ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 245 din 17 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională Iași, și pe pârâtul Consiliul Local Fălticeni, având ca obiect anulare act administrativ.

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 499 din 26 aprilie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Reclamanta CN CF CFR S.A. București a formulat cererea, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Sucursala Regională CF Iași.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că și-a manifestat opțiunea de a sesiza instanța competentă de la sediul său și a precizat că are sediul în București.

Din dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 rezultă că dreptul de opțiune între instanța de la domiciliul său ori instanța de la domiciliul pârâtului revine reclamantului.

Înalta Curte constată că reclamantul a înțeles să învestească Tribunalul București cu cererea ce face obiectul prezentului dosar, rezultând în mod clar din cerere că sediul său este în București.

Prin urmare, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, prin Primar în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2018.