ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3387/2011

Ședința publică din 1 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul București ca primă instanță. Reclamanta SC E.C. SRL a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 30 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția comercială, formulată în contradictoriu cu pârâta SC P.C.A.I. SRL, rezoluțiunea contractului de proiectare nr. 103 din 18 aprilie 2006 pentru neexecutarea obligațiilor asumate de pârâtă și restituirea plăților efectuate în avans, în cuantum de 107.512,93 lei plus dobânda legală până la data plății efective. Potrivit reclamantei prin contractul de proiectare nr. 103/2006 pârâta s-a obligat, în calitate de proiectant general să realizeze proiectul ,,Locuințe colective și Comerț”, respectiv să elaboreze documentația și să obțină autorizația de construcție, inclusiv urmărirea de șantier și consultanță de specialitate.

Susține reclamanta că în Anexa 3 la contract au fost stabilite termene de predare a documentației pe faze de proiectare, pârâta încălcându-și obligația de predare a documentației pentru obținerea autorizației de construcție la termenul convenit 18 iunie 2006, obligație care nu era îndeplinită nici la data promovării cererii de chemare în judecată. Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depusă în cauză la data de 26 iunie 2008, pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligațiile asumate întocmind și depunând documentația necesară pentru obținerea certificatului de urbanism și a elaborat aproape în totalitate documentația necesară obținerii autorizației de construcție (PAC). Sub aspect reconvențional pârâta a solicitat obligația reclamantei la plata sumei de 20.000 Euro reprezentând diferența dintre contravaloarea lucrărilor elaborate până la data prezentei acțiuni și suma achitată de reclamantă cu titlu de avans.

Tribunalul București, secția comercială, astfel investită a încuviințat la cererea părților proba cu înscrisuri, interogatoriu și o expertiză tehnică în construcție având ca obiectiv verificarea documentației întocmită de pârâtă în vederea obținerii autorizației de construcție și stabilirea valorii lucrărilor efectuate. Examinând materialul probatoriu administrat în cauză prima instanță, prin sentința comercială nr. 6099 din 14 mai 2010, a respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală formulată de reclamantă cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: Conform anexei 1 la contractul de proiectare, tema propusă de beneficiar asistat de proiectant a fost un imobil compus din S + P + 7E, proiectantul obligându-se să predea documentația pentru obținerea autorizației de construcție în termen de 40 zile de la data semnăturii contractului.

La data de 21 aprilie 2006 Primăria Sectorului 2 a eliberat un prim certificat de urbanism (nr. 982/37D) nedefinitiv cu mențiunea că imobilul pentru care se cere certificatul este afectat de viitoarea supralărgire a șos. Dobroiești, posibilitatea construirii și condițiile tehnice inclusiv regimul de înălțime de P + 9 urmând a fi stabilite printr-o documentație de urbanism PUZ.

Reclamanta, în raport de acest conținut al certificatului de urbanism din 21 aprilie 2006 a formulat o nouă cerere la Primăria Sectorului 2 București pentru obținerea certificatului de urbanism pentru un imobil cu un regim de înălțime de 2 S + P + 11 E + 12 E retras iar la 18 decembrie 2007 a fost eliberat certificatul de urbanism definitiv nr. 3689/17 D. Față de aceste constatări cu privire la conținutul contractului de urbanism definitiv care modifică tema de proiectare stabilită inițial, tribunalul a înlăturat susținerile reclamantei privind nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor asumate, reținând că pârâta a fost pusă în situația de a întocmi documentația pentru obținerea autorizației de construcție pentru un imobil cu o suprafață mai mare decât tema de proiectare propusă inițial.

Din concluziile raportului de expertiză, tribunalul reține totodată că pârâta a întocmit documentația pentru un imobil având datele tehnice și regimul de înălțime conform contractului de urbanism definitiv, în proporție de 80%, dar a refuzat predarea documentației beneficiarului, față de refuzul acestuia de a majora prețul contractului. În raport de circumstanțele de fapt reținute cu privire la necesitatea adaptării temei de proiectare la condițiile impuse de certificatul de urbanism pus la dispoziție de beneficiar, instanța fondului a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului de proiectare deoarece întârzierea pârâtei în predarea documentației nu se datorează culpei exclusive a acesteia ci și culpei reclamantei care a obținut cu întârziere certificatul de urbanism și a modificat tema de proiectare.

Cu privire la cererea reconvențională instanța a apreciat că nu poate interveni în stabilirea prețului unui contract deoarece s-ar încălca principiul libertății contractuale consacrat de art. 969 C. civ. 2. Apelul. Decizia instanței de control judiciar. Prin decizia comercială nr. 125 A din 8 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței fondului.

Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză în raport de criticile formulate, instanța de apel constată că proiectantul în executarea proiectului este ținut de respectarea clauzelor contractuale dar și de normele legale în materie prevăzute în Legea nr. 50/1991, ceea ce a impus în circumstanțele cauzei, față de conținutul certificatului de urbanism eliberat la 18 decembrie 2007, o modificare a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, dar și a contractului în privința temei de proiectare și a celorlalte clauze, modificare cu care reclamanta nu a fost de acord, împrejurare care a pus-o pe pârâtă în imposibilitatea întocmirii temei de proiectare cu respectarea termenelor convenite inițial.

Susținerea reclamantei potrivit căreia datele din certificatul de urbanism nu erau obligatorii pentru proiectant în privința regimului de înălțime au fost înlăturate de instanță față de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 50/1991 – art. 6. Concluzionând, instanța de apel apreciază că soluția primei instanțe nu este susceptibilă de critică. 3. Recursul. Motivele de recurs. La data de 11 aprilie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului formulat și schimbării în parte a sentinței fondului cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanță. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate în art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Argumentele recurentei în dezvoltarea criticilor de nelegalitate au vizat , în esență, următoarele aspecte: - Încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. urmare nerespectării de către instanță a obligațiilor stabilite în contractul de proiectare, în sarcina proiectantului de a preda documentația tehnică necesară obținerii autorizației de construcție la termenul convenit în Anexa 3 pct. 1. Susține recurenta că deși ambele instanțe au reținut neîndeplinirea acelei obligații de către pârâtă, soluția pronunțată nu reflectă această concluzie. - Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1020 – 1021 C. civ. în condițiile în care, în calitate de creditor al obligației asumate de pârât, a făcut dovada existenței contractului și a faptului neîndeplinirii lor.

- Aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 cu referire la certificatul de urbanism emis de autoritățile administrative care nu aprobă un proiect așa cum reține instanța, ci au un rol de informare a solicitantului asupra elementelor privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcției. În același sens, recurenta arată că pornind de la datele din certificatul de urbanism și rolul acestui document, concluzia instanței cu privire la modificarea convenției inițiale a părților este total eronată. Sub un ultim aspect recurenta arată că motivarea hotărârii cuprinde argumente contradictorii și străine de natura pricinii în măsura în care deși se constată că intimata nu a predat documentația PAC – se respinge cererea privind constatarea rezoluțiunii contractului pe baza unui argument străin de natura pricinii și care nu a fost invocat în apărare de către intimata referitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991.

3. Asupra recursului. Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 3.1. Cu titlu preliminar Curtea amintește că rezoluțiunea sau rezilierea unui contract sinalagmatic reprezintă forme speciale ale răspunderii civile contractuale aplicabile în ipoteza neexecutării culpabile a obligațiilor născute din contract și dau dreptul creditorului să ceară desființarea contractului cu daune sancțiune care își găsește reglementarea în prevederile art. 1020 - 1021 C. civ. Totodată, după art. 1082-1083 debitorul este eliberat de obligațiile sale fiind exonerat de răspundere dacă neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputabilă sau din caz fortuit și forță majoră.

Prin urmare, într-un contract sinalagmatic creditorul poate angaja răspunderea contractuală a debitorului său, solicitând aplicarea sancțiunii rezoluțiunii contractului dacă dovedește îndeplinirea unor condiții de fond impuse de dispozițiile legale menționate respectiv o neexecutare culpabilă sau o violare a termenilor contractului și o daună prin lipsire de prestația promisă. 3.2. În raport de aceste repere legale, în cauză, instanțele devolutive au stabilit în mod corect, fundamentat pe probele administrate existența unor fapte exoneratoare de răspundere pentru debitor, respectiv culpa creditorului și un act de autoritate care au determinat întârzierea în predarea documentației pentru obținerea autorizației de construcție.

Certificatul de urbanism definitiv a fost eliberat la data de 18 decembrie 2007, întârziere care nu poate fi imputată în niciun mod pârâtei. Deși potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991 certificatul de urbanism este numai un act de informare a solicitantului asupra elementelor privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor în conformitate cu planurile urbanistice, emitentul actului stabilește și cerințele urbanistice ce urmează a fi respectate în zonă precum și lista avizelor și acordurilor legale necesare obținerii autorizației de construcție. Așa fiind, respectarea cerințelor urbanistice stabilite prin acest act administrativ este o obligație a proiectantului care întocmește documentația de autorizare a construcției, obligație pe care, pârâta și-a asumat expres și în contractul convenit cu reclamanta prin clauza de la art. 9.1.

În același sens, prin clauza de la art. 9.4 proiectantul s-a obligat să respecte în elaborarea lucrărilor prevederile actelor normative în vigoare și să inițieze modificarea proiectele urmare schimbărilor intervenite în actele normative. Această obligație de respectare a legislației în vigoare a fost asumată și de reclamantă în calitate de beneficiar prin clauza de la art. 10.7 din contract, astfel că, instanța de apel, examinând conținutul contractului în interdependența obligațiilor reciproce ale părților, a ajuns la concluzia corectă în sensul că refuzul reclamantei de a adapta contractul cerințelor din certificatul de urbanism, este nejustificat. Cu alte cuvinte, culpa reclamantei de a refuza modificarea contractului și a termenelor în circumstanțele normative apărute după încheierea contractului, este de natură să exonereze pe executant pârâta din cauză de nerespectarea obligației de predare a documentației în termen de 40 zile de la încheierea contractului.

Pe de altă parte și pârâta, în calitate de profesionist, care potrivit contractului avea inițiativa modificării contractului în conformitate cu elementele tehnice noi apărute, nu a fost suficient de explicit cu privire la caracterul lor esențial pentru îndeplinirea obligației de rezultat asumată, respectiv întocmirea unui proiect cu respectarea legislației în vigoare, ceea ce a dus la un blocaj în raporturile dintre părți. 3.3. Deși recurenta își întemeiază criticile aduse deciziei recurate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 8, Curtea constată că această încadrare este pur formală, deoarece prin conținutul lor concret recurenta pune în discuție împrejurările de fapt reținute de instanță din examinarea înscrisurilor administrate în cauză în cadrul probatorilor încuviințate, aspecte care constituie atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Instanța de apel, procedând la rejudecarea fondului, în raport de criticile formulate, și-a argumentat soluția adoptată cu respectarea exigențelor art. 261 C. proc. civ. astfel că și sub acest aspect critica recurentei întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. – nu subzistă. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge prezentul recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 125 A din 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.