ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 29 mai 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, a solicitat obligarea pârâtei să elimine din lista de căutări aparținând motorului de căutare B. adresa URL http://www.x.ro.

Prin Sentința civilă nr. 9027 din 15 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 4 ianuarie 2016.

Prin Sentința civilă nr. 411 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, a obligat pârâta să elimine din lista de căutări aparținând motorului de căutare B. fotografia privind pe reclamant, atașată articolului cu titlul "Vă mai amintiți de A. de la C.?" aflat la adresa URL http://www.x.ro, și a respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 411 din 10 februarie 2016 a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Raportat la motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea art. 426 alin. (3), (4) și (6) din C. proc. civ., hotărârea comunicată pârâtei neconținând semnătura membrilor completului de judecată sau a președintelui și nici motivele privind cauza care a determinat împiedicarea acestora să semneze.

Referitor la motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că motivarea hotărârii de fond este contradictorie în ceea ce privește obiectul cererii, astfel că soluția nu coincide cu cererea reclamantului. Astfel, instanța de fond nu a ținut cont de solicitarea reală a reclamantului, aceea de a dispune eliminarea unui link, a unei adrese URL, dispunând, în schimb, eliminarea unei fotografii atașate unui articol postat pe site-ul propriu al unei publicații.

Susține recurenta-pârâtă că, prin această modalitate de soluționare a cauzei, nu se poate da curs celor dispuse de instanță, întrucât fotografia se regăsește în conținutul articolului postat de publicația D. pe site-ul propriu, în mediu on-line, și nu de către B.. Fotografia nu este indexată ca atare pe motorul de căutare B.., pentru ca recurenta-pârâtă să poată dispune vreo măsură împotriva B.. Ștergerea sau modificarea conținutului articolului reclamat, inclusiv sub aspectul fotografiei atașate, intră exclusiv în competența publicației D. și nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, iar publicația nu are calitatea de parte în acest dosar.

Intimatul-reclamant nu a solicitat ștergerea unei fotografii, cum greșit a interpretat instanța de fond, ci eliminarea din lista de căutări a unei adrese URL, astfel încât există o contradicție atât între considerentele hotărârii, cât și între considerente și dispozitiv.

Totodată, se arată că în motivarea soluției instanța de fond s-a rezumat la prezentarea cadrului legislativ european și jurisprudențial, fără a se raporta la apărările formulate de recurenta-pârâtă.

Considerentele hotărârii sunt contradictorii și cu privire la indicarea limitelor de competență a recurentei-pârâte și la competența instanțelor judecătorești, dar și cu privire la limitele de competență ale instanței de fond.

Raportat la motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de fond a recurs la textele legale pe care le-a aplicat greșit, ele neavând legătură cu obiectul pricinii.

Instanța de fond consideră în mod greșit că dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 sunt aplicabile cauzei, stabilind caracterul definitiv al hotărârii. Astfel, prima instanță asimilează răspunsul emis de recurenta-pârâtă sub nr. x din 14 mai 2015 unei Decizii, contrar dispozițiilor art. 3 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, precum și art. 6 alin. (1) lit. b), c) și art. 13 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin H.G. nr. 16/2005. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții rezultă că art. 26 își găsește aplicabilitatea numai în cazul existenței unei Decizii emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal în urma efectuării unei investigații.

În cauza de față, din analizarea plângerii formulate de intimatul-reclamant s-a constatat că nu s-au îndeplinit cerințele legale pentru admisibilitatea acesteia și, astfel, nu s-a realizat o investigație în urma căreia să se impună emiterea unei decizii de către recurenta-pârâtă.

Față de aceste aspecte, în cauză devin incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, soluția instanței fiind atacabilă cu recurs.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, precum și excepția nulității recursului ca urmare a neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că prin întâmpinare a fost invocată și excepția nulității recursului ca urmare a neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ordinea de soluționare a celor două categorii de excepții (excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului), Înalta Curte a dat prioritate inadmisibilității întrucât vizează inexistența căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condițiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, astfel că primează excepția inadmisibilității recursului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001:

"(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă.".

În cauza de față, deși recurenta-pârâtă nu s-a pronunțat asupra plângerii formulate de intimatul-reclamant A. printr-o decizie, ci printr-o adresă (adresa nr. x din 14 mai 2015 - dosar Tribunalul București), în cuprinsul căreia a invocat lipsa competenței sale legale de a soluționa plângerea, nu se poate susține că acest răspuns are o altă natură juridică decât cea a deciziei prevăzute de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001.

Legea nr. 677/2001 stabilește în sarcina recurentei-pârâte obligația de a soluționa plângerile adresate de persoanele lezate, prin pronunțarea unei decizii care, indiferent de conținutul său (admitere, respingere sau altă situație, precum constatarea necompetenței de soluționare), se atacă potrivit prevederilor art. 26.

Legea nu prevede alternative procedurale pentru decizii, precum adrese, răspunsuri, adeverințe, etc., emise în funcție de soluția dată plângerii și nu face distincție cu privire la regimul căilor de atac, raportat la intitularea actului administrativ prin care s-a răspuns plângerii.

De asemenea, art. 25 nu distinge cu privire la felul deciziei emise de autoritatea de supraveghere, ci se referă la "oricare" decizie emisă în temeiul dispozițiilor legii. Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).

Astfel, atât timp cât actul administrativ este emis ca urmare a analizării unei plângeri formulate în condițiile art. 25 din Legea nr. 677/2001, indiferent de denumirea, forma și conținutul actului, acesta urmează regimul juridic al deciziilor, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 fiind aplicabil inclusiv în ceea ce privește caracterul definitiv al hotărârii pronunțate supra fondului.

În concluzie, chiar dacă modalitatea în care recurenta-pârâtă a înțeles să finalizeze plângerea este una discutabilă, emițând o adresă/răspuns în locul unei decizii, această procedură nu poate avea ca efect înlăturarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 și, în consecință, crearea unor căi de atac suplimentare în favoarea recurentei-pârâte.

Prin urmare, reținând incidența dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, raportat la art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârii atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva Sentinței civile nr. 411 din 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM