ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5726/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 40448/3/2012, reclamantul Centrul Român pentru

Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în

București, a chemat în judecată pe pârâta SC T.R. SRL, cu sediul în municipiul

Zalău, județul Sălaj, solicitând obligarea acesteia la plata sumei reprezentând

remunerația datorată artiștilor interpreți pentru utilizarea fonogramelor de

distribuitori prin cablu pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011,

a sumei reprezentând penalități de întârziere, obligarea pârâtei să pună la

dispoziția reclamantului un raport privind serviciile de programe retransmise

pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate pentru

perioada 22 decembrie 2010 - 17 octombrie 2011, precum și obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că pârâta avea obligația legală să

declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți

sau executanți, însă nu a îndeplinit această obligație legală, deși a fost

notificată de către reclamant în mai multe rânduri să execute toate obligațiile

ce constituie obiectul acțiunii.

Prin Sentința civilă

nr. 470 din 27 februarie 2013, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a procedat la declinarea

competenței în favoarea Tribunalului Sălaj.

În considerentele

sentinței, s-a reținut că în cauză este vorba despre o competență teritorială

exclusivă, reglementată de art. 7 C. proc. civ. și nu sunt aplicabile

prevederile art. 10 pct. 8 din Cod, nefiind vorba despre săvârșirea de către

pârâtă a vreunei fapte ilicite.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 1973/84/2013.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 4996 din 8

noiembrie 2013, la rândul său, a declinat competența în favoarea primei

instanțe sesizate, Tribunalul București și, constatând ivit conflict negativ de

competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că, prin art. 10 pct. 8 C. proc.

civ. de la 1865, se prevede că, în afară de instanța de domiciliu a pârâtului,

mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, cum este

cazul în speța de față, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel

fapt.

Potrivit art. 12 C.

proc. civ. de la 1865, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe

deopotrivă competente.

În aplicarea

prevederilor mai sus citate, competența teritorială de soluționare a cererilor

ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța domiciliului

pârâtului și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

Reclamantul Centrul

Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a

învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții,

invocând drept temei juridic al acțiunii prevederile art. 130 alin. (1) lit. a)

și lit. h) din Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea de către pârâtă a

unor obligații legale imperative, care poate fi subsumată unui fapt ilicit,

săvârșit la locul unde aceste obligații trebuie executate, respectiv sediul

reclamantului CREDIDAM, situat în municipiul București.

În consacrarea

acestor norme legale și în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul

a înțeles să se adreseze Tribunalului București pentru soluționarea cererii

sale de chemare în judecată.

Cum reclamantul a

ales între două instanțe deopotrivă competente și s-a adresat Tribunalului

București și, dându-se eficiență normelor legale care reglementează competența

alternativă, Tribunalul Sălaj a admis excepția invocată de reclamant și a declinat

competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Art. 7 alin. (1) C.

proc. civ. dispune că cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de

drept privat (precum pârâta SC T.R. SRL Zalău) se face la instanța sediului ei

principal.

Potrivit aceluiași

text, cererea poate fi introdusă și la instanța locului unde persoana juridică

de drept privat are reprezentanță, dar numai „pentru obligațiile ce urmează să

fie executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin

reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.”

Prin art. 10 pct. 8

C. proc. civ., se prevede că, în afară de instanța de domiciliului pârâtului,

mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în

circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

În speță, reclamantul

Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM

a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a invocat

încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din

Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea unor obligații legale imperative,

anume aceea de a solicita reclamantului autorizația licență neexclusivă înainte

de utilizarea repertoriului protejat, în vederea achitării remunerației către

organismul de gestiune colectivă (obligație stipulată de art. 130 lit. a)), pretinzând

repararea prejudiciului prin plata acestor remunerații, dar și cea de

comunicare în format scris și electronic, a informațiilor și de transmitere a

documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le

reclamantul le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu

indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora (art. 130

lit. h)), sens în care a fost formulat al doilea capăt de cerere.

Pretinsa nerespectare

a acestor obligații legale imperative se circumscrie unei conduite ilicite,

fapta ilicită constând, în principal, în utilizarea de către pârâtă a

fonogramelor, fără autorizație licență neexclusivă, în calitate de distribuitor

prin cablu, cu consecința neachitării a remunerației datorate artiștilor

interpreți și executanți în perioada în litigiu - 22 decembrie 2010 - 17

noiembrie 2011; de asemenea, pârâta a încălcat și obligația prescrisă de art.

130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, omițând să comunice reclamantului

documentația prevăzută de această normă.

În consecință, prin

formularea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat antrenarea

răspunderii civile delictuale a pârâtei, temeiul juridic al acțiunii fiind

reprezentat de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. 1865, având în vedere data

producerii pretinselor fapte ilicite.

Pe de altă parte,

prin cererea de chemare în judecată reclamantul a învestit instanța cu

soluționarea a două capete de cerere - plata sumelor reprezentând remunerația

datorată artiștilor interpreți pentru utilizarea de către pârâtă a

fonogramelor, în calitate de distribuitor prin cablu pentru perioada 22

decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011 (cu penalități de întârziere) - capăt

principal de cerere, precum și cel privind obligarea pârâtei să pună la

dispoziția reclamantului un raport privind serviciile de programe retransmise

pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate pentru

perioada 22 decembrie 2010 - 17 octombrie 2011 - capăt de cerere accesoriu;

potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., pentru cea din urmă cerere

operează o prorogare legală de competență în favoarea instanței competente să

judece cererea principală, astfel că, pentru stabilirea instanței competente în

soluționarea litigiului este suficientă determinarea celei competente pentru

judecarea capătului principal de cerere.

Or, astfel cum deja

s-a arătat pentru soluționarea unei cereri în răspundere civilă delictuală

pentru fapta ilicită săvârșită de o persoană juridică de drept privat, pentru

stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial sunt operante

fie dispozițiile art. 7, fie cele ale art. 10 pct. 8 C. proc. civ., competența

teritorială în această materie fiind una relativă, iar nu absolută.

Cum fapta ilicită

imputată pârâtei a constat în redistribuirea prin cablu a fonogramelor

conținând prestații ale artiștilor interpreți sau executanți, fără autorizație

licență neexclusivă și, deci, fără plata remunerațiilor datorate

(pretinzându-se repararea prejudiciului prin plata acestora), rezultă că,

instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit această faptă îi revine

competența teritorială pentru soluționarea litigiului în temeiul art. 10 pct. 8

(deci, Tribunalului Sălaj, în raza căruia pârâta, cu sediul în municipiul

Zalău, județul Sălaj, își desfășoară activitatea), instanță care coincide și cu

cea determinată potrivit art. 7 C. proc. civ. (instanța de la sediul principal

al persoanei juridice de drept privat chemate în judecată); totodată, și în

cazul în care cele două instanțe nu coincideau, alegerea între două instanțe

deopotrivă competente revine reclamantului, astfel cum prevede art. 12 C. proc.

civ.; or, în speță, nici în exercitarea acestei opțiuni, reclamantul nu putea

sesiza în mod legal Tribunalul București.

În considerarea celor

ce preced, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM