ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 24.06.2019 sub Dosar nr. x/2019 reclamantul A., a chemat în judecată pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând ca instanța să dispună obligarea pârâtei:

a) La recalcularea salariului, care să includă coeficientul maxim de ierarhizare acordat celorlalți ofițeri specialiști din cadrul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar - Serviciul Evidență Organizarea Muncii și Transfer din Administrația Națională a Penitenciarelor - Aparat central, în cadrul căruia își desfășoară activitatea, și să emită o decizie în acest sens, cu începere de la data de 15.04.2017 dar și în continuare pentru viitor;

b) Să plătească salariul astfel recalculat pe viitor, precum și diferențele rezultate dintre salariul recalculat potrivit petitului nr. 1 și cel plătit efectiv începând cu data de 01.07.2016 actualizate la data plății efective cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică,

c) Să calculeze și să plătească despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferentă diferenței dintre nivelul salariului lunar al reclamantului aflat în plată, începând cu data 15.04.2017 până în prezent și nivelul maxim existent în plată la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru această perioadă, diferență determinată conform petitului nr. 2 din prezenta cerere de chemare în judecată, despăgubiri calculate de la data scadenței fiecărui salariu lunar aferent perioadei 15.04.2017 până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În fapt, reclamantul a arătat că începând cu data de 15.04.2017 a fost numit în funcția de ofițer specialist la Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar-Serviciul Regim Penitenciar, în cadrul căreia sunt angajați ofițeri specialiști care sunt salarizați cu niveluri ale coeficientului de ierarhizare diferențiate.

Astfel, există ofițeri specialiști în cadrul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar - Serviciul Regim Penitenciar - Administrația Națională a Penitenciarelor, care beneficiază de coeficientul de ierarhizare stabilit la nivelul maxim al funcției de bază, pe când reclamantul beneficiază de un coeficient de ierarhizare mai mic pentru aceeași funcție, desfășurându-și activitatea în aceleași condiții.

Prin Sentința civilă nr. 310/2019 a Tribunalului Vaslui, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 294 din 21.01.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios-administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

A declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Vaslui.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Vaslui.

A trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

I. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Tribunalul Vaslui a reținut că, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, norma instituind o competență teritorială exclusivă, că reclamantul A. are domiciliul în mun. Vaslui și reședința în București, fiind detașat în Administrația Națională a Penitenciarelor - aparat central, începând cu data de 15 aprilie 2017. Cum la data introducerii acțiunii reclamantul avea reședința în București, și întrucât norma din art. 10 alin. (3) stabilește competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, a admis excepția necompetenței teritoriale.

Tribunalul București a reținut că Tribunalul Vaslui avea obligația să își verifice competența încă de la acest prim termen de judecată, prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. stabilind această obligație și doar dacă, în mod excepțional nu se poate determina competența la acel termen se poate acorda un nou termen de judecată în cadrul acestei verificări, că nu a pus în discuție determinarea competenței potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. la primul termen de judecată, nu a prorogat determinarea competenței, în mod excepțional, pentru un motiv care să aibă legătură cu determinarea competenței conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ. și a invocat în mod nelegal excepția necompetenței teritoriale la al doilea termen de judecată, încălcând prevederile deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 31/2019 în recurs în interesul legii.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 24.06.2019, erau aplicabile, de la data de 02.08.2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în forma modificată; potrivit noii forme a textului de lege în discuție, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Însă, în stabilirea competenței în prezenta acuză, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 131 C. proc. civ. și Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.".

Potrivit dispozițiilor art. 131 "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Din analiza cauzei prezente, Înalta Curte constată că Tribunalul Vaslui, secția civilă, ca primă instanță învestită, la primul termen de judecată, din data de 23 septembrie 2019, a amânat cauza la data de 21.10.2019, pentru când a pus în vedere reclamantului să precizeze funcționarul față de care dorește egalizarea salarială, precum și ce coeficient maxim solicită. De asemenea, a pus în vedere reclamantului să precizeze pentru ce perioadă solicită diferențe salariale și a prorogat verificarea competenței după depunerea precizărilor de către reclamant. Nu a pus în discuție determinarea competenței potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. la primul termen de judecată, nu a prorogat determinarea competenței, în mod excepțional, pentru un motiv care să aibă legătură cu determinarea competenței conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ. A invocat excepția necompetenței teritoriale la al doilea termen de judecată, contrar dispozițiilor art. 131 C. proc. civ.

În mod legal Tribunalul București, ca instanță ulterior învestită, și-a declinat competența în favoarea primei instanțe, Tribunalul Vaslui, pentru considerentul că prima instanță a invocat excepția necompetenței materiale procesuale după momentul procesual prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., această instanță devenind competentă să soluționeze cauza.

Tribunalul Vaslui avea obligația să își verifice competența încă de la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilind această obligație și doar dacă, în mod excepțional, nu se poate determina competența la acel termen, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., se poate acorda un termen de judecată în cadrul acestei verificări.

Prin urmare, având în vedere că Tribunalul Vaslui, ca primă instanță învestită cu soluționarea prezentei cauzei, nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, la primul termen de judecată din 23 septembrie 2019, la care părțile au fost legal citate, și nici nu a acordat cel de-al doilea termen de judecată din 21.10.2019 pentru noi lămuriri sau probe suplimentare pentru stabilirea competenței, așa cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și Decizia nr. 31/2019 pronunțată de în soluționarea recursului în interesul legii, va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - GV