Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
18 februarie 2019

Decizia nr. 43/2019 — ÎCCJ — contestație în anulare

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea atacată: Prin Decizia civilă nr. 155 din 10 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3437 din 7 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017. Contestația în anulare: Împotriva deciziei menționate a formulat contestație în anulare recurentul A., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând cu prioritate excepția netimbrării contestației în anulare, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul instanței fără să se anexeze chitanța care să ateste plata taxei judiciare de timbru. Conform art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele de timbru se plătesc anticipat. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON, așa cum prevede art. 26 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență. Contestatorul A. a fost citat pentru termenul de judecată din 18 februarie 2019 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, însă nu a înțeles să se conformeze acestei obligații. Înalta Curte, constatând că nu a fost îndeplinită obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de către contestator, conform art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, va anula contestația în anulare, ca netimbrată.

DECIDE Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 155 din 10 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2019. Procesat de GGC -NN

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.