ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 703/2017

Deliberând asupra recursului, în condițiile art. 395 coroborat cu dispozițiile art. 494 C. proc. civ., din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE PENTRU ÎINTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A- IFN, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4.387.166,28 RON, reprezentând garanția aferentă finanțării garantate și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 1823 din 9 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., fiind obligat pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MII ȘI MIJLOCII S.A la plata sumei de 4.387.166,28 RON reprezentând garanție, precum și a sumei de 47.476,66 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Împotriva sentinței civile nr. 1823 din 9 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pârâtul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A.- IFN, împotriva sentinței civile nr. 1823 din 9 aprilie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI- a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații A. S.A. și MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE.

A fost schimbată în tot sentința.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A.-IFN, ca nefondată.

A fost obligată reclamanta A. S.A. la plata sumei de 23738,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul F.N.G.C.I.M.M. S.A. IFN.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta reclamanta A. S.A. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, reclamanta susține, în esență, că instanța de apel a dat o interpretare eronată clauzei contractuale prevăzută la art. 7.10 lit. c) din actul adițional nr. x încheiat la convenția nr. 90/2008.

Consideră că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, împrejurarea că banca nu a comunicat Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii un bilet la ordin valabil.

Aceasta întrucât, banca a respectat art. 7.10 lit. e) din Actul Adițional nr. 5 la Convenția nr. 90/2008 și a trimis Fondului biletul la ordin emis de către beneficiarul garanției (B. SRL) la ordinul FNGCIMM, atât la momentul transmiterii cererii de plata inițiale, cât și odată cu reformularea cererii de plată ca urmare a primirii adresei nr. x din 04.04.2013, fiind expediat prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 03.06.2013.

De esența biletului la ordin, arată recurenta, este semnătura avalistului efectuată în cuprinsul biletului la ordin, titlul de credit producând efecte juridice, iar avalistul putând fi urmărit pentru recuperarea valorii menționate în titlu.

Prin neobservarea dispozițiilor legale aplicabile, mai susține recurenta, curtea a apreciat, în mod greșit, că banca nu a îndeplinit obligația de a depune, în copie, documentele din care să rezulte utilizarea creditului, prevăzută la art. 13 din contractul de garantare.

Or, banca a trimis aceste documente, odată cu reformularea cererii de plată, ca urmare a primirii adresei nr. x din 04.04.2013, fiind expediate prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 03.06.2013.

Potrivit dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 Noul C. civ., mai arată recurenta, când termenul se stabilește pe zile nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului, iar "dacă ultima zi a termenului este o zi nelucratoare, termenul se considera împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

Așa fiind, cu aplicarea dispoziții legale prevăzute în C. civ. aplicabil și a celor convenționale, se poate constată faptul că, Banca a respectat termenul de 60 de zile calendaristice și a trimis Fondului acte în completare, inclusiv biletul la ordin valabil, documentele fiind expediate în data de 03.06.2013, conform borderoului emis de firma de curierat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de bancă, solicită a se avea în vedere faptul că banca a efectuat plata voluntară a sumei de 23.738,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, obligație statuată prin dispozitivul deciziei civile nr. 364A/2016, hotărârea având caracter executoriu.

Prin urmare, banca a achitat către FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII SA-IFN suma de 23.738,33 RON, prin virament, conform notei contabile nr. x/30.03.2016, solicitată prin adresa nr. x/17.03.2016.

Așa fiind, admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată achitate în fond, apel, recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 205 C. proc. civ., intimatul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, admiterea excepției invocate și, în consecință, constatarea nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 205-208 C. proc. civ., intimatul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările formulate de intimatul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN și de intimatul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 octombrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 februarie 2017, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Codul de procedurăcivilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 12 aprilie 2017, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În speță, prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a pus în discuție interpretarea și aplicarea greșită a clauzelor contractuale, precum și a prevederilor art. 2553 și ale art. 2554 C. civ.

Se constată că soluția instanței de apel este legală.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 1270 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanța de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor contractuale.

Este de necontestat că între reclamantă A. S.A. și pârâtă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÍNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN s-a încheiat contractul de garantare a creditului nr. 78/17.07.2007, ce a avut ca obiect acordarea de garanții de către pârât pentru creditul menționat. Contractul de garantare a fost ulterior modificat în sensul că pârâtul Fondul a aprobat garanția financiară în limita sumei de 4.387.166,28 RON.

La data încheierii contractului de garantare nr. x/2007, între părțile litigiului, exista o convenție cadru, respectiv convenția de lucru nr. 43/2006, ce reglementa procedura de garantare de către Fond, în calitate de fidejusor, a obligațiilor de rambursare a finanțărilor acordate de finanțator (A.) beneficiarilor. Convenția de lucru nr. 43/2006 și-a încetat efectele la momentul intrării în vigoare a convenției nr. 90/13.10.2008, părțile stabilind ca raporturile dintre acestea privind garanțiile oferite de Fond să fie guvernate de noua convenție (art. 12.6 din convenție).

Potrivit art. 7.10 lit. c) din actul adițional nr. x/19.08.2009 odată cu cererea de plată se atașează și copii certificate ale contractului de credit/contractului de angajare pentru emiterea scrisorii de garanție, contractului cadru însotite de toate actele adiționale și de contractul de garanții accesorii altele decât scrisorile de garanție.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar a analizat în amănunt prevederile convenționale și a reținut în mod legal că potrivit art. 7.10 lit. c) din actul adițional nr. x/19.08.2009, reclamanta avea obligația transmiterii împreună cu cererea de plată a copiilor certificate ale contractului de credit însoțit de toate actele adiționale ulterioare.

S-a reținut cu justețe că deși anexele la contractul de credit nu sunt enumerate expres, acestea fac parte integrantă din convenția de credit, astfel că trebuie transmise odată cu convenția propriu-zisă, iar graficul de rambursare (anexa 2) conține drepturi și obligatii, întrucât acesta detemină valoarea ratelor, a dobânzii și termenele la care se face plata.

Este de necontestat că prin actul adițional nr. x/22.11.2010, a fost modificat art. 7.2 lit. d) din convenția nr. 90/2008, asttel că la cererea de plată trebuie atașate copii certificate ale contractului de credit/contractului de angajare pentru emiterea scrisorii de garanție, contractului cadru și contractului de garanție accesorie, inclusiv contractele de fidejusiune împreună cu dovada efectuării formalităților legale de publicitate a garanțiilor în copie certificată, iar această dovadă se face prin extrasele de Carte Funciară, aspecte reținute legal de instanța de apel.

Prin urmare, s-a apreciat corect că reclamanta nu a depus anexele la contractul de credit și extrasul de carte funciară nr. x din care să reiasă instituirea ipotecilor de rang I și de rang II, deși avea obligația transmiterii, conform obligațiilor convenționale asumate.

Reclamanta nu se poate prevala omisso medio, direct în calea de atac a recursului, de îndeplinirea obligației prevăzută la art. 7.10 lit. c) din Convenția nr. 90/2008, în sensul că documentele au fost transmis în termenul de 60 de zile, odată cu cererea de plată reformulată, respectiv la data de 3 iunie 2013, cu respectarea prevederilor art. 2553 și art. 2554 C. civ. aplicabile speței.

Cum în mod legal a arătat și instanța de control judiciar, în condițiile în care reclamanta dorea să conteste acest aspect ce a fost reținut în considerentele sentinței instanței de fond, avea posibilitatea să exercite, conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac a apelului, or, câtă vreme nu și-a exercitat acest drept, nu mai poate critica această reținere a primei instanțe pe calea întâmpinării la apelul formulat de partea adversă și cu atât mai mult, nu mai poate critica pe calea prezentului recurs.

Recurenta nu se poate prevala de faptul că documentele din care rezultă utilizarea creditului au fost trimise odată cu cererea de plată reformulată respectiv la data de 3 iunie 2013, conform art. 7.3 alin. (2) din actul adițional nr. x/2013 la convenție, potrivit căruia termenul de 60 de zile calendaristice se calculează de la data fiecărei solicitări de completare transmisă de Fond.

Aceasta întrucât, cum în mod corect a constatat și instanța de apel, obligația respectivă era stipulată în contractul de garanție nr. x/2007.

Convenția nr. 90/2008 este un act cadru care reglementează procedura de executare a garanțiilor, încheierea acesteia nesemnificând lipsirea de efecte a contractului propriu-zis de garantare, prin care Fondul și-a asumat în concret obligația de plată a garanției (contractul nr. x/2007).

De asemenea, Fondul trebuie să verifice modul de folosire a sumelor împrumutate fiind vorba de bani proveniți din fonduri europene (SAPARD), conform art. 8 lit. b) alin. (7) din H.G. nr. 876/2005, iar banca avea obligația de a monitoriza destinația creditului și a informa Fondul în legătură cu orice modificare referitoare la această destinație (art. 8 din contractul de garanție nr. x/2007).

Este de reținut că simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt aceste norme și în ce ar consta interpretarea sau aplicarea greșită a acestora.

Nu în ultimul rând, în condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar exced competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2017.