ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5846 din data de 20 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 6 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petentul A., împotriva intimatului Ministerul Afacerilor Interne - IPJ Dâmbovița - Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Răcari.

Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari, prin Sentința civilă nr. 1570 din 22 noiembrie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Răcari și Judecătoria Sectorului 6 București, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență și a suspendat judecata cauzei, până la soluționarea conflictului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituie regula generală de competență în materia contenciosului administrativ, ele fiind aplicabile, numai dacă prevederi exprese nu stabilesc norme derogatorii pentru anumite categorii de acțiuni în contencios, statuând în mod exclusiv competență în primă instanță, a altei instanțe, indiferent de "rangul" autorității emitente a actului dedus judecății ori suma contestată.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Conform art. 8 alin. (1

1

) din O.G. nr. . 15/2002, fapta de a circula fără a deține peaj valabil constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art. 10

1

din același act normativ, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.

Analizând dispozițiile menționate mai sus, instanța reține că, derogând de la prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, prevederile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 instituie o competență materială și teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază sau își are sediul contravenientul, competență ce este de ordine publică.

Instanța constată că domiciliul petentului A. este în București, iar prin plângerea formulată acesta a învestit în mod corect Judecătoria Sectorului 6 București.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. și intimatul Ministerul Afacerilor Interne - I.P.J. Dâmbovița - Serviciul Rutier în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2019.

Procesat de GGC - CT