ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2017

HOTĂRÂRE
09.03.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Galați sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1/29.04.2015.

La data de 04.11.2015 C. și D. au formulat cerere de intervenție accesorie de către C. și D., prin care s-a susținut apărarea formulată de pârâta S.C. B..

Prin încheierea din data de 06.11.2015 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele, ca fiind apărare în favoarea societății.

Prin sentința civilă nr. 413 din 23.12.2015 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată, a fost admisă acțiunea având ca obiect constatarea nulității Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor S.C. B. S.A. nr. 1/29.04.2015, formulată de reclamanta A. și s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor S.C. B. S.A. nr. 1/29.04.2015. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele C. și D. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 413 din 23.12.2015 a Tribunalului Galați, secția a II-a civilă pârâta S.C. B. S.A. și intervenienții C. și D. au declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din data de 27 aprilie 2016 Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a constatat că cererea de intervenție formulată de C., care figurează deja ca parte în proces, apelantă intervenientă în dosar, este inadmisibilă, iar în ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul E. s-a dispus ca intervenientul să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, urmând a se pune în discuție natura cererii de intervenție formulată în cauză, sens în care a fost comunicată părților. Totodată, pentru a fi citată apelanta pârâtă S.C. B. S.A. cu mențiunea achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 50 RON, s-a acordat termen la data de 08.06.2016.

Împotriva încheierii din data de 27.04.2016 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă a declarat recurs intervenienta C. ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat, în esență, că instanța a respins în mod greșit cererea de intervenție principală motivat de faptul că cererea este incompatibilă cu calitatea procesuală de intervenient accesoriu deja admisă în cauză, fără a mai analiza mai departe condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 61 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că cele două calități de intervenient accesoriu și principal nu sunt în mod necesar incompatibile, ci intervenientul poate urmări protejarea atât a propriului drept cât și a dreptului pârâtului, ambele fiind subscrise intereselor sale.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cererii la Curtea de apel spre rejudecare, având în vedere că instanța nu a verificat condițiile de admisibilitate ale cererii de intervenție potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata A. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 noiembrie 2016 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 16 noiembrie 2016.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-intervenientă C. împotriva încheierii din 27 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 09 martie 2017, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel, prin încheierea recurată a respins în mod greșit cererea de intervenție principală, fără a mai analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 61 C. proc. civ., va fi înlăturată.

Intervenția voluntară principală sau în interes propriu presupune, potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., posibilitatea intervenirii într-un proces început între alții a unui terț, dacă cererea sa se află într-o legătură de conexiune cu litigiul primordial și dacă intervenientul invocă prin acest demers un drept propriu, distinct de cel valorificat între părțile procesului originar.

Invocarea de către intervenient a unui drept propriu presupune identificarea sa, determinarea concretă a pretenției judiciare pe care intervenientul o afirmă în contradictoriu cu părțile procesului în care intervine, în scopul de a obține acel drept, adică de a-l valorifica în acel proces. Dreptul valorificat trebuie să aparțină terțului intervenient, să producă consecințe în patrimoniul acestuia și nu se poate limita la a obține un folos pentru una dintre părțile litigiului.

Aceasta deosebește în principal intervenția principală de cea accesorie care caracterizează demersul terțului în scop conservator și care, sprijinind apărarea uneia dintre părți, conservă un drept pe care nu îl valorifică în mod direct.

Art. 62 C. proc. civ., prevede la alin. (1) că cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, iar la alin. (3) se menționează faptul că intervenția principală se poate face și în instanța de apel, dar cu acordul expres al părților.

În acest context, relevant este faptul că în fața instanței de fond C. și D. au formulat cerere de intervenție prin care s-a susținut apărarea formulată de pârâta S.C. B. S.A., iar prin încheierea din data de 06.11.2015, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele C. și D., ca fiind apărare în favoarea societății.

Astfel încât, în mod corect Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă prin încheierea din data de 27.04.2016 a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de intervenienta C., întrucât figura deja ca parte în proces și nu mai era necesară analiza cererii de intervenție din perspectiva dispozițiilor art. 61 C. proc. civ., astfel cum susține recurenta.

Totodată, Înalta Curte, verificând critica formulată în recurs, constată că nici apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., nici intimata-reclamantă A. nu și-au exprimat în scris acordul în sensul că sunt de acord cu cererea de intervenție în interes propriu formulată de C., astfel încât în mod corect instanța de apel a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă C. împotriva încheierii din 27 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intervenientă C. împotriva încheierii din 27 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 martie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2021
, D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. Prin sentința civilă nr. 195 din 20 iunie 2018, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a completat dispozitivul sentinței primei instanțe, în sensul că i-a obligat pe reclamanți la pl
ÎCCJ 2018-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2018
acesteia în fața Tribunalului Arbitral, astfel că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1599,77 RON cu titlu de taxe arbitrale și suma de 6.056,69 RON cu titlu de onorariu avocat. Împotriva sentinței arbitrale a formulat a
ÎCCJ 2018-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4580/2018
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 22.08.2016 sub nr. x/2016 contestatoarea S.C. A. S.A., a
ÎCCJ 2017-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2017
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. să se dispună constatarea existenț
ÎCCJ 2023-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1988/2023
a certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012 de către F. S.A., G., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. și de radiere a tuturor înregistrărilor și mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza acestor certificate
Sursă