ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 879/2017

Prin sentința civilă nr. 1172 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acțiunea reclamantului A. - în calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții C. și S.C. B. S.R.L. - reprezentată prin administrator special C.. A fost admisă în fond cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de creditorul S.C. D. S.R.L.. A fot anulat transferul bancar, în sumă de 78.500 euro, efectuat de către debitoarea S.C. B. S.R.L. în favoarea pârâtului C. la data de 8 octombrie 2013 și s-a dispus obligarea pârâtului la restituirea în averea debitoarei a acestei sume de bani.

Apelul pârâtului C. promovat împotriva sus-menționatei sentințe civile a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 167/2016 din 1 martie 2016.

Împotriva acestei decizii, pârâtul C. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - pârât C. a susținut în esență că instanța de apel i-a respins cererea de amânare a judecării cauzei și a soluționat cauza, încălcându-i dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituția României și principiul contradictorialității. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut că instanțele anterioare nu s-au pronunțat asupra argumentelor expuse prin întâmpinare și nici asupra înscrisului adus ca mijloc de probă din care rezultă că titularul contului indicat de reclamantă este greșit.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. D. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității recursului având în vedere că hotărârea atacată nu este suspusă recursului, fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, intimata a invocat și excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. - în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 14 februarie 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. S-a constatat că părțile nu au formulat puncte de vedere la raport și s-a stabilit termen la data de 16 mai 2017 pentru admisibilitatea în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele S.C. D. S.R.L. și A. - în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., care primează înaintea oricărei altei excepții invocate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele: Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția apelului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul", iar potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din același act normativ "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art.

Hotărârile curții de apel sunt definitive". În speță, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 79, 80 alin. (1) lit. a) și c), 80 alin. (2) lit. d) și e), art. 83 și 84 din Legea nr. 85/2006, norma juridică aplicabilă este Legea insolvenței, aceasta stabilind norme speciale aplicabile doar pentru procedura insolvenței. În acest sens, art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede că "Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale C. proc. civ., C. civ., Codului Comercial și ale Regulamentului (CE) 1346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.". Așa fiind, având în vedere că Legea insolvenței prevede în mod expres singura cale de atac ce poate fi exercitată în cadrul procedurii insolvenței, iar C. proc. civ. reglementează norme cu caracter general, care se aplică în completare doar acolo unde legea specială nu prevede, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, calea de atac ce poate fi exercitată în speță este doar apelul și nu și recursul, care este o cale extraordinară de atac. În speță, recurentul-pârât C. a epuizat calea de atac pusă la dispoziție de legiuitor, formulând apel împotriva sentinței pronunțată în primă instanță, iar Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică. Astfel, atât sentința primei instanțe, cât și hotărârea pronunțată de instanța de apel au dobândit caracter definitiv și executoriu, așa cum este menționat și în dispozitivul hotărârii atacate. Această soluție este confirmată expres de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prin care se stabilește că "Hotărârile curții de apel sunt definitive", precum și de art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. care statuează că "Sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.". Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. În concluzie, față de considerentele expuse, se constată că decizia atacată - nr. 167/2016 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă - nu este susceptibilă de calea de atac a recursului, astfel că, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul formulat de pârâtul C..