ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4885/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea precizată reclamanții A. și B. au chemat în judecată C. S.A., pentru a se constata existența clauzelor abuzive cuprinse în dispozițiile de la pct. 5 din contractul nr. x/28.03.2008, privind dobânda variabilă, de la pct. 9 lit. b). privind comisionul de acordare credit, de la pct. 9 lit. c) privind comisionul de administrare și de la pct. 9 lit. f) privind comisionul de urmărire riscuri, cu obligarea pârâtei să restituie sumele încasate cu acest titlu.

Prin sentința civilă nr. 3843/21.12.2016, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu C. S.A., a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/28.03.2008, la pct. 5 teza ultimă, referitoare la modul de calcul al dobânzii variabile, respectiv "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C., la care se adaugă 3,50." și al clauzei stipulate la pct. 2.10.a. din "Condiții generale de creditare" - anexă la contract și a declarat nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior. De asemenea a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/28.03.2008, la art. 9 lit. c), referitoare la comisionul de administrare de 1,75 euro lunar și a declarat nulitatea absolută a acestei clauze, a obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 168,70 euro (contravaloarea în RON la data plății), reprezentând diferența dintre dobânda calculată și încasată conform clauzei constatate ca fiind abuzivă și cea recalculată cu procentul fix de 9 % și la plata dobânzii legale, calculată la data plății efective și suma de 28 EUR (contravaloarea în RON la data plății), reprezentând comisionul de administrare încasat și la plata dobânzii legale, calculată la data plății efective. S-au respins celelalte capete ale cererii ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarant apel, atât reclamanții A. și B., cât și pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul formulat de apelanții-intimați A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3843/21.12.2016 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu C. S.A., s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 3843/21.12.2016 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. x/2016, s-a constatat abuzivă clauza privind comisionul de acordare prevăzută de art. 9 lit. b) din contractul de împrumut.

S-a dispus anularea clauzei de mai sus și a fost obligată apelanta-intimată C. să restituie apelanților-intimați A. și B. suma de 157,50 euro, cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.

S-a constatat abuzivă clauza privind comisionul de urmărire riscuri prevăzută de art. 9 lit. f) din contractul de împrumut și s-a dispus anularea clauzei de mai sus și a fost obligată apelanta-intimată C. să restituie apelanților intimați A. și B. suma de 166,6 euro, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă.

S-a respins apelul formulat de apelanta intimată C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3843/21.12.2016 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanții-intimați A. și B..

La data de 8 noiembrie 2017, pârâta C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate urmând ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii de apel formulate de C. și respingerea cererii de apel formulate de intimații A. și B., precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a invocat nelegalitatea deciziei atacate și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 193/2000 și O.U.G. nr. 50/2010.

Recursul împotriva deciziei nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017 a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul de recurs nr. x/2016 fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 27 noiembrie 2017.

Prin decizia nr. 1319 din 24 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: a declinat competența de soluționare a recursului declarat de C. S.A. împotriva deciziei nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Craiova.

După declinare, dosarul x/2016 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la 22 iunie 2018, sub același număr.

La termenul din data de 4 iulie 2018, recurenta C. S.A., a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. și art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. în interpretarea dată de ICCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin Decizia nr. 52/18.06.2018.

Prin excepția de neconstituționalitate s-a solicitat Curții Constituționale să se constate caracterul incompatibil cu prevederile Constituției a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. raportat la Decizia nr. 52/18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; art. 27 din C. proc. civ., astfel cum se deduce că a fost interpretat acesta prin decizia anterior menționată.

În sinteză, s-a solicitat instanței să constate admisibilitatea excepției și, totodată, să constate că: dispozițiile art. 521 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. sunt neconstituționale raportat la Decizia nr. 52/18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceste dispoziții nefiind în măsură să permită instanței supreme să stabilească, în contradicție cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, efectele deciziilor instanței de contencios constituțional și nici să ofere o interpretare de drept care să fie contrară dispozițiilor exprese ale Legii fundamentale; art. 27 din C. proc. civ. este neconstituțional în interpretarea data de Înalta Curte prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018.

Prin încheierea din 5 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca inadmisibilă.

S-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 27 C. proc. civ. s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 27 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4), art. 126 alin. (3), art. 4 și 16 din Constituția României; totodată, a fost amânată pronunțarea asupra inadmisibilității recursului la data de 19.09.2018.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a art. 27 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4), art. 126 alin. (3), art. 4 și art. 16 din Constituția României, acestea sunt îndeplinite, situație în care a fost admisă sesizarea și a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 27 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4), art. 126 alin. (3), art. 4 și art. 16 din Constituția României.

Curtea de Apel Craiova a considerat că excepția este neîntemeiată, întrucât textul invocat nu încalcă disp. art. 4 și art. 16 alin. (1) din Constituție, iar în ceea ce privește art. 126 alin. (3) din Constituția României, a constatat că motivele invocate vizează interpretarea dată textului de lege de către I.C. C.J. în Decizia nr. 52/2018, nicidecum vreo critică efectivă privind neconstituționalitatea textului de lege raportat la cele două texte din Constituție.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța a reținut, în esență, că textul de lege invocat - art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este o dispoziție dintr-o lege în vigoare, dar care nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind deci îndeplinită condiția cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În privința Deciziei nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, s-a reținut că aceasta nu îndeplinește condiția de admisibilitate cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu este o lege sau o ordonanță, iar dispozițiile din aceasta nu reprezintă dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să poată face deci controlul instanței constituționale.

Împotriva încheierii din 5 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs pârâta C. S.A.

Recurenta-pârâtă a arătat că obiectul prezentului recurs este reprezentat exclusiv de soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, subliniind că nu înțelege să formuleze critici cu privire la celelalte soluții dispuse prin hotărârea atacată, acestea neformând așadar obiect al prezentei cereri de recurs. De asemenea, a arătat că își rezervă dreptul de a completa motivele prezentului recurs după comunicarea încheierii de ședință din data de 5 septembrie 2018, aceasta nefiindu-i transmisă până la data redactării prezentei căi de atac.

Recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rațiune pentru care se impune admiterea prezentului recurs.

A arătat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curții Constituționale este respinsă ca inadmisibilă atunci când nu sunt respectate condițiile reglementate de alin. (1)-(3) ale aceluiași articol.

În absența motivării hotărârii atacate, la momentul declarării recursului, recurenta-pârâtă a apreciat că singura condiție care ar fi putut justifica, în opinia Curții de Apel Craiova, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare este cea referitoare la faptul că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale a României să aibă legătură cu soluționarea cauzei în care este formulată.

Recurenta-pârâtă a susținut că dispozițiile art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportate la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au legătură cu soluționarea cauzei care formează obiect al dosarului nr. x/2016

După prezentarea dispozițiilor art. 519-521 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, având în vedere dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune în fața tuturor instanțelor judecătorești. Or, dezlegarea dată respectivei chestiuni de drept de Înalta Curte contravine Deciziei Curții Constituționale a României nr. 279 din 23 aprilie 2015, precum și prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României.

În acest context, a opinat recurenta-pârâtă, sub pretextul dezlegării unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018 - faptul că, prin referire inclusiv la art. 147 alin. (4) din Constituția României, ca urmare a constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se naște un drept de a exercita calea de atac a recursului în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, exclusiv în beneficiul părților litigante din litigiile pornite ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017 (așadar exclusiv cu privire la litigiile pornite ulterior datei de 20 iulie 2017).

Procedând în acest mod, instanța supremă a atașat Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017 consecințe străine voinței judecătorului constituțional și a încălcat astfel atât dispozițiile Constituției României, cât și practica instanței de contencios constituțional.

Recurenta-pârâtă a susținut că, prin raportarea directă pe care o face la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, Decizia nr. 52/18 iunie 2018 a ICCJ contravine în mod flagrant prevederilor art. 142 alin. (1) din Constituția României, care consacră calitatea de garant al supremației Constituției a Curții Constituționale a României.

Prin atașarea unor consecințe juridice străine deciziilor Curții Constituționale, altele decât cele care se produc în mod normal în temeiul Legii fundamentale și a interpretării care a fost dată de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a erijat într-o veritabilă instanță de control judiciar, stabilind de la sine putere efectele pe care le produce o decizie a Curții Constituționale, subliniind că rolurile și raporturile între Curtea Constituțională și ICCJ sunt expuse clar de către Curtea Constituțională în decizia 397/2016.

Recurenta a mai arătat că interpretarea în drept dată de Înalta Curte nu ține seama de faptul că instanța de contencios constituțional este singura autoritate care poate să stabilească, pe baza dispozițiilor din Constituția României, care sunt efectele pe care le produc actele sale. Prin efectul Deciziei ICCJ nr. 52/18 iunie 2018, instanța supremă sustrage de la aplicarea caracterului general și obligatoriu al efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017 toate cauzele începute anterior datei de 20 iulie 2017 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei menționate), în care părțile ar fi avut vocația exercitării recursului, potrivit raționamentului și soluției stabilite prin Decizia nr. 369/30 mai 2017.

Or, în acest mod, potrivit Deciziei ICCJ nr. 52/18 iunie 2018, ar urma ca, în privința cauzelor începute anterior datei de 20 iulie 2017, recursurile să fie respinse ca inadmisibile, ceea ce ar echivala cu o supraviețuire nepermisă a efectelor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (articol declarat în mod expres neconstituțional prin Decizia CCR nr. 369/30 mai 2017) și cu o vidare parțială de conținut (cu privire la aceste litigii) a aceleiași Decizii nr. 369/30 mai 2017 a Curții Constituționale a României.

Mai mult, o asemenea împrejurare contravine dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României iar prin efectul Deciziei nr. 52/18 iunie 2018, Înalta Curtea de Casație și Justiție, sub pretextul dezlegării unei chestiuni de drept, a limitat sfera de aplicare a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, mărginind aplicarea acesteia exclusiv cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanțelor de judecată ulterior datei de 20 iulie 2017.

O interpretare corectă a art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală trebuie realizată în sensul în care efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale urmează să se aplice de la data publicării în Monitorul Oficial în toate litigiile în care "raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat" în dinamica aplicării lor.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. sunt neconstituționale, raportat la interpretarea care a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018, deoarece:

"dezlegarea unor chestiuni de drept" nu poate aduce atingere competențelor Curții Constituționale, singura autoritate în măsură să stabilească constituționalitatea unui text de lege și efectele declarării ca neconstituționale ale respectivei norme; Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate prin intermediul "dezlegării unor chestiuni de drept" să interpreteze deciziile Curții Constituționale în afara dispozițiilor Constituției și a jurisprudenței instanței de contencios constituțional; prin "dezlegarea unor chestiuni de drept" nu se pot stabili alte consecințe juridice ce decurg din efectele unei decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea unui text de lege, altele decât cele statuate de Curtea Constituțională.

Legătura dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. cu prezenta cauză este aceea că, prin efectul obligatoriu pe care aceste dispoziții legale îl recunosc hotărârilor pronunțate de instanța supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se permite aplicarea automată în speță a unor interpretări prin care instanța supremă își depășește limitele de competență (prin interpretarea unor dispoziții ale Constituției) și cu privire la care există (în opinia recurentei) indicii de neconstituționalitate.

Tocmai prin mecanismul efectului obligatoriu al efectelor hotărârilor pronunțate de instanța supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, independent de orice limitare, dispozițiile art. 521, alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. permit ca, în speță, să se producă efectele unei decizii (Decizia ICCJ nr. 52/2018) având ca obiect o interpretare a unor texte normative cu privire la care a fost admisă deja o cerere de sesizare a Curții Constituționale (în speță, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de sesizare a instanței de control constituțional cu privire la neconstituționalitatea art. 27 C. proc. civ.).

De aceea, în opinia recurentei-pârâte, ca urmare a efectului obligatoriu (fără nicio limitare) reglementat de art. 521 alin. (3) C. proc. civ., s-a arătat că este posibilă aplicarea în speță a unei interpretări (cea a art. 27, C. proc. civ., astfel cum este consacrată prin Decizia ICCJ nr. 52/2018) care (ca urmare a admiterii cererii părții de sesizare a ICCJ) este posibil să fie invalidată.

Pentru toate aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea cererii de recurs cu consecința casării în parte a încheierii de ședință din data de 5 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea solicitării de sesizare a Curții Constituționale a României inclusiv cu privire la cererea de cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În drept, au fost invocate C. proc. civ. Legea nr. 193/2000; O.U.G. nr. 50/2010; orice altă dispoziție legală incidentă.

Analizând recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii de ședință din 5 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va admite, va casa, în parte, încheierea recurată numai în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, în vederea sesizării Curții Constituționale, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă invocă, în fapt, greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Art. 5 din același act normativ arată că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că, legiuitorul a prevăzut ca și condiție de admisibilitate, ca excepția să privească o lege sau o ordonanță ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să fie ridicată de părți, procuror sau instanță din oficiu, iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții.

Așa fiind, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, cerințe care, de altfel, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se pronunța asupra temeiniciei. Înalta Curte reține că, în considerentele încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea de Apel Craiova a arătat cu privire la dispozițiile art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. că este vorba de o dispoziție dintr-o lege în vigoare, dar care nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind deci îndeplinită condiția cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar cu privire la Decizia nr. 52/18.06.2018, s-a reținut că nu este o lege sau o ordonanță, iar dispozițiile din aceasta nu reprezintă dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să poată face deci controlul instanței constituționale, nefiind astfel îndeplinită condiția de admisibilitate cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În speță, se constată că, deși, instanța a analizat separat condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a Deciziei nr. 52/18.06.2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, partea prin argumentele aduse în sprijinul solicitării sale nu a avut în vedere o astfel de distincție, ci așa după cum a fost motivată cererea, s-a avut în vedere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018.

Din perspectiva îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reamintește că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și față de obiectul cauzei se constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte norma vizată de excepție având legătură cu soluționarea cauzei.

Legea prevede condiția ca dispozițiile legale contestate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură care se regăsește în cauză.

Și aceasta, întrucât, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul unui recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel (decizia nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017), într-un litigiu evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, pornit anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial (20 iulie 2017), iar, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat cu caracter obligatoriu, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Prin urmare, Înalta Curte reține că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este admisibilă, întrucât textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă are legătură cu soluționarea litigiului.

În concret, însăși admisibilitatea căii de atac pronunțate de către recurenta C. este pusă în discuție, în raport de efectul obligatoriu al dezlegărilor date chestiunilor de drept prin deciziile pronunțate în procedura prevăzută de art. 519 - 520 C. proc. civ., obligativitate instituită prin textul de lege criticat sub aspectul neconstituționalității.

Încheierea de ședință din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Craiova este nelegală, în parte, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța apreciind eronat asupra neîntrunirii exigenței normei legale sub aspectul întrunirii cumulative a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

În consecință, pentru considerentele expuse, reținând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, încheierea recurată numai în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, în vederea sesizării Curții Constituționale, conform dispozițiilor art. 29 alin. (4) din actul normativ sus-menționat, va menține în rest celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii de ședință din 5 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Casează, în parte, încheierea recurată numai în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (1) și (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Menține în rest celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.