ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3101/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 966/ CA din 27 mai 2009, Tribunalul Hunedoara, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei SC I.A. SRL Orăștie, a respins excepția

neexecutării contractului de asigurare de către reclamantă, a admis acțiunea

formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC E.S.R.A.R. SA București și a

obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 58.957,90 euro sau echivalentul

în lei la data plății, la care se adaugă dobânzile legale de la data

introducerii acțiunii și până la achitarea debitului.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a

solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de

58.957,90 Euro sau echivalentul în lei la data plății, inclusiv dobânda legală

de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că la data de 8 februarie 2008, a avut loc un furt din autotrenul

aparținând societății, iar transportul era asigurat de către pârâtă, în baza

contractului de asigurare din 28 mai 2007.

Asupra excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că beneficiarul drepturilor

de asigurare este SC V.R. SA, societate în favoarea căreia au fost cesionate

drepturile conform contractului de asigurare, s-a reținut că în condițiile în

care din polița de asigurare Ideal Trans (filele 204 - 205, 236) rezultă că

s-au cesionat în favoarea SC V.R.SA vehiculele menționate în anexa 4, și anume

autovehiculele în sine în ceea ce privește asigurarea C.A.S.C.O., nu și cea

referitoare la marfa transportată.

Asupra excepției neexecutării

contractului de asigurare, s-a reținut că este nefondată, în condițiile în care

furtul s-a produs într-o parcare special amenajată, în cadrul unei benzinării,

vehiculul era dotat cu dispozitiv antifurt iar ratele primei de asigurare au

fost achitate la zi.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

potrivit poliței de asigurare, părțile au convenit să încheie următoarele

asigurări: C.A.S.C.O. - avarii și furt și C.M.R. - furt, pentru perioada 1

iunie 2007-31 mai 2008.

A mai reținut prima instanță că prin

achitarea despăgubirii privind prelata tăiată, pârâta a recunoscut atât

prejudiciul produs, cât și răspunderea ce-i revine în baza contractului de

asigurare; mai mult, la 7 zile de la producerea evenimentului, pârâta a

acceptat mărirea poliței privind suplimentarea asigurării mărfii din 13

februarie 2008, astfel că este neîntemeiată susținerea pârâtei că polița

inițială nu cuprinde și asigurarea pentru marfa transportată. De asemenea, nu

poate fi reținută nici neglijența conducătorilor auto, în condițiile în care au

staționat într-o parcare amenajată, iar dispozitivul antifurt era activat.

În ceea ce privește prejudiciul, s-a

reținut că este dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, iar în ceea ce

privește susținerea pârâtei că poate acorda despăgubirea numai în procent de

70%, s-a reținut că este nejustificată, în condițiile în care scopul încheierii

contractului este tocmai de a se obține despăgubirea în cazul producerii

riscului asigurat conform sumei asigurate, pentru care s-a plătit prima de

asigurare. Constatând că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, pe

cale de consecință, și pârâta trebuia să-și îndeplinească obligațiile rezultate

din contract și să achite despăgubirea conform poliței de asigurare.

Soluția primei instanțe a fost

menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, care prin Decizia nr.

H5/ A din 9 decembrie 2009, a respins apelul pârâtei SC E.R.A.R. SA București.

În argumentarea soluției pronunțate,

asupra excepției lipsei calității procesuale active, instanța de control

judiciar a reținut că cesiunea poliței de asigurare în favoarea SC V.R. SA, s-a

făcut în baza creditului acordat, banca solicitând gajarea cu bunul până la

acoperirea creditului și cesionarea poliței în favoarea acesteia, în caz de

pierdere a bunului, astfel încât nu există nicio legătură între asigurarea C.A.S.C.O.

și cea C.M.R., calitatea de asigurat având-o SC I.A. SRL Orăștie, ceea ce

justifică și calitatea procesuală activă a acesteia.

Referitor la susținerea pârâtei

potrivit căreia din polița de asigurare lipsește asigurarea riscului pentru

furt, instanța a dispus suplimentarea probatoriului, respectiv audierea

inspectoarei care a încheiat polița de asigurare, iar din coroborarea probelor

administrate, s-a reținut că polița de asigurare cuprinde inclusiv asigurarea

pentru furtul mărfii.

În ceea ce privește valoarea

prejudiciului suferit, deși pârâta a contestat calcul reclamantei, nu a

solicitat administrarea altei probe în combaterea susținerilor acesteia.

Referitor la franșiza ce trebuia aplicată conform art. 3.3 din suplimentul

pentru acoperirea riscului de furt, s-a reținut că această clauză nu poate fi

aplicată, având în vedere că înscrisul nu este acceptat de parte, nefiind

semnat nici de asigurat, nici de asigurător, iar pe de altă parte, nici în

contractul de asigurare nu este inserată o asemenea clauză, astfel încât

asiguratul nu poate fi obligat să execute o clauză neacceptată și neinserată în

legea părților.

Pentru aceste considerente, curtea de

apel a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală,

prin aplicarea dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ. și a dispozițiilor

Legii nr. 136/1995 privind asigurarea și reasigurarea.

Împotriva deciziei sus menționate, a

declarat recurs pârâta SC E.R.A.R. SA București, solicitând în principal, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și

trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea audierii numitului L.A..

În subsidiar, a solicitat desființarea

deciziei atacate și a sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii

sau modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în parte a

cererii reclamantei pentru suma de 41.270,53 euro, echivalent lei.

În argumentarea criticilor formulate,

recurenta - pârâtă a arătat, în esență, că instanța de apel a respins cererea

de administrare a probei testimoniale cu audierea numitului L.A., iar în ceea

ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

beneficiarul drepturilor de asigurare este SC V.R. SA. Referitor la

îndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, recurenta a arătat

că nu s-au respectat condițiile de securitate impuse de art. 2.1.1 și 2.1.3 din

Suplimentul privind asigurarea riscului de furt și că cei doi conducători auto

au dat dovadă de neglijență gravă în modul în care au tratat situația de fapt.

A mai susținut recurenta că nu s-a făcut dovada cuantumului prejudiciului în

sumă de 58.957,90 euro, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., însă față de

dispozițiile art. 2.1 din Contractul de asigurare, solicită diminuarea sumei

acordate la 41.270,53 euro.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept

substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt

dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în

speță.

Din această perspectivă și în raport

de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a

recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza

doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale

aspecte de nelegalitate, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 1169 C. civ.,

pretins a fi fost încălcate de către instanța de apel.

În raport de criticile formulate și

analizând decizia recurată sub acest aspect, se constată că dezlegarea dată de

instanța de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispozițiilor legale

sus menționate, având în vedere că deși a contestat cuantumul prejudiciului

astfel cum a fost calculat de către reclamantă, pârâta nu a solicitat o altă

probă, în combaterea susținerilor părții potrivnice. Or, potrivit dispozițiilor

art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească", astfel încât, în mod corect a reținut instanța de control

judiciar că față de împrejurarea că pârâta s-a limitat la a contesta modul de

calcul al reclamantei fără a propune în contraprobă alte dovezi, nu poate fi

reținut un alt cuantum al prejudiciului.

Critica privind modalitatea de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, se

dovedește de asemenea a fi nefondată, în condițiile în care din polița de

asigurare Ideal Trans rezultă că' s-au cesionat în favoarea SC V.R. SA

drepturile rezultate din contractul de asigurare, numai în ceea ce privește

asigurarea C.A.S.C.O. nu și C.M.R.

În ceea ce privește celelate critici,

referitoare la condițiile de securitate și neglijența conducătorilor auto, de

altfel supuse analizei primei instanțe și instanței de control judiciar, se

constată că acestea vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și

de aprecierea dată probelor, atribut al instanțelor inferioare ce nu pot face

obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.

În consecință, față de cele ce preced,

potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins

ca nefondat, iar potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000

lei către intimata SC I.A. SRL Orâștie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC E.R.A.R. SA București, împotriva Deciziei nr. 115/ A din 9

decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Obligă recurenta să-i achite intimatei

SC I.A. SRL Orâștie suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 octombrie 2010.