ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2019

HOTĂRÂRE
28.02.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 261 din 30 martie 2016 emise de pârât prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 RON.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 259 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea recursului reclamanta, după o expunere amplă a stării de fapt și a argumentelor instanței de fond care au fundamentat existența unei fapte de discriminare, a susținut următoarele:

Autorul articolului face o comparație între situația din România și evenimentele din Franța și Belgia, condamnă actele de terorism și susținătorii acestora, precum și lipsa de intervenție imediată a autorităților române la respectivele acțiuni. Totodată, autorul redacției reclamantei, efectuând o analiza de specialitate, asimilează comportamentul și sprijinul acordat de către grupul care a ieșit în strada la Târgu Secuiesc în favoarea suspectului B., cu sprijinul acordat între persoanele din comunitatea islamică în vederea efectuării unor fapte atroce, considerându-se că nu este nimic deplasat în aceasta comparație, raportat la faptele din Târgu Secuiesc de o veridicitate confirmată.

Se poate remarca faptul că autorul vorbește și despre o oarecare permisivitate a autorităților romane din ultimii 25 de ani, care nu au acționat imediat ce grupul de susținători a ieșit în stradă, făcând și aici o comparație cu modul prompt de intervenție al autorităților străine în alte țări din Europa și cu sancțiunile drastice pe care acestea le adoptă în situația unor acte de terorism, complicitate la terorism, instigare, susținere, context în care nu se poate reține existența discriminării, câtă vreme autorul blamează inclusiv pasivitatea cu care autoritățile române au tratat problema.

Se menționează că în conformitate cu art. 30 din Constituția României libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Paragraful 2 al art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului prevede condițiile în care este permisă o ingerință în dreptul la libera exprimare, acestea putând fi generate fie de nevoia de a proteja anumite interese publice, cum ar fi cele privitoare la siguranța națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protejarea sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și a imparțialității puterii judiciare, dar și pentru a ocroti unele interese de ordin privat, precum reputația și drepturile altor persoane ori nevoia de a împiedica divulgarea de informații confidențiale. Acest paragraf autorizează practic statele să ia unele măsuri pentru ocrotirea respectivelor interese, măsuri ce se materializează printr-o ingerință în exercitarea dreptului la libera exprimare.

Ingerințele în exercitarea acestui drept trebuie să întrunească patru caracteristici: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit.

Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește ingerința în dreptul de exprimare, se arată referitor la condiția "să fie prevăzută de lege" că în raport de art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 30 din Constituția României dreptul la exprimare, la opinie și dreptul la informare nu pot fi restrânse, fiind astfel protejată o valoare fundamentală a societății românești.

Cu privire la condiția ca ingerința "să urmărească un scop legitim" se subliniază că nu se poate discuta de un scop legitim atâta timp cât articolul Politicienii și autoritățile române au transformat Târgu Secuiesc într-un Molenbeek al teroriștilor secui nu face decât să reia comunicarea instituțiilor statului român, să redea o stare de fapt dincolo de orice dubiu cu privire la atitudinea, conduita unor cetățeni români membri ai unor grupări secrete (neînregistrate pe teritoriul României și care conform Constituției României au caracter ilicit).

Articolul în cauza nu are un caracter de instigare la ură pe criteriu etnic sau religios, ci trage un semnal de alarmă referitor la conduita instituțiilor publice românești fata de manifestările șovine, pro teroriste, antinaționaliste, xenofobe, anti unionale.

Prin acest articol nu s-a adus nici o atingere demnității, nu s-a creat "o atmosferă ostilă, degradantă, umilă, sau ofensatoare îndreptate împotriva unui grup de persoane legat de apartenența la un grup etnic și religios", așa cum se susține prin hotărârea atacată, ci s-a relatat cum unii cetățeni români creează o conduită de susținere a unor persoane acuzate de instituțiile publice românești de fapte de terorism, de fapte de susținere unor persoane acuzate de terorism, astfel că o asemenea comparație între cetățenii din Târgu-Secuiesc cu locuitorii cartierului Molenbeek din Paris nu poate fi considerată degradantă, umilitoare pentru cetățenii unei etnii, de vreme ce se relatează o stare de fapt conformă cu realitatea.

În ce privește condiția "necesității ingerinței într-o societate democratică", hotărârea instanței de fond vorbește despre nevoi sociale presante, nevoi imperioase în care marja de apreciere trebuie stabilită la standarde minime ale CEDO.

Or, în opinia recurentei exprimarea liberă a opiniilor și credințelor, chiar și celor nepopulare sau atipice reprezintă condiția fundamentală a existenței unei societăți vii și capabile de dezvoltare, CEDO conchizând de nenumărate ori că dreptul la libera exprimare acoperă nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență ori considerate inofensive, dar și acelea care șochează sau deranjează, CEDO statuând totodată ca libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din condițiile primordiale ale progresului societății și împlinirilor personale.

În opinia recurentei, în mod eronat s-a reținut că prin articolul în cauză s-a realizat o culpabilizare colectivă pentru faptele săvârșite de câteva persoane. Aceste fapte cu caracter terorist sunt preluate în mod exclusiv din aceste comunicatele SRI sau DIICOT, relatările neavând ca efect crearea unei atmosfere ostile sau încălcarea dreptului la demnitate a unei persoane sau comunități, ci dimpotrivă, se vrea a fi un articol de specialitate care să tragă un semnal de alarmă asupra autorităților în privința faptelor inclusiv cu caracter penal a unor persoane aparținând minorităților maghiare, locuitori ai municipiului Târgu Secuiesc.

Din această perspectivă este eronată încadrarea articolul reclamantei în categoria manifestului public, propagandei naționalist șovine, de instigare la ura rasială sau națională ori comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umile sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

În legătură cu proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, recurenta susține că nu se poate reține existența unei fapte de discriminare, astfel că amenda aplicată nu respectă acest principiu.

Subsidiar, se solicită ca în ipoteza în care după examinarea probatoriului se va stabili totuși existența unui caracter discriminatoriu, având în vedere lipsa trecutului contravențional al reclamantei, să se dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea avertismentului.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare, însă pe cale de concluzii scrise a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 261 din 30 martie 2016 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat existența unui tratament discriminatoriu, pe criteriul naționalității, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin publicarea articolului "Politicienii și autoritățile române au transformat Târgu Secuiesc într-un Moleenbek al teroriștilor secui" publicat la data de 3 decembrie 2015 pe pagina web www.x.ro deținută de reclamantă și a aplicat acesteia sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 RON, corelativ cu obligarea reclamantei de a publica în rezumat această hotărâre.

În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reținut în esență că afirmațiile reclamantei din articolul menționat generalizează și culpabilizează o întreagă colectivitate, pe care criteriul etnic o individualizează, pentru faptele săvârșite de câteva persoane, fiind apt ca prin exprimările folosite să creeze o atmosferă ostilă la adresa comunității maghiare.

Criticile reclamantei recurente referitoare la greșita constatare a existenței unui tratament discriminatoriu, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Constituie contravenție, conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000, "orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Rezultă din cele expuse în precedent că este calificată discriminare și este sancționată contravențional în consecință, comportamentul manifestat în public care are ca scop sau vizează crearea unei atmosfere ostile din partea majorității împotriva unei comunități, legat de apartenența la o anumită etnie de pe teritoriul României.

În deplin acord cu judecătorul fondului, instanța de control reține că, articolul analizat și care a făcut obiectul sesizării, nu poate fi apreciat ca un simplu editorial de specialitate în domeniul luptei anticorupției sau antiteroriste, cum încearcă a acredita reclamanta recurentă, bazat în exclusivitate pe comunicatele de presă ale autorităților implicate în arestarea domnului B. pentru săvârșirea unei fapte de natură penală.

Acesta conține o analiză amplă a ceea ce se susține a fi "radicalismul maghiar" în Transilvania, care în opinia autorului articolului a apărut și a fost favorizat de politica permisivă a autorităților române din ultimii 25 de ani, pe de o parte, și de politica și intervențiile active ale autorităților maghiare și ale politicienilor maghiari din România, pe de altă parte, iar după caracterizarea grupului din care făcea parte persoana anterior nominalizată drept extremist terorist, cu rol și scop în destabilizarea României, această caracteristică este extinsă la nivelul unei importante părți a comunității maghiare din România și în special din municipiul Târgu Secuiesc.

Astfel, se vorbește de "îndoctrinarea și radicalizarea unei mari părți a ungurilor din secuime", de "complicitatea partidelor extremiste, de la UDMR și PCM" în condițiile în care ne referim la partide democratice din România, reprezentative ale comunității maghiare din această țară, de faptul că persoana inculpată face parte dintr-o "comunitate extremistă, șovină, cu apucături teroriste din Târgul Secuiesc" și că această localitate "este un fel de cartier Molenbeek din Brexelles, unde autoritățile statului nu au acces și unde elementele teroriste sau extremiste sunt protejate și integrate într-o comunitate de tip enclavă".

Aceste aprecieri ale autorului articolului depășesc limitele unui articol de specialitate care redă, în opinia reclamantei, fapte extrase din comunicatele autorităților românești, constituind în fapt adevărate judecăți de valoare prin care extremismul unui particular aparținând etniei maghiare a fost extrapolat la nivelul unei părți importante al acestei minorități, fiind apte prin conținutul lor de a crea în cadrul populației românești, majoritare, a unei atmosfere ostile împotriva unei comunității maghiare conlocuitoare pe o parte importantă din teritoriu țării, aspect care se circumscrie laturii obiective a contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Reclamanta nu este exonerată de răspunderea administrativă prin invocarea exercitării dreptului la liberă exprimare, întrucât acest drept nu are un caracter absolut.

Așa cum constant s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului "Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți [democratice], una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 pct. 2 din Convenție, aceasta este aplicabilă nu numai în ceea ce privește «informațiile» sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive sau neimportante, ci și pentru cele care ofensează, șochează sau ofensează statul sau orice segment al populației. Acest lucru este impus de pluralism, toleranță și mentalitate deschisă, fără de care nu există o «societate democratică». Asta înseamnă, printre altele, că orice «formalitate», «condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată în acest domeniu trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit." (Handyside împotriva Regatului Unit hotărârea din 7 decembrie 1976, pct. 49). "[...] Toleranța și respectarea demnității egale a tuturor oamenilor constituie bazele unei societăți democratice și pluraliste. Astfel, în principiu, poate fi considerată necesară în unele societăți democratice sancționarea sau chiar prevenirea tuturor formelor de exprimare care răspândesc, incită, îndeamnă sau justifică ura bazată pe intoleranță [...], cu condiția ca orice «formalitate», «condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată să fie proporțională cu scopul legitim urmărit." (Erbakan împotriva Turciei hotărârea din 6 iulie 2006, pct. 56).

Prin urmare, un astfel de discurs ostil și vehement împotriva unui grup etnic, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții E.D.O., "vizează valorile fundamentale ale Convenției, în special toleranța, pacea socială și nediscriminarea", astfel că, "în virtutea art. 17 (interzicerea abuzului de drept) din Convenție, reclamanta nu poate beneficia de protecția conferită de art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție".

Nefondate sunt și criticile reclamantei referitoare la proporționalitatea sancțiunii aplicate. În condițiile în care fapta pretinsă de discriminare există, a fost săvârșită de un profesionist media, cu vinovăția prevăzută de lege, aplicarea unei sancțiuni cu amenda îndreptată spre minimul prevăzut de lege, demonstrează că intimatul a făcut o justă individualizare a sancțiunii, proporțională cu gradul de pericol social al faptei, lipsa antecedentelor contravenționale nefiind relevantă sub acest aspect.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, sancționând o conduită care e discriminatorie, iar hotărârea instanței de fond care o validează este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamanta A. ca nefondat.

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 259 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2753/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolulCurții de Apel Oradea – Secția a II- a civilă, de contencios
ÎCCJ 2019-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2753/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios a
ÎCCJ 2019-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2016, reclamantul Consiliul Superior al Magistratur
ÎCCJ 2021-12-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6097/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2020-07-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2020
Hotărârii nr. 659/26.10.2016, instanța de fond nu a analizat dacă părțile reclamate A. și B. au reușit să întoarcă sarcina probei, astfel cum prevede art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, republicată. Setința civilă recurată a fost pronu
Sursă