ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5726/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 40448/3/2012, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în București, a chemat în judecată pe pârâta SC T.R. SRL, cu sediul în municipiul Zalău, județul Sălaj, solicitând obligarea acesteia la plata sumei reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți pentru utilizarea fonogramelor de distribuitori prin cablu pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011, a sumei reprezentând penalități de întârziere, obligarea pârâtei să pună la dispoziția reclamantului un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 octombrie 2011, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că pârâta avea obligația legală să declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți, însă nu a îndeplinit această obligație legală, deși a fost notificată de către reclamant în mai multe rânduri să execute toate obligațiile ce constituie obiectul acțiunii. Prin Sentința civilă nr. 470 din 27 februarie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a procedat la declinarea competenței în favoarea Tribunalului Sălaj. În considerentele sentinței, s-a reținut că în cauză este vorba despre o competență teritorială exclusivă, reglementată de art. 7 C. proc.

civ. și nu sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 8 din Cod, nefiind vorba despre săvârșirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 1973/84/2013. Învestit prin declinare, Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 4996 din 8 noiembrie 2013, la rândul său, a declinat competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, prin art. 10 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, se prevede că, în afară de instanța de domiciliu a pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, cum este cazul în speța de față, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

Potrivit art. 12 C. proc. civ. de la 1865, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În aplicarea prevederilor mai sus citate, competența teritorială de soluționare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt. Reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții, invocând drept temei juridic al acțiunii prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) și lit. h) din Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea de către pârâtă a unor obligații legale imperative, care poate fi subsumată unui fapt ilicit, săvârșit la locul unde aceste obligații trebuie executate, respectiv sediul reclamantului CREDIDAM, situat în municipiul București.

În consacrarea acestor norme legale și în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul a înțeles să se adreseze Tribunalului București pentru soluționarea cererii sale de chemare în judecată. Cum reclamantul a ales între două instanțe deopotrivă competente și s-a adresat Tribunalului București și, dându-se eficiență normelor legale care reglementează competența alternativă, Tribunalul Sălaj a admis excepția invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 7 alin. (1) C. proc.

civ. dispune că cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat (precum pârâta SC T.R. SRL Zalău) se face la instanța sediului ei principal. Potrivit aceluiași text, cererea poate fi introdusă și la instanța locului unde persoana juridică de drept privat are reprezentanță, dar numai „pentru obligațiile ce urmează să fie executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.” Prin art. 10 pct. 8 C. proc. civ., se prevede că, în afară de instanța de domiciliului pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

În speță, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a invocat încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea unor obligații legale imperative, anume aceea de a solicita reclamantului autorizația licență neexclusivă înainte de utilizarea repertoriului protejat, în vederea achitării remunerației către organismul de gestiune colectivă (obligație stipulată de art. 130 lit. a)), pretinzând repararea prejudiciului prin plata acestor remunerații, dar și cea de comunicare în format scris și electronic, a informațiilor și de transmitere a documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le reclamantul le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora (art. 130 lit. h)), sens în care a fost formulat al doilea capăt de cerere.

Pretinsa nerespectare a acestor obligații legale imperative se circumscrie unei conduite ilicite, fapta ilicită constând, în principal, în utilizarea de către pârâtă a fonogramelor, fără autorizație licență neexclusivă, în calitate de distribuitor prin cablu, cu consecința neachitării a remunerației datorate artiștilor interpreți și executanți în perioada în litigiu - 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011; de asemenea, pârâta a încălcat și obligația prescrisă de art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, omițând să comunice reclamantului documentația prevăzută de această normă. În consecință, prin formularea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, temeiul juridic al acțiunii fiind reprezentat de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

1865, având în vedere data producerii pretinselor fapte ilicite. Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a învestit instanța cu soluționarea a două capete de cerere - plata sumelor reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți pentru utilizarea de către pârâtă a fonogramelor, în calitate de distribuitor prin cablu pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011 (cu penalități de întârziere) - capăt principal de cerere, precum și cel privind obligarea pârâtei să pună la dispoziția reclamantului un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 octombrie 2011 - capăt de cerere accesoriu; potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc.

civ., pentru cea din urmă cerere operează o prorogare legală de competență în favoarea instanței competente să judece cererea principală, astfel că, pentru stabilirea instanței competente în soluționarea litigiului este suficientă determinarea celei competente pentru judecarea capătului principal de cerere. Or, astfel cum deja s-a arătat pentru soluționarea unei cereri în răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită săvârșită de o persoană juridică de drept privat, pentru stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial sunt operante fie dispozițiile art. 7, fie cele ale art. 10 pct. 8 C. proc. civ., competența teritorială în această materie fiind una relativă, iar nu absolută.

Cum fapta ilicită imputată pârâtei a constat în redistribuirea prin cablu a fonogramelor conținând prestații ale artiștilor interpreți sau executanți, fără autorizație licență neexclusivă și, deci, fără plata remunerațiilor datorate (pretinzându-se repararea prejudiciului prin plata acestora), rezultă că, instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit această faptă îi revine competența teritorială pentru soluționarea litigiului în temeiul art. 10 pct. 8 (deci, Tribunalului Sălaj, în raza căruia pârâta, cu sediul în municipiul Zalău, județul Sălaj, își desfășoară activitatea), instanță care coincide și cu cea determinată potrivit art. 7 C. proc. civ. (instanța de la sediul principal al persoanei juridice de drept privat chemate în judecată); totodată, și în cazul în care cele două instanțe nu coincideau, alegerea între două instanțe deopotrivă competente revine reclamantului, astfel cum prevede art. 12 C. proc.

civ.; or, în speță, nici în exercitarea acestei opțiuni, reclamantul nu putea sesiza în mod legal Tribunalul București. În considerarea celor ce preced, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2013. Procesat de GGC - LM