ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2420/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2420/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18 iulie 2018 sub nr. x/2018, contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. C., au solicitat anularea dispoziției prin care intimatul a respins, ca neîntemeiată, cererea îndreptată împotriva creditorului Comisia Locală de Fond Funciar Mădârjac, introducerea Comisiei Locale de Fond Funciar Mădârjac, în calitate de debitor, în dosarul de executare silită nr. x/2018 cu privire la punerea în aplicare a Sentinței civile nr. 24263/2002 a Judecătoriei Iași și eliberarea unor titluri de proprietate, în cotă indiviză de câte 50% pentru fiecare dintre aceștia, pentru toate suprafețele de teren restituite în proprietate prin sentințele civile nr. 24263/2002 și nr. 5432/2007, ambele pronunțate de Judecătoria Iași.
Prin Sentința civilă nr. 12311 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect contestație împotriva refuzului executorului judecătoresc formulată de contestatorii A. și B..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din cele două titluri executorii exhibate de contestatori reiese că au calitatea de debitori doar Comisia Județeană de Fond Funciar Iași, conform Sentinței civile nr. 24.263/2002, respectiv Comisia Locală de Fond Funciar Țibana și Comisia Județeană de Fond Funciar Iași, conform sentinței civile nr. 5432/2007, în condițiile stabilite prin fiecare hotărâre judecătorească.
Prin urmare, în mod corect intimatul B.E.J.A. C. a respins cererea creditorilor împotriva Comisiei Locale de Fond Funciar Mădârjac.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel petenții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins apelul formulat de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 12311 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Iași.
În motivare, instanța de apel a constatat că, în mod corect, judecătoria a reținut că executarea silită poate fi pornită doar pentru aducerea la îndeplinire a celor stabilite printr-un titlu executoriu. Raportat la categoriile de titluri executorii, enumerarea din alin. (2) al art. 632 din C. proc. civ. este limitativă.
Or, contrar susținerilor contestatorilor, prevederile Legii nr. 165/2013 vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, neavând aplicabilitate în cauză. Prin urmare, în mod corect executorul judecătoresc a respins cererea petenților de introducere în cauză în calitate de debitoare a Comisiei Comunale Mădârjac.
Împotriva deciziei Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire contestatorii A. și B., apreciind că aceasta contravine deciziei nr. 19/2017, pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 august 2019, a fost repartizat aleatoriu, spre competentă soluționare completului C10 NCPC.
În motivarea cererii de revizuire, contestatorii au învederat următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 24263/2002 a Judecătoriei lași, contestatorilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la 22.60 ha teren agricol și 20 ha de pădure pe raza comunei Țibana, unde se afla și vechiul amplasament. Însă reconstituirea dreptului de proprietate nu a putut fi făcută în totalitate pe vechiul amplasament, din comuna Țibana, ci și pe raza unității administrativ teritoriale Mădârjac, așa cum reiese și din expertiza efectuată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei lași, care stabilește că din cele 22.26 ha teren agricol reconstituite în proprietate prin Sentința civilă nr. 24263/2002, o suprafață de 3.6774 ha se află în raza unității administrativ teritoriale Țibana, iar restul, de 18,2461 ha, se află în raza unității administrativ teritoriale Mădârjac.
Punerea în executare cu întârziere a Sentinței civile nr. 24263/2002 a Judecătoriei Iași, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 165/2013, a făcut imposibilă reconstituirea dreptului de proprietate, așa cum solicitaseră contestatorii, parțial pe vechiul amplasament și parțial pe amplasamente care nu au aparținut autorului acestora, aflate în rezerva statului, pe raza administrativă a unității administrativ teritoriale Țibana.
Art. 1 al Legii nr. 165/2013 dă prioritate absolută restituirii în natură, fără să introducă vreo condiție legată de localitatea în a cărei rază administrativă se găsește în prezent bunul imobiliar restituit sau legată de tipul de proprietate a statului în care se încadrează vechiul amplasament înainte de restituire, și prevede la imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, pe vechiul amplasament; Doar cu titlu de excepție, la alin. (2) al acestui articol se prevede că "(2) în situația în care restituirea în natura a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibila, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea cererii formulate".
Art. 14 din Legea nr. 165/2013 prevede explicit că în situația în care terenul destinat restituirii este pus la dispoziție pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale decât cea notificată, punerea în posesie se face de către comisia locală la care proprietarul sau moștenitorii acestuia au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu informarea comisiei locale din unitatea administrativ-teritorialâ respectivă, iar potrivit art. 12 din aceeași lege, restituirea se poate face inclusiv din domeniul public al unității administrativ-teritoriale cu trecerea acestuia în domeniul privat în condițiile legii.
Deși aceste aspecte au fost învederate instanței de judecată care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, aceasta a reținut că Legea nr. 165/2013 nu are aplicabilitate în speță, actul normativ amintit vizând măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
Or, reținerile instanței contravin, în opinia revizuenților, Deciziei nr. 19/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele căreia s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică cererilor de restituire din categoria celor la care se referă art. 3 pct. 1 din același act normativ, formulate și depuse în termenul legal la entitățile învestite de lege cu soluționarea acestora, indiferent dacă cererile respective se află într-o etapă administrativă la nivelul uneia dintre entitățile prevăzute de art. 3 pct. 4, în procedura judiciară pe rolul instanțelor judecătorești sau, fiind soluționate definitiv în procedura internă, au generat plângeri înregistrate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și sunt suspendate în temeiul Hotârârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României.
Potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei. Prin urmare, rezultă că Decizia civilă nr. 1711/2019, definitivă, pronunțată de către Tribunalul lași, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 19/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, care se impune a fi analizată prioritar, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Intenția legiuitorului în edictarea acestei norme a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea acelorași judecăți, dar și de a accelera cursul justiției, câtă vreme într-un proces ulterior partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanță, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorității lucrului deja judecat, aspectele litigioase deja tranșate nemaiputând fi contestate și puse în discuție în raporturile dintre aceleași părți.
Art. 431 C. proc. civ. dă expresie modalității în care se produc efectele lucrului judecat, și consacră cele două forme de manifestare a acestuia respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și cel pozitiv, conform căruia o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).
În ce privește efectul extinctiv al autorității de lucru judecat, care vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătorești, reglementarea face referire la tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).
În privința efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ("oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă").
Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.
Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, este identitatea de părți.
Pe de altă parte, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul prevederilor art. 519 din C. proc. civ., au menirea să preîntâmpine apariția unor practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești, iar nu tranșarea, pe fond, a unor raporturi juridice litigioase.
Nefiind hotărâri judecătorești în sensul art. 424 din C. proc. civ., deciziile pronunțate în soluționarea unor chestiuni de drept nu conțin acele elemente definitorii, în raport de care se poate analiza incidența autorității de lucru judecat, printre care părți, obiect și cauză.
Or, obiect al unei cereri de revizuire nu pot fi decât hotărârile judecătorești în raport de care se poate examina încălcarea autorității de lucru judecat, așa cum prevede art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În cauza de față, revizuenții A. și B. susțin că Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 19/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din perspectiva în care instanța de fond a nesocotit cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia amintită.
Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2018, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, formulată de contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. C. și a fost formulată în temeiul prevederilor art. 665 din C. proc. civ.
Decizia nr. 19/2017 a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unei proceduri necontencioase, speciale, la sesizarea Tribunalului Hunedoara, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 1, art. 3 pct. 1 - 4, art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din aceeași lege.
Așa cum s-a reținut anterior, pentru a se constata încălcarea autorității de lucru judecat, atât din perspectiva efectului extinctiv cât și din perspectiva celui pozitiv, este necesar să existe identitate de părți între cele două cauze, respectiv între cauza în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019 și cea în care a fost pronunțată decizia nr. 17/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din conținutul hotărârilor amintite, reiese că Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2018 are ca părți pe contestatorii A. și B. și ca intimat, pe B.E.J.A. C., în timp ce dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 19/2017 nu vizează anumite părți, aceasta fiind pronunțată într-o procedură specială, de unificare a practicii instanțelor de judecată care presupune dezlegarea unor probleme de drept noi, iar nu a unor chestiuni de judecată a fondului. Așa fiind, nici celelalte condiții privind identitatea de obiect și cauză nu sunt îndeplinite.
Așadar, se reține că în lipsa elementelor definitorii pentru o hotărâre judecătorească (părți, obiect și cauză) ale deciziei nr. 19/2017, nu se poate realiza o analiză a încălcării autorității de lucru judecat, condiție sine qua non pentru incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Cum judecata în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea pretins potrivnică nu s-a purtat în privința unui drept, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Așa cum susțin și revizuenții, este adevărat că potrivit art. 521 din C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar aceasta nu presupune că, în caz de nerespectare, părțile au deschisă procedura revizuirii prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.
Împrejurarea că Tribunalul Iași, prin Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, ar fi pronunțat o soluție care nu ar fi în acord cu deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudență neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii. Aceasta întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.
Astfel, faptul că prin decizia nr. 19/2017, pronunțată în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 1, art. 3 pct. 1 - 4, art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din aceeași lege, iar instanța nu a ținut cont de această interpretare, apreciind că Legea nr. 165/2013 nu este incidentă în cauză, nu presupune că există o încălcare a autorității de lucru judecat în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 431 din C. proc. civ.
Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății nu se poate reține o încălcare a autorității de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2019.