ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5347/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș, sub nr. x/2015 la data de 25.08.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu paratele B. S.A.- Sucursala/Agenția Reghin și C.. a solicitat admiterea acțiunii, să se constate caracterul abuziv al următoarelor prevederi contractuale inserate în Contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 14.02.2008 încheiată cu parata de rând 1, după cum urmează:

- art. 5.2 - stabilirea caracterului variabil al dobânzii, în mod unilateral de către banca fără consimțământului reclamantei,

- art. 5.7 - dobânda penalizatoare compusă din rață dobânzii majorata cu 10 puncte procentuale,

- art. 6, pct. 6.1. c - comisionul de rambursare anticipată de 3 - 0 % în funcție de momentul eventualei rambursări anticipate,

- art. 6, pct. 6.2 - modificarea unilaterală a comisioanelor și taxelor aferente creditului acordat,

- art. 14.7 - dreptul băncii de a cesiona sau transmite oricând și oricui portofoliul de creanța, drepturile și obligațiile izvorâte din prezentul contract,

- obligarea paratelor la restituirea sumelor aferente comisioanelor și penalităților percepute astfel nelegal, al căror cuantum reclamanta a apreciat în prezent la 1.500 CHF, în echivalent în RON, 6.165 RON la data promovării acțiunii (4,1098 CHF/1 RON),

- să se constate nulitatea absolută a Contractului de cesiune de creanța din data de 27.03.2014 intervenit intre parata de rând 1 și cea de rând 2, în condițiile art. 1315 - 1317 din C. civ., reclamantei nefiindu-i comunicat contractul de cesiune încheiat între pârâte niciodată, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr. 5096 din 27.10.2016 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-Mureș, în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., prin reprezentant convențional D.; s-a constatat că au caracter abuziv următoarele clauze din contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 14.02.2008:

Art. 5, pct. 5.2, cu privire la textele subliniate: "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda curenta poate fi modificată în mod unilateral de către Banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: EURIBOR (EUR)/LIBOR (CHF)/ROBOR (RON) etc.), fără a exista consimțământul Clientului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

Art. 6, pct. 6.1, lit. c), integral: "Pentru creditul acordat, Banca percepe următoarele taxe și comisioane: c. comision de rambursare anticipata: perceput în valuta creditului din suma rambursata anticipat total sau parțial, astfel: - 3%: în cazul rambursărilor efectuate în primii 2 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; - 2%. În cazul rambursărilor efectuate în intervalul 2 - 5 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; - 1%: în cazul rambursărilor efectuate în Intervalul 5 -10 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; - 0%: în cazul rambursărilor efectuate ulterior primilor 10 ani de la data tragerii creditului;

Art. 6, 6.2, integral: "Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul Clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tarifului de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile Băncii;

Instanța a obligat pârâtele să înlăture, din Contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 14.02.2008 clauzele constatate ca fiind abuzive; a dispus înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă, revenirea la dobânda inițial stabilită prin contract și continuarea derulării contractului după momentul încheierii acestuia având drept componente ale dobânzii anuale marja de profit a băncii stabilită ca diferența dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la momentul încheierii contractului (5,7%) și valoarea indicelui de referință LIBOR CHF 3M valabil la același moment, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF 3M valabil la data pentru care se calculează dobânda.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei, în măsura în care au încasat sume cu acest titlu, sumele reprezentând diferența dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă și sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care în contractul inițial s-ar fi stabilit dobânda anuală ca fiind formată din marja de profit a băncii (determinată ca fiind diferența dintre dobânda prevăzută în contract la momentul încheierii acestuia și indicele de referință LIBOR CHF negociat între părți, valabil la același moment) la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF negociat între părți, valabil la data pentru care se calculează dobânda.

A obligat pârâtele să achite reclamantei dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, inclusiv diferența de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea contractului de cesiune încheiat între pârâte la data de 27.03.2016 și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C., pârâta B. S.A. și reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 806/A din data de 22 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, Litigii cu Profesioniștii în dosarul nr. x/2015 s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 5096/27.10.2016, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2015.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva aceleiași hotărâri.

S-a admis apelul declarat de apelanta C. împotriva sentinței civile nr. 5096/27.10.2016, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2015.

S-a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că:

S-a dispus înlăturarea dobânzii aplicate prin modificarea abuzivă a contractului și recalcularea dobânzii după cum urmează:

În perioada de la încheierea contractului până la data de 11 septembrie 2010 se va aplica dobânda prevăzută inițial în contract, respectiv 5,7%;

Începând cu data de 11 septembrie 2010, dobânda contractuală va fi calculată după următoarea formulă: marja fixă a băncii în cuantum de 5,52% + libor 3M.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casare parțială a hotărârii atacate doar în privința apelului formulat de ea, rejudecarea acestui apel și în consecință anularea Contratului de cesiune de creanță intervenit între pârâte la data de 27.03.2014, astfel cum a solicitat inițial, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1507/R din 13 septembrie 2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de A., împotriva deciziei civile nr. 806/A/22.12.2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat la data de 15 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin rezoluția completului s-a stabilit termen de judecată pentru 13 decembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează să o admită cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat că împotriva deciziei nr. 806/A din 22 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Târgu Mureș, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 806/A/2017 din 22 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2018.