ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2019

HOTĂRÂRE

11.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2018 pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta să-i restituie sumele de bani folosite pentru achitarea îmbunătățirilor efectuate de reclamantă la apartamentul nr. x situat în București, str. x, proprietatea pârâtei, conform actului de partaj voluntar încheiat între părți în calitate de frați, respectiv 10.000 euro, un euro fiind evaluat conform BNR la 4.6537 RON/1 euro, suma bonificată în euro fiind echivalentă în RON la 46.537,00 RON la data introducerii acțiunii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 148 și următoarele C. proc. civ., art. 194, art. 1349, art. 1350, art. 1381, art. 1386, art. 1516 și următoarele C. civ.

La data de 2 noiembrie 2018, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte.

Prin Sentința civilă nr. 103 din data de 28 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vălenii de Munte a dat eficiență dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și a reținut că, din copia actului de identitate al pârâtei, rezultă că aceasta are domiciliul în București, str. x.

Cauza a fost înregistrată, sub același număr de dosar, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 28 februarie 2019.

Judecătoria Sectorului 2 București, prin Sentința civilă nr. 3274 din data de 4 aprilie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență

Pentru a dispune declinarea competenței de soluționare a pricinii, Judecătoria Sectorului 2 București a făcut aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și a reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale interesează locuința efectivă a pârâtei.

Astfel, a constatat că adresa din cartea de identitate vizează un imobil care a fost vândut și unde pârâta nu mai locuiește conform propriilor declarații, iar din corespondența purtată între părți rezultă că aceasta își declară domiciliul în comuna D., sat E., județul Prahova, precum și că această corespondență a fost primită pârâtă la respectiva adresă.

Asupra prezentului conflict negativ de competență, cu a cărui soluționare este legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că, în speță, Judecătoria Vălenii de Munte și Judecătoria Sectorului 2 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii.

Ambele instanțe aflate în conflict au stabilit competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competență fiind generat de împrejurarea că Judecătoria Vălenii de Munte s-a raportat la domiciliul menționat în cartea de identitate a părții, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a avut în vedere domiciliul de fapt al pârâtei, respectiv locuința efectivă a acesteia.

Înalta Curte reține că, având în vedere obiectul demersului judiciar cu care reclamanta A. a învestit instanța de judecată, competența de soluționare a cauzei se stabilește, astfel cum au reținut și cele două instanțe aflate în conflict, în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că pârâta B. domiciliază în comuna D., sat E., județul Prahova, iar cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei la adresa indicată, fiind primită personal de către aceasta la data de 9 octombrie 2018, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila nr. x din același dosar.

Potrivit susținerilor pârâtei din întâmpinarea depusă în cauză, precum și din înscrisurile atașate acesteia, rezultă că imobilul situat la adresa de domiciliu menționată în cartea de identitate a pârâtei a fost înstrăinat de către aceasta la data de 7 noiembrie 2017, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 7 noiembrie 2017 de Biroul individual notarial C., menționându-se că transmiterea proprietății cu toate atributele sale și predarea apartamentului are loc la data autentificării contractului.

Totodată, la termenul de judecată din data de 4 aprilie 2019, la solicitarea instanței (Judecătoria Sectorului 2 București) de a preciza dacă pârâta are acordul de a locui la adresa indicată în cartea de identitate sau de a-și menține domiciliul la imobilul înstrăinat, avocatul ales al pârâtei a învederat că pârâta are acordul pentru menținerea domiciliului la adresa imobilului înstrăinat, însă nu a precizat dacă aceasta are și acordul de a locui la respectiva adresă.

De asemenea, deși avocatul pârâtei a susținut că aceasta nu are domiciliul permanent în comuna D., sat E., județul Prahova, pârâta nu a indicat vreo altă adresă la care locuiește efectiv, iar domiciliul procesual ales prezintă importanță doar pentru comunicarea actelor de procedură, fiind lipsit de relevanță în stabilirea instanței competente să soluționeze pricina.

De altfel, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte în considerarea domiciliului menționat în cartea sa de identitate, însă nu a susținut niciodată că locuiește efectiv la respectiva adresă.

În aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., la stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința menționată în cartea de identitate, ci adresa unde acesta locuiește efectiv, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, ce rezultă din susținerile părților și din actele depuse la dosar, Înalta Curte reține că domiciliul de fapt al pârâtei B. este în comuna D., sat E., județul Prahova și, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.