ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3386/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț la data de 19 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 13.000 RON, reprezentând daune morale achitate numitei B. în dosarul de daună FPVS 74/16, precum și dobânda legală, calculate până la achitarea integrală a debitului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 30 septembrie 2016, pârâtul A. a invocat excepțiile netimbrării acțiunii, lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin Sentința civilă nr. 429 din data de 12 aprilie 2017, Judecătoria Târgu-Neamț a respins excepțiile netimbrării acțiunii, lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale active a reclamantei Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, invocate de pârât. A admis acțiunea formulată de reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul A. și a dispus obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 13.000 RON, reprezentând daune morale achitate numitei B. în Dosarul de daună FPVS x/16.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul A. la data de 19 mai 2017 (data depunerii la oficiul poștal). Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la data de 4 iulie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 396 din 14 martie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul A. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus obligarea acestuia să achite reclamantului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii suma de 8.000 RON, în loc de 13.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală, calculată la suma stabilită prin această decizie, începând cu data achitării de reclamant a despăgubirilor către victima B., respectiv 5 aprilie 2016, până la achitarea integrală a debitului. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu erau contrare deciziei.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, la data de 24 iulie 2018, cât și pârâtul A., la data de 19 iulie 2018.

Prin adresa din 1 august 2018, Tribunalul Neamț a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursurilor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2018 și repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului CNC4NCPC.

Prin rezoluția completului din data de 9 august 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererilor de recurs.

Examinând competența materială de soluționare a cererilor de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Decizia împotriva căreia au fost formulate cererile de recurs a fost pronunțată de tribunal, în apel, într-un litigiu patrimonial, prin care reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 13.000 RON.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumeră izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă, justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare."

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Neamț revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Raționamentul mai sus expus este în consens cu aspectele statuate prin Decizia nr. 18/01.10.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în Dosarul nr. x/2018, prin care s-a decis că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 396 din 14 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN