ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2020

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 23 din 10 martie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris privind executarea Mandatului european de arestare nr. x, emis la data de 09.03.2020, prin care s-a solicitat predarea persoanei solicitate A., reținându-se, totodată, că aceasta nu a fost de acord cu predarea.

S-a constatat că, persoana solicitată A. a fost reținută conform Ordonanței nr. 1824/II/5/2020, emisă la data de 09.03.2020, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 09.03.2020, orele 22:00 până la data de 10.03.2020, orele 22:00.

În temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.03.2020 până la data de 8 aprilie 2020, inclusiv, și predarea acesteia către autoritatea judiciară din Franța, cu respectarea termenelor prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, urmând a fi dedusă perioada reținerii și arestării preventive.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Franța.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris a emis la data de 09.03.2020, pe numele persoanei solicitate A., Mandatul european de arestare nr. x, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv, furturi comise în grup organizat, fapte prev. de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracțional în vederea comiterii de crime, fapte prevăzute și pedepsite de art. 450-1, 450-3 și 450-5 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracțional în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare.

S-a arătat că, la data de 19 februarie 2019, Oficiul central de combatere a delincvenței itinerante (office central de lutte contre la dilinquance itinerante) a fost sesizat în vederea începerii unei anchete privind un grup infracțional organizat format din cetățeni români care comiteau furturi din camioanele care circulau pe autostrăzile din Franța. Astfel, în timp ce camionul se afla în trafic, făptuitorul urca în camion intrând prin efracție în remorcă, după care dădea marfa complicilor aflați într-un autovehicul lipit de camion. Acest mod de operare implica folosirea a trei sau patru vehicule și a unui grup de aproximativ zece indivizi pentru a asigura securitatea operațiunii. S-a reținut că ar fi fost comise în această modalitate douăzeci și unu de furturi, în perioada mai 2018 - noiembrie 2019, prejudiciul produs ridicându-se la circa 3,5 milioane de euro.

Deopotrivă, instanța de fond a reținut că statul solicitant a învederat că cercetările efectuate au dus la identificarea numitului A. ca având legături cu alți membri ai grupului, acesta fiind văzut în 2019, cu ocazia comiterii de furturi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente, instanța de fond a reținut că persoana solicitată se afla în situația prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind urmărită pentru fapte ce dădeau loc la predare între statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, curtea de apel a reținut, în urma efectuării verificărilor impuse de procedura prealabilă prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, că persoana solicitată nu era cercetată de către autoritățile judiciare române într-o cauză penală.

În consecință, în considerarea aspectelor învederate, instanța de fond a autorizat predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța, sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

De asemenea, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate A. pentru o perioadă de 30 de zile, în scopul predării acesteia către autoritatea judiciară franceză, cu argumentarea că cerințele prevăzute de art. 223 alin. (2) din C. proc. pen. sunt îndeplinite prin prisma naturii și specificului infracțiunilor pentru care s-a solicitat predarea, întrucât, așa cum rezultă din descrierea sumară a circumstanțelor de fapt, activitatea pretins infracțională organizată are o gravitate deosebită.

Împotriva Sentinței penale nr. 23 din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație persoana solicitată A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 martie 2020.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referință 19189000459, emis la data de 09 martie 2020, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de furturi comise în grup organizat, fapte prev. de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracțional în vederea comiterii de crime, fapte prevăzute și pedepsite de art. 450-1, 450-3 și 450-5 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracțional în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că instanța de fond a constatat în mod corect, pe de o parte, că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 1 și 18 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În continuare, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, evaluând atât criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, prin apărător ales, cât și susținerile prezentate de către procurorul de ședință, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Înalta Curte notează că persoana solicitată A. a criticat sentința penală atacată sub aspectul măsurii preventive luate în vederea predării, din perspectiva faptului că atât în statul solicitat, cât și în statul solicitant s-a decretat starea de urgență pe o perioadă limitată, cu posibilitatea prelungirii, ca urmare a pandemiei declanșate de către coronavirusul SARS-CoV-2.

Or, astfel cum s-a menționat în cele ce preced, arestarea preventivă în vederea predării este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nu reglementează nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În continuare, în referire la argumentul privind incertitudinea predării în contextul instituirii stării de urgență, Înalta Curte reține că Legea nr. 302/2004 reglementează cu cuprinsul art. 113, termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât și sancțiunea care intervine în caz contrar, astfel:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte (...)"

Prevederile de mai sus se completează sub aspectul duratei măsurii preventive cu dispozițiile art. 104 alin. (10), teza finală Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:

"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

Relativ la posibilitatea de a se dispune suspendarea predării în aplicarea directă a dispozițiilor art. 23 din Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, Înalta Curte constată că prevederile respective pot deveni incidente exclusiv în faza executării hotărârii de predare, nu și în etapa de judecată când singurele opțiuni în cazul admiterii sesizării sunt fie punerea în executare a mandatului european și dispunerea predării, fie amânarea predării în situațiile expres prevăzute de lege.

Astfel, art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, purtând denumirea marginală "Termenul pentru predarea persoanei", prevede următoarele:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult zece zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate."

Se observă că textul reglementează într-adevăr două ipoteze în care predarea nu are loc din motive obiective, ambele vizând împrejurări ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de predare.

În primul caz, situația premisă este aceea că predarea nu a avut loc în zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus, predarea fiind împiedicată din motive de forță majoră, situație în care se convine asupra unei noi date de predare. De altfel, art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală transpune această dispoziție de o manieră chiar mai puțin restrictivă decât aceea din decizia cadru. Se remarcă faptul că în acest caz predarea nu este nici amânată și nici suspendată, ci se stabilesc termene succesive în vederea executării. Există probabilitatea ca, în considerarea măsurilor restrictive luate în vederea combaterii răspândirii Covid-19, aceste norme să devină incidente și față de persoana solicitată în cauză, însă aplicarea lor este o chestiune de executare propriu-zisă ce excedează obiectului judecății.

În ce privește a doua ipoteză reglementată de alin. (4) a articolului respectiv, a cărei incidență atrage suspendarea temporară a predării, Înalta Curte constată că această dispoziție a fost transpusă, art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării menționând că în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile printre altele și dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din același act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când "din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia (...)".

Așadar, textul se referă la o situație personală deosebită a persoanei solicitate care reclamă amânarea predării și nu este incident în cauză în condițiile în care nu a fost evidențiată o astfel de situație, ci s-a invocat strict starea pandemică și implicațiile ei. Or, situația epidemiologică internațională determinată de răspândirea infecțiilor cauzate de coronavirusul - SARS-CoV2 este o împrejurare exterioară ce ar putea avea consecințe asupra executării hotărârii de predare în sensul art. 113 din Legea nr. 302/2004, așa cum s-a precizat în precedent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 23 din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 253 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. La stabilirea cuantumului onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, Înalta Curte are în vedere faptul că acordarea onorariului în cuantumul integral stabilit prin protocolul încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Public și Uniunea Națională a Barourilor din România este condiționat de acordarea de asistență judiciară pe tot parcursul fazei judiciare pentru care a fost desemnat apărătorul respectiv, aspect ce rezultă implicit din interpretarea art. 6. Astfel, potrivit articolului menționat "Delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează, potrivit art. 91 alin. (4) din C. proc. pen., la prezentarea apărătorului ales. În acest caz, procurorul prin ordonanță sau, după caz, instanța prin încheiere, va dispune plata onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru prestațiile efectuate până la data încetării însărcinării, ținându-se cont de timpul necesar studierii dosarului, complexitatea cauzei, durata și numărul actelor de urmărire penală la care apărătorul a luat parte sau numărul de termene la care a fost prezent în fața instanței. Onorariul astfel stabilit nu poate fi mai mic de 25% din valoarea onorariului ce ar fi fost cuvenit dacă prestația avocațială din oficiu ar fi fost finalizată."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 23 din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2020.

GGC - NN