ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3685/2018

Obiectul acțiunii. Procedura derulată 1.1. Prin acțiunea înregistrată, inițial, la data de 28.11.2013, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G. și H., obligarea pârâților la plata sumei de 13.481.204,92 RON în baza contractului de concesiune nr. x/16.11.2000 și la plata penalităților prevăzute de art. 5.4 din contractul de concesiune, calculate de la data de 24.04.2012 până la data stingerii debitului. 1.

Prin Sentința civilă nr. 626 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 17.03.2015. 1.

Prin Sentința civilă nr. 1311 din 11 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâți și a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă. 1.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta Agenția Domeniilor Statului, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate. Prin Decizia civilă nr. 548 din 14 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței civile nr. 1311 din 11 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. 2. Hotărârea prin care s-a constatat conflict negativ de competență Cauza a fost înregistrată, în rejudecare pe fond după casare cu trimitere, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.06.2018. Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 3676 din 19 septembrie 2018, a admis excepția necompetenței funcționale și materiale invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția civilă. A reținut instanța că prezentul litigiu nu este un litigiu de contencios administrativ, neprivind legalitatea unui act administrativ, ci este un litigiu pur civil, care are ca obiect răspunderea delictuală a pârâților, foști membri ai I., care a avut încheiat un contract de concesiune cu reclamanta Agenția Domeniilor Statului. Prin urmare, observând obiectul prezentei cauze și considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs, Curtea a constatat caracterul întemeiat al excepției necompetenței materiale, competent să judece prezentul litigiu fiind Tribunalul București, secția civilă, ținând seama și de cuantumul pretențiilor formulate, în baza art. 95 pct. 1 C. proc. civ. A considerat instanța că invocarea excepției necompetenței materiale a intervenit cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată la care părților sunt legal citate în fața primei instanțe, relevant sub acest aspect fiind faptul că acțiunea a fost calificată ca fiind o acțiune în răspundere delictuală, respectiv o acțiune eminamente civilă, doar prin pronunțarea Deciziei nr. 548 din 14 februarie 2018 a Înaltei Curți, până la acest moment cauza fiind considerată ca fiind o cauză de contencios administrativ. De asemenea, Curtea a apreciat că prin soluția de declinare a competenței nu este nesocotită nici decizia de casare pronunțată de instanța supremă, care a înțeles să trimită dosarul Curții de Apel București, neavând o altă posibilitate de vreme ce, anterior pronunțării acestei decizii, nu a fost invocată excepția de necompetență, litigiul fiind considerat de contencios administrativ. Totodată, decizia instanței de recurs, în mod evident, nu are natura unui regulator de competență, de vreme ce acest aspect litigios a fost invocat pentru prima dată la termenul de judecată din 19.09.2018. Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, în raport cu soluția de declinare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal de către Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 626 din 29 ianuarie 2015, în baza art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra incidentului procedural 3.1. Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea unei dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente. 3.2. Înalta Curte, în raport cu cele expuse anterior, reține că, în cauză, nu se poate vorbi despre un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., care să fie soluționat prin regulator de competență. Astfel, inițial, prin Sentința civilă nr. 626 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care a procedat la soluționarea acțiunii, pronunțând Sentința civilă nr. 1311 din 11 mai 2015. Prin Decizia nr. 548 din 14 februarie 2018, Înalta Curte a casat hotărârea Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. 3.3. Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată." Astfel, modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia de casare, a dezlegat un aspect litigios se impune fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului. Aceste dispoziții nu lasă loc de interpretare, instanța de trimitere fiind obligată să respecte hotărârea instanței de recurs, astfel că necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza în primă instanță nu mai putea fi invocată în cursul rejudecării după casare cu trimitere printr-o decizie definitivă. 3.4. Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe." De asemenea, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prevede obligația judecătorului, din oficiu, de a verifica și de a stabili dacă instanța este competentă material, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Textele menționate stabilesc în mod imperativ un termen-limită pentru invocarea excepției necompetenței materiale, acela al primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de terminarea cercetării judecătorești. 3.

În condițiile în care, în fața primei instanțe care a soluționat acțiunea, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, nu a fost invocată excepția necompetenței materiale cu respectarea normelor de procedură civilă, acest motiv nu mai putea fi invocat nici în fața instanței de recurs, ca motiv de ordine publică, și, cu atât mai puțin, în cursul rejudecării cauzei după casare cu trimitere. Astfel, chiar dacă instanța de recurs a tranșat aspecte ale litigiului, reținând că dreptul material la acțiune împotriva pârâților îl constituie răspunderea civilă delictuală, și nu răspunderea contractuală, și că are caracter civil creanța invocată de recurenta Agenția Domeniilor Statului împotriva pârâților persoane fizice, instanța de trimitere nu mai putea invoca excepția necompetenței materiale. De altfel, acest aspect a fost reținut de Curtea de Apel București în considerentele sentinței prin care a constatat așa-zisul conflict negativ de competentă, apreciind că instanța supremă a trimis dosarul Curții de Apel București neavând o altă posibilitate de vreme ce, anterior pronunțării acestei decizii, nu a fost invocată excepția de necompetență, litigiul fiind considerat de contencios administrativ. 3.

Pentru considerentele expuse, neputându-se reține existența unui conflict negativ de competență, Înalta Curte va înainta cauza Curții de Apel București pentru continuarea judecății.