ÎCCJ, decizie (scj.ro #119901)

Prescripția răspunderii penale. Prescripție specială

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Cauzele care înlătură răspunderea penală

Indice alfabetic:

Drept penal

-

prescripția răspunderii penale

-

prescripție specială

C. pen.,

art. 154, 155, 295, art. 308

În cazul infracțiunii de delapidare, în varianta atenuată prevăzută în art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ale cursului prescripției ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., stabilit în raport cu pedeapsa prevăzută pentru varianta atenuată a infracțiunii de delapidare, a fost depășit cu încă o dată, conform art. 155 alin. (4) C. pen.

În cazul infracțiunii continuate de delapidare, prevăzută în art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 C. pen., termenul de prescripție se calculează de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2953 din 6 noiembrie 2014

Prin sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, între altele, a fost condamnat inculpatul R.O. pentru infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 215

1

alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. anterior, i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 59/A din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, între altele, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.O.

Împotriva deciziei nr. 59/A din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs, între alții, inculpatul R.O.

Analizând decizia recurată atât din perspectiva criticilor formulate cât și din oficiu, în limitele prevăzute în art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Având în vedere că în cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală, în cauză sunt incidente dispozițiile tranzitorii ale art. 12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Drept urmare, față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 2 decembrie 2013, în speță sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul inculpat R.O., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Atât recurentul inculpat, prin motivele scrise, cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta, prin concluziile formulate la momentul dezbaterilor, au solicitat să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, nesolicitând continuarea procesului penal, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate această apărare.

Astfel, se observă că pedeapsa prevăzută de lege la momentul comiterii faptei, perioada 1998-2001, pentru infracțiunea de delapidare (art. 215

1

alin. 2 C. pen. anterior) este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Conform noului Cod penal, faptele inculpatului, constând în aceea că în perioada 1998-2001, în calitate de asociat și administrator al societății R., în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale, și-a însușit în interes personal din gestiunea societății bani și motorină în valoare totală de 1.295.897 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută în art. 295 C. pen., fiind sancționată în forma tip cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Având în vedere că în perioada săvârșii infracțiunii inculpatul a îndeplinit funcția de administrator al societății R., în cauză devin aplicabile prevederile art. 308 C. pen., în conformitate cu care dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

În situația în care fapta nu este săvârșită de un funcționar public, aceasta prezintă un grad de pericol social generic mai redus, în raport cu cel al infracțiunii-tip, astfel încât art. 308 C. pen. reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute în art. 295 C. pen.

În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, rezultând limite cuprinse între 1 an și 4 luni ș 4 ani și 8 luni.

La încadrarea juridică în baza noului Cod penal nu pot fi reținute și prevederile art. 309 referitoare la producerea unor consecințe deosebit de grave, care ar majora limitele de pedeapsă cu 1/2, întrucât limita sumei de la care se rețin astfel de consecințe este de 2.000.000 lei, potrivit art. 183 C. pen., iar în speță prejudiciul reținut în sarcina inculpatului este de 1.295.897 lei, nedepășind limita prevăzută de lege.

Având în vedere că inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de delapidare, însă prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, instanța de recurs nu poate face aplicarea acestor dispoziții în recursul inculpatului, având în vedere principiul

non reformatio in pejus

.

Cu toate acestea, la momentul analizării prescripției răspunderii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în vedere că aceasta începe să curgă de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Se constată că de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a faptei a existat o succesiune de legi penale (la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal), astfel că, potrivit art. 5 C. pen., se impune alegerea legii penale mai favorabile.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

Totodată, prin Decizia nr. 21/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripției răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

Efectuând o analiză a dispozițiilor cuprinse în Codul penal anterior, precum și în Codul penal actual, care reglementează prescripția răspunderii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit vechii reglementări, conform art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, iar conform art. 124 C. pen. anterior (nemodificat prin Legea nr. 63/2012), prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

În speță, pentru infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 215

1

alin. (2) C. pen. anterior, termenul de prescripție prevăzut în art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior este de 15 ani, iar prescripția specială operează după trecerea unui termen de 22 ani și 6 luni, termen care curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, respectiv anul 2001.

În actuala reglementare, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani; în alin. (2) al art. 154 se prevede că acesta începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, termenul curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni (momentul epuizării infracțiunii).

Conform art. 155 alin. (4) C. pen., termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni (prescripția specială).

Pentru infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., termenul de prescripție prevăzut în art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. este de 5 ani, iar prescripția specială operează după trecerea unui termen de 10 ani, ambele curgând de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Astfel, infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 308 C. pen., săvârșită de inculpat, s-a epuizat în anul 2001, data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni. Termenul de prescripție specială s-a împlinit în anul 2011.

În raport cu cele expuse, având în vedere că, în condițiile noului Cod penal, în cursul procesului penal s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru fapta dedusă judecății, este evident că actuala reglementare constituie legea penală mai favorabilă, în sistemul Codului penal anterior termenul de prescripție specială a răspunderii penale nefiind încă împlinit.

Având în vedere considerentele expuse, precum și cererea expresă formulată de inculpat, în sensul că nu solicită continuarea procesului penal, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior, a admis recursul declarat de inculpatul R.O.

A casat, în parte, decizia nr. 59/A din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, în parte, sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș și, rejudecând:

Făcând aplicarea art. 5 C. pen.:

1) A schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului R.O. din infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 215

1

alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen.

2) În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a și art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4) C. pen., a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului R.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.