ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4507/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iulie 2014 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. SA, C., D. a solicitat a se constata faptul că obligațiile bănești prevăzute de art. 42 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic sunt creanțe bugetare, venituri publice aferente bugetelor fondurilor speciale, cu obligarea intimatei la plata sumei de 3.076.738,29 RON reprezentând obligații bănești (creanțe bugetare, venituri publice) aferente ocupării temporare de fond forestier proprietate publică a statului.

Prin Sentința civilă nr. 3738 din data de 25 noiembrie 2016 instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției, ca nefondată, a admis în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. SA, C. și D., obligând pârâta B. SA să plătească reclamantei 806.212 RON pentru ocuparea temporară a 5,01 ha din fondul forestier.

Totodată, a respins celelalte pretenții, ca nefondate, obligând pârâta să plătească reclamantei 4500 RON onorariu de expertiză.

Împotriva Sentinței nr. 3738 din data de 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au formulat recursuri reclamanta A. - prin Direcția Silvică Giurgiu și pârâții C., respectiv B. SA.

Prin recursul său, A. - prin Direcția Silvică Giurgiu, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând în esență că, hotărârea contestată prin care a fost admisă în parte pe fond acțiunea cuprinde motive contradictorii și este dată cu interpretarea și aplicarea legii în ceea ce privește respingerea reclamantei privind creanța aferentă anilor 2012, 2013 și 2014.

Recurenta-reclamantă arată că motivarea contradictorie vizează soluția de admitere în raport de soluția dată excepției prescripției de situația premisă care a determinat litigiul și de probele administrate în cadrul procesului.

Se arată că în condițiile în care prima instanță a stabilit caracterul bugetar al creanței, iar creanța în integralitatea ei nu a fost contestată de intimata-pârâtă B. SA aceasta fiind probată și prin raportul de expertiză dispusă în cauză, soluția de admitere în parte a acțiunii numai pentru 2009 și 2010 este contradictorie în raport de situația de fapt și probele administrate, fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 46/2008 în raport de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 351/2004.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic Metodologia de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. h), art. 41 și 42 se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

- Calculul creanței s-a efectuat în baza prevederilor legale existând la dosar modalitatea de calcul și fișele tehnice emise în conformitate cu prevederile Ordinelor de ministru nr. 58/2003 (pentru anul 2008 plătit de intimată), nr. 25/2009 și 924/2011 (anii următori conform reglementarii în vigoare) pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a echivalentei valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național.

Prima instanță a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 46/2008 pentru perioada 2009 - 2010, dar a înlăturat nelegal aplicarea acestor dispoziții pentru anii 2011, 2012, 2013 și 2014 prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 351/2004 - legea gazelor, dispoziții în baza cărora intimata-reclamantă a susținut că nu datorează taxa prevăzută de Legea nr. 46/2008 pe motiv că legea gazelor are caracter special față de codul silvic.

Legea nr. 351/2004 - legea gazelor prevede la art. 90 următoarele:

ART. 90

(1) Drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.

(2) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.

Recurenta-intimată invocă caracterul special al dispozițiilor codului silvic în raport de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 351/2004 apreciind că aceste dispoziții nu se aplică terenurilor forestiere proprietate publică a statului.

Se solicită admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei SN B. la plata sumelor solicitate cu titlu de chirie - calificate ca fiind fiscale pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv și pentru anii 2011, 2012, 2013 și 2014.

Recurentul-pârât C. a invocat în recursul declarat dispozițiilor art. 499 alin. 2 C. proc. civ. susținând în esență nelegalitatea sentinței de fond pe motiv că instanța a omis să se prin sentința atacată pe excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de această autoritate după introducerea sa în cauză.

Se arată că în raport de obiect această autoritate nu are calitate procesuală pasivă, neexistând o pretenție față de acest pârât, pretenție formulată prin cererea de chemare în judecată.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii față de această autoritate inclusiv în ceea ce privește eventuala obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă S.N.T.G.N. B. SA Mediaș se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a legii sub două aspecte.

Primul vizează greșita soluționare prin respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile solicitate vizând perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011 și al doilea vizează soluția pe fond de admitere în parte a acțiunii pentru perioada 2009 - 2010.

Se arată că prima instanță a calificat greșit ca fiind o creanță bugetară pretențiile reclamantei interpretând și aplicând greșit dispozițiile Legii nr. 500/2002 coroborat cu dispozițiile O.G. nr. *2/2003 respingând nelegal excepția dreptului material la acțiune.

Se arată că sumele solicitate cu titlu de chirie în baza art. 46 din Codul Silvic sunt creanțe de natură civilă supuse termenului general de prescripție de 3 ani, nefiind aplicabil termenul de prescripție de 5 ani. În consecință pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011 dreptul la acțiune al reclamantei este prescris în opinia recurentei-pârâte.

În ceea ce privește soluția pe fond de admitere în parte a acțiunii și de obligare la plata sumei aferente anilor 2009 și 2010 în cuantum de 806.212 RON pârâta S.N.T.G.N. B. SA Mediaș invocă aplicarea greșită a prevederilor codului silvic apreciat greșit ca normă specială în raport de prevederile art. 90 din Legea nr. 351/2004.

Potrivit art. 90 din Legea gazelor nr. 351/2004 drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie, iar exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, concesionarii având singura obligație de a plăti despăgubiri daca, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale.

Legiuitorul a înțeles, astfel, să stabilească în sarcina concesionarului sistemului de transport gaze naturale, S.N.T.G.N. B. SA Mediaș, doar obligația achitării unor despăgubiri pentru prejudiciile produse proprietarilor de terenuri cu ocazia executării -lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor aparținând Sistemului Național de Transport Gaze Naturale, iar nu plata chiriei pentru ocuparea temporara a-terenurilor din fondul forestier.

Conform art. 91 din același act normativ, cuantumul despăgubim se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească, la stabilirea acestora folosindu-se următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor, valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări și valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate.

Se invocă că în raport de obiectul litigiului, caracterul de normă specială, care se aplică cu prioritate p are legea gazelor respectiv atât Legea gazelor nr. 351/2004 în vigoare până la data de 10 iulie 2012 cât și Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, legii, care se instituie un regim special caracterizat prin drepturi și obligații suplimentare prevăzute în sarcina proprietarilor de terenuri afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, regim aplicabil și terenurilor cu destinație forestieră.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției și respingerii ca prescrisă acțiunea pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

La dosar s-au formulat întâmpinări față de recursurile declarate în cauză.

Recurenta-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepția modalității a lipsei de interes și a inadmisibilității recursului declarat de pârâtul C.

La dosar părțile au depus răspuns la întâmpinări.

În ședința publică din 10 septembrie 2019 Curtea a pus în discuția părților excepțiile invocate cu privire la recursul declarat de pârâtul C. și a acordat cuvântul părților și pe fond pe cele trei recursuri declarate în cauză.

Curtea analizând excepțiile invocate cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturi apreciază pentru următoarele motive că excepțiile nu pot fi reținute urmând apreciat pe fond recursul ca nefondat și respins ca atare.

Excepția nulității recursului nu poate fi reținută, aspectele de nelegalitate invocate în cadrul recursului putând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea apreciază că recursul nu este nul aspectul de nelegalitate invocat, respectiv nepronunțarea instanței pe excepția lipsei calității procesuale pasive, putând fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În consecință, urmează a fi verificat pe fond motivul de nelegalitate invocat.

Excepția lipsei de interes în formularea recursului și a inadmisibilității nu pot fi reținute, pârâtul având interes în calitate de parte în dosar de a se verifica legalitatea hotărârii și a încheierilor premergătoare conform art. 458 C. proc. civ.. Interesul subzistă și calea de atac este admisibilă având în vedere dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. recurentul-pârât criticând omisiunea instanței de a se pronunța pe o excepția lipsei calității procesuale pasive excepție de fond invocată prin întâmpinarea depusă la fond.

Analizând pe fond recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cauză instanța de fond pronunțându-se expres pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocate.

Astfel, prin încheierea de ședință din 29 ianuarie 2016 - aflată la dos.fond, prima instanță a respins motivat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul-pârât.

Iar în recurs aspectul de nelegalitate privește omisiunea instanței de fond de a se pronunța pe excepția invocată și nu modul de soluționare.

Curtea constată că în raport de conținutul încheierii din 29 ianuarie 2016 în cauză nu există un caz de omisiune de pronunțare pe excepția invocată, neexistând o încălcare de procedură de natură a atrage nulitatea hotărârii.

În consecință Curtea apreciind ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii urmează a-l respinge ca atare.

Analizând recursurile declarate de reclamantă A. și de recurenta pârâtă B. SA în raport de soluția dispusă de instanța de fond atât cu privire la soluționarea excepției prescripției cât și cea dispusă pe fond de admiterea în parte a acțiunii, Curtea apreciază prin considerente comune ambelor recursuri că este fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SA și că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.

Considerentele comune ambelor recursuri se justifică datorită existenței interdependenței dintre argumente. Astfel argumente pentru care soluția dată excepției prescripției este apreciată de Curte ca nelegală vizează în principal recursul formulat de recurenta-pârâtă B. SA, dar în subsidiar și recursul declarat de reclamantă sub aspectul calificării creanței solicitate ca fiind creanță bugetară sau creanță civilă. Iar în raport de această problemă litigioasă, comună ambelor recursuri Curtea apreciază ca fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SA și în parte ca nelegală sentința atacată în ceea ce privește soluționarea prescripției acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Prin acțiunea formulată la data de 25 iulie 2014 reclamanta A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate faptul că obligațiile bănești prevăzute de art. 42 din Legea nr. 46//2008 codul silvic sunt creanțe bugetare și în raport de această premisă obligarea pârâtei B. SA la plata sumei totale de 3.076.738,29 RON reprezentând obligații bănești creanțe bugetare aferente ocupării temporare de fond forestier proprietate publică a statului sumă aferentă anilor 2009 - 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014.

Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune excepție invocată de pârâtă vizând perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011 și a admis în parte acțiunea pentru obligații bănești aferente datei de 31 decembrie 2010.

Premisa de la care a plecat prima instanță în soluționarea excepției prescripției a fost natura obligațiilor bănești solicitate calificând aceste obligații ca fiind creanțe bugetare și aplicând termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 91 din O.G. nr. 92/2003.

Sub acest aspect recursul declarat de pârâtă este fondat, în cauză, Curtea apreciind că sentința atacată este în parte dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției.

Contrar primei instanțe, Curtea apreciază că sumele bănești solicitate de reclamantă având ca temei dispozițiile art. 42 din codul silvic nu sunt creanțe bugetare ci sunt creanțe civile termenul de prescripție în care pot fi solicitate fiind termenul de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ. și nu de 5 ani prevăzut art. 91 din O.G. nr. 92/2003, neavând relevanță în calificarea lor ca fiind pretenții civile - faptul că o parte din sumă se face venit la bugetul de stat.

Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 "pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier, în cazurile prevăzute de art. 39 obligațiile bănești sunt următoarele:

a) garanția - echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier cu compensarea care se achită anticipat emiterii aprobării".

b) chiria, care se achită proprietarului - în cauză reclamantei; pentru fondul forestier proprietate publică a statului 50% din chirie se depune în fondul de conservare a pădurilor și 50% se achită administratorului.

Curtea apreciază că indiferent de destinația sa obligația de plată a chiriei prevăzută de art. 42 lit. b) din Legea nr. 46/2008 este o obligație civilă. Chiria astfel cum este reglementată în norma generală art. 548 alin. (4) C. civ., având aceleași reglementări și în vechiul C. civ. reprezintă un fruct civil care rezultă din cedarea temporară de folosință a unui bun imobil - în cauză un teren cu destinație forestieră care a fost cedat temporar - până în anul 2018, în folosința reclamantei.

Prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata chiriei pretins datorată pentru perioada 2009-2014 chirie achitată conform OM/24/2011 și în baza Legii nr. 46/2008 apreciată de reclamantă ca lege specială aplicabilă în raport de destinația forestieră a terenului.

Natura civilă a creanței solicitate rezultă și din notificările și adresele emise prealabil introducerii prezentei cereri de chemare în judecată și a altor acțiuni în justiție formulate de reclamantă toate având ca obiect pretenții obligații bănești neachitate chirie pentru terenurile forestiere ocupate temporar de pârâtă și afectate de investiții specifice.

Toate demersurile anterioare și acțiunile formulate au vizat pretenții civile, litigii cauzate de refuzul de plată al chiriei de către pârâtă. Aceasta a invocat în susținerea refuzului de plată faptul că în baza unei legi speciale - art. 86 din Legea nr. 351/2004 în vigoare până la data de 19 iulie 2012 și ulterior în baza art. 90 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în vigoare la data formulării acțiunii, pârâta nu datorează chiria prevăzută de art. 39 alin. (1) și (2) din codul silvic ci prin legi speciale aplicabile cu prioritate se instituie un regim special caracterizat prin drepturi și obligații suplimentare, prevăzute în sarcina proprietarilor de terenuri afectate de lucrări din domeniul gazelor.

Curtea apreciază ca fiind greșită interpretarea dată de prima instanță creanței solicitate de reclamantă cu titlu de chirie ca fiind o creanță bugetară aceasta fiind o creanță civilă solicitată în baza art. 39 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 pentru ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier, respectiv plata unei chirii, în cauză nefiind încheiat între părți un contract de închiriere.

Prezenta acțiune a fost formulată ca o consecință a emiterii Încheierii nr. 25 din 13 iunie 2014 a Curții de Conturi, autoritate care a constatat printre alte aspecte de legalitate și faptul că reclamanta a evidențiat în contabilitate creanțe neîncasate reprezentând chiria aferentă fiecărui an, chirie datorată de pârâta B. SA în calitate de debitor în baza art. 39 din codul silvic, normă apreciată de reclamantă ca fiind specială și aplicabilă cu prioritate.

În consecință, la data de 25 iulie 2014 s-a formulat cererea de chemare în judecată pentru pretențiile bănești solicitate aferente perioadei 2009 - 2011, pretenții calificate ca fiind o creanță bugetară pentru a fi aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 91 din O.G. nr. 92/2003 și nu termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de C. civ.

În mod nelegal prima instanță a constatat că sumele solicitate reprezintă o creanță bugetară aceasta fiind o creanță civilă, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani și nu de 5 ani. Plecând de la această premisă, Curtea constată că soluționarea excepției prescripției, excepție respinsă ca nefondată prin sentința atacată este nelegală fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 91 din O.G. nr. 92/2003. În cauză creanța solicitată este civilă nefiind o creanță bugetară și în consecință termenul de prescripție privind creanța solicitată aferentă perioadei 2009 - 2014 este de 3 ani și nu de 5 ani.

Acțiunea a fost introdusă la data de 25 iulie 2014 și aplicabil termenul de 3 ani, în consecință acțiunea este prescrisă pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Fiind întemeiat acest aspect de nelegalitate, Curtea ca o consecință a admiterii recursului va casa în parte sentința atacată și rejudecând va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta B. SA și va respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011, această perioadă incluzând și perioada pentru care acțiunea a fost apreciată nelegal ca întemeiată și admisă de prima instanță.

Excepția prescripției acțiunii se impune cu prioritate față de soluția pe fond de admitere în parte pentru perioada până în decembrie 2010, iar restul acțiunii care a fost respinsă urmează a fi analizată cu ocazia examinării recursului declarat de reclamanta A.

Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recurs reclamanta critică soluția de admitere în parte a acțiunii, respectiv respingerea pretențiilor aferente anilor 2011, 2012, 2013 și 2014 apreciind că sentința cuprinde o motivare contradictorie în raport de soluția de admitere dispusă pentru perioada 2009 și 2010 și în raport de probele administrate și că este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor codului silvic. În opinia recurentei dispozițiile codului silvic au caracter de normă, iar pârâta datorează chirie în baza acestei legi, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 351/2004 și de Legea nr. 123/2012 invocate de pârâtă ca temei al refuzului de plată. Se arată că în mod nelegal instanța și-a însușit apărarea pârâtei apreciind că Legea nr. 351/2004 și Legea nr. 123/2012 reprezintă o normă specială aplicabilă cu prioritate raporturilor dintre părți.

Curtea apreciază pe motivele de recurs invocate următoarele

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reține contradictorialitatea considerentelor.

Aceasta deoarece soluția de admitere în parte a acțiunii a fost determinată de o interpretare și aplicare greșită a naturii juridice a creanței solicitate și a raporturilor dintre părți anterioare formulării acțiunii. Calificând greșit creanța solicitată ca fiind o creanță bugetară și nu civilă prima instanță a respins excepția prescripției, soluția de admitere fiind justificată în parte de modul greșit de soluționare a excepției prescripției. Acest aspect de nelegalitate a formulat obiectul analizei recursului declarat de pârâtă recurs care a fost apreciat ca fondat și care urmează a fi admis.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză soluția de respingere a acțiunii pentru anii 2011(mai puțin partea prescrisă), 2012, 2013 și 2014 fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

În esență soluția de respingere a fost determinată de aplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 351/2004 - legea gazelor și a dispozițiilor Legii nr. 123/2012 - Legea energiei electrice și a gazelor naturale respectiv a acestor legi prin care se instituie un regim special, legi aplicabile cu prioritate în raport de codul silvic Legea nr. 46/2008.

Curtea apreciază că prima instanță a apreciat corect caracterul de normă specială aplicabilă cu prioritate a dispozițiilor Legii gazelor nr. 351/2004 în raport de Legea nr. 46/2008 privind codul silvic. Acest cadru normativ special înlătură obligația de plată a chiriei prevăzute de art. 39 din codul silvic instituind un regim special în sensul că pârâta beneficiază de drepturile de uz și de dreptul de servitute de trecere instituite cu titlu gratuit de Legea nr. 351/2004, cu privire și la terenurile proprietate publică cu destinație forestieră sentința urmând a fi menținută în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii pentru perioada 2011 - 2014.

Astfel, conform art. 86 din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare (act normativ aflat în vigoare până la data de 19 iulie 2012), asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților din sectorul gazelor naturale, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității, dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare și dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora.

Dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității se întinde pe toată durata de funcționare a capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității (art. 88 din același act normativ), iar servitutea legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul la instalare de rețele, de conducte, linii, stâlpi și de alte echipamente aferente capacității, precum și accesul la locul de amplasare a acestora pentru intervenții, întreținere, reparații, revizii, modificări și exploatare, conform prevederilor legale în vigoare (art. 89 din lege).

Potrivit art. 90 din Legea gazelor, în vigoare la data formulării prezentei acțiuni, drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie, iar exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toata durata existenței acestora, concesionarii având singura obligație de a plăti despăgubiri dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale.

Legiuitorul a înțeles, astfel, să stabilească în sarcina concesionarului din sistemul de transport gaze naturale, S.N.T.G.N. B. SA Mediaș, doar obligația achitării unor despăgubiri pentru prejudiciile produse proprietarilor de terenuri cu ocazia executării lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor aparținând Sistemului Național de Transport Gaze Naturale, iar nu plata chiriei pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, astfel cum solicită recurenta-reclamantă.

Conform art. 91 din același act normativ, cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească, la stabilirea acestora folosindu-se următoarele criterii; suprafața de teren afectata cu ocazia lucrărilor, valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări și valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate.

Față de cele expuse mai sus, Curtea va decide următoarele pe excepțiile invocate și recursurile declarate în baza art. 497 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Va respinge excepțiile invocate de reclamanta A. cu privire la recursul declarat de pârâtul C.

Va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și de pârâtul C..

Va admite recursul declarat de pârâta B. SA și va casa în parte sentința atacată și rejudecând;

Va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâta B. SA și va respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Acțiunea fiind respinsă în parte ca prescrisă în parte ca nefondată, Curtea va înlătura aplicarea dispozițiile art. 451 C. proc. civ. privind plata onorariului de expertiză de către pârâta B. SA.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de recurenta-reclamantă A., prin Direcția Silvică Giurgiu, cu privire la recursul promovat de C..

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanta A., prin Direcția Silvică Giurgiu și de pârâtul C. împotriva Sentinței civile nr. 3738 din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat de pârâta B. SA împotriva sentinței civile nr. 3738 din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința civilă atacată și, rejudecând:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta B. SA.

Respinge, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantă, pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei B. SA, la plata onorariului de expertiză.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2019.

GGC - LM