ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 6 din data de 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 459 alin. (5) raportat la art. 452 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 73 din data de 26 octombrie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus reunirea cauzei la Dosarul nr. x/2018, motivat de faptul că au același obiect și privesc aceleași părți.

Prin Încheierea penală nr. 73 din data de 26 octombrie 2018 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței nr. 58/P/2018 din 5 iunie 2018 dispusă în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, astfel cum a fost menținută prin Ordonanța nr. 76/II/2/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

La data de 28 noiembrie 2019, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii judecătorului de camera preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2018

Astfel, revizuentul A., prin cererea formulată, a arătat că hotărârile pronunțate în dosarele sale de către instanțele judecătorești sunt nelegale și netemeinice, invocând faptul că, prin soluțiile pronunțate, se urmărește tergiversarea cauzelor în care acesta este parte.

Curtea a reținut că cererea depusă la dosarul cauzei nu cuprinde o motivare concretă pentru care se solicită revizuirea încheierii pronunțată în Dosar nr. x/2018 al Curții de Apel Suceava.

În drept, revizuentul a invocat încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 456 C. proc. pen., Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 64 C. proc. pen., art. 266 - 288 C. pen., art. 297 C. pen., art. 301, art. 291 C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 94 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., art. 81 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. a dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 78/2000; art. 253 C. pen. raportat la art. 5 C. pen. art. 244 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Curtea a mai reținut că, prin cererea formulată în cauză, revizuentul A. nu a indicat cazul de revizuire pe care înțelege să îl invoce și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru susținerea cererii.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată, în raport de actele și lucrările dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018 și în baza dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel de erori de fapt pot fi întâlnite exclusiv în hotărârile menționate de art. 452 C. proc. pen., respectiv numai cele prin care se rezolvă fondul cauzei, instanța statuând asupra conflictului de drept penal substanțial sau latura civilă a procesului, și pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi formulată numai în cazurile prevăzute limitativ de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Din coroborarea acestor reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

În opinia judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond, o altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac și la alte situații, privitoare la eventuale raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, față de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Or, nemulțumirea unei persoane referitoare la modul în care s-a soluționat o cauză a sa, ori simpla afirmare generică a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se solicită, nu constituie motiv de revizuire cât timp împotriva acesteia s-au promovat căile de atac prevăzute de lege.

Întrucât revizuentul A. nu a indicat expres cazurile de revizuire pe care se întemeiază cererea și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a da lămuriri cu privire la hotărârea a cărei revizuire se solicită, revenind judecătorului obligația de a interpreta legea, s-a reținut că sancțiunea este respingerea cererii ca inadmisibilă, conform art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., întrucât faptele și mijloacele de probă indicate în cererea de revizuire nu conduc în mod evident ia stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Totodată judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că cererea petentului este inadmisibilă și raportat la obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere.

Astfel, s-a reținut că cererea de revizuire vizează o încheiere prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava a soluționat o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen. (toate celelalte încheieri vizând soluționarea unor căi de atac împotriva acestei încheieri a judecătorului de cameră preliminară).

În consecință, în raport de soluția pronunțată de Curtea de Apel Suceava prin Încheierea nr. 73 din data de 26 octombrie 2018 în Dosarul nr. x/2018, criticată de către revizuent, s-a apreciat că nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece încheierea prin care se soluționează de către judecătorul de cameră preliminară o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 396 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul A. a formulat, la data de 24 februarie 2020, contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și repartizat aleatoriu Completului C10.

Înalta Curte, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de revizuent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, instanța supremă constată că a fost sesizată cu calea de atac a contestației formulată de petentul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv sentința penală nr. 6 din data de 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de același petent împotriva Încheierii nr. 73 din data de 26 octombrie 2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a soluționat plângerea acestuia împotriva ordonanței nr. 58/P/2018 din 5 iunie 2018 dispusă în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, astfel cum a fost menținută prin Ordonanța nr. 76/II/2/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Or, potrivit art. 459 alin. (7) C. proc. pen. care prevede că (...) sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, raportat la art. 341 alin. (8) C. proc. pen., rezultă că sentința prin care se respinge, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, este definitivă.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că petentul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale. Or, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în materia revizuirii, în procedura admisibilității în principiu, un asemenea demers nu este admisibil, întrucât, în situația contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 6 din data de 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 6 din data de 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2020.

GGC - LM