Decizia nr. 5252/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 3202/2017 a Judecătoriei Târgu-Mureș

Clauza prevăzută la art. 2 teza a II-a: " Pentru creditul acordat Banca, percepe, la semnarea prezentului contract de credit, comision de întocmire a dosarului de credit de 4% la valoarea creditului"

Clauza prevăzută la art. 3 teza a II-a în ceea ce privește textele subliniate și încadrate în ghilimele: Pe parcursul utilizării și rambursării creditului,,,Banca poate indexa procentul de dobândă, în conformitate cu costul resurselor de creditare și dobânda de refinanțare practicată de BNR. " Noul procent al dobânzii va fi afișat la sediul Băncii la data intrării în vigoare a modificării și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii. împrumutatul va lua cunoștință de modificarea dobânzii prin afișările făcute la sediile băncii"

Clauza prevăzută la art. 4 teza a V-a: " Totodată, pentru nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la rambursarea ratelor și plata dobânzilor, Banca va percepe un comision, conform Listei de tarife și comisioane standard în vigoare la data înregistrării restanței. La data prezentului contract, valoarea comisionului este de 6,5 RON"

Clauza prevăzută la art. 5 teza a II-a: " În cazul rambursărilor anticipate parțiale, suma rambursată nu poate fi mai mică decât o sumă egală cu minim 3 scadențe (rata creditului + dobânda)"

Clauza prevăzută la art. 8 lit. c) care prevede obligația reclamantei de a achita o primă de asigurare lunară în cotă procentuală din soldul lunar al creditului. A obligat pârâta să înlăture din Contractul de credit nr. x din data de 10 octombrie 2005 clauzele mai sus enunțate, cu privire la care s-a constatat caracterul abuziv. A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, respectiv suma de bani percepută cu titlu de comision de întocmire dosar și prime de asigurare, precum și, sumele de bani percepute în temeiul clauzei privind stabilirea dobânzii, între data semnării contractului și data semnării actului adițional din 11 martie 2016, ce depășesc cuantumul dobânzii fixe de 9,50% pe an. A obligat pârâta să achite reclamanților dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, inclusiv diferența de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă. A respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamantă privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4 teza a IV-a și art. 5 teza a III-a din Contractul de credit nr. x din data de 10 octombrie 2005. A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial. Prin decizia nr. 38/A din 02 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș s-a respins apelul promovat de apelanta societatea B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3202 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș la data de 29 iunie 2017, apelanta societatea B. S.A. fiind obligată să-i plătească intimatei A. suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs apelanta Societatea B. S.A. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1688/R din 26 septembrie 2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, în consecință: A declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulate de B. S.A., împotriva deciziei nr. 38/A din 02 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele: Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON. În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel. Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională. Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel. Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare. Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare. Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac. Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri. În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.). Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ. În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare". În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Specializat Mureș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.