ÎCCJ, decizie (scj.ro #84972)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84972) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Procurori

numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Cerere

privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție.

Temeinicie.

O.U.G.

nr. 43/2002, art. 9

Legea

nr. 304/2004, art. 87 alin. (1) – (6)

Cuprins

pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic

:

DNA

Principiul protecției încrederii legitime

Principiul recunoașterii dreptului deja câștigat

Principiul dreptului la un proces echitabil

Procurori. Grad profesional . Recunoaștere

Direcția Națională Anticorupție - înființată

prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 sub denumirea

inițială de Parchetul Național Anticorupție, ca un parchet

specializat în combaterea infracțiunilor de corupție - urmare a

modificărilor legislative succesive a devenit structură, cu

personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin numirea, cu respectarea

cerințelor legale impuse de O.U.G. nr. 43/2002, și prin îndeplinirea

atribuțiilor specifice funcției, procurorii din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție au dobândit gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție. O interpretare contrară ar conduce la

încălcarea câtorva principii generale precum cel al protecției

încrederii legitime, al recunoașterii dreptului deja câștigat, al

echivalenței postului și al gradului, sau principiul bunei credințe,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene, și

totodată ar contraveni jurisprudenței constante și unitare a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în această

materie,  cu consecința înfrângerii dreptului la un proces echitabil.

I.C.C.J.

, Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia

nr. 1220 din 21 martie 2008

Prin

hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de

GCS

- procuror în cadrul

Direcției   Naționale

Anticorupție   privind   recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a reținut faptul că în situația în care s-ar

considera că prin numire, conform procedurii speciale, a procedurilor la

această structură specializată, aceștia ar dobândi în mod

automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident

dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de

execuție prin concurs.

S-a

reținut faptul că legiuitorul a prevăzut, în mod expres că

la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt

parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar

împrejurarea că procurorii de la Direcția Națională

Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petenta

GCS

criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se

susține că numirea în cadrul Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor

condiții speciale, având același efect, ca și promovarea în urma

organizării unui concurs sau examen.

Întrucât,

în conformitate cu dispozițiile legale, prin Ordinul nr.172 din 22 mai

2006, al procurorului șef al Direcției Naționale

Anticorupție, începând cu data de 22 mai 2006, a fost numită în

funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție

- nivel central, unde funcționează și în

prezent,   îndeplinește   acte

ce   intră   în   competența

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, beneficiază în fapt de statutul și remunerația

acordată procurorilor din cadrul acestui parchet, iar în prezent

Direcția Națională Anticorupție este o structură în

cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție solicită recurenta admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

In

susținerea motivelor de recurs, recurenta

GCS

invocă practica

recentă a înaltei Curți de Casație și Justiție -

Secția contencios administrativ și fiscal Deciziile nr. 1113/21

februarie 2007 și n. 3496/21 septembrie 2007.

Se

motivează de recurentă că principalul motiv de nelegalitate al

hotărârii atacate constă în nerespectarea principiilor drepturilor

câștigate și a aplicării legii în timp de către Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii.

În

anul 2006 a fost promovată legal ca procuror în cadrul Parchetului

Național Anticorupție, cu respectarea condițiilor legale

prevăzute de art. 8 alin. 2, art. 8 alin. 2, art. 9 din Ordonanța de

Urgență a Guvernului nr. 43/2002, iar introducerea sau modificarea

ulterioară a condițiilor pentru muncă   ca

procuror       în   cadrul

Parchetului   Național Anticorupție nu au nici o înrâurire

asupra promovării recurentului.

Recurenta

arată că prin respingerea cererii sale, intimatul încalcă

principiile aplicării corecte a legii în timp întrucât au fost invocate

art. 8 și 9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.

43/2002, articole în prezent abrogate, susținând în fapt o retroactivitate

a legii vechi.

Susține

recurenta că ordinul de numire al Procurorului șef al Direcției

Naționale Anticorupție nr. 172/C/21 mai 2006 are natura juridică

a unei promovări, ca procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție, aducând ca argumente, că a fost

numit cu respectarea prevederilor legale, a îndeplinit acte ce intrau în

competența Parchetului Național Anticorupție/ Direcția

Națională Anticorupție, a beneficiat în tot acest timp de

statutul și remunerația pentru procurori din cadrul Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție iar în prezent

Direcția Anticorupție este o structură în cadrul acestui

parchet.

Intimatul

CSM a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca

neîntemeiat, cu motivarea în esență că numirea la Direcția

Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a

funcționa la această structură specializată, de a îndeplini

atribuțiile ce intră în competența acestei direcții și

de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această

funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă

înalta Curte de Casație și justiție .

Cu

referire la practica înaltei Curți de Casație și Justiție -

secția contencios administrativ și fiscal invocată de recurent,

intimatul susține că deciziile respective au fost pronunțate în

soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii,

astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept

suspusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze

similare supuse judecății.

Recursul

este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:

Prin

Hotărârea nr. 791/28 noiembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție formulat de un număr de 69 de procurori de la

Direcția Națională Anticorupție.

In

esență problema de drept vizează dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție de către procurorul

GCS

care a fost numit la

Direcția Națională Anticorupție în conformitate cu

condițiile și conform procedurii reglementate de O.U.G. nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticorupție, care s-a înființat prin

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 la nivel

național, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție

, care exercită atribuția pe întreg teritoriul României.

Inițial

organizat ca structură autonomă în cadrul Ministerului public iar

prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2003

aprobată pin Legea nr. 26/2004, art. 1 alin. (1) din OUG nr.43/2002.

Parchetul Național Anticoruptie funcționează pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet specializat, în

combaterea infracțiunilor de corupție.

Condiționarea

promovării în funcția de execuție de promovarea unui examen sau

concurs astfel cum este prevăzut de Legea nr.92/1992 și respectiv

Legea nr.303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile vacante existente la

nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor

corespunzătoare. Pentru funcțiile de execuție la nivelul înaltei

Curți de Casație și Justiție și respectiv Parchetului

General sau Parchetului Național Anticoruptie - nivel central actele

normative menționate nu mai impun aceeași condiție, numirea

făcându-se în raport doar cu criteriile vizând pregătirea

profesională și vechimea.

Că

este așa rezultă din chiar modul de structurare al dispozițiilor

privind promovarea la înalta Curte de Casație și Justiție -

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție

și Parchetul Național Anticoruptie- nivel central și care se

regăsesc în capitole distincte de cele referitoare la instanțele

și parchetele inferioare în grad.

In cauză,

înalta Curte constată că numirea (deci nu detașarea și nici

delegarea) lui

GCS

la 22 mai 2006 la Direcția Națională Anticoruptie,

structură autonomă înființată la nivel național

specializată în combaterea infracțiunilor de corupție

condusă de un Procuror general și coordonată de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, -reprezintă în fapt o promovare bazată pe criterii

stricte de selectare.

In

acest sens Ordinul nr.172 din 22 mai 2006 emis de Procurorul șef al

Direcției Naționale Anticoruptie precizează ca temei de drept al

măsurii prevăzută de art. 74 alin. (1) din Legea

nr.    303/2004   privind

statutul   judecătorilor    și procurorilor,

republicată, art. 87 alin. (1)- (6) din Legea nr. 304/2004, privind

organizarea judiciară, art. 30 din Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr. 43/2002 privind

DNA

, astfel cum a fost

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

54/2006.

Este

necontestat că recurentul a funcționat în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție îndeplinind funcții de execuție

și de conducere, în tot acest timp desfășurând activitatea

specifică conform atribuțiilor pe care legea le prevede exclusiv

pentru Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție astfel încât este evident că recurentul a dobândit gradul

profesional corespunzător respectivei structuri la nivel central- acesta

fiind un drept câștigat, conform principiilor generale ce stau la baza

executării unui raport de serviciu, știut fiind că și

acesta aparține raporturilor de muncă în înțelesul larg al

sintagmei (chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).

Totodată,

este cunoscut că în mod constant în jurisprudența instanței

comunităților europene s-a reținut posibilitatea prevalării

de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub

imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor

statutare (hotărârea Curții din 19 martie 1975 - Gillet/Comisia

28/74).

Mai

mult, intimatul nu a efectuat vreo evaluare a sarcinilor și

responsabilităților recurentului și o constatare negativă

față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat,

încălcându-se astfel principiul echivalenței postului și

gradului.

în plus, se

constată că nici noile dispoziții legislative nu indică

faptul că noile criterii de încadrare în grad cu ocazia promovării ar

conține o modificare pentru cei aflați în funcție, în sensul

descrescător în ierarhie al gradului funcției ocupate.

Înalta

Curte reține că faptul încadrării la Parchetul Național

Anticorupție făcut în baza art.30 din OUG nr.43/2002 - cât și

posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează promovarea

cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

A

admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale cum

ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului

și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii

de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

De

altfel, se constată că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul

că, înainte de modificările legislative (care nu pot retroactiva),

recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește

condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi

necesară participarea sa la vreun concurs de promovare.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că s-ar încălca principiul

încrederii legitime în măsura în care acesta avea temei (ordinul de numire

și legislația în vigoare la data numirii) pentru a spera să

beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza

atribuțiilor ce-i revin ca procuror al structurii centrale.

De

reținut este și faptul că, în această materie, înalta Curte

de Casație și Justiție judecă în primă și

ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face

abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în

care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție, structură similară

DNA

, au fost reținute

argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a

admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale

cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței

postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

In

acest sens, față de practica anterioară a înaltei Curți de

Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent,

o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor

divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea

ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat

de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la

care în practica CEDO s-a reținut că existența unor

divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară

principiului securității juridice, care rezidă implicit din

toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele

fundamentale ale statului de drept

(Beian împotriva României, nr.30658/05,

37-39).

Cât

privește susținerea intimatului cu privire la deciziile

pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios

administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta

urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul

unei jurisdicții supreme, cum este cazul înaltei Curți de

Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ

și fiscal în această materie este acela „de a regla

contradicțiile jurisprudenței"

(Zielinski și Pradal

Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94, 59;

Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98);

cât privește

menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de

natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în

scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și

insecuritate juridică

(mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva

Ucrainei, nr. 48553/99, 96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98;

Beian împotriva României, nr.30658/05, 37-39);

invocarea caracterului

obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin

intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de

relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o

parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul

dispozițiilor art.329 din Codul de procedură civilă, iar, pe de

altă parte, înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în

această materie, judecă în primă și ultimă

instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar

legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei

jurisprudențe.

In raport de cele mai sus reținute,

Curtea a apreciat că hotărârea recurată este nelegală în

ceea ce o privește pe recurentă, motiv pentru care, a anulat

Hotărârea nr.791/28.11.2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește

pe aceasta, a admis cererea formulată și a obligat intimatul să

recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.