ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5212/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5212/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 1083/59/2011 la data de 19.07.2011, reclamanta O.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Tineretului și Sportului, anularea parțială a ordinului nr. 3753 din 9 februarie 2011 emis de Ministerul Educației, Tineretului și Sportului, respectiv, anexa nr. 1, art. 14, susținând că este contrar dispozițiilor art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011.
Reclamanta susține că prin art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 s-a stabilit că „absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se consideră îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar”, că legea a intrat în vigoare la data de 10 februarie 2011, fără a cuprinde dispoziții prin care se stabilește intrarea în vigoare la o dată ulterioară a dispozițiilor din articolul citat, însă prin ordinul nr. 3753 din 9 februarie 2011 s-a stabilit la art. 14 din anexa 1 că prevederile acestei norme legale se aplică începând cu data de 1 septembrie 2011. S-a subliniat că ordinul este nelegal, întrucât încalcă principiul ierarhiei actelor normative, că în art. 361 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 sunt prevăzute normele care constituie excepție de la regula prevăzută în alin. (1) potrivit căreia legea intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea sa în M. Of., art. 248 alin. (4) nefiind inclus între aceste excepții, că excepțiile sunt de strictă interpretare,
astfel încât prin ordinul autorității administrative nu puteau fi adăugate și alte excepții în privința datei de intrare în vigoare a dispozițiilor din Legea nr. 1/2011.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Educației Tineretului și Sportului a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, învederând că ordinul nr. 3753 din 9 februarie 2011 are caracter normativ, fiind emis în temeiul art. 361 alin. (6) din Legea nr. 1/ 2011, cu respectarea prevederilor art. 77-78 și art. 54 din Legea nr. 24/2000, că a fost necesară adoptarea normei tranzitorii din art. 14 cuprins în anexa nr. 1 la ordin urmare a faptului că dispozițiile art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 au caracter de noutate, reglementarea neavând echivalent în legislația anterioară (Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic), neputând fi puse în aplicare în cursul anului școlar 2010-2011 fără a fi bulversat întregul sistem de învățământ preuniversitar, având în vedere faptul că potrivit îndrumărilor metodologice nr. 636/1995 emise de Ministerul Muncii, statul de funcții pentru unitățile din învățământ se întocmește anual, iar în învățământul preuniversitar anul școlar începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august în anul calendaristic următor, toate activitățile fiind organizate după acest calendar aprobat prin ordin al ministrului.
Pârâtul a arătat că aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 se putea realiza doar de la începutul anului școlar întrucât implica modificarea contractului individual de muncă, măsură ce nu putea fi dispusă decât la începutul noului an școlar, dată fiind structura anului școlar. S-a mai precizat că textul legal de care reclamanta se prevalează face doar o recunoaștere a condițiilor de angajare a unor institutori sau învățători ca profesori în învățământul primar, încadrările, reîncadrările pe posturi/ funcții sau angajările urmând a se realiza, conform art. 254 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu începere din 1 septembrie 2011, la începutul anului școlar, când se întocmesc și se aprobă statele de funcțiuni ale unităților școlare.
Prin sentința nr. 581 din 14 decembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara a respins cererea reclamantei O.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Tineretului și Sportului. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că dispozițiile menționate în ordin nu sunt contrare Legii nr. 1/2011. Astfel, este de observat că în art. 361 alin. (6) din lege se stabilește că „în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elaborează metodologiile, regulamentele și celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi și stabilește măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia”. În acest mod, legiuitorul a înțeles să permită unei autorități publice centrale (organ administrativ) să elaboreze dispoziții tranzitorii în domeniul de aplicare al Legii nr. 1/2011, suplimentare față de cele înscrise în art. 361 și următoarele din acest act normativ.
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora nu ar fi posibilă adoptarea unor dispoziții de intrare în vigoare la o dată ulterioară celei de 10 februarie 2011, în privința unora din normele din corpul legii, în afara celor strict menționate la art. 361 alin. (3). Este adevărat că art. 361 alin. (3) enumără situații în care anumite dispoziții din Legea nr. 1/2011 intră în vigoare la o dată ulterioară celei de 30 de zile de la publicarea în M. Of., care constituie excepție de la regula înscrisă în art. 361 alin. (1). În condițiile în care însă legiuitorul însuși a prevăzut posibilitatea adoptării prin acte administrative cu caracter normativ și a altor dispoziții tranzitorii, este corect a se concluziona că astfel a fost făcută posibilă stabilirea unei date de intrare în vigoare diferită față de cea menționată la art. 361 alin. (1) din Lege și în privința altor norme din actul normativ.
Prima instanță a constatat că dispoziția din art. 14 din anexa nr. 1 la ordinul nr. 3753 din 9 februarie 2011 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului trebuie analizată în mod concret ca o dispoziție tranzitorie, în sensul art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, iar nu ca o dispoziție finală. Astfel, este de observat că art. 55 din Legea nr. 24/2000 califică drept dispoziție finală mențiunea din actul normativ referitoare la data intrării sale în vigoare. În schimb, acele dispoziții care vizează soarta juridică a raporturilor juridice în curs de derulare la data intrării în vigoare a noii legi, se analizează ca dispoziții tranzitorii. S-a arătat că potrivit art. 54 din Legea nr. 24/2000, „dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ.
Dispozițiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive”. A reținut instanța de fond că prevederea din art. 14 din anexa nr. 1 din ordinul nr. 3753 din 9 februarie 2011 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu constituie o dispoziție finală, de amânare a intrării în vigoare a normei din art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, ci o dispoziție tranzitorie, care concretizează, pentru situația de fapt ce intră în sfera de aplicare a acestui text legal, norma tranzitorie din art. 1 a aceluiași ordin.
În acest sens, este de observat că prin art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 se recunoaște doar îndeplinirea unei condiții de angajare pentru anumite cadre didactice pe funcția de profesor în învățământul primar, funcție introdusă prin noua lege a educației naționale. Norma legală statuează că „absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se consideră îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar”.
2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta O.A. În motivele de recurs s-a susținut că art. 14 din anexa nr. 1 la ordinul nr. 3753 din 9 februarie 2011 este nelegal pentru că prevederile art. 361 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 nu puteau fi înlăturate pe calea unui act administrativ cu forță juridică inferioară. Din examinarea acțiunii, a motivelor de recurs și a legislației aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor enunța în continuare. Prin ordinul nr. 3753/2011 s-au aprobat măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, acesta fiind adoptat în baza art. 361 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.
În anexa nr. 1, art. 14 din ordin s-a dispus că prevederile art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 se aplică începând cu 1 septembrie 2011. Din cuprinsul art. 1 al ordinului rezultă că până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în învățământul preuniversitar se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea și desfășurarea sistemului de învățământ, aflate sau intrate în vigoare la începutul și pe parcursul anului școlar 2010-2011. Potrivit art. 1 anexa nr. 1 din ordin, prevederile art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 se aplică începând cu data de 1 septembrie 2011, absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar.
Reclamanta-recurentă a apreciat că prin această normă s-au nesocotit prevederile art. 361 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, text potrivit căruia prevederile legii intră în vigoare la 30 de zile de la publicare în M. Of. și astfel a fost prejudiciată. Înalta Curte arată că prin legalitatea actelor administrative se înțelege conformarea acestora cu legile și actele administrative cu forță juridică superioară, în executarea cărora au fost emise. Așadar, în cadrul controlului de legalitate al unui act administrativ, judecătorul verifică dacă actul atacat este conform cu legea pe care se întemeiază. În acest sens trebuie precizat că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor de Guvern se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, astfel că se va examina conținutul art. 248 alin. (1) și (6) din Legea nr. 1/2011.
Într-adevăr, potrivit art. 248 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, această lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicare. Dar, același text prevede în alin. (6) că Ministerul Educației și Cercetării elaborează în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a legii, metodologiile și celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi și stabilește măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia. Așadar, prin voința legiuitorului s-a instituit pentru Ministerul Educației și Cercetării dreptul și obligația de a stabili măsuri tranzitorii de aplicare a legii. Dispozițiile tranzitorii sunt definite în art. 54 din Legea nr. 24/2000, ca acele măsuri ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuite de noul act normativ și de asemenea, asigură pe o perioadă determinată corelarea celor două reglementări, astfel ca punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc.
Având în vedere că anul școlar se încheie la 31 august al anului curent și începe la 1 septembrie al aceluiași an și cum încadrarea pe funcție se face pe ani de studii, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a adoptat norma tranzitorie criticată. Dar, această normă nu excede legii, ci își are temeiul, sorgintea, chiar în lege, care a ordonat în cuprinsul art. 361 alin. (6) ca Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să stabilească normele tranzitorii. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că textul criticat a fost adoptat potrivit normelor legale ierarhic superioare, prin textul criticat fiind instituite măsuri tranzitorii privind derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta O.A. împotriva sentinței nr. 581 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.