ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 168/F din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de condamnatul A. privitoare la revizuirea Sentinței penale nr. 158/F/12.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul cu numărul x/2018, ca inadmisibilă.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința penală nr. 158/F/12.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul cu nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect cererea autorităților judiciare austriece vizând transferarea dintr-un penitenciar din Austria într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. (în vederea executării pedepsei închisorii).

A fost recunoscută în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea hotărârea penală pronunțată de Tribunalul Land Korneuburg (Austria) la data de 27.09.2016 (nr. 603 Hv 11/16g), privind pe condamnatul A.

S-a constat că prin Sentința penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, definitivă la data de 06.04.2017, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani (5113 zile) închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni, o infracțiune de furt calificat prin efracție prev. de art. 127, 129 alin. (2) cifra 1 și 130 alin. (3) C. pen. austriac și două infracțiuni de tentativă de tâlhărie gravă prev. de art. 15, 142 alin. (1), 143 alin. (1) al doilea caz C. pen. austriac.

În baza art. 154 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, a fost adaptată pedeapsa închisorii aplicată condamnatului A. și s-a dispus transferarea acestuia în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 13 ani închisoare.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. perioada executată de la 14.04.2016 până la zi.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin Sentința penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, definitivă la data de 06.04.2017, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani (5113 zile) închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni, o infracțiune de furt calificat prin efracție prev. de art. 127, 129 alin. (2) cifra 1 și 130 alin. (3) C. pen. austriac și două infracțiuni de tentativă de tâlhărie gravă prev. de art. 15, 142 alin. (1), 143 alin. (1) al doilea caz C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că, împreună cu o altă persoană neidentificată, a pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate B. din Moosbrunn, cu intenția de a sustrage bani dintr-un seif, dar sustrăgând, efectiv, prin folosirea de violențe exercitate asupra a două persoane, numai suma de 500 RON dintr-un portofel; în contextul menționat, cei doi au lovit-o pe persoana vătămată B., în vârstă de 72 ani, paraplegic, care se afla în pat, cu pumnul, iar A. a ținut circa 30 de secunde o pernă pe fața acestuia, renunțând datorită opoziției persoanei vătămate; în același timp, A. era pregătit să intervină, când un alt făptuitor a lovit-o cu pumnii în zona capului și a burții pe persoana vătămată C., îngrijitoare care se afla în casă, ținându-i un cuțit la gât și cerându-i banii.

Analizând faptele pentru care a fost condamnat numitul A. prin Sentința penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, prima instanță a constatat că acestea se regăsesc incriminate ca infracțiune și în legislația penală română, constituind infracțiunea unică de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. (tâlhărie calificată cu agravanta comiterii infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze).

S-a reținut că din cuprinsul hotărârii străine menționate anterior rezultă că la aplicarea pedepsei instanța austriacă s-a ținut cont de starea de recidivă a persoanei condamnate dar și de împrejurarea că aceasta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, apreciindu-se în aceste condiții că nu se mai impune audierea persoanelor vătămate.

Astfel, având în vedere disp. art. 135 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora, instanța de judecată este ținută de constatarea faptelor, de stările și circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească, Curtea de apel a arătat că la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina numitului A. sunt incidente și disp. prev. de art. 41 alin. (5) C. pen. (privind recidiva postexecutorie), dar și dispozițiile prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a recunoașterii săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa).

Potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie

Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autoritățile judiciare austriece, hotărârea penală care a stat la baza emiterii certificatului a rămas definitivă la data de 06.04.2017, condamnatul A. aflându-se deja în executarea unei pedepse finale de 14 ani închisoare, începând cu data de 14.04.2016.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte)

Faptele pentru care a fost condamnat numitul A. ar fi constituit infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, acestea fiind infracțiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracțiuni de natură politică sau militară. Condiția aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracțiunile pentru care numitul A. a fost condamnat în Austria având corespondent în dispozițiile art. art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. (tâlhărie calificată cu agravanta comiterii infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze).

De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancționat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetățenie română

Condamnatul A. este cetățean român, acesta fiind născut la data de 05.01.1982 în comuna Podu Turcului, județul Bacău și având domiciliul în județul Brăila;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România

În ceea ce privește consimțământul la transfer, Curtea constată că persoana condamnată A. a fost de acord să continue executarea pedepsei în România;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale (din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei reiese că numitul A. a suferit mai multe condamnări în România, pentru comiterea mai multor infracțiuni)

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României (din fișa de cazier judiciar a condamnatului rezultă că a suferit mai multe condamnări în străinătate-Spania, Germania, Franța- însă acestea nu au fost recunoscute în România);

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală (nu este cazul);

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată A. nu ar răspunde penal potrivit legii române);

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate (nu este cazul);

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei (nu este cazul);

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (procedurile derulate în fața autorităților judiciare austriece au avut loc în prezența persoanei condamnate, care s-a aflat în stare de detenție neîntreruptă începând cu data de 14.04.2016).

În consecință, Curtea de apel a constat că în speță sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executare a sentinței penale de condamnare a numitului A., nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare.

În privința pedepsei aplicabile condamnatului A., s-a apreciat că aceasta trebuie adaptată până la limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, potrivit disp. art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004. Astfel, fapta pentru care numitul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, definitivă la data de 06.04.2017, așa cum s-a arătat anterior, are corespondent în legea penală română, constituind infracțiunea unică de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. (agravanța comiterii infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze), art. 41 alin. (5) C. pen. (recidiva postexecutorie) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a recunoașterii săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa).

Potrivit disp. art. 234 alin. (1) C. pen., tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante; c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) în timpul nopții; f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Iar potrivit disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Potrivit disp. art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen., săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze, poate constitui circumstanță agravantă și potrivit disp. art. 78 alin. (1) C. pen., în cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

Potrivit disp. art. 43 alin. (5) C. pen., dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.

Potrivit disp. art. 79 C. pen.:

(1) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.

(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.

(3) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).

Având în vedere textele de lege menționate anterior, s-a constatat că, pedeapsa totală de 14 de ani închisoare stabilită prin sentința 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 emisă de Tribunalul de Land Korneuburg - Austria este incompatibilă, în sensul art. 8 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din 27.11.2008, cu legislația penală română actuală, apreciind că se impune stabilirea unei pedepse maxime de 13 ani pentru săvârșirea unei singure infracțiuni [infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.], fiind astfel necesară adaptarea acesteia în sensul exprimat anterior.

Curtea de apel a avut de asemenea în vedere că, potrivit art. 154 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Sentința penală nr. 154/F/12.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul cu nr. x/2018 a rămas definitivă prin neapelare la data de 11.02.2019, fiind emis mandatul de executare nr. x din 13.02.2019.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, arătând în esență că în mod greșit nu au fost aplicate dispozițiile legale privind reținerea tentativei, și nu a formei consumate a infracțiunii de tâlhărie cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.

În speță, prima instanță a apreciat că cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat A. se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât vizează o hotărâre (Sentința penală nr. 154/F/12.12.2018) ce nu poate fi supusă revizuirii, deoarece a fost pronunțată în procedura recunoașterii și executării unor hotărâri judecătorești străine, și nu în rezolvarea unei acțiuni penale.

Din economia dispozițiilor art. 452 și art. 453 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 153 și urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 396 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.

În speța de față, Curtea de Apel Galați nu reprezintă instanța care a soluționat cauza în fond, nu s-a pronunțat asupra vinovăției condamnatului, nu a analizat probele de vinovăție care au fundamentat soluția de condamnare și nici elementele constitutive ale infracțiunilor ce au făcut obiectul judecății în cauza soluționată de autoritățile judiciare austriece, examinarea chestiunilor vizând fondul cauzei fiind în competența exclusivă a instanței străine.

Curtea de Apel Galați care a recunoscut hotărârea penală pronunțată în Austria reprezintă doar o instanță specială desemnată prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu modificările și completările ulterioare, pentru a recunoaște în România hotărârile pronunțate în străinătate și pentru a dispune transferul condamnatului în România, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din țară.

În cauză, revizuentul a formulat cererea solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 452 C. proc. pen., în principal a condiției ca hotărârea a cărei revizuire se cere trebuie să conțină o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenței faptei și vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal și fără a invoca sau a formula critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute în art. 453 din același cod.

Ca atare, hotărârea pronunțată în procedura reglementată de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, neconținând o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că prin aceasta instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din același cod - condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal - nu poate fi supusă revizuirii, nefăcând parte din categoria hotărârilor ce pot fi revizuite.

Împotriva acestei hotărâri, persoana condamnată A. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 decembrie 2019.

În urma examinării căii de atac cu care a investit revizuentul instanța, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, se constată că persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 158/F/12.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul cu numărul x/2018, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect cererea autorităților judiciare austriece vizând transferarea dintr-un penitenciar din Austria într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. (în vederea executării pedepsei închisorii).

Prin hotărârea atacată în prezenta cauză, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de condamnatul A. privitoare la revizuirea Sentinței penale nr. 158/F/12.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul cu numărul x/2018, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Din interpretarea dispozițiilor textului mai-sus menționat, rezultă că cererea de revizuire trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, cu privire la acțiunea penală și civilă exercitată în cursul procesului penal împotriva unui inculpat, iar nu o hotărâre pronunțată într-o altă procedură judiciară.

Or, în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, fiind o hotărâre pronunțată în procedura reglementată de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Prin urmare, neconținând o rezolvare a fondului cauzei, prin vreuna dintre soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. - condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal - hotărârea atacată nu poate fi supusă revizuirii.

Pentru considerentele ce preced, urmează a fi respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 168/F din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 168/F din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1.012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV