ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7032/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă

nr. 681 din 17 mai 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

contestația formulată de reclamantele M.R., M.T. și M.L. în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București prin primar general, a anulat dispoziția nr. D1.

din 30 septembrie 2009 și a obligat pârâtul să restituie în natură

reclamantelor terenul în suprafață de 1.566 mp situat în București, str. G.E.,

identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert M.B.,

cu obligația pentru reclamante de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 5

ani, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârât

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 28A din 26 ianuarie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost schimbată în tot sentința

apelată și a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în raport cu datele de identificare a terenului și

situația juridică a acestuia, prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor

Legii nr. 10/2001, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul suprafețelor de teren afectate unor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent. Terenul în litigiu reprezintă în mare proporție curtea

Școlii nr. 5 astfel că, dată fiind destinația sa, întrucât deservește interesele

comunității, se încadrează în categoria amenajărilor de utilitate publică ale localității.

Instanța de apel a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, deoarece în cauză nu se pune problema restituirii școlii, ci

doar a unei suprafețe de teren situată în curtea școlii. Pe de altă parte, suprafețele

identificate distinct în raportul de expertiză ca fiind spațiu verde aferent imobilelor

cu nr. X1.-X2. str. P.A., suprafață asfaltată situată în afara zidului școlii și

suprafață ocupată de un teren de joacă pentru copii reprezintă amenajări de utilitate

publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2007 și art. 10.3 din Normele

metodologice de aplicare a legii, nefiind posibilă restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs reclamantele M.R., M.T. și M.L., solicitând

modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului declarat de pârât și

menținerea sentinței instanței de fond. În motivarea recursului au susținut că instanța

de apel face o greșită aplicare atât a art. 16 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 247/2005, cât și a art. 10.3 din Normele de aplicare a

legii, pe care le citează trunchiat, că situația terenului pe care îl revendică

nu se găsește în nicio teză a art. 10.3 din Norme, că prin decizia recurată nu au

fost coroborate dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu cele ale art. 4

6

din

O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii nr. 94/1995. De asemenea, au susținut

că instanța de apel, când a apreciat că art. 16 din Legea nr. 10/2001 se referă

doar la imobilele afectate exclusiv și nemijlocit activităților de învățământ, a

pierdut din vedere integralitatea acestei dispoziții legale, că prin refuzul restituirii

în natură a terenului în suprafață de 1566,60 mp s-a încălcat principiul de bază

al legii. Totodată, recurentele susțin că și în legătură cu cele trei suprafețe,

reținute în mod distinct de către instanța de apel, aflate în afara gardului școlii

și însumând 138,3 mp, s-a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece nu terenul

de 60,39 mp nu este amenajat ca loc de joacă, iar cu privire la cel reținut ca având

destinație de spațiu verde nu s-a făcut nicio dovadă că la data formulării notificării

ar fi fost deja amenajat în acest sens. Chiar dacă ar fi fost amenajate, acestea

nu sunt excluse de la restituirea în natură, nefăcând parte din categoria servituților

sau amenajărilor de utilitate publică enumerate de art. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001. Cea de-a treia suprafață de 24,34 mp, situată în

afara gardului școlii, nu este trotuar și nu face parte nici ea din categoria terenurilor

exceptate de la restituire.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru considerentele ce succed:

Problema de analizat în

cauză este aceea a determinării dispozițiilor legale aplicabile imobilului a cărui

restituire se solicită, cu consecința stabilirii modalității de restituire.

Potrivit contestației

formulate de reclamante litigiul poartă asupra terenului liber de construcții în

suprafață de 1566,60 mp situat în București, strada G.E.

Terenul a fost identificat

prin raportul de expertiză efectuat în apel, care constată că în momentul de față

acesta este curtea asfaltată a Școlii generale nr. 5.

Dispozițiile art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt în sensul că „În situația imobilelor având

destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta

lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public,

de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz,

moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de

a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la

pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii

deciziei sau dispoziției, pentru cele arătate la punctul 1, 2 și 4 din anexa

nr. 2 lit. a).”

În raport de împrejurările

de fapt, pe deplin stabilite prin hotărârea atacată și necontestate de părți, în

mod corect instanța de apel a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidența

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, reclamantele nesolicitând restituirea

în natură a școlii, ci doar a unui teren situat în incinta acesteia.

Or, față de afectațiunea

specială a acestui teren, modalitatea de restituire urmează a se determina în raport

cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum în mod legal a decis

instanța de apel.

Aceasta deoarece art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementează situația terenurilor rămase libere

de construcții, respectiv a celor afectate de amenajări de utilitate publică.

Stabilind norma de drept

aplicabilă terenului a cărui restituire se solicită, instanța urmează a analiza

dacă acesta este, într-adevăr, afectat de asemenea amenajări.

Art. 10.3 din Normele

metodologice de aplicare definește sintagma „amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale”, arătând că sunt avute în vedere acele suprafețe

de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse

unor amenajări destinate a servi nevoile comunității și anume căi de comunicație,

dotări tehnico-utilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor

de locuit, parcuri și grădini publice, etc.

Prin chiar recursul declarat,

reclamantele învederează instanței că acest teren se află în incinta Școlii generale

nr. 5, fiind folosit ca teren de sport.

Or, în aplicarea dispozițiilor

legale menționate, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamante

este tocmai existența unei asemenea amenajări de utilitate publică, a cărei exploatare

normală în interesul general al colectivității (Școlii generale nr. 5) ar fi îngrădită

printr-o astfel de măsură reparatorie.

În mod similar, măsurile

reparatorii în echivalent au fost în mod legal stabilite și pentru celelalte trei

suprafețe de teren situate în afara incintei școlii, identificate prin raportul

de expertiză astfel: 53,57 mp - spațiu verde aferent imobilelor cu nr. X1.-X2.

str. P.A., 24,34 mp - suprafață asfaltată situată în afara gardului școlii la actuala

poartă de intrare și 60,39 mp - suprafață ocupată de un teren de joacă pentru copii.

Situarea acestor suprafețe

în imediata vecinătate a blocurilor, respectiv la intrarea în școală, face neîndoielnică

folosința cu caracter general pe care o asigură comunității, ceea ce atrage calificarea

amenajărilor ca fiind de utilitate publică. Faptul că pe o porțiune de teren nu

există construcții sau nu este afectată de rețele de utilitate publică, nu este

un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren reclamantelor, atâta

vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea

nevoilor comunității.

Această împrejurare este

de natură a da eficiență dispozițiilor ce constituie excepția de la principiul caracterului

prioritar al restituirii în natură, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 10/2001

Pentru aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamante, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele

M.R., M.T. și M.L. împotriva deciziei civile nr. 28A din 26 ianuarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2012.