ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2059/2018

Ședința publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 520 R, pronunțată la data de 25 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 183/27.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a aplicat contestatorului o amendă judiciară de 400 RON pentru formularea cu rea- credință a cererii.

Contestatorul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului (intitulată "apel") împotriva acestei decizii, solicitând desființarea deciziei atacate în totalitate, și pronunțarea unei alte hotărâri, de admitere, și exonerarea amenzii judiciare în cuantum de 400 RON stabilite în sarcina sa.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) art. 634 alin. (1) pct. 5 din același Cod, coroborat cu art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 520 R din 25 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 183/27.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și i s-a aplicat contestatorului o amendă judiciară de 400 RON pentru formularea cu rea- credință a cererii.

Or, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.", întrucât, aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs.

Aceasta înseamnă că, în cazul în care contestația în anulare s-a judecat de către o instanță de recurs, hotărârea dată în contestație nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind definitivă.

În lipsa unei dispoziții derogatorii, hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare împotriva unei hotărâri, prin care fusese respins, ca inadmisibil, recursul formulat de aceeași parte, nu poate fi atacată nici prin căile ordinare, și nici prin căile extraordinare de atac, recursul împotriva unei asemenea hotărâri fiind inadmisibil, întrucât, hotărârea recurată nu este din cea la care se referă textul art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Prin urmare, hotărârea pronunțată în contestația în anulare este, la rândul său, definitivă, conform art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., deoarece hotărârea dată asupra contestației în anulare nu este supusă recursului când contestația a fost introdusă împotriva unei decizii date în recurs.

În atari condiții, în speță, văzând și prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., decizia recurată, fiind dată de aceeași instanță într-o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel în calea de atac a recursului, nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 520 R din 25 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.