ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2019

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON, conform cursului BNR din ziua plății, a sumei de 10.250 euro către reclamantul A. și sumei de 58.692 euro către ceilalți reclamanții, corespunzător cotelor de proprietate pe care le-au deținut asupra imobilului din CF Cluj x nr. topo. x și y, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la sumele stabilite, de la data formulării acțiunii și până la momentul plății. 2 .Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Prin Sentința nr. 223 din 4 mai 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei să plătească echivalentul în RON, la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 10.250 euro, către reclamantul A. și a sumei de 58.692 euro către ceilalți reclamanți, plus dobânda legală calculată la sumele menționate, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 11 ianuarie 2018, și până la plata integrală. Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 9.200 RON.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel în apel Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 8/A din 16 ianuarie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, formulată de intimatul A.

Cererea de recurs Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Prin criticile formulate, recurentul-pârât arată că a recunoscut, de la bun început, dreptul reclamanților de a solicita chirie pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, P-ța Unirii nr. 28 a str. x, pe care l-au redobândit în întregime, în baza Legii nr. 10/2001, cu excepția spațiului în care își desfășura activitatea Colecția de Istorie a Farmaciei. Prin Decizia nr. 30 din 21 mai 2010, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a hotărât nerestituirea spațiului în care de zeci de ani își desfășura activitatea Colecția de Istorie a Farmaciei, cu un patrimoniu autentic, aproximativ 3.000 de bunuri culturale, care au atras mii de turiști din țară și din străinătate, dobândind notorietate datorită expozițiilor și evenimentelor organizate de-a lungul timpului. Decizia de nerestituire a fost contestată de reclamanți, iar în urma mai multor procese, s-a dispus evacuarea sa din spațiu. Recurentul-pârât susține că pentru perioada 2008 - 2013, în baza sentințelor pronunțate de instanțele de judecată, a achitat chiria aferentă spațiului, în baza H.G. nr. 1886/2006, modificată prin H.G. nr. 343/2007 (în prezent abrogate), iar pentru perioada 2013 - 2016 a achitat chiria stabilită în baza unui raport de expertiză efectuat de un expert, care a stat la baza sentințelor judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume reprezentând despăgubiri pentru nefolosința spațiului. Susține că s-au purtat discuții privind vânzarea-cumpărarea imobilului, însă datorită faptului că Ministerul Culturii nu și-a exercitat dreptul de preemțiune, s-a ajuns ca Primăria Cluj să-și exprime acest drept, numind o Comisie pentru negocierea prețului de vânzare-cumpărare. După mai multe discuții s-a încheiat un contract de locațiune, cu valabilitate 1 an, care în prezent este suspendat, întrucât proprietarul urmează să efectueze lucrări de consolidare a întregului imobilul. În ceea ce privește cuantumul sumelor la care muzeul a fost obligat, recurentul pârât susține că tariful de 18,288 euro/mp este prea mare având în vedere veniturile instituției, care sunt foarte mici comparativ cu cele ale operatorilor economici din zonă și nu acoperă costurile de întreținere ale spațiului și nici costurile de conservare ale bunurilor culturale expuse. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că este incidentă excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinare, având în vedere că motivele formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre punctele 1 - 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, iar părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 1 octombrie 2019, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ. Articolul 489 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, astfel că, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. În cauză, prin criticile formulate, neîncadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant, fără a se raporta la considerentele reținute în decizia recurată, după ce prezintă situația de fapt din dosar, susține că tariful pe mp de 18,288 euro este prea mare având în vedere veniturile instituției, care sunt foarte mici comparativ cu cele ale operatorilor economici din zonă și nu acoperă costurile de întreținere ale spațiului și nici costurile de conservare ale bunurilor culturale expuse. Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurentul-pârât a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, reținând în ceea ce privește valoarea despăgubirilor, că aceasta nu se stabilește în raport de veniturile pârâtului, ci în funcție de valoarea la care un imobil asemănător poate fi închiriat, liber, pe piață. Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul reclamant nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.