Decizia nr. 492/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1413/2018 a Tribunalului Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată sub nr. x din 15 mai 2018, așa cum a fost precizată, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași a chemat în judecată pe pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 648.044,94 RON cu titlu de despăgubiri. S-au solicitat cheltuieli de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile din Noul C. proc. civ., art. 792 și urm. C. civ., art. 1349 și următoarele din C. civ., Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică. Pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepții procesuale și apărări de fond.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin Sentința civilă nr. 1413 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Iași a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași. A respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași în contradictoriu cu pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași. A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași, prin care a solicitat schimbarea în tot a Sentinței nr. 1413/2018, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2018 și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În drept, a invocat Noul C. proc. civ., art. 792 și urm., art. 1349 și urm. C. civ., Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, cu modificările și completările ulterioare, Legea administrației publice locale. Intimatul Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind neîntemeiat. Prin Decizia nr. 195/2019 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul formulat de Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași, prin Președinte, împotriva Sentinței civile nr. 1413 pronunțată la 2 octombrie 2018 de Tribunalul Iași.

Cererea de recurs: Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. Se susține că Decizia civilă nr. 195/2019 este greșită, deoarece Curtea de Apel Iași a omis a reține că Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, în calitate de instituție care a permis și a aprobat efectuarea tuturor îmbunătățirilor/cheltuielilor în funcționarea unei unități de alimentație publică în subsolul său, nu a cerut vreodată acordul Județului Iași - Consiliul Județean Iași pentru închirierea spațiului sau efectuarea de lucrări de construcție și amenajare și nu a gestionat cu responsabilitate spațiul aflat în administrarea sa, permițând să se efectueze lucrări de amenajare a imobilului fără acordul prealabil al proprietarului. Se arată că s-a creat un prejudiciu patrimoniului public al județului Iași prin actele încheiate în mod direct de către Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași sau prin cele încheiate cu acordul acestuia, întrucât nu i s-a comunicat până la data declanșării litigiului nr. 17829/24/2014 faptul că spațiul licitat și adjudecat de către SC A. SRL Iași a făcut obiectul mai multor înțelegeri între Teatrul "Luceafărul" și diverse societăți comerciale (SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL). Instanța de apel nu a reținut că răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul, Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, este angajată în fața unei fapte ilicite (permiterea lucrărilor de amenajare fără acceptul proprietarului), aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul ce a fost produs, precum și a vinovăției administratorului spațiului din Iași, str. x (Teatrul "Luceafărul"), care a acționat culpabil când nu a solicitat acceptul Județului Iași - Consiliul Județean Iași la angajarea cheltuielilor materiale utile în renovarea și dotarea spațiului de către societatea comercială, cu care Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași nu a avut niciodată niciun raport juridic. Se mai arată și faptul că Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași nu și-a dat niciodată acceptul pentru lucrările efectuate de către SC D. Iași în spațiul aflat în imobilul din Iași, str. x, spațiu aflat în administrarea Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediu și patrimoniu propriu, din a cărui gestionare culpabilă a rezultat obligarea reclamantei la plata sumei de 648.044,94 RON, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond. Apreciază că opinia instanței de fond, cât și a celei de apel, referitoare la așa-zisa avizare de către Consiliul Județean Iași a Contractului de închiriere nr. x/1999, în calitate de reprezentant al Județului Iași, "cu toate efectele pe care le implică și derivă din acesta", constituie o apreciere contrară legii, atât timp cât nici Președintele Consiliului Județean Iași de la acea dată și nici Consiliul Județean Iași nu au cunoscut că spațiul licitat și adjudecat de către SC A. SRL Iași în anul 1999 a făcut obiectul mai multor înțelegeri între Teatrul "Luceafărul" și diverse societăți comerciale (SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL). Simpla avizare, în anul 1999, a contractului de închiriere de către un funcționar public din cadrul Serviciului Patrimoniu nu poate echivala cu acordul Județului Iași - Consiliul Județean Iași, reprezentat prin Președinte - pentru modul în care conducerea unității de cultură a înțeles să administreze imobilul ce îi fusese încredințat. Legea administrației publice locale aplicabilă la acea dată (Legea nr. 69/1991) prevedea la art. 70 alin. (2) că "Președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție". Or, Președintele Consiliului Județean Iași nu a parafat niciodată vreun contract de închiriere, subînchiriere ori contract de lucrări și nici nu a delegat pe altcineva în acest sens în ceea ce privește spațiul ocupat de Teatrul "Luceafărul", iar instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legale de la data perfectării contractelor, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale. Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași este cel care a permis și aprobat efectuarea tuturor lucrărilor și transformarea unui spațiu dedicat activităților culturale în unitate de alimentație publică. Mai mult decât atât, proprietarul spațiului, Județul Iași - Consiliul Județean Iași nu a beneficiat în niciun moment de plata chiriei pentru spațiul aflat în administrarea Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, instituția de cultură fiind singura beneficiară a plății chiriei. În mod greșit a constatat instanța de apel că s-ar fi produs o creștere a valorii patrimoniului Județului Iași, deși acesta nu este beneficiar al lucrărilor efectuate, nici a chiriei încasate de Teatrul "Luceafărul". Contrar legii, instanța de apel nu a reținut în sarcina intimatului Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, în calitatea sa de administrator al bunului, activitatea nejudicioasă și nediligentă în administrarea spațiului, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite constând în omisiunea solicitării acordului proprietarului pentru efectuarea lucrărilor de amenajare și permiterea efectuării acestor lucrări în lipsa acestui acord, întrucât, potrivit Legii administrației publice locale, valabile la data perfectării Contractului de închiriere nr. x/1999, Președintele Consiliului Județean Iași, ca reprezentant al Județului Iași, trebuia să-și exprime acordul cu privire atât la închirierea spațiului, cât și la demararea lucrărilor de construcție, fapt ce nu s-a petrecut. Se susține că prin omisiunea de înștiințare, respectiv de solicitare a acceptului de la proprietarul bunului - Județul Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași a săvârșit o faptă ilicită realizată cu intenție, întrucât autorul a prevăzut consecințele conduitei sale și a urmărit sau a acceptat producerea acestora, respectiv plata de către proprietar a lucrărilor de construire și amenajare a spațiului aflat la subsolul instituției de cultură. Deși a arătat instanței de apel că existența vinovăției sub forma intenției rezultă din materialitatea faptei (omisiunea de a solicita acceptul proprietarului), mai precis din modalitatea în care Teatrul "Luceafărul" a stabilit să pună în practică activitatea ilicită, fără aprobarea proprietarului, la închiriere, la efectuarea de lucrări și la încasarea chiriei de care a beneficiat, Curtea de Apel Iași nu a înțeles să țină cont de aceasta. Chiar dacă fapta a fost săvârșită din culpă, sub forma imprudenței sau neglijenței în gestionarea bunului imobil aflat în administrare, este vorba de o faptă săvârșită cu vinovăție, cauzatoare de prejudiciu, atât în situația comiterii ei prin imprudența (când autorul, Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, prevăzând sau trebuind să prevadă urmarea păgubitoare a activității sale, prin obligarea proprietarului Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași prin Consiliul Județean Iași la plată în urma unei îmbogățiri fără justă cauză, deși a crezut și sperat că ea nu va interveni), precum și în situația când prejudiciul s-a produs din cauza unei activități neglijente, de proastă administrare a bunului imobil aparținând domeniului public al Județului Iași, (prin omiterea fără justificare de înștiințare și de solicitare a acceptului pentru lucrările de amenajare a spațiului, autorul - Teatrul "Luceafărul" nu ar fi prevăzut consecința, deși trebuia și putea să o prevadă). Susține recurentul că din considerentele Deciziei civile nr. 195/2019, rezultă că nu s-a ținut cont de art. 1358 din Noul C. civ., care statuează drept criterii particulare de apreciere a vinovăției faptul că trebuie a se ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi. Or, este incidentă situația în care un profesionist (manager al Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași) a produs o pagubă proprietarului bunului imobil, prin activitatea sa și a prevăzut urmările faptei ilicite, având prezumat nivelul de cunoaștere și de conștiință a semnificației sociale a faptelor și a urmărilor păgubitoare provocate de acestea. Răspunderea civilă este angajată odată ce pârâtul a ales să săvârșească o faptă ilicită, permițând SC D. Iași să efectueze lucrări de amenajare fără acordul proprietarului, deși i-ar fi stat în putere și în obligații să înștiințeze recurentul în prealabil pentru fiecare cheltuială/modificare a imobilului și să solicite acceptul formal, lucru ce nu s-a împlinit. Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași a înțeles să arate instanței de apel că, urmare tocmai unei fapte ilicite, reprezentată de nesolicitarea acceptului proprietarului pentru efectuarea de lucrări de amenajare în imobilul din Iași, str. x, a fost produs un prejudiciu Județului Iași prin Consiliul Județean Iași, existând un raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, iar atitudinea subiectivă a Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași prin conducerea sa (manager) a fost una culpabilă, pe întreaga perioadă a efectuării lucrărilor. Se apreciază că ne aflăm în prezența a două elemente ale vinovăției: unul obiectiv, ce constă în încălcarea unei obligații juridice, de aducere la cunoștința conducerii Consiliului Județean Iași a lucrărilor de amenajare și de solicitare a acceptului Județului Iași prin Consiliul Județean Iași și un altul subiectiv, respectiv atitudinea administratorului imobilului de a înțelege și de a-și asuma consecințele faptelor pe care le-a săvârșit, respectiv prin obligarea Județului Iași - Consiliul Județean Iași la plata sumei de 634.014,84 RON, cu titlu de pretinsă îmbogățire fără justă cauză și cheltuieli de executare. Consideră că sunt îndeplinite toate cele patru elemente de sine stătătoare, independente, pentru antrenarea răspunderii civile pentru fapta proprie a Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, aceasta putând lua naștere numai prin concursul tuturor condițiilor: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei, fie sub forma intenției în producerea prejudiciului (art. 16 alin. (2) C. civ.), fie a culpei prin imprudență (art. 16 alin. (3) C. civ.). Recurentul solicită instanței de judecată să stabilească felul vinovăției pârâtului în prezenta cauză, atunci când a acționat în disprețul legii, asumându-și în totalitate prerogativele de posesie, folosință și dispoziție cu privire la bunul imobil aflat în administrare, despre care avea cunoștință că se află în proprietatea altcuiva (a Județului Iași), dar nu a ținut cont de acest fapt. Mai mult decât atât, nu a existat nicio constrângere din partea Unității Administrativ Teritoriale a Județului Iași prin Consiliul Județean Iași privind obligarea Teatrului "Luceafărul" la închirierea spațiului și la amenajarea sa ulterioară în unitate de alimentație publică (restaurant), scop pentru care imobilul nu avea cum să fie proiectat inițial. Consideră că se află în situația unei culpe grave (culpa lata), căci orice persoană cu un minim de diligentă putea să prevadă rezultatul faptei, cu atât mai mult un manager public care era obligat prin natura funcției sale și conform pregătirii sale să efectueze toate demersurile legale și să nu accepte efectuarea de lucrări în spațiul pe care îl administra fără un acord prealabil din partea proprietarului. Pentru toate aceste considerente, solicită instanței să dispună admiterea recursului așa cum a fost formulat, să caseze Decizia civilă nr. 195/2019 a Curții de Apel Iași și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și, în consecință, să fie obligat pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași la plata sumei de 648.044,94 RON.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași - Consiliul Județean Iași împotriva Deciziei nr. 195 din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen de judecată la 20 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: Prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile Noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora dispozițiile C. proc. civ. se aplica numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, precum și faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior datei de 15 februarie 2013. În susținerea cererii de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată. Acest caz de casare privește exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. În speța de față, recurentul apreciază că în mod nelegal instanța anterioară nu a observat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce-l privește pe intimatul-pârât Teatrul pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, răspundere fundamentată pe dispozițiile art. 1349 și urm. din Noul C. civ. Instanța de apel a reținut că, față de perioada în care s-au efectuat lucrările de îmbunătățire asupra spațiului situat în Iași, str. x, anume 2007 - 2008, sunt incidente în speță dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală din C. civ. anterior, anume 998 - 999 din C. civ. 1864, dispoziții legale în vigoare până la data de 1 octombrie 2011, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., acest aspect nefăcând obiectul criticilor din cererea de recurs. Conform textelor normative anterior menționate, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara" - art. 998 C. civ., iar "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa" - art. 999 C. civ. Raportat la aceste prevederi legale, în mod corect au constatat instanțele anterioare că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite, cu precizarea că atât practica judiciară, cât și literatura juridică sunt unanime în a considera că numai o faptă ilicită poate să atragă, după sine, răspunderea civilă delictuală; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției (vinovăția celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat). În ceea ce privește primul element al răspunderii civile delictuale - prejudiciul - acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. În speța de față, recurentul-reclamant pretinde producerea unui prejudiciu întrucât prin Sentința civilă nr. 13892 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Iași, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 53/2017 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC D. SRL în contradictoriu cu intervenientul Județul Iași - Consiliul județean Iași prin Președinte, fiind obligat acesta la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 634.014,84 RON (echivalentul sumei de 140.892,18 euro la un curs euro de 4.5 RON la data pronunțării), cu titlu de contravaloare actualizată a lucrărilor de îmbunătățire și amenajare efectuate în anii 2007 - 2008. Astfel cum rezultă din art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Legiuitorul a recunoscut prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ. autoritate de lucru judecat și considerentelor cu valoare decizională, adică acelora care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa manieră încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului) face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Așadar, trebuie recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (în absența cărora aceasta nu ar avea vreun înțeles, permițând reluarea la nesfârșit a litigiilor), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora. Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora. Or, în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/2014, prin hotărârile anterior menționate s-au reținut ca temei de drept dispozițiile legale privind îmbogățirea fără justă cauză, Județului Iași - Consiliul județean Iași profilându-i efectuarea lucrărilor de investiții, care i-au majorat patrimoniul, prin încorporarea în bunul său imobil a unor lucrări care i-au sporit valoarea, cu diminuarea fără temei juridic a patrimoniului pârâtei-reclamante SC D. SRL. Pe cale de consecință, în mod corect au reținut instanțele anterioare, pornind de la considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul menționat anterior, că nu se poate reține cauzarea unui prejudiciu reclamantului, acestuia profilându-i efectuarea lucrărilor de investiții, care i-au majorat patrimoniul. În aceste condiții, corect s-a reținut că prejudiciul presupune o diminuare a patrimoniului, respectiv o pierdere, or în cazul de față nu suntem în prezența unei astfel de diminuări, reclamantul fiind obligat doar la plata sporului de valoare adus bunului său. Practic, reclamantul a plătit suma de bani respectivă, însă aceasta se regăsește în valoarea imobilului spațiu, astfel că nu s-a produs o diminuare a patrimoniului său, iar, în ce privește cheltuielile de executare, acestea îi sunt imputabile în mod exclusiv, obligația de plată stabilită prin hotărârea judecătorească fiind personală a sa, iar cheltuielile se datorează faptului că nu a înțeles să execute de bună voie dispozițiile acesteia. Ca atare, urmează a fi înlăturate susținerile recurentului că, în fapt, nu este beneficiar al lucrărilor efectuate, neavând relevanță în soluționarea pricinii cine era destinatarul chiriei încasate pentru spațiul în discuție. Pe de altă parte, raportat la situația de fapt reținută de către instanțele anterioare, ce nu mai poate face obiectul cenzurii instanței de recurs raportat la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., se poate observa că nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtului. Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, în practica judecătorească noțiunea de faptă ilicită fiind privită în mod extensiv, în sensul că se reține răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv - stricto sensu -, dar și atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale unei persoane. Recurentul susține că trebuia angajată răspunderea civilă a Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași, întrucât această parte a săvârșit o faptă ilicită ce constă în permiterea lucrărilor de amenajare fără acceptul proprietarului, aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul ce a fost produs, precum și cu vinovăția administratorului spațiului din Iași, str. x (Teatrul "Luceafărul"), care a acționat culpabil când nu a solicitat acceptul Județului Iași - Consiliul Județean Iași la angajarea cheltuielilor materiale utile în renovarea și dotarea spațiului de către societatea comercială, cu care recurentul reclamant nu a avut niciodată niciun raport juridic și pentru a cărei activitate de amenajare/funcționare nu a adoptat niciun act administrativ. Pentru a analiza îndeplinirea condiției existenței faptei ilicite în cauză, Înalta Curte observă că Judecătoria Iași, prin Sentința civilă nr. 13892 din 9 decembrie 2016, a reținut, cu putere de lucru judecat, că lucrările de investiții au fost executate de SC D. SRL în perioada derulării Contractului de închiriere nr. x/1999, contract ce a fost avizat de către Consiliul Județean Iași, în calitate reprezentant al Județului Iași, astfel că respectivul contract a fost însușit și de reclamantul Județul Iași - Consiliul Județean Iași, cu toate efectele pe care le implică și derivă din acesta. De asemenea, situația de fapt reținută de instanțele anterioare în prezentul dosar a fost aceea că, prin contractul de Închiriere nr. x din 2 martie 1999, Teatrul "Luceafărul" - administrator al bunului imobil reprezentând clădire situată în Iași, str. x, a transmis cu avizul Consiliului Județean, în calitate de proprietar al imobilului în cauză, spațiul în suprafață de 500 mp către SC A. SRL în scopul "desfășurării unor activități adiacente actului cultural (club-cafenea cultural artistică)". Acest contract în forma sa inițială a fost avizat de Consiliul Județean Iași prin Șeful Serviciu Patrimoniu de la acea data, ing. E., și a fost încheiat pentru o perioada de 10 ani. În aceste condiții vor fi respinse susținerile recurentului potrivit cărora avizarea, în anul 1999, a contractului de închiriere de către un funcționar public din cadrul Serviciului Patrimoniu nu poate echivala cu acordul Județului Iași - Consiliul Județean Iași, reprezentat prin Președinte - pentru încheierea contractului și modul în care acesta a fost executat. În speță nu se pune în discuție incidența Legii administrației publice locale nr. 69/1991, ce prevedea, la art. 70 alin. (2), că "Președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție", câtă vreme nu s-a invocat nulitatea contractului de închiriere ce a fost încheiat de administratorul imobilului, pârâtul din prezenta cauză, iar o instanță judecătorească, cu putere de lucru judecat, i-a dat eficiență, considerând că a fost însușit de către reclamant. Faptul că pârâtul nu a adus la cunoștință Consiliului Județean Iași că spațiul licitat și adjudecat de către SC A. SRL Iași a făcut obiectul mai multor înțelegeri între Teatrul "Luceafărul" și diverse societăți comerciale (SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL) și că s-au efectuat lucrări de amenajare a imobilului nu poate fi imputat acestuia ca faptă ilicită, câtă vreme nu s-a făcut dovada că aceasta intra în atribuțiile sau obligațiile sale. Este adevărat că, ulterior încheierii Contractului de închiriere nr. x din 2 martie 1999, spațiul închiriat a făcut obiectul unor cesiuni succesive, și anume: Contractul de cesiune dintre SC A. SRL și SC B. SRL înregistrat sub nr. x din 8 martie 1999; Contractul de concesiune nr. x din 11 mai 2005 încheiat între SC B. SRL și SC C. SRL; Contractul de cesiune încheiat între SC C. SRL și SC D. SRL sub nr. x din 15 noiembrie 2007, dar această împrejurare nu este de natură a determina constatarea unei fapte ilicite în sarcina pârâtului în măsura în care nu se invocă încălcarea unei obligații legale sau contractuale a acestuia. De asemenea, nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că intimatul nu a gestionat cu responsabilitate spațiul aflat în administrarea sa permițând efectuarea lucrărilor de amenajare fără acceptul proprietarului, câtă vreme acestea s-au efectuat în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, iar, potrivit art. II.1 din contract, spațiul situat în Iași, str. x, a fost închiriat în scopul desfășurării unor activități adiacente actului cultural (club-cafenea cultural artistică). Așa cum rezultă, cu putere de lucru judecat, din considerentele sentinței civile nr. 13892 din 9 decembrie 2016, lucrările de investiții ce au fost executate de SC D. SRL în perioada derulării Contractului de închiriere nr. x/1999, încheiat cu acordul reclamantului, s-au dovedit a fi absolut necesare și utile pentru a-i permite să funcționeze legal, impunând schimbarea funcționalității spațiului și amenajarea în vederea desfășurării activității cu specific de alimentație publică, lucrările executate pentru amenajare fiind necesare în vederea obținerii autorizației de funcționare în conformitate cu cerințele impuse de destinația de spațiu de alimentație publică, deci nu au avut caracter voluptuar. În aceste condiții, în mod corect au reținut instanțele anterioare că nu se poate imputa Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" Iași că a permis și aprobat efectuarea lucrărilor în discuție, iar, raportat la situația de fapt deja stabilită, se constată că nu s-a făcut dovada existenței și a încălcării unor obligații ale acestuia care ar putea conduce la concluzia că a administrat în mod nejudicios și nediligent spațiul în discuție și că ar fi săvârșit fapta ilicită imputată de reclamant. Nefiind întrunite primele două condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv existența prejudiciului și a faptei ilicite, Înalta Curte urmează a nu mai analiza celelalte motive de recurs care privesc existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției pârâtului prin raportare la calitatea de profesionist a acestuia, ele neavând relevanță în soluționarea pricinii, câtă vreme dispozițiile C. civ. în materie impun constatarea în mod cumulativ a condițiilor răspunderii civile delictuale. Nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, față de considerentele menționate anterior, făcând aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.