ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019 s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2011.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 13 mai 2019, sub nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2011.

În motivarea căii extraordinare de atac contestatorul a susținut că fost condamnat pentru două infracțiuni, cu toate că existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. e) C. proc. pen., deoarece lipsește sesizarea organului competent pentru a pune în mișcare acțiunea penală, iar DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș nu avea competența să pună în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de șantaj și pentru infracțiunea de fals informatic. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Contestatorul nu s-a prezentat în fața instanței, însă a depus la dosar note scrise.

Analizând în principiu contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a materialului Dosarului nr. x/2011, Curtea a reținut că prin Decizia penală nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2011 în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de PARCHETUL de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, de inculpatul A. și de partea civilă B. (cu domiciliul în Reghin, județul Mureș) împotriva Sentinței penale nr. 1175 din 4 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș.

În temeiul art. 423 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus desființarea parțială a sentinței atacate și în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. prima instanță l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2,6 ani (doi ani și șase luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și cu reținerea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1), (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și cu reținerea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 34 lit. b) și art. 33 lit. a) din vechiul C. pen., s-a dispus contopirea cele două pedepse stabilite prin prezenta decizie (2,6 ani și 2 ani închisoare) cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 306/2008 a Judecătoriei Reghin, în pedeapsa cea mai grea de 2,6 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata termenului de 5 ani de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei principale stabilit de prima instanță, s-a dispus suspendarea și a pedepsei accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen., aplicată de prima instanță.

S-a dispus majorarea cuantumul daunelor morale acordate părții civile B., de la 10.000 RON la 50.000 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că apelul parchetului a fost admis sub aspectul greșitei soluții de achitare a inculpatului de sub acuza săvârșirii infracțiunii de fals informatic și a stabilirii pedepsei sub minimul special pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj fără reținerea circumstanțelor atenuante.

Apelul inculpatului a fost admis doar sub aspectul omisiunii primei instanțe de a face aplicarea art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., respectiv de a dispune și suspendarea pedepselor accesorii stabilite, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

Apelul părții civile a fost admis sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, precum și a cuantumului despăgubirilor civile stabilite de judecătorul fondului.

Sub aspectul stării de fapt cu privire la infracțiunea de șantaj, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea instanței de fond nu a comportat nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit aceasta, respectiv la condamnarea inculpatului, criticabil a fost însă cuantumul pedepsei, prin stabilirea acesteia sub minimul special, fără să fi fost reținute circumstanțe atenuante.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, a considerat că din conținutul materialului probator administrat, rezultă mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.

În acord cu judecătorul fondului, curtea a reținut declarațiile persoanelor vătămate B. și C., înscrisurile ce redau mesajele și proprietățile mesajelor electronice obținute prin accesarea internetului, înregistrările video din hard-diskul aflat în calculatorul folosit de către inculpat la locul de muncă din Sebeș - Alba rezultate în urma perchezițiilor domiciliare și informatice redate în procesul-verbal din 6 octombrie 2008, logările efectuate, declarațiile martorilor D., E., F. și B.

Într-adevăr, așa cum susține inculpatul, în rechizitoriu nu se indică data de 13 ianuarie 2007 ca dată în care ar fi fost comise cele două acte materiale ale infracțiunii de șantaj, reținute de prima instanță.

Din cuprinsul Rechizitoriului, rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că acesta, în mod repetat, începând cu anii 2006 - 2007, a constrâns psihic persoana vătămată B. prin amenințarea cu darea în vileag a unor imaginare relații intime ale acesteia cu bărbați căsătoriți (printre care directorul persoanei vătămate și un alt bărbat din anturajul acestuia), inculpatul urmărind prin aceasta obținerea unui folos injust, în sensul obligării persoanei vătămate de a continua relația de căsătorie cu el (și astfel menținerea nivelului de trai avut până atunci din câștigul soției sale) sau măcar de a accepta partajarea bunurilor comune conform dorinței inculpatului (în sensul împărțirii pe jumătate a locuinței care era bun propriu a persoanei vătămate, fiind construită de părinții acesteia înainte de căsătorie).

Această situație de fapt a fost dovedită mai presus de orice dubiu prin probele administrate, iar apărările inculpatului, inclusiv prin susținerile în fața instanței de apel, nu s-au coroborat cu materialul probator administrat ș nici nu duc la înlăturarea acestuia.

Nu au fost primite nici susținerile privind pretinsa încălcare a drepturilor inculpatului în cursul urmăririi penale, constându-se în aceea că nu i s-ar fi adus la cunoștință și nici nu ar fi fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Pe de o parte, această presupusă încălcare a drepturilor procesuale trebuia invocată în fața procurorului sau în fața primei instanțe.

Pe de altă parte însă, această susținere este una absolut nereală. Având în vedere nu numai ordonanțele procurorului și declarațiile date în cursul urmăririi penale, ci și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, curtea constatând că inculpatului i-au fost aduse la cunoștință infracțiunile care au făcut obiectul urmăririi penale, inclusiv infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 194 cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.

Reanalizând materialul probator administrat cu privire la infracțiunea de fals informatic, apelurile parchetului și al părții civile au apărut ca fiind fondate.

Curtea nu a primit motivarea primei instanțe, potrivit căreia nu ar fi posibilă stabilirea stării de fapt în privința acestei infracțiuni.

Din analiza art. 48 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei), identic cu actuala reglementare (art. 325 C. pen.), a rezultat că elementul material al acestei infracțiuni constă - printre altele - în introducerea fără drept de date informatice rezultând date necorespunzătoare adevărului (adică date mincinoase care prezintă denaturat, altfel decât în realitate, fapta, informația la care se referă, respectiv o deformare a realității), nefiind necesar ca aceste date să fie apte prin ele însele a produce efecte juridice (ci doar să fie create/introduse în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unor astfel de consecințe), legiuitorul nereglementând o astfel de cerință esențială cu privire la elementul material descris. A aprecia altfel, respectiv că datele informatice introduse să fie apte să producă consecințe juridice înseamnă a adăuga la textul de incriminare, caz în care instanța s-ar substitui legiuitorului.

În continuare, contrar opiniei primei instanțe, curtea a apreciat că datele informatice în discuție au fost introduse în e-mail-urile părților vătămate în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unor consecințe juridice, însăși soluția instanței în sensul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (adică tocmai consecința juridică urmărită de inculpat) venind în sprijinul acestei aprecieri.

Prin rechizitoriul întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș s-a reținut în sarcina inculpatului A. săvârșirea infracțiunii de fals informatic în formă continuată prev. și ped. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că începând cu anii 2006 - 2007 a procedat la deschiderea a diverse profile pe site-ul www.x.ro introducând date informat conținând datele de identitate ale părții civile (folosite fără drept și fără știința ei) profilele având adresele "G." și "G." plus o adresă de e-mail pe www.x.com, respectiv x@x.com de pe care apoi a corespondat în numele părții civile și prin aceasta ducând la existența unor date necorespunzătoare adevărului în scopul producerii de consecințe juridice în sensul insultării, șantajării sau amenințării părții civile.

În speță s-a demonstrat că actele materiale săvârșite de inculpatul A. intrau sub incidența infracțiunii de fals informatic, astfel cum ea este definită de art. 48 din Legea nr. 161/2003, respectiv "fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa fără drept accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea procedurii unei consecințe juridice".

În acest sens, trebuia avut în vedere și înțelesul conferit prin Legea nr. 161/2003 (art. 35 alin. (1) lit. d) termenului de "date informatice" prin care se înțelege "orice reprezentare a unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informativ".

În dosar s-au administrat probe care confirmă faptul că actele materiale desfășurate de inculpatul A. intra sub incidențe Infracțiunii de fals informatic.

Astfel: prin Adresa nr. x/13 februarie 2008 aflată la dosar (depusă la termenele "din 16 mai 2013 și 26 iunie 2014) și reatașată concluziile scrise, primită de Poliția Reghin de la SC H. SA, s-a comunicat că pentru profilul "G." creat la data 9 septembrie 2006 cu ajutorul adresei de e-mail caldmind2006(@)vahoo.com s-au folosit mai multe IP-uri de comunicație, iar cele mai multe logări s-au făcut prin intermediul IP:82.78.185.67. Așa cum s-a stabilit ulterior, această adresa de comunicație a fost alocată societății I. (adresa J. către BCCO Târgu Mureș pg. 280 vol. 2 dos. de cercetare DIICOT), adică chiar locul de muncă al inculpatului A..

Din actele dosarului a rezultat, de asemenea, că IP-ul de comunicație 82.78.185.67 fost localizat cu coordonatele geografice - latitudine: 45°96'67" Nord, longitudine: 23°56'67" Est, orașul Sebeș (unde este sediul firmei I.) și, totodată, sursa mesajelor obscene insultătoare și în scop de șantaj confecționate și trimise de inculpat este același IP de comunicație 82.78.185.67, furnizor internet fiind J..

Inculpatul a fost cel care a creat - fără știința sau acordul părții civile, profilul "G.", corespondând în numele acesteia folosindu-se de datele de identificare și de fotografia acesteia.

Tot inculpatul a fost cel care a deschis și profilul "G." folosind aceleași date personale de identificare ale părții civile și aceeași fotografie decupată dintr-o mai veche fotografie de familie.

Analizând, din punct de vedere al celor patru elemente constitutive ale I faptele inculpatului, s-a constatat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de fals informatic (prev. și ped. de art. 48 din Legea nr. 161/2003) se realizează printr-o acțiune alternativă de introducere, modificare sau ștergere mergere de date informatice, ori de restricționare a accesului la aceste date. În cazul de fată, ne aflăm în situația acțiunii de introducere a datelor informatice care implică efecte negative asupra stării acestor date în privința capacității lor de a atesta fapte corespunzătoare adevărului, ajungându-se la situația ce corespunde fabricării unor documente false sau falsificării unor documente autentice.

Printre modalitățile tehnice prin care se realizează falsul informatic s-a găsit la o abordare tehnică așa numita "simulare a poștei electronice" care consta în faptul că se încalcă încrederea receptorului mesajului electronic care știa că acel mesaj este primit de la persoana cu identitatea care apare menționată. Cu toate acestea, poșta electronică pe internet este deosebit de simplu de simulat, motiv pentru care, în general, mesajele e-mail nu pot fi credibile în lipsa unor facilități cum sunt de exemplu semnăturile digitale. În lipsa acestora, hackerul poate simula cu ușurință originea mesajului prin introducerea unei adrese a emițătorului diferită de veritabila adresă a hackerului (Maxim Dobrinoiu "Infracțiuni în domeniul informatic" ed. CH Beck 2006).

În cazul de față, inculpatul folosindu-se de tehnica simulării poștei electronice a introdus date informative în sensul datelor personale ale persoanelor vătămate și apoi prin simularea adresei de e-mail a trimis acele mesaje prin care intenționa să jignească, să insulte și să șantajeze părțile vătămate.

Urmarea imediată a constat în obținerea de date necorespunzătoare adevărului și prin aceasta crearea unei stări de pericol pentru încrederea care se acordă datelor informatice.

Săvârșirea acestei fapte cu intenție directă de către învinuit rezultă din însăși modalitatea de săvârșire a faptei, continuitatea ei și rezultatul urmărit și obținut.

Față de situația de fapt reținută, Curtea a constatat că, în drept:

Făcând aplicarea disp. art. 5 alin. (1) C. pen., în acord cu judecătorul fondului, curtea a constatat că legea veche este legea penală mai favorabilă.

Chiar dacă sub legea veche, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni pedeapsa era prevăzută între 2 și 7 ani închisoare, iar legea nouă prevede limite mai reduse, respectiv între 1 și 5 ani închisoare, având în vedere regimul sancționator al concursului de infracțiuni prev. de art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., care prevede aplicarea facultativă a unui spor de pedeapsă, față de actuala reglementare - art. 39 lit. b) C. pen. care prevede aplicarea obligatorie a sporului de pedeapsă, precum și modalitatea de executare prin suspendarea sub supraveghere prev. de art. 861 din vechiul C. pen., care cuprinde măsuri de supraveghere mai ușoare față de art. 91 C. pen., rezultă că legea veche este legea penală mai favorabilă, motiv pentru care curtea a menținut încadrarea juridică dată prin rechizitoriu.

În privința individualizării judiciare a pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, apelurile procurorului și al părții civile au fost considerate ca fiind fondate.

S-a constatat că în mod greșit a stabilit prima instanță pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1), (2) din vechiul C. pen. așa cum am reținut, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 și 7 ani închisoare, iar în lipsa oricăror circumstanțe atenuante, pedeapsa nu putea fi coborâtă sub acest minim.

Analizând criteriile prev. de art. 72 din vechiul C. pen., curtea a reținut gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre cele două infracțiuni ca fiind unul relativ ridicat, forma continuată a infracțiunilor, urmările produse părților civile, insistența infracțională a inculpatului, perioada în timp a activității sale infracționale, modalitatea concretă în care a acționat, folosindu-și cunoștințele informatice, reaua credință de care a dat dovadă inculpatul pe parcursul desfășurării întregului proces penal și încercările sale de tergiversare a soluționării cauzei.

Pe de altă parte, curtea a ținut seama și de durata îndelungată de timp care a trecut de la data săvârșirii faptelor, motiv pentru care a stabilit pedepse la minimul, respectiv orientate la minimul special, iar ca modalitate de executare, ținând seama de anularea suspendării condiționate a pedepsei aplicate pentru o faptă concurentă, de contopirea pedepselor și de necesitatea adăugării unui spor, a însușit criteriile primei instanțe și a menținut dispoziția de suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante, inclusiv termenul de încercare de 5 ani.

Pentru aceste considerente, curtea a apreciat că o pedeapsă de 2,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1), (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., ambele cu reținerea art. 5 alin. (1) C. pen., sunt de natură să ducă la atingerea scopului prev. de art. 52 din vechiul C. pen.

Analizând latura civilă a cauzei, curtea a constatat că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale. Desigur că o asemenea sumă este una exagerată, însă suma de 10.000 RON stabilită de prima instanță este una extrem de redusă.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, așa cum se reține în hotărâre, curtea a apreciat că suma de 50.000 RON pe care inculpatul va fi obligat să o achite părții civile, este una necesară dar și suficientă raportat la prejudiciul moral cauzat acesteia prin fapta inculpatului.

Apelul inculpatului a fost admis doar sub aspectul suspendării pedepsei accesorii stabilite de prima instanță, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, lucru omis de instanța de fond.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea nu a identificat incidența cazului prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., invocat de contestator.

De asemenea, Curtea nu a identificat nici o cauză dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. care să determine încetarea procesului penal pornit împotriva contestatorului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus cu caracter definitiv condamnarea acestuia.

Astfel, potrivit art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauza de încetare a procesului penal.

Contestatorul a invocat incidența art. 16 lit. e) C. proc. pen., deoarece lipsește sesizarea organului competent pentru a pune în mișcare acțiunea penală, iar DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș nu avea competența să pună în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de șantaj și pentru infracțiunea de fals informatic.

Potrivit acestui text de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, textul de lege citat, reglementează cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale determinate de lipsa de obiect a acțiunii penale.

S-a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită niciuna din condițiile prevăzute de art. 16 lit. e) C. proc. pen. mai sus.

Astfel, din actele efectuate în Dosarul nr. x/2008 al DIICOT- Serviciul Teritorial Târgu Mureș, urmărirea penală s-a început ca urmare a plângerilor formulate de partea vătămată B. (3 plângeri) și a părților vătămate C. și K., astfel că nu poate fi reținută lipsa plângerii prealabile.

Mai mult, s-a arătat faptul că potrivit vechilor dispoziții procedurale, pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, nu era necesară plângerea prealabilă, punerea în mișcare a acțiunii penale se putea face și din oficiu.

Cu privire la autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, aceasta ipoteză are un caracter general și nelimitat, cuprinzând orice dispoziție care ar stipula necesitatea unei autorizări prealabile, a unei sesizări speciale sau orice altă condiție de ordin procedural necesară punerii în mișcare a acțiunii penale. De exemplu, este necesară autorizarea procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în ipoteza infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean român; sesizarea Camerei Deputaților, a Senatului sau a Președintelui României pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției de membrii Guvernului etc.

În speță, s-a menționat că nu este vorba despre nicio autorizare sau sesizare a organului competent, infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv fiind în competenta DIICOT, nefiind necesare alte autorizări sau sesizări prealabile așa cum prevede art. 16 lit. e) C. proc. pen., iar cercetarea infracțiunii de șantaj a fost efectuată de către același parchet întrucât se afla în strânsă legătură cu infracțiunea de fals informatic pentru care DIICOT este competent potrivit legii.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și în acest fel se limitează exclusiv la motivele de drept expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

În categoria acestor motive, nu intră contestarea și rediscutarea temeiniciei hotărârilor pronunțate în ciclul ordinar, tocmai pentru că aceste acte sunt incompatibile cu o judecată în ciclul extraordinar, aducând atingere stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare (cazurile prev. de art. 426 C. proc. pen.), s-a urmărit, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea principiului securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, principiu care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanțele de judecată.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că susținerile contestatorului nu se regăsesc în motivele expres și limitativ prev. de art. 426 C. proc. pen.

Cu privire la temeiurile precizate, respectiv art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deși acestea constituie cazuri de contestație în anulare, s-a constatat că motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele prev. de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2019 a formulat apel contestatorul A. apreciind că s-a apreciat în mod greșit că DIICOT are competență în cazul infracțiunilor de șantaj și fals informatic întrucât nu a analizat condițiile legale în care DIICOT dobândește competența pentru a cerceta aceste infracțiuni.

Examinând excepția inadmisibilității invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2011.

Înalta Curte reamintește că decizia prin care se respinge contestația în anulare ca inadmisibilă este definitivă.

În acest sens, în Decizia nr. 5/1IP din 4 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

"În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate; b) spre deosebire dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziții alin. (4), potrivit cărora «Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu".

De asemenea, practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit în cazul în care contestația în anulare exercitată împotriva unei sentințe definitive a fost respinsă, ca inadmisibilă, în procedura reglementată în art. 431 C. proc. pen., sentința este definitivă (ICCJ, secția penală, Sentința nr. 599/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, precum și ICCJ secția penală, Sentința nr. 817/2014. pronunțată în Dosarul nr. x/2014 și ICCJ, secția penală Sentința nr. 892/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014).

Înalta Curte reține că este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare, după parcurgerea procedurii prealabile a admiterii în principiu, reglementată în art. 431 C. proc. pen. Așadar, dispozițiile art. 432 C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței, nefiind depășit momentul procedural al admisibilității în principiu.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM