ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 20 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9052/108/2012, au fost condamnați inculpații: 1. B.P.L. la: - 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. 2. M.I. (fără antecedente penale), la: - 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., au fost interzise inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpata B.P.L. și de 3 ani și 4 luni pentru inculpatul M.I. S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei B.P.L. și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive pe perioada 22 noiembrie 2012 - 22 ianuarie 2013. Inculpata B.P.L. a fost obligată să restituie denunțătorilor V.A., V.V. și M.N. suma de 10.000 euro. A fost menținut sechestrul asigurător înființat asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, județul Arad și sechestrul asigurător privind suma de 110 RON depusă la C.E.C.B.

cu chitanța din 26 noiembrie 2012. Inculpații au fost obligați să plătească statului câte 1.200 RON cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 139/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, au fost trimiși în judecată inculpata B.P.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și inculpatul M.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000. În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea stare de fapt: Prin Sentința penală nr. 2505 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 11.177/55/2011, rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1899 din 28 noiembrie 2011, s-a dispus condamnarea inculpaților V.T.A.

și alții, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) alin. (2) lit. a) C. pen. După încarcerarea lui V.T.A., la 30 noiembrie 2011, pentru executarea pedepsei, acesta a fost vizitat în Penitenciarul Craiova de surorile sale V.A. și M. (fostă V.) N. și de mama acestuia V.V., care au constatat că starea fizică și morală a condamnatului era degradată, motiv pentru care au încercat să identifice o modalitate ca acesta să fie eliberat din penitenciar. După ce inculpatul M.I. a luat la cunoștință de acea împrejurare, s-a oferit să o ajute pe V.P.D., promițând că va discuta cu o avocată "foarte bună" pe care o cunoaște pentru a găsi o soluție în vederea eliberării lui V.T.A.

Ulterior inculpatul M.I. le-a prezentat inculpatei B.P.L. pe V.A. și V.P.D., inculpata B.P.L. formulând solicitarea de primire a sumei de 120 RON, bani despre care a susținut că îi erau necesari pentru obținerea hotărârii de condamnare a lui V.T.A. Inculpatul M.I. i-a solicitat martorei V.P.D. ca toate întâlnirile ce urmau să se desfășoare cu inculpata B.P.L. să aibă loc în prezența sa și să nu o contacteze pe inculpată fără să îl anunțe. În cursul lunii februarie 2012, după ce a obținut hotărârea de condamnare a lui V.T.A., inculpata B.P.L. s-a întâlnit din nou cu V.P.D. și cu V.A. și le-a relatat acestora că singura soluție pentru eliberarea acestuia era aprobarea unei cereri de grațiere individuală, pentru aprobarea acelei cereri solicitându-le inițial suma de 10.000 euro, sumă despre care aceasta a susținut că urma să fie remisă membrilor comisiei din cadrul Președinției României, abilitată să analizeze și să soluționeze cererile de grațieri individuale.

Inculpata B.P.L. le-a relatat celor două martore că anterior reușise să soluționeze favorabil o altă cerere de grațiere precum și faptul că acea sumă de bani urma să ajungă în posesia membrilor comisiei abilitate a analiza și soluționa cererea de grațiere prin intermediul martorului O.M., senator în Parlamentul României, care era și nașul acesteia. Ulterior, inculpata B.P.L. a susținut că suma pretinsă de membrii comisiei nu mai era aceeași, pretinzând că suma solicitată de acele persoane era de 17.000 euro, sumă care trebuia predată până în luna iunie 2012. Întrucât martorele nu dispuneau de suma de bani pretinsă de inculpata B.P.L., au stabilit ca, în cazul în care obțineau banii necesari, să o contacteze pe aceasta.

La întâlnirile menționate anterior, inculpatul M.I. nu a participat, însă și-a afirmat disponibilitatea de a le ajuta pe martore în demersul inițiat prin remiterea unei părți din suma de bani pretinsă de inculpata B.P.L. Inculpata B.P.L., pentru a crea impresia denunțătoarelor că aspectele prezentate sunt reale, le-a pretins ca, din suma de 17.000 de euro, să îi remită suma de 1.000 de euro, care îi erau necesari pentru "reținerea unui număr de înregistrare a dosarului". Suma de 1.000 de euro a fost remisă inculpatei B.P.L. de către V.A. în prezența cumnatei acesteia, V.P.D., și a inculpatului M.I. Pentru justificarea sumei de 1.000 de euro și pentru a le determina pe denunțătoare să obțină diferența până la suma de 17.000 de euro, inculpata a demarat întocmirea unui dosar ce cuprindea documentele necesare obținerii unei grațieri individuale de către V.T.A.

V.A. a mai dat inculpatei B.P.L. 2.000 de euro în prezența inculpatului M.I., ocazie cu care inculpata a susținut din nou că urmează să trimită banii senatorului O.M. pentru ca acesta, la rândul lui, să îi remită membrilor comisiei din cadrul Administrației Prezidențiale ce urmau să soluționeze favorabil cererea de grațiere individuală a numitului V.T.A. și i-a solicitat numitei V.A. să urgenteze remiterea diferenței din suma de 17.000 de euro până la sfârșitul lunii iunie 2012. La data de 11 iunie 2012, Președintele României, prin compartimentul Probleme Cetățenești, a comunicat avocatei B.P.L., la adresa cabinetului ei avocațial, respingerea în data de 30 mai 2012 a cererii de grațiere. Deși știa că cererea de grațiere fusese respinsă, inculpata a primit în data de 27 iunie 2012 suma de 7.000 de euro de la V.A.

în prezența inculpatului M.I., care a promis cu acea ocazie că va face el rost de diferența până la suma de 17.000 de euro, respectiv suma de 7.000 de euro, pentru a i-o remite inculpatei. Ulterior, inculpatul M.I. a retractat disponibilitatea de a oferi suma de 7.000 de euro. În data de 12 iulie 2012, inculpata B.P.L. a încheiat un contract de cesiune a creanței în sumă de 8.000 de euro pe care o avea de recuperat și pentru care fusese instituită o ipotecă asupra apartamentului situat în Arad, str. C. Inculpata a recunoscut faptul că acel contract de cesiune a creanței nu a fost întocmit în scopul real de transmitere a unui drept, fiind un contract simulat. Prin ordonanța din data de 23 noiembrie 2012 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurența sumei de 10.000 euro asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, str. E.M., înscris în CF nr. X Arad, imobil ce aparține inculpatei B.P.L.

și soțului ei. Cu ocazia efectuării percheziției imobilului în care domiciliază inculpata a fost identificată suma de 110 (unasutăzece RON), sumă asupra căreia s-a dispus prin ordonanța din data de 26 noiembrie 2012 aplicarea sechestrului asigurător, suma fiind depusă la C.E.C.B. pe baza chitanței din 26 noiembrie 2012 la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara. Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații B.P.L. și M.I. au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen. Analizând probatoriul administrat la urmărirea penală, tribunalul a constatat că vinovăția inculpaților este dovedită și că sunt date suficiente cu privire la persoanele acestora, pentru a se stabili pedeapsa potrivit prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpați. Admițând cererea formulată de inculpați, pentru aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, prima instanță a reținut că fapta inculpatei B.P.L., așa cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și că fapta inculpatului M.I.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Reținând comiterea de către inculpata B.P.L. a infracțiunii de trafic de influență, prima instanță a înlăturat susținerile apărării potrivit cărora fapta inculpatei ar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., din probele administrate rezultând, fără dubiu, că inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra unui funcționar, respectiv senatorul O.M., pentru a-l determina pe acesta să intervină la Președinția României în vederea obținerii unui act de grațiere individuală, chiar dacă senatorul nu are atribuții de serviciu în acest sens, cererea inculpatei fiind credibilă datorită calității și a posibilei influențe pe care senatorul putea să o aibă.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpați, prima instanță a avut în vedere pericolul social al faptei săvârșite, suma de bani traficată, precum și persoana acestora, ambii aflați la prima încălcare a legii penale și care au înțeles să se prevaleze de art. 320 1 C. proc. pen., contribuind astfel la desfășurarea cu celeritate a procesului penal și la aflarea adevărului în cauză. Împotriva Sentinței penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9052/108/2012 în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.

În apelul declarat, Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate, întrucât instanța a reținut în sarcina inculpatului M.I. o altă încadrare juridică decât cea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv l-a condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în timp ce trimiterea în judecată s-a făcut pentru infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, fără a se pune în discuție noua încadrare. S-a mai susținut că sentința este netemeinică sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor celor doi inculpați, deoarece inculpații au pretins suma de 17.000 euro și au primit efectiv suma de 10.000 euro, inculpata B.P.L.

are studii superioare de drept, a negat inițial săvârșirea faptei, a declarat că este înscrisă în baroul constituțional și s-a folosit de calitatea de avocat pentru a lăsa să se creadă că poate influența soluționarea unei cereri de grațiere privind o persoană care a comis o infracțiune de tâlhărie, iar inculpatul M.I. are studii superioare și deține funcția de lector universitar în cadrul U. "V.G." din Arad. Totodată Parchetul a criticat și modalitatea de executare a pedepsei inculpatei B.P.L., întrucât gradul de instruire a acesteia, suma de bani care face obiectul infracțiunii de corupție, modul și mijloacele de comitere a faptei și valorile sociale lezate impun aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Prin Decizia penală nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală. A fost desființată sentința primei instanțe și, în rejudecare: În baza art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I., la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. A fost înlăturată suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii și aplicarea art. 359 C. proc.

pen. în privința inculpatei intimate B.P.L. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că, prima instanță în mod greșit a considerat că fapta inculpatului M.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și l-a condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Curtea a reținut că fapta de a promite suma de 7.000 euro în mod direct inculpatei B.P.L. care a lăsat să se creadă că are influență, prin intermediul unui parlamentar, asupra funcționarilor din cadrul Administrației Prezidențiale pentru a-i determina să examineze cu prioritate și să avizeze favorabil o cerere de grațiere individuală a condamnatului V.T.A.

constituie infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră pe tot parcursul procesului penal, s-a considerat că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru atingerea scopului acesteia. În privința pedepsei principale aplicate inculpatei B.P.L., Curtea de Apel a observat că aceasta a fost orientată spre minimul special (2 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 an și 4 luni la 6 ani și 4 luni) și că s-a dispus suspendarea condiționată a executării, apreciindu-se că nu este necesară o majorare a acestei pedepse.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei s-a reținut că în raport de fapta săvârșită - pretinderea de la familia unui condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a sumei de 17.000 euro, destinată funcționarilor din cadrul Administrației Prezidențiale, asupra cărora inculpata a lăsat să se creadă că are influență prin intermediul unui parlamentar, pentru a-i determina să examineze cu prioritate și să avizeze favorabil o cerere de grațiere individuală, în condițiile existenței antecedentelor penale, la care se adaugă conduita procesuală parțial necorespunzătoare (inițial a arătat că nu dă declarație, iar cu ocazia prezentării în fața instanței cu propunere de arestare preventivă a declarat că membrii familiei condamnatului au insistat să îi dea suma de 17.000 euro), constituie împrejurări care au îndreptățit instanța să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea potrivit naturii sale, în detenție.

S-a mai arătat că este lipsită de relevanță împrejurarea că inculpata B.P.L. a formulat un denunț pentru diverse abuzuri care ar fi fost comise de către un director de firmă având ca asociat o instituție publică locală. Pe de o parte, nu este posibilă o discuție asupra reținerii incidenței art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, deoarece inculpata nu a declarat apel, iar apelul procurorului a fost declarat în defavoarea ei. Pe de altă parte, simpla denunțare a unor fapte penale ce ar fi fost săvârșite de alte persoane nu poate fi avută în vedere ca un criteriu de individualizare a pedepsei, întrucât în legătură cu denunțul încă nu s-a dat vreo soluție, astfel încât în acest moment nu se cunoaște utilitatea juridică a acestuia.

Privitor la măsura asiguratorie a sechestrului, Curtea de Apel a apreciat că aceasta a fost corect luată. Potrivit art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunii de cumpărare de influență, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie făptuitorului care denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Conform art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Cum inculpata a produs prin infracțiunea săvârșită de ea o pagubă martorelor V.A., V.V. și M.N. iar acestea au denunțat autorității fapta lor mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, este justificată înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei, arătându-se că nu prezintă importanță, sub aspectul valabilității măsurii asigurătorii, împrejurarea că bunul sechestrat este proprietate comună, câtă vreme inculpata este coproprietar. Împotriva acestei decizii, inculpata B.P.L. a formulat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin acordarea de circumstanțe atenuante, o reindividualizare a pedepsei, în sensul schimbării modalității de executare, fie prin suspendare condiționată, potrivit art. 81, fie prin suspendare sub supraveghere, în condițiile art. 86 1 C. pen., invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. Examinând recursul declarat de inculpata B.P.L. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă așadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. . În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la 12 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Critica inculpatei vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul acordării de circumstanțe atenuante și schimbării modalității de executare a pedepsei, nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpata B.P.L. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.P.L. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV