Decizia nr. 2353/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale - OIPOSDRU-MECS, a solicitat să se dispună anularea Deciziei OIPOSDRU-MECS nr. x din 22 februarie 2016 privind soluționarea contestației Universității din Craiova împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență cu nr. x din 30 martie 2015, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul x, cu titlul "Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi și Post-doctoranzi (BURSE DOC-POSTDOC)", transmis prin Adresa nr. x din 30 martie 2015.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 454 din 19 octombrie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul OIPOSDRU-MECS și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale de convergență nr. x din 30 martie 2015 și Decizia nr. x din 22 februarie 2016 emise de pârâtul OIPOSDRU-MECS. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, referitor la remunerarea funcțiilor de Coordonator de proiect la nivelul Partenerilor P1, P2 și P3 implicați în proiect, în esență, că este în vădită contradicție cu cele reținute de echipa de control prin procesul-verbal contestat și excede obiectului contestației, concluzia că posturile de coordonator de proiect de la parteneri reprezintă în fapt personal de suport pentru managerul de proiect/echipa de management și se va aplica plafonul corespunzător, respectiv 58,75 RON/oră, urmând a se recupera suma de 18.396 RON aferentă CR1 și CR2, reprezentând diferența ce depășește plafonul aferent managerului de proiect pentru Parteneri. Instanța a reținut că în mod temeinic echipa de control în cadrul procesului-verbal contestat a stabilit remunerația Coordonatorilor de Proiect din cadrul Partenerilor însă ulterior, eronat și chiar contrar concluziilor sale prin care se stabilea în mod temeinic că în raport de modalitatea de rambursare aferentă CR1, 2 și 3 nu se impun a se stabili creanțe bugetare, a procedat la stabilirea acestora care se reflectă în totalul creanței bugetare stabilite prin procesul-verbal contestat. S-a mai arătat, referitor la cheltuielile aferente întocmirii Planului de implementare a proiectului din data din luna aprilie 2014, că din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, apare ca temeinic și argumentul reclamantei în sensul că o mai mare parte a echipei de management și implementare a proiectului nu a fost implicată în mod direct în procesul de redactare a Cererii de finanțare depusă și aprobată, fiind constituită prin concurs la nivelul partenerilor ulterior aprobării proiectului. Astfel, realizarea Planului de implementare a proiectului se impunea și pentru ca toate persoanele implicate în managementul și implementarea activităților proiectului să poată avea o reprezentare clară a coordonatelor proiectului. Referitor la cheltuielile de personal pentru posturile de: Responsabil monitorizare cercetători post-doctorat (S), Responsabil monitorizare doctoranzi (S), Responsabil monitorizare doctoranzi (P1), Responsabil monitorizare cercetători post-doctorat (P1), din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, s-a reținut că responsabilitățile și atribuțiile principale ale Responsabililor monitorizare doctoranzi/cercetători post-doctorat vizează asigurarea implementării unei activități concrete a proiectului, A4: Monitorizarea și analizarea rezultatelor derulării programelor de cercetare a doctoranzilor pe plan intern și transnațional și respectiv A5: Monitorizarea și analizarea rezultatelor derulării programelor de cercetare a cercetătorilor post-doctorat pe plan intern și transnațional, pe când responsabilitățile și atribuțiile Responsabililor program doctoral/postdoctoral vizează coordonarea activităților privind desfășurarea programului doctoral/postdoctoral din proiect, activitatea specifică a acestora fiind una de coordonare a tuturor activităților aferente programului doctoral (A4, A6, A7, A8, A9, A10), respectiv programului postdoctoral (A4, A5, A7, A8, A9, A10), și implicit a activității desfășurate de către experții desemnați cu implementarea acestor activități. Instanța a mai reținut și că există diferențe esențiale între activitatea Conducătorilor de doctorat/Tutori care, certifică și îndrumă activitatea de cercetare științifică a doctoranzilor/cercetătorilor post-doctorat în cadrul proiectului și a Responsabililor monitorizare doctoranzi/cercetători post-doctorat care, monitorizează activitatea de cercetare lunară a membrilor grupului-țintă analizând datele conținute în Rapoartele lunare de activitate și Fișele de pontaj lunare ale doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat, iar pe de altă parte, dezvoltă, actualizează și întrețin 3 baze de date la fiecare partener privind programul doctoral/postdoctoral, rezultatele cercetării doctorale/postdoctorale și mobilitățile interne, transnaționale sau intrasectoriale/intersectoriale.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 454 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1), pct. 4 din C. proc. civ. (când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești), s-a arătat că prin hotărârea instanței de fond s-a prejudiciat bugetul Uniunii Europene, instanța de fond tăgăduind valoarea și forța legală a hotărârilor CJUE, a normelor și regulamentelor comunitare și a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție învederate prin prisma art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, fără a ține cont de faptul că suma solicitată la plată prin titlul de creanță contestat, a constituit un avantaj obținut de reclamantă, printr-o faptă care are caracter de neregularitate față de contractul de finanțare și este supusă restituirii. - instanța de fond a dispus anularea deciziei de soluționare a contestației deși actul administrativ care produce efecte juridice este procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, iar decizia atacată de reclamantă nu este act administrativ în sensul Legii 554/2004, ci răspunsul autorității pârâte la contestația reclamantei împotriva actului administrativ emis de autoritate. Practic procedura privind contestarea și emiterea deciziei sunt echivalente procedurii prealabile reglementate de legea contenciosului administrativ la art. 7, astfel că decizia echivalează și are în consecință eficiența și caracterul juridic al răspunsului la plângerea prealabilă. Având această natură, pe cale de consecință decizia nu poate fi anulată pentru considerente de nelegalitate precum cele reținute de instanța de fond. - în mod neîntemeiat, instanța a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 1, art. 2 și art. 5 alin. (2) Legii nr. 554/2004, recurenta considerând că, având în vedere că în speță există acea procedură alternativă instituită prin norma specială O.U.G. nr. 66/2011, iar Legea nr. 554/2004 ca normă generală instituie în mod imperativ faptul că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", considerăm că și procesul-verbal de control a cărei anulare se solicită în cauză, face parte dintre actele administrative care nu ar trebui să poată fi atacate pe calea contenciosului administrativ, instanța neputându-se apleca asupra fondului acestuia. - instanța de fond, reținând doar aspectele invocate de reclamantă, în urma unei eventuale superficiale analize a motivării din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare x din 30 martie 2015 nu a respectat principiul contradictorialității specific procesului civil. - nerespectarea obligațiilor contractuale asumate prin semnarea contractului de finanțare, înseamnă o încălcare a principiului forței obligatorii a acestuia, fapt care activează atât clauzele sancționatorii din contract cât și prevederile legale care reglementează materia contractului, constituind conform art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011 o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile contractului.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a interpretat în mod corect împrejurările de fapt și de drept invocate de instituție, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. x din 22 februarie 2016 emisă de OIPOSDRU-MECS, privind soluționarea contestației Universității din Craiova împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență cu nr. x din 30 martie 2015, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul x, cu titlul "Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi și Post-doctoranzi (BURSE DOC-POSTDOC)", transmis prin Adresa nr. x din 30 martie 2015. Prima instanță, pentru motivele arătate pe scurt la punctul 2, a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul OIPOSDRU-MECS și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale de convergență nr. x din 30 martie 2015 și Decizia nr. x din 22 februarie 2016 emise de pârâtul OIPOSDRU-MECS. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ. Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței. Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat, spre deosebire de necompetență, care constă în amestecul unei instanțe judecătorești în atribuțiile altor instanțe judecătorești. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale. În cauza de față, recurentul a susținut că prin hotărârea instanței de fond s-a prejudiciat bugetul Uniunii Europene, instanța de fond tăgăduind valoarea și forța legală a hotărârilor CJUE, a normelor și regulamentelor comunitare și a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție învederate prin prisma art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, fără a ține cont de faptul că suma solicitată la plată prin titlul de creanță contestat, a constituit un avantaj obținut de reclamantă, printr-o faptă care are caracter de neregularitate față de contractul de finanțare și este supusă restituirii. Or, prima instanță, în conformitate cu art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, potrivit căruia: "(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. (2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.", a făcut verificarea legalității actelor administrative atacate, dispunând anularea acestora. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecății, că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat. Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență din data de 20 martie 2015, înregistrat la pârâtul OIPOSDRU-MECS sub nr. x/2912 SICSN din 30 martie 2015 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 87.266,06 RON ca derivând din nereguli produse în cadrul Proiectului x cu titlul "Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi și Post-doctoranzi (BURSE DOC-POSTDOC)", cod SMIS 50659. Valoarea creanței bugetare stabilite în sarcina reclamantei rezultă din valoarea cheltuielilor constatate de echipa de control ca afectate de nereguli în cadrul proiectului aferent cererilor de finanțare 1, 2 și 3, în cuantum de 89.047 RON (21.863 + 27.398 + 39.786), din care s-a înlăturat contribuția beneficiarului proiectului. Referitor la cererea de rambursare CR1 s-au invalidat cheltuieli cu resursa umană în cuantum de 21.863 RON constând în: - costuri salariale pentru realizarea documentului de lucru - Plan de implementare în cadrul activității A3 pentru: Manager de proiect (S), Consilier juridic (S), Responsabil Program post-doctoral (S), Responsabil Program doctoral (S), Coordonator de proiect (P1); - costuri salariale pentru remunerarea: Responsabilului monitorizare cercetători post-doctorat (S), Responsabilului monitorizare doctoranzi (S), Responsabilului monitorizare cercetători post-doctorat (P1), Responsabilului monitorizare doctoranzi (P1); - costuri salariale pentru remunerarea Coordonatorului de proiect (P1), ca urmare a reîncadrării remunerației acestuia la plafonul maxim de 157,5 RON/h. Referitor la cererea de rambursare CR2 s-au invalidat cheltuieli cu resursa umană în cuantum de 27.398 RON constând în: - costuri salariale pentru realizarea documentului de lucru - Plan de implementare în cadrul activității A3 pentru Coordonatorul de proiect (P3); - costuri salariale pentru remunerarea: Responsabilului monitorizare cercetători post-doctorat (S), Responsabilului monitorizare doctoranzi (S), Responsabilului monitorizare cercetători post-doctorat (P1), Responsabilului monitorizare doctoranzi (P1); - costuri salariale pentru remunerarea Coordonatorilor de proiect (P1) și (P3), ca urmare a reîncadrării remunerației acestora la plafonul maxim de 157,5 RON/h. La cererea de rambursare CR3 s-au invalidat cheltuieli cu resursa umană în cuantum de 39.786 RON constând în costuri salariale pentru remunerarea: Responsabilului monitorizare cercetători post-doctorat (P1), Responsabilului monitorizare doctoranzi (P1). Împotriva acestui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, Universitatea din Craiova a formulat contestație ce a fost soluționată prin Decizia OIPOSDRU-MECS nr. x din 30 iunie 2015 în sensul respingerii sale ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 516 din 21 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de Universitatea din Craiova, a anulat Decizia OIPOSDRU-MECS nr. x din 30 iunie 2015 și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii motivate în soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 30 martie 2015. Urmare a acestei hotărâri judecătorești comisia de soluționare a contestațiilor a emis Decizia nr. x din 22 februarie 2016 prin care a respins contestația formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii fiind promovată prezenta acțiune. Răspunzând punctual criticilor recurentului, Înalta Curte constată că prima susținere subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de fond a dispus anularea deciziei de soluționare a contestației deși actul administrativ care produce efecte juridice este procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, iar decizia atacată de reclamantă nu este act administrativ în sensul Legii 554/2004, ci răspunsul autorității pârâte la contestația reclamantei împotriva actului administrativ emis de autoritate. Practic procedura privind contestarea și emiterea deciziei sunt echivalente procedurii prealabile reglementate de legea contenciosului administrativ la art. 7, astfel că decizia echivalează și are în consecință eficiența și caracterul juridic al răspunsului la plângerea prealabilă. Având această natură, pe cale de consecință decizia nu poate fi anulată pentru considerente de nelegalitate precum cele reținute de instanța de fond. Este adevărat că, potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar alin. (20) al textului arată că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe. Totodată, art. 51 din același act normativ prevede că decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și poate fi atacată de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție. Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Cum O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres că decizia de soluționare a contestației poate fi atacată de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, rezultă că și aceasta, alături de titlul de creanță, dobândește caracterul unui act administrativ ce va fi cenzurat de instanță pentru nelegalitate și va putea fi anulat în tot sau în parte alături de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare. Printr-o altă critică se susține că în mod neîntemeiat, instanța a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 1, art. 2 și art. 5 alin. (2) Legii nr. 554/2004, recurentul considerând că, având în vedere că în speță există acea procedură alternativă instituită prin norma specială O.U.G. nr. 66/2011, iar Legea nr. 554/2004 ca normă generală instituie în mod imperativ faptul că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", consideră că și procesul-verbal de control a cărei anulare se solicită în cauză, face parte dintre actele administrative care nu ar trebui să poată fi atacate pe calea contenciosului administrativ, instanța neputându-se apleca asupra fondului acestuia. În esență recurenta susține că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este un act administrativ ce nu poate fi atacat în contencios administrativ, fiind incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Aceste dispoziții reglementează categoria excepțiilor determinate de existența unui recurs paralel și se referă la acele acte administrative care întrunesc toate elementele definitorii cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar pentru care legea instituie expres o procedură specială de contestare, derogatorie de la calea contenciosului administrativ. Or, o astfel de situație nu poate fi reținută în cauza de față, de vreme ce chiar O.U.G. nr. 66/2011 trimite în mod expres la Legea contenciosului administrativ pentru ca instanța să verifice legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, precum și a deciziei pronunțate în soluționarea contestației administrative. A mai susținut recurentul că instanța de fond, reținând doar aspectele invocate de reclamantă, în urma unei eventuale superficiale analize a motivării din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare x din 30 martie 2015 nu a respectat principiul contradictorialității specific procesului civil. Principiul contradictorialității în procesul civil, reglementat de art. 14 din C. proc. civ., presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie comunicate între acestea, în condițiile legii, astfel încât să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanțial sau de drept procedural ori de fapt în dezbatere. Faptul că prima instanță a împărtășit punctul de vedere al intimatei reclamante Universitatea din Craiova, admițând acțiunea formulată de aceasta, nu constituie o încălcare a principiului contradictorialității atâta timp cât recurentul pârât a avut posibilitatea să își formuleze apărările în condițiile legii. Pe fondul raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte reține, în urma propriei analize, că în mod corect prima instanța a reținut, referitor la aspectele legate de remunerarea funcțiilor de Coordonator de proiect la nivelul Partenerilor P1, P2 și P3 implicați în proiect, că atribuțiile și responsabilitățile stabilite pentru funcția de Coordonator de proiect sunt limitate doar în cadrul activităților derulate la nivel de partener și sunt specifice exercitării unei funcții de conducere și nu unei funcții de execuție și/sau suport, astfel încât s-a impus plafonul de remunerare pentru aceste funcții plecând de la nivelul maxim prevăzut în Ghidul Solicitantului - Condiții Generale 2013 punctul 3.1.4 subpunctul 2.2, respectiv 157,5 RON/oră. În aceste condiții, nu se impune a se recupera suma validată și rambursată prin CR1 și CR2 pe motivul încadrării remunerării pentru cele trei posturi de Coordonator de proiect la nivelul unei funcții de execuție, întrucât nu există o încălcare a prevederilor contractuale prin bugetarea în cadrul echipei de management a celor trei posturi de Coordonator de proiect. Cu privire la cheltuielile aferente orelor pontate în luna aprilie 2014 pentru realizarea Planului de implementare proiectului - A3, se constată că potrivit cererii de finanțare, Activitatea 3 presupune: "Pregătirea cadrului de implementare a proiectului prin definirea sarcinilor și responsabilităților celor implicați în proiect, prin stabilirea regulilor de colaborare și a metodologiei ce urmează a fi aplicată unitar prin elaborarea unui plan de implementare cuprinzând toate activitățile detaliate și indicatorii specifici pentru proiect". Ca urmare activitatea nr. 3 din cadrul proiectului presupunea elaborarea unui plan de implementare cuprinzând toate activitățile detaliate și indicatorii specifici pentru proiect. În aceste condiții este evident că Planul de implementare a proiectului care trebuia realizat nu putea să aibă ca sursă principală de informații decât Cererea de finanțare depusă și aprobată precum și informațiile existente în faza de pre-contractare, realizarea sa presupunând cu necesitate o reanalizare a tuturor aspectelor legate de obiectivul general al proiectului, obiectivele specifice ale proiectului, activitățile și rezultatele proiectului, structura echipei de implementare, graficul Gantt al proiectului, precum și indicatorii specifici asumați. Or, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se reține că o mai mare parte a echipei de management și implementare a proiectului nu a fost implicată în mod direct în procesul de redactare a Cererii de finanțare depusă și aprobată, fiind constituită prin concurs la nivelul partenerilor ulterior aprobării proiectului. Astfel, realizarea Planului de implementare a proiectului se impunea și pentru ca toate persoanele implicate în managementul și implementarea activităților proiectului să poată avea o reprezentare clară a coordonatelor proiectului, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță. În ceea ce privește neeligibilitatea costurilor salariate aferente pozițiilor de Responsabil monitorizare cercetători post-doctorat (S), Responsabil monitorizare doctoranzi (S), Responsabil monitorizare doctoranzi (PI) și Responsabil monitorizare cercetători post-doctorat (PI), s-a constatat că existența acestor posturi a fost justificată pentru implementarea proiectului și aprobată chiar de la momentul încheierii Contractului de finanțare, constituind anexă la acest contract. Totodată, fișele de post aferente celor patru poziții au fost elaborate în acord cu conținutul aprobat al Cererii de finanțare, astfel că responsabilitățile și atribuțiile fiecărui post sunt diferite. Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman împotriva Sentinței nr. 454 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.