ÎCCJ, decizie (scj.ro #83580)

Contract

de  prestări-servicii.  Lucrări suplimentare necontractate,

neprevăzute în caietul de sarcini. Îmbogățire fără justă cauză

Chiar dacă lucrările suplimentare

au fost executate fără acordul scris al beneficiarului, fiind

efectuate  peste cele ce au constituit  obiectul contractului de

prestări-servicii și nici nu au fost prevăzute în actul adițional sau în

caietul de sarcini , dar  de a căror necesitate depind lucrările

principale, nu  poate fi contestat faptul că au sporit patrimoniul

beneficiarului, creând un dezechilibru între patrimoniul acestuia și cel al

executantului, determinând îmbogățirea fără just temei și implicit nașterea

unui raport juridic obligațional de restituire.

(Secția comercială,decizia nr.5197 din 2 decembrie 2004)

Reclamanta SC P.C. SRL Constanța a chemat în judecată pe pârâta

Academia Navală „M.C.B.” Constanța, solicitând instanței o oblige să-i

plătească contravaloarea lucrărilor de reparații suplimentare, în lipsa cărora

nu puteau fi date în folosință la termen obiectivele „bazin înot” și „săli de

sport” care au fost supuse unor reparații efectuate în baza contractelor și

actelor adiționale de prestări servicii, încheiate de părți.

Prin sentința civilă nr.7066 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Constanța,

Secția Comercială a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâtul

M.Ap.N. introdus în cauză în calitate de ordonator principal de credite, să

plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor suplimentare efectuate la

obiectivele „bazin înot” și „săli de sport”.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a admis prin încheierea din 22 aprilie

2003, excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei și a dispus continuarea

judecății cu M.Ap.N., în calitate de pârât, care a fost citat în cauză și care

prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că lucrările

a căror contravaloare se solicită au fost executate în lipsa unui contract și

fără acordul scris al beneficiarului.

Pe fondul cauzei, prima instanță, a reținut în esență, că, probele de la dosar,

inclusiv expertiza tehnică, confirmă executarea de către reclamantă a lucrărilor

suplimentare a căror contravaloare se solicită prin acțiune, și că acestea au

fost impuse de necesitatea funcționării corespunzătoare a celor două obiective

„bazin de înot” și „săli de sport”, supuse unor lucrări de reparații, în baza

contractelor de prestări servicii și a actelor adiționale la acestea, astfel

că, chiar dacă lucrările de reparații suplimentare  nu au făcut obiectul

unui contract și au fost executate fără acordul scris al beneficiarului, nu se

poate contesta faptul că, pârâtul și-a îmbogățit patrimoniul cu prețul

acestora, stabilit prin expertiză, în dauna patrimoniului reclamantei, care a

fost sărăcit, cu aceeași sumă, așa încât, pentru înlăturarea dezechilibrului

creat, între patrimoniile părților aflate în litigiu, se impune admiterea

acțiunii, având în vedere că, în cauză sunt îndeplinite toate cerințele în baza

cărora poate fi sancționată îmbogățirea fără just temei, printre care și faptul

că reclamanta nu are, în condițiile speței, nici un alt mijloc juridic de

recuperare a pierderii suferite.

Apelul declarat de pârâtul M.Ap.N. a fost admis, prin decizia nr.60 din 26

februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,  Secția Comercială

și ca urmare hotărârea primei instanțe a fost schimbată în tot în sensul respingerii

acțiunii ca nefondată.

Instanța de apel a reținut că, prin actele adiționale, părțile au înțeles

necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare reprezentând în ambele cazuri

50% din valoarea contractelor inițiale și că aceste acte adiționale au fost

încheiate prin aplicarea procedurii de negociere, astfel cum prevăd

dispozițiile art.12 lit.c) din O.U.G. nr.60/2001, cu îndeplinirea cumulativă a

dispozițiilor acestui text legal iar ulterior semnării actelor adiționale și

executării lucrărilor, reclamanta a executat și alte lucrări de reparații, fără

a avea acceptul scris al beneficiarului și fără a fi cuprinse într-o dispoziție

de șantier, astfel că, chiar dacă executarea lucrărilor suplimentare, este

confirmată  de beneficiarul Academia Națională „M. B.” prin procesul

verbal din 24 iulie 2002 cât și prin expertiza tehnică efectuată în cauză,

reclamanta, în calitate de anteprenor, nu poate cere o sporire de preț, nici cu

titlu de îmbogățire fără just temei, dacă modificările sau adăugările la planul

inițial, inclusiv prețul, nu au fost aprobate de client (art.1484 C.civ.).

Instanța de apel a mai reținut că, atâta timp cât  prețul lucrărilor a

fost stabilit forfetar, și deci are putere de lege între părțile contractante,

nu se poate acorda executantului un preț mai mare chiar dacă, acesta ar

corespunde unui volum superior de lucrări decât cel contractat.

În ceea ce privește instituția îmbogățirii fără just temei, s-a apreciat că cel

sărăcit are drept la actio de in rem verso numai atunci când nu mai are nici o

altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului său la reparațiune, or

reclamanta avea la dispoziție încheierea unui nou contract de achiziție, așa

cum a procedat în cazul lucrărilor al căror preț a fost achitat.

Reclamanta a declarat recurs, invocând ca motiv de casare dispozițiile art.304

pct.8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a normei juridice la situația de fapt rezultată din probe, deoarece

și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii, pe dispozițiile art.969

C.civ., reținând că prețul lucrărilor de reparații este forfetar și are putere

de lege între părțile contractante, și că în lipsa unui acord scris al

clientului pentru modificarea de plan și de preț nu se poate acorda

executantului, conform art.1484 C.civ., un preț mai mare decât cel convenit

convențional.

Or, reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză (izvor

distinct de obligații) care sancționează situația în care, patrimoniul unei

persoane este mărit pe seama partimoniului altei persoane, fără ca pentru

aceasta să existe un temei juridic, astfel că, se naște un raport juridic

obligațional de restituire, distinct de cel izvorât din contract, așa încât, cum

executarea lucrărilor suplimentare este recunoscută de beneficiara acestora,

prin procesul verbal din 24 iulie 2002, și confirmată de expertiza tehnică

efectuată în cauză, înseamnă că instanța de apel a restrâns aplicarea

principiului „actio de in rem verso” care are ca scop tocmai valorificarea unor

pretenții de către cel îndreptățit, atunci când acesta nu mai are nici o altă

cale de drept și nici o altă

acțiune.

Or, ceea ce se impune, în examinarea caracterului subsidiar al

acțiunii de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, este tocmai

lipsa oricărui mijloc juridic, pentru recuperarea de către cel care și-a

micșorat patrimoniul a pierderii suferite, context în care, concluzia instanței

de apel, în sensul că reclamamta avea posibilitatea valorificării pretențiilor

sale prin încheierea unui alt contract de achizițe, este criticabilă, deoarece,

acțiunea în restituire trebuia circumscrisă existenței sau inexistenței, în

concret, a unei acțiuni în realizare, pentru înlăturarea dezechilibrului creat

între patrimoniile celor două părți, care atrage după sine nașterea raportului

juridic obligațional, în temeiul căruia, pârâtul are datoria de restituire

către reclamantă a diferenței valorice, a lucărilor suplimentare de care

beneficiează, obligație care izvorăște din îmbogățirea fără justă cauză.

Recursul reclamantei este fondat.

Din examainarea actelor de la dosar rezultă că reclamanta, în calitate de

anteprenor, a executat în beneficiul pârâtei Academia Navală „M. B.” Constanța

(unitate fără personalitate juridică în cadrul M.Ap.N) lucrări de reparații

suplimentare, peste cele care au făcut obiectul contractelor de prestări de

servicii și a actelor adiționale la acestea, fără acordul scris al

beneficiarului.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă că necesitatea

lucrărilor suplimentare executate alternativ cu cele contractate a fost

determinată  de erori evidente de calcul săvârșite de beneficiar la

întocmirea caietelor de sarcini, constând  în estimarea eronată la sala de

sport, a suprafeței, pentru care s-a solicitat înlocuirea termoinstalației (450

m.p. în loc de 900 m.p.) așternerea nisipului sub pardoseală, fără a se

prevedea desfacerea pardoselii și evacuarea nisipului vechi, precum și alte

omisiuni, astfel că, aceste lucrări de reparații, suplimentare și

necontractate, erau necesare, întrucât în lipsa executării acestora nu se putea

continua lucrările ce au făcut obiectul celor două contracte de prestări

servicii, și a actelor adiționale, ceea ce ar fi condus la nefinalizarea și

nepredarea obiectivelor la termenul contractual.

Ca atare, chiar dacă aceste lucrări suplimentare, a căror necesitate, nu poate

fi pusă în discuție, au fost executate, în lipsa acordului scris al beneficiarului

și nu au făcut obiectul unui act adițional, nu se poate contesta așa cum bine a

reținut instanța de fond, spre deosebire de cea de apel, că beneficiara nu și-a

sporit patrimoniul cu contravaloarea acestora și ca atare, că, pentru

înlăturarea dezechilibrului creat între patrimoniul executantului și cel al

beneficiarului, se impune, pentru împiedicarea îmbogățirii fără just

temei  a pârâtului în dauna reclamantei, admiterea acțiunii.

Faptul, că pentru lucrările de reparații a fost stabilit un preț forfetar, care

în opinia instanței de apel, nu putea fi modificat conform art.1484 C.civ.,

fără aprobarea scrisă a clientului, nu este relevant, în cauză, din moment ce,

necesitatea lucrărilor suplimentare, care nu au făcut obiectul unui act adițional,

a fost determinată, de culpa beneficiarului, care a omis să le prevadă în

caietul de sarcini. Totodată, lucrările suplimentare trebuiau executate

alternativ în funcție de etapele în care se aflau în executare cele

contractate, întrucât, în caz contrar, anteprenorul risca să-i fie angajată

răspunderea pentru nepredarea obiectivului la termenul contractual, în lipsa

oricărei culpe din partea sa. Rezultă, de asemenea, interdependența, dintre

cele două categorii de lucrări (contractate și cele care nu au făcut obiectul

unui contract) în sensul că, cele contractate nu puteau fi continuate, din

motive tehnologice, în lipsa efectuării celor care au fost omise de la

contractare, ca urmare a faptului că beneficarul nu le-a prevăzut în caietul de

sarcini.

De asemenea, instanța de apel a interpretat și aplicat eronat principiul

conținut de dictonul „actio de in rem verso” deoarece, singura cale de

recuperare a contravalorii lucrărilor suplimentare de reparații efectuate, care

s-a soldat cu sărăcirea patrimoniului reclamantei și corelativ cu îmbogățirea

corespunzătoare a patrimoniului pârâtului, era promovarea unei acțiuni

întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, având în vedere că

lucrările erau deja executate la data pronunțării hotărârilor, astfel că a

reține că, pentru a recuperarea contravalorii acestora, reclamanta avea la

dispoziție încheierea unui nou contract de achiziție este lipsită de temei din

moment ce, beneficiara a  acceptat și ulterior a confirmat executarea

lucrărilor.

În consecință, recursul declarat de reclamantă a fost admis .