ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cererii de recurs de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6823/26.05.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii prevăzute de Legea nr. 77/2016, pârâții fiind repuși în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de lege, a fost respinsă cererea pârâților de adaptare a contractului ca neîntemeiată, au fost obligați parații la plata către reclamanta a sumei de 2709,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost respinsă cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții, prin care au solicitat schimbarea, în tot, a acesteia, sensul respingerii contestației formulate de creditoare.
Prin Decizia nr. 1471 din 30.03.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-pârâți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-pârâți, prin care au solicitat casarea acesteia și rejudecarea cauzei.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind păstrat același număr de dosar.
La termenul din 05.11.2018, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București de a soluționa recursul declarat în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., deciziile Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2017 și nr. 454 din 04.07.2018, ambele publicate în Monitorul Oficial.
Prin Decizia civilă nr. 418 R din 5 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost declinată competența de soluționare a recursului formulat de recurenții-pârâți B. și C. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ. "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia nr. 1471 din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului București este Curtea de Apel București rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-pârâți B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 1471 din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2019.