ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4056/2018

Ședința publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 513/2017, pronunțată la data de 28 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2015, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1079 pronunțată la data de 27.04.2017 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureș, pe care a păstrat-o în întregime.

Pârâtul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, prin raportare la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 513/2017 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1079 pronunțată la data de 27.04.2017 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureș, pe care a păstrat-o în întregime, obiectul cauzei purtând asupra atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, A., în sensul obligării acestuia la suportarea cu averea proprie a pasivului societății S.C. B. S.R.L. BAIA MARE, în sumă de 51.383 RON; în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014, art. 169 alin. (1).

Or, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, și nu pentru menținerea acestuia.

În cauză, obiectul dosarului îl constituie o cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al societății S.C. B. S.R.L. BAIA MARE în baza art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "(4) Hotărârile … judecătorului- sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenți, și de la pronunțare, pentru cei prezenți.".

Potrivit art. 9 teza I din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz", iar, potrivit tezei a doua a aceluiași articol, hotărârile curții de apel sunt definitive.

Așa fiind, față de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 30.09.2016, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu art. 169 alin. (1) din aceeași lege.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În atari condiții, în speță, văzând și prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noțiunea de hotărâri definitive, ca fiind "hotărârile care nu sunt supuse apelului, și nici recursului".

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 513/2017 din 28 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.