ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2902/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și C., în nume propriu și în numele S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar E. individual de insolvență, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constanța la nivelul Regiunii Galați, anularea Deciziei nr. 61/24.02.2017 privind soluționarea contestației formulate de D. S.R.L., în insolvență, și soluționarea pe fond a raportului juridic fiscal dedus judecății.

În soluționarea fondului cauzei, au solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.10.2106 în ceea ce privește stabilirea în sarcina societății a sumei de 6.750.523 RON, din care 1.640.077 RON impozit pe profit, 4.158.065 RON TVA și 952.381 RON impozit pe dividende.

Prin încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor A. și C. și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 29 mai 2018, A. și C. au formulat cereri de intervenție în interesul reclamantei.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție, petenta A. a arătat, în esență, că a avut calitatea de administrator statutar al societății reclamante, fiind ținută să răspundă, conform legii, de actele săvârșite în perioada în care a administrat societate, context în care justifică un interes în formularea cererii de intervenție.

Prin încheierea de ședință din 26 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție accesorie.

Pentru a se pronunța, astfel, instanța de fond a apreciat că titularele cererii de intervenție nu justifică un interes propriu, personal și actual, argumentele invocate în susținerea cererii precum și invocarea unui interes eventual nefiind de natură a susține admisibilitatea intervenției în favoarea societății reclamante.

Împotriva încheierii din 26 iunie 2018 a Curții de Apel București, petenta A. a formulat recurs (intitulat apel), solicitând admiterea căii de atac, și constatarea admisibilității cererii de intervenție accesorie formulate în interesul societății reclamante.

În susținerea recursului, recurenta a arătat că, în calitatea sa de fost administrator al societății reclamante în perioada supusă controlului fiscal, finalizat prin actele fiscale contestate, prin care inspectorii ANAF au apreciat că societatea nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile fiscale în perioada respectivă, nu are deschisă nicio altă cale de a contesta conținutul eronat al actelor fiscale ce fac obiectul acțiunii reclamantei așa încât numai pe calea cererii de intervenție în interesul reclamantei își poate aduce contribuția în vederea lămuririi situației fiscale a societății, și implicit pentru a evita atragerea răspunderii sale personale.

Mai susține recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze condiția interesului prin raportare și la prevederile art. 33 C. proc. civ., conform cărora chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta A. în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantele A. și C., în nume propriu și în numele S.C. D. S.R.L. au solicitat anularea Deciziei nr. 61/24.02.2017 prin care ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins, ca tardivă, contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.10.2016 în ceea ce privește stabilirea în sarcina societății a sumei de 6.750.523 RON.

Prin încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor A. și C., context în care A. și C. au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul societății reclamante, respinse, ca inadmisibile, de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 26.06.2018, recurată doar de A.

Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de fond, că recurenta A. justifică un interes propriu, personal și actual în promovarea intervenției accesorii, care decurge din calitatea acesteia de administrator al societății reclamante în perioada supusă controlului finalizat prin emiterea Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.10.2106.

Este lipsit de orice îndoială că recurenta este direct interesată în sprijinirea apărărilor societății în raport de contextul emiterii actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul acțiunii principale, în condițiile în care nu doar formularea sau nu în termenul legal a contestației respinse ca tardive prin Deciziei nr. 61/24.02.2017 dar și antrenarea răspunderii societății reclamante pentru suma de 6.750.523 RON are legătură cu actele de administrare încheiate de recurentă în numele societății.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a analizat interesul recurentei doar prin prisma soluției ce urmează a fi pronunțată în cauză, trecând cu vederea faptul că interesul acesteia subzistă pe toată durata cercetării legalității actelor administrativ fiscale contestate, și nu doar în contextul unei eventuale soluții nefavorabile societății, urmată de atragerea răspunderii fostului administrator, prin prisma dispozițiile art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.

În consecință, Înalta Curte constată că, cererea de intervenție accesorie formulată de recurenta A., se circumscrie exigențelor de admisibilitate, reglementate prin dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, încheierea recurată și, rejudecând, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii de ședință din 26 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, încheierea recurată și, în rejudecare, admite cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de recurenta A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2018.