ÎCCJ, Decizia nr. 95/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 95/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 244 din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2019, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1348 din 13 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a reținut că, deși a fost încunoștințat cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 50 RON datorată pentru soluționarea recursului declarat, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Calea de atac formulată
Împotriva deciziei susmenționate a formulat contestație în anulare A., fără, însă, a atașa cererii sale dovada plății taxei judiciare de timbru corespunzătoare căii de atac exercitate, în cuantum de 100 RON, conform art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 26 alin. (1) și art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, pentru calea de atac exercitată se plătește taxă judiciară de timbru, dovada achitării acesteia atașându-se cererii formulate, conform art. 33 alin. (1) teza întâi din același act normativ, care prevede că "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (...)".
De asemenea, potrivit art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă contestatorul nu a folosit mijlocul procesual reglementat de norma specială menționată.
Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de exercitare a căii de atac, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 197 și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 508 alin. (1) din același cod, în temeiul cărora cererea va fi anulată ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 244 din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2020.