ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 662/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1676/A/2016, pronunțată la data de 1 iulie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 154/F din 25.03.2016 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosar nr. x/2014, pe care a menținut-o, și a obligat pe numiții apelanți să plătească intimatei S.C. E. S.A., cu sediul în "Parcul Industrial E.", situat în extravilanul municipiului Bistrița, suma de 3.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții C., D., A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare excepția de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, conform art. 483 alin. (1) și alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunțată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeași parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), …, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON, inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Iar, conform prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate … în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, …;.".

În speță, recurenții- reclamanți C., D., A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Astfel, acțiunea pendinte este o acțiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., fiind o acțiune evaluabilă în bani, dar cu o valoare inferioară pragului de 1.000.000 RON, menționat de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil, procesul fiind început la 14 noiembrie 2014, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013; se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului.

Înalta Curte reține că, valoarea pretențiilor solicitate în prezentul litigiu, prin capătul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 100.000 Euro, calculată la cursul de 4.4109 RON de la data introducerii acțiunii (14.10.2014) reprezentând valoarea de 441.090 RON, la care se adaugă suma de 90.000 RON - daune materiale, rezultând un total de 531.090 RON, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Cât privește capătul de cerere referitor la prestații succesive (250 RON lunar), constată că contrar celor susținute de recurenți, atâta vreme cât durata existenței dreptului este nedeterminată valoarea lor se socotește după valoarea prestației anuale datorate (art. 103 C. proc. civ.). Or, este evident că acest capăt de cerere are o valoare sub 1.000.000 RON (250 X 12 luni), deci se situează sub plafonul prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Pentru aceste considerente, și având în vedere, pe de o parte, că acțiunea pendinte este o acțiune evaluabilă în bani, de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte- cu o valoare inferioară pragului de 1.000.000 RON, menționat de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se constată că decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului.

În atari condiții, decizia Curții de Apel Cluj nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenții- reclamanți.

Așa fiind, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunțată să fie supusă recursului, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C., D., A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1676/A/2016 din 1 iulie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.