu a identificat nicio interdicție referitoare la persoanele fizice de a deține substanța dimetilmercur, iar instanța de fond sau cea de control judiciar ar fi trebuit să indice expres articolul și paragraful care constituie temeiul de drept al acestei interdicții.

S-a mai susținut că, deși instanța face trimitere la pct. 18 din Anexa XVII din Regulamentul nr. 1907/2006, nu se arată care dintre restricțiile (condițiile ori formalitățile speciale) ar fi fost încălcate ori dacă a lipsit o anumită autorizație specială, cu alte cuvinte, nu este indicată acțiunea sau inacțiunea incriminată și săvârșită în prezenta cauză, fiind precizat doar actul normativ care stabilește restricțiile, temei de drept în baza căruia s-a pronunțat soluția de condamnare.

În motivarea cazului de casare s-a mai invocat faptul că, potrivit Titlului VII art. 67 alin. (3) din Regulamentul nr. 1907/2006 și în raport de data săvârșirii pretinselor fapte din noiembrie 2015, niciun stat membru nu putea să mențină restricții mai severe decât cele prevăzute de Regulament, relevante fiind cele dispuse prin Anexa XVII pct. 18.

S-a precizat că nici din perspectiva dispozițiilor cuprinse în Anexa I și a celor din Regulamentul nr. 453/2010, indicate ca temei de drept, nu există vreo interdicție de a deține substanța dimetilmercur în forma livrată de furnizor, ambalată și sigilată, astfel cum a fost recepționată de la furnizor conform Regulamentului nr. 1272/2008.

Deopotrivă, s-a menționat că substanța dimetilmercur a fost deținută în România în aceeași stare în care a fost transportată și a circulat pe teritoriul altui stat membru al UE, Germania, fără ca produsul toxic să fi suferit vreo modificare fizică sau chimică, fără ca ambalajul acestuia să fi fost deteriorat, fără ca frazele de risc înscrise pe produs să fie alterate.

În lipsa indicării articolului avut în vedere de către instanță, s-a considerat că nu se poate desprinde existența vreunei restricții impuse inculpatului, de conținut normativ indicat la modul general, restricții despre care curtea de apel să poată afirma că au fost încălcate în legătură cu săvârșirea presupuselor infracțiuni.

Totodată, apărarea a susținut că era necesar ca instanța să stabilească mai întâi calitatea inculpatului, în sensul definit de Regulamentul nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 453/2010, și doar după definirea acestei calități să concluzioneze că inculpatului îi revin obligațiile și modalitatea de îndeplinire stabilite prin Anexa I a Regulamentului.

În acest sens, s-a motivat că domeniul de aplicare este stabilit prin dispozițiile art. 1 alin. (3), respectiv că Regulamentul nr. 1907/2006 se aplică producătorilor, importatorilor și utilizatorilor din aval, iar în sarcina lor se nasc o serie de obligații, art. 3 din același regulament definind noțiunile de utilizator în aval, distribuitor, consumator, solicitant al înregistrării, furnizor, operator.

Făcând trimitere și la dispozițiile art. 6 și art. 7 din Regulamentul nr. 1907/2006, apărătorul ales a susținut că inculpatul nu poate avea decât calitatea de consumator, în raport de care nu-i revenea obligația de a solicita înregistrarea și, în consecință, nici obligația de a completa o fișă sau un raport de securitate.

S-a învederat că, în conformitate cu actele dosarului, inculpatul a cumpărat 40 de grame din această substanță de la societatea E. și că, potrivit Regulamentul nr. 1907/2006, nici acestui importator nu-i reveneau acele obligații de înregistrare, reținute în mod greșit de Tribunalul București, în sarcina inculpatului.

Apărarea a apreciat că s-a precizat, în mod eronat, temeiul de drept în baza căruia s-ar fi materializat sintagma "fără drept", condiție esențială ca faptele, în modalitatea săvârșită, să reprezinte infracțiuni.

Recurentul inculpat a susținut că, la curtea de apel, nu a fost analizat niciunul dintre aspectele dezvoltate în motivele de apel, motivându-se sumar că judecătorul fondului a reținut în mod just "că din reglementărilor naționale și europene, pe larg analizate în considerentele sentinței, rezultă că achiziționarea substanței dimetilmercur trebuie să se facă în anumite condiții, prevăzute de lege, fiind strict limitată comercializarea și exceptate persoanele particulare".

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen.. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului și, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.. invocate în cererea de recurs în casație.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

În cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Modul de legiferare a cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen... conferă Înaltei Curți de Casație și Justiție posibilitatea de a examina, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală care include și aspectul lipsei elementelor de tipicitate ale infracțiunii.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurentul inculpat A. a invocat motive de recurs în casație care pot fi evaluate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În acord cu prima instanță, curtea de apel a reținut că, la sfârșitul lunii noiembrie 2015 - începutul lunii decembrie 2015, recurentul inculpat A. a introdus în România, fără drept, cantitatea de 10 grame de dimetilmercur, pe care o achiziționase anterior, în mod fraudulos, din Germania, depozitând substanța toxică în imobilul situat în mun. București, închiriat pentru sora sa, F.

Instanța de apel a reținut că faptele constituie infracțiunile de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006) și trafic de produse sau substanțe toxice prevăzută de art. 359 din C. pen., considerând că nu prezintă relevanță împrejurarea că inculpatul nu a desigilat substanța toxică sau că a respectat condițiile de securitate impuse de furnizor.

Astfel, curtea de apel a împărtășit argumentele judecătorului fondului în susținerea concluziei potrivit căreia inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând consecințele produse prin acțiunile sale și urmărind producerea acestora, apreciind că forma de vinovăție reiese din modalitatea de trecere a dimetilmercurului peste frontieră, utilizarea titulaturii de doctor și plasarea comenzii pe numele spitalului din Germania la care acesta lucra.

Instanța de apel și-a însușit motivarea tribunalului, pe care a apreciat-o ca fiind coerentă, clară și conținând o analiză detaliată a elementelor constitutive ale infracțiunilor (pentru care inculpatul a fost condamnat) și a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Or, instanța de fond, în baza interpretării coroborate a probelor administrate, în cauză, a reținut că inculpatul "a comandat de la compania de farmaceutice E., cantitatea de 10 grame de "dimetilmercur 95%", o substanță foarte toxică, indicând în acest scop în mod arbitrar un cont de client deschis pe numele Spitalului G., precum și adresa spitalului anterior menționat. Livrarea cantității de 10 grame de dimetilmercur s-a efectuat la Spitalul G. din Wallerfangen, persoana de contact fiind dr. A., inculpatul primind astfel produsul solicitat".

Deopotrivă, s-a reținut în baza probatoriului administrat (între care relațiile furnizate de reprezentanții spitalelor G. din Wallerfangen și H. - Germania, reprezentantul companiei E., contabilul financiar al spitalului G. din Wallerfangen, numita I.) - a cărui interpretare nu cade în atribuțiile instanței de recurs în casație, și a dispozițiilor legale naționale și europene că "dimetilmercurul este o substanță care are restricții de introducere pe piață și utilizare, vânzarea se face în anumite condiții și numai persoanelor juridice, operatorilor economici, nu și persoanelor fizice".

Instanța de recurs în casație constată că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că, fără drept, inculpatul A. a introdus pe teritoriul României și a deținut substanța toxică dimetilmercur, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare, prin care se va realiza o analiză proprie a dispozițiilor legale extrapenale, avute în vedere și de instanța de apel care a împărtășit motivarea primei instanțe.

Astfel, Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (în vigoare de la 23.04.2015), prevede prin expunerea de motive, că urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, precum și libera circulație a substanțelor, ca atare, în preparate sau în articole, îmbunătățind totodată competitivitatea și inovația; Uniunea Europeană având ca obiectiv ca, până în 2020, produsele chimice să fie produse și utilizate astfel încât să fie reduse la minim efectele adverse grave asupra sănătății umane și a mediului.

Potrivit art. 1 din Titlul I - Capitolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, acest regulament se bazează pe principiul că este în sarcina producătorilor, a importatorilor și a utilizatorilor din aval să se asigure că produc, introduc pe piață sau utilizează substanțe care nu au efecte adverse asupra sănătății umane sau asupra mediului.

Dispozițiile regulamentului se bazează pe principiul precauției, astfel că prin dispozițiile Titlului VIII din același regulament sunt prevăzute Restricții la fabricarea, introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe, preparate și articole periculoase, iar Titlul XI reglementează Inventarul clasificărilor și al etichetărilor.

Totodată, Anexa I din același regulament, denumită Dispoziții generale pentru evaluarea substanțelor chimice și elaborarea raportului de securitate chimică, prevede, printre altele, că scopul anexei este de a defini modalitățile prin care producătorii și importatorii trebuie să evalueze riscurile pe care le prezintă substanțele pe care le produc sau le importă și să demonstreze cu documente faptul că aceste riscuri sunt controlate în mod corespunzător în timpul producerii și al uzului propriu, precum și că ceilalți operatori din avalul lanțului de aprovizionare pot controla riscurile în mod corespunzător.

De asemenea, este menționat că: evaluarea securității chimice efectuată de un producător are în vedere producerea unei substanțe și toate utilizările identificate. Evaluarea securității chimice efectuată de un importator are în vedere toate utilizările identificate. Evaluarea securității chimice ia în considerare utilizarea substanței ca atare (inclusiv eventualele impurități și aditivi importanți), în preparat sau în articol, în conformitate cu utilizările identificate. Evaluarea ia în considerare toate stadiile ciclului de viață al substanței care decurg din producere și utilizările identificate. Evaluarea securității chimice se bazează pe compararea efectelor adverse potențiale ale unei substanțe cu expunerea cunoscută sau predictibilă în mod normal a omului și/sau a mediului la substanța respectivă, luând în considerare măsurile de administrare a riscurilor aplicate și recomandate, precum și condițiile de exploatare.

În Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, la Anexa XVII sunt prevăzute explicit, Restricțiile la producerea, introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe, preparate și articole periculoase, printre acestea, la pct. 18 fiind indicați compușii de mercur.

Prin Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16.12.2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor, au fost modificate și abrogate Directivele 67/548/CEE, 1999/45/CE, și a fost modificat Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, substanța dimetilmercur fiind identificată prin CAS 593-74-8, CE 209-805-3 și cuprinsă în Anexa VI din acest regulament, în Tabelul 3.1 denumit Lista clasificărilor și etichetărilor armonizate ale substanțelor periculoase. Conform criteriilor de clasificare, dimetilmercurul este foarte toxic, fiind mortal în caz de înghițire, în contact cu pielea, în caz de inhalare, poate provoca leziuni ale organelor interne în caz de expunere prelungită sau repetată, este foarte toxic pentru organismele acvatice cu efecte pe termen lung.

Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, a armonizat dispozițiile și criteriile pentru clasificarea și etichetarea substanțelor, a amestecurilor și a anumitor articole în cadrul Comunității, luând în considerare criteriile de clasificare și regulile privind etichetarea ale Sistemului Global Armonizat de Clasificare și Etichetare a Produselor Chimice, denumit J.

Scopul urmărit a fost, în continuare, protejarea sănătății umane și a mediului, motiv pentru care, prin Regulamentul (UE) nr. 453/2010 al Comisiei, din 20 mai 2010, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), s-a relevat, o dată în plus, că există restricții privind modalitatea de furnizare a substanțelor periculoase, fiind arătat că fișele cu date de securitate/raporturile de securitate constituie o metodă larg acceptată și eficientă pentru furnizarea de informații privind substanțele și amestecurile din Comunitate și fac parte integrantă din sistemul instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

Potrivit Regulamentului(UE) nr. 453/2010 al Comisiei, acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, intrând în vigoare la 31.05.2010.

Succesiunea în timp a legislației în materie, pe plan intern (pornind de la H.G. nr. 1408/2008 în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor, Legea nr. 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase, modificată și completată prin Legea nr. 263/2005 și Legea nr. 254/2011), a evidențiat că dimetilmercurul este o substanță foarte toxică prin inhalare, în contact cu pielea și prin înghițire, foarte toxic pentru organismele acvatice.

Potrivit legii menționate, principiile care stau la baza activităților ce implică substanțe și preparate chimice periculoase sunt principiul precauției în gestionarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, în vederea prevenirii pagubelor față de sănătatea populației și de mediu, precum și principiul securității operațiunilor de gestionare a substanțelor și preparatelor chimice periculoase. De asemenea, la art. 7 din același act normativ, se prevede că producătorii, importatorii, distribuitorii și utilizatorii sunt obligați să respecte toate restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea substanțelor și a preparatelor chimice periculoase prevăzute în actele normative specifice acestui domeniu.

În acord cu aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut datele comunicate de compania E. că substanța dimetilmercurul se vinde numai unor instituții, cum ar fi laboratoarele de cercetare și spitalelor, a căror existență și competență a fost verificată de către E. la înființarea unui cont de client, iar persoanele fizice ar putea să comande substanța în numele instituției, cu informarea unui scop de utilizare plauzibil pentru E. și pentru o utilizare în sensul activității acestei instituții.

Instanța de recurs în casație consideră că inculpatul nu a fost în eroare cu privire la gradul ridicat de toxicitate al substanței dimetilmercur, după cum nu a fost în eroare cu privire la condițiile și restricțiile de circulație și deținere a acestei substanțe, aspecte ce rezultă din pregătirea sa, modul în care a ales să comande substanța prin intermediul unei unități spitalicești din Germania, în condițiile în care ar fi urmat să fie folosită într-o unitate medicală ce urma să înceapă a funcționa în Nigeria, maniera în care a recomandat manipularea și păstrarea substanței în România.

În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, poate fi subiectiv activ al infracțiunii de contrabandă prev. de art. 271 din Codul vamal și al infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice prev. de art. 359 C. pen., orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale, context în care nu are relevanță împrejurarea evocată de apărătorul ales al inculpatului că nu s-a realizat o corelare cu dispozițiile art. 3 din Regulamentul CE nr. 1907/2006 care definește noțiunile de producător, importator, utilizator în aval, distribuitor, intermediar, furnizor, beneficiar domeniile de reglementare a celor două acte normative fiind evident diferite. Dispozițiile art. 1 alin. (1) și cele ale art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 și Regulamentul (UE) nr. 453/2010, nu impun cerințe de tipicitate pentru cele două infracțiuni mai sus enunțate, ci vizează un domeniu de reglementare ce excede normei de incriminare din perspectiva calității subiectului al activ al infracțiunilor pentru care recurentul a fost condamnat.

Ca urmare, solicitarea recurentului inculpat A. de a fi achitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este neîntemeiată.

Înalta Curte reiterează că starea de fapt reținută de instanța de apel, concordanța acesteia cu probele administrate, încadrarea juridică dată faptelor, respectarea dispozițiilor privind asigurarea apărării și a exercitării dreptului la apărare nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Se menționează, totuși, în ceea ce privește lipsa de apărare invocată de inculpat - respectiv, apărătorul ales din faza de urmărire penală, numitul K., nu ar avea calitatea de avocat, că această situație nu se referă la faza judecății, cu atât mai puțin la judecata în apel, când asistența juridică i-a fost asigurată de apărătorii aleși L. și M., fiind desemnați și avocați din oficiu, obiectul recursului în casație fiind decizia pronunțată de curtea de apel, ca instanță de apel.

Pornind de la motivul inculpatului A. prezentat în dezbaterea recursului în casație, referitor la principiul ne bis in idem, Înalta Curte arată - dincolo de faptul că verificarea respectării acestui principiu nu este proprie căii extraordinare de atac a recursului în casație raportat la cazurile strict și limitativ prev. de art. 438 C. proc. pen., că aspectul poate fi valorificat în contextul declarării căii extraordinare de atac a contestației în anulare (art. 426 lit. i) C. proc. pen.).

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de lege la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din 20 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă engleză se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1111/A din 20 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă engleză se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2019.